ICCJ. Decizia nr. 2461/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2461/2009
Dosar nr. 9555/3/2007
Şedinţa publică din 16 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC E. SA BUCUREŞTI a chemat în judecată pe pârâta SC H. SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 1.018.913,13 lei cu titlu de penalităţi de întârziere pentru plata cu întârziere a energiei livrate pârâtei calculate pe perioada 11 noiembrie 2006 - 31 decembrie 2006.
În motivarea acţiunii, s-a învederat faptul că, la data de 19 octombrie 2006, a încheiat cu pârâta contractul cadru de opţiune de vânzare cumpărare energie electrică nr. 150 şi că în baza acestui contract a livrat pârâtei energie electrică pentru care au fost emise facturi fiscale achitate cu întârziere de către pârâtă, astfel că au fost calculate penalităţi de întârziere.
Prin sentinţa comercială nr. 4950 din data de 7 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis cererea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.023.620,29 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate pentru intervalul 11 noiembrie 2006 - 31 decembrie 2006.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a ratificat concluziile raportului de expertiză contabilă prin care s-a concluzionat că faţă de clauzele contractuale şi datele de confirmare a plăţilor, penalităţile datorate de pârâtă sunt în sumă de 1.023.620,29 lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC H. SA, criticile de netemeinicie vizând suma de 26.959,09 lei pe care pârâta apreciază că nu o datorează din suma totală de 1.023.620.29 lei la care a fost obligată. În susţinerea exonerării sale la plată se arată că modul de calcul al penalităţilor în temeiul art. 120 C. proCod Fiscal, este greşit din moment ce nu este vorba de o creanţă fiscală ci de una rezultată dintr-un contract. În speţă, penalităţile trebuie calculate de la scadenţă până la data plăţii inclusiv, pe zile libere.
Prin Decizia comercială nr. 47 din 29 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că modalitatea de facturare, condiţiile de plată şi penalităţile de întârziere rezultă din contractul încheiat între părţi, dispoziţii care au fost avute în vedere şi de către expert. Curtea a mai constatat că cele 7 facturi au fost primite şi înregistrate de către pârâtă. Totodată, Curtea a reţinut că expertul contabil s-a raportat la data primirii facturilor şi nu la data emiterii acestora. Cu privire la incidenţa OG nr. 92/2003, s-a reţinut că aceasta nu este incidentă în cauză, trimiterea făcută la art. 120 C. proCod Fiscal, fiind făcută numai cu privire la analogia metodei intervalului închis de calcul. De asemenea, Curtea a precizat că uzanţa în materia stabilirii momentului plăţii este cel în care creditorul obligaţiei intră efectiv în posesia creanţei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC H. SA BUCUREŞTI, în termen legal, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor de nelegalitate, recurenta a susţinut următoarele:
- instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 969 C. civ., respectiv dispoziţiile din contractul încheiat între părţi, considerând că expertul contabil a calculat în mod corect penalităţile de întârziere, raportându-se la data primirii facturilor;
- art. 6 alin. (3) din contract, prevede că plata se efectuează în termen de 10 zile de la data primirii facturii, iar în caz de neîndeplinire a obligaţiei, cumpărătorul va plăti o penalitate pentru fiecare zi de întârziere, până în ziua plăţii, exclusiv, egală cu cea a utilizată pentru plata obligaţiilor faţă de bugetul de stat;
- instanţa de apel a evaluat greşit situaţia de fapt şi de drept, în condiţiile în care pârâta a depus la dosarul cauzei un centralizator din care rezultă data emiterii facturilor şi data primirii lor, date care nu au fost contestate de reclamantă;
- instanţa de apel a validat concluziile raportului de expertiză, deşi expertul a avut în vedere la determinarea cuantumul penalităţilor dispoziţiile art. 120 C. proCod Fiscal;
Recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:
Dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate de către recurentă, vizează nesocotirea principiului înscris în art. 969 C. civ., cu referire la interpretarea greşită a clauzelor contractuale.
Astfel, prin art. 10,12,13; I 14 din contractul nr. 150 din 19 octombrie 2006, părţile au stabilit modalitatea de facturare, condiţiile de plată şi penalităţile datorate.
Instanţa de apel amplu argumentat, a analizat dispoziţiile contractuale referitoare la facturare şi condiţiile de plată, raportat la data primirii facturilor. În această privinţă curtea de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 969 C. civ., data scadenţei fiind confirmată pe fiecare factură, precizându-se în concret termenul scadentei acesteia.
În ceea ce priveşte interpretarea metodologiei de calcul a penalităţilor sub aspectul neincluderii datei la care s-a făcut plata de către debitoare, în mod corect instanţa de apel a reţinut că aceasta reprezintă doar o aplicare a metodei analogiei, consacrată de art. 120 C. proCod Fiscal, ceea ce nu poate conduce la concluzia incidenţei OG nr. 92/2003 în speţa de faţă.
Faţă de critica privind considerarea datei plăţii fiind data existentă în extrasul de cont prezentat de debitoare, instanţa de apel a avut în vedere uzanţa în momentul stabilirii momentului plăţii datoriei, respectiv data intrării sumelor în contul reclamantei.
Aşa fiind, instanţa de apel, nu putea să dea o altă interpretare raporturilor dintre părţi sub aspectul obligaţiilor izvorâte din contract.
În raport de toate aceste considerente, toate criticile invocate de recurentă sunt nefondate, instanţa de apel pronunţând o hotărâre cu respectarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
În consecinţă, pentru motivele analizate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC H. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 47 din data de 29 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2460/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2463/2009. Comercial → |
|---|
