ICCJ. Decizia nr. 2490/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2490/2009
Dosar nr. 18779/3/200.
Şedinţa publică din 20 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 7003 din 6 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea (aşa cum a fost completată), formulată de reclamanta SC S.I. SRL împotriva pârâtei SC S.E. SRL – prin lichidator judiciar H.E.M.
Reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune prin care a solicitat: anularea proceselor-verbale nr. 047 din 24 ianuarie 2005, nr. 049 din 25 ianuarie 2005, nr. 108 din 11 februarie 2005 şi hotărârilor A.G.A. nr. 050 din 25 ianuarie 2005 şi nr. 108 din 11 februarie 2005, precum şi obligarea pârâtei la menţionarea la registrul comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii irevocabile de anulare.
În considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut că potrivit certificatului de menţiuni eliberat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti din luna februarie 2005 – anterior hotărârilor A.G.A. contestate – sediul reclamantei figura în Luxemburg, neavând relevanţă corespondenţa purtată între părţi şi nici procura din data de 5 decembrie 2000 câtă vreme, abia prin notificarea nr. 220 din 03 martie 2005 i s-a comunicat pârâtei şi extrasul de registru din Luxemburg.
Cum convocarea adunărilor trebuia să fie făcută la sediul cu care reclamanta figura înscrisă la Registrul Comerţului din România, fiind asociată la o societate din această ţară, cum a fost convocată la acest sediu care, de altfel figura şi în actul constitutiv al societăţii şi cum adresa de schimbare a sediului s-a făcut în luna mai 2005, instanţa a considerat că au fost respectate prevederile art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.
De asemenea, instanţa a constatat că cele două hotărâri au fost luate cu respectarea legii şi a actului constitutiv referitoare la cvorum [art. 192 alin. (2) din lege şi art. 11.1 din statut].
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 46 din 28 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa apelului a reţinut că prin art. 11.1 din actul constitutiv al societăţii SC S.E. SRL asociaţii au înţeles să deroge de la prevederile art. 192 din Legea nr. 31/1990 potrivit cu care, pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este nevoie de votul tuturor asociaţilor.
Prin clauza din actul constitutiv s-a prevăzut ca, orice hotărâre privitoare la modificarea capitalului social să fie luată cu voturile reprezentând minim 76% din capitalul social, atât la prima convocare cât şi la următoarele.
De asemenea, asociaţii au convenit prin art. 7 alin. (1) şi (6) din acelaşi act ca majorarea sau reducerea capitalului social al societăţii să se facă numai în urma hotărârii adunării generale a asociaţilor, adoptată conform actului constitutiv şi prevederilor Legii nr. 31/1990 şi că orice modificare a capitalului social se va face prin Decizia adunării generale extraordinare a asociaţilor valabilă cu voturile, reprezentând cel puţin 76% din capitalul social, atât la prima convocare cât şi la următoarele.
Instanţa de apel a considerat că prin dispoziţiile evocate, asociaţii nu au înţeles să deroge de la prevederile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care prevede că, dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată din asociaţii prezenţi, dispoziţii pe deplin aplicabile cu menţiunea că, la cea de-a doua convocare hotărârea se va lua nu doar cu majoritatea simplă a capitalului social, ci cu votul asociaţilor reprezentând 76% din capitalul social, prezenţi la a doua adunare.
Cu privire la cea de-a doua critică ce a vizat aplicarea greşită a prevederilor art. 117 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 31/1990, motivat de faptul că inopozabilitatea nu poate fi invocată de partea care cunoştea existenţa înscrisului privind modificarea sediului societăţii reclamante, instanţa a constatat că este nefondată, în contextul în care comunicarea modificării sediului reclamantei s-a făcut la o dată ulterioară convocării celor două adunări generale, iar înregistrarea la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a făcut la data de 16 mai 2005.
Nici critica ce a vizat nerespectarea termenului de 30 de zile pentru efectuarea majorării capitalului social nu a fost primită, apreciindu-se că acest termen este unul de recomandare, nimic neîmpiedicând asociaţii să stabilească un termen mai scurt în care să se facă vărsarea capitalului social.
De asemenea, instanţa apelului a considerat că prin Decizia atacată nu s-a inversat aplicarea principiului resoluto iure dantis, rezolvitur ius accipientis, ci doar s-a arătat că numai hotărârile irevocabile de anularea a hotărârilor A.G.A. şi publicate în Monitorul Oficial produc consecinţe juridice, instanţa de fond exprimându-şi opinia în situaţia în care s-ar fi anulat cele două hotărâri de majorare a capitalului social - din 25 ianuarie 2005 şi 11 februarie 2005 – faţă de hotărârea de majorare a capitalului social din 20 mai 2005.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art.304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susţine următoarele:
1. Instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 C. proc. civ., Decizia nefiind pronunţată în camera de consiliu aşa cum prevede art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31 /1990 privind societăţile comerciale.
Recurenta susţine că legea stabileşte, în mod expres prin normele indicate, faptul că acţiunea în anularea unei hotărâri A.G.A. "se va judeca în camera de consiliu" fără a face distincţie între judecarea fondului şi a căilor de atac. Cum cerinţa legii este una imperativă, prin ea urmărindu-se confidenţialitatea informaţiilor privind activitatea societăţii comerciale, se consideră că judecarea apelului în şedinţă publică lipseşte de validitate Decizia instanţei de apel.
2. Decizia atacată cuprinde motive contradictorii, în contextul în care din conţinutul considerentelor rezultă că instanţa de apel a reţinut deopotrivă aplicabilitatea dispoziţiilor art. 193 alin. (3) din lege şi a art. 7 alin. (6) din actul constitutiv care derogă de la acestea, ceea ce ar conduce la o soluţie de admitere a acţiunii reclamantei.
De asemenea, recurenta susţine că instanţa apelului a avut un raţionament contradictoriu şi atunci când a reţinut atât caracterul imperativ al termenului de 30 de zile în care trebuie vărsată valoarea părţilor sociale noi emise, cât şi caracterul de recomandare al aceluiaşi termen.
3. Decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi totodată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În argumentarea acestui motiv de recurs se susţin următoarele:
- Este incontestabil faptul cunoaşterii noului sediu al reclamantei de către administratorul societăţii, situaţie rezultată din probele administrate în cauză, respectiv din corespondenţa purtată între părţi începând cu anul 2000.
Recurenta a enumerat actele ce au stat la baza corespondenţei dintre părţi, susţinând că au existat suficiente elemente care să conducă la concluzia că administratorul societăţii a acţionat cu rea credinţă prin trimiterea convocării la o altă adresă, respectiv: corespondenţa dintre părţi în care este menţionată adresa actuală, citarea în alte litigii şi convocarea la alte adunări la adresa actuală.
- Inopozabilitatea a fost ratificată prin transmiterea corespondenţei de către administrator la noua adresă a reclamantei astfel că, pârâta s-ar fi putut de prevala de dispoziţiile art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 doar dacă nu i s-ar fi adus la cunoştinţă noul sediu al asociatului.
- Inopozabilitatea nu poate fi invocată peste şi împotriva faptului cunoaşterii actului/faptului juridic în discuţie. Se arată că potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului înregistrarea datelor unei societăţi comerciale are ca efect opozabilitatea acestora faţă de terţi ori, administratorul nu face parte din categoria terţilor faţă de societatea reclamantă.
- Administratorul a cunoscut noua adresă şi ca atare, nu poate invoca propria turpitudine în efectuarea menţiunilor obligatorii de opozabilitate, în condiţiile în care, potrivit art. 198 alin. (1) din lege îi revenea obligaţia ca la momentul luării la cunoştinţă despre noua adresă să facă menţiunile respective în registrul comerţului.
4. Prin Decizia recurată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile imperative referitoare la condiţiile de cvorum şi majorităţi cerute pentru luarea hotărârilor privind majorarea capitalului social. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine următoarele:
- cerinţele de cvorum şi de majorităţi pentru luarea hotărârilor A.G.A. sunt imperative şi nu pot fi încălcate.
- soluţia consacrată în literatura de specialitate, în cazul neîntrunirii votului majorităţii calificate impuse de actul constitutiv pentru luarea unei hotărâri este contrară celei pronunţate de instanţa de apel.
- un asociat nu poate promova o acţiune în nulitatea A.G.A. întemeindu-se pe considerente de oportunitate, ci numai pe încălcarea unor norme de drept a căror încălcare este sancţionată cu nulitatea, astfel că nici instanţa nu poate să-şi justifice soluţia pe condiţii de oportunitate, ci doar pe texte de lege.
- dispoziţiile art. 193 din lege nu sunt aplicabile în cauză pentru că asociaţii au derogat de la acestea, înţelegând ca majoritatea să se facă într-un mod mai restrictiv, respectiv 76% din capitalul social, atât la prima cât şi la următoarele, iar pe de altă parte, dispoziţiile menţionate vizează situaţia în care prima adunare ar fi fost legal constituită.
5. Nerespectarea termenului pentru efectuarea majorării capitalului social, prevăzut de art. 7 alin. (3) din actul constitutiv. În susţinerea cestui motiv se arată că:
- prin stabilirea unui termen de 10 zile pentru efectuarea majorării capitalului social au fost încălcate prevederile actului constitutiv.
- instanţa de apel a calificat greşit acest termen ca fiind unul de recomandare, neavând dreptul să adauge şi nici să suplinească voinţa părţilor exprimată clar prin actul constitutiv.
- termenul a fost prevăzut de legiuitor şi preluat în actul constitutiv tocmai pentru ca acţionarii care au participat la A.G.A. să poată lua la cunoştinţă de hotărârea adoptată prin intermediul înregistrării ei în registrul comerţului ori, prin aplicarea unui termen de 10 zile a avut ca unic scop împiedicarea reclamantei de la vărsarea capitalului social.
6. Aplicarea principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis. Recurenta susţine următoarele:
- instanţa de apel a omis să arate motivele pe care sa sprijină Decizia sub acest aspect şi nici nu arată propria opinie în ceea ce priveşte aplicarea nelegală a acestui principiu.
- faţă de pronunţarea deciziei nr. 999 din martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de fond a stabilit un adevărat fine de neprimire în soluţionarea favorabilă a prezentei acţiuni introductive, considerând că nu s-ar mai putea produce consecinţe juridice.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Din modul de formulare a primului motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin care se susţine încălcarea prevederilor art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, dată de faptul că, Decizia atacată nu este pronunţată în camera de consiliu, se deduce o oarecare confuzie a recurentei între "judecarea cauzei în camera de consiliu" şi "pronunţarea deciziei în camera de consiliu", confuzie ce se impune a fi lămurită.
Astfel, dacă judecarea unei cauze în camera de consiliu are caracter limitat, legiuitorul având posibilitatea să prevadă în anumite situaţii, din anumite considerente, derogări de la regula publicităţii şedinţelor de judecată ce guvernează procesul civil, în cazul pronunţării hotărârilor, regula consacrată de normele de procedură este aceea că pronunţarea se face întotdeauna în şedinţă publică, indiferent dacă judecata s-a făcut în camera de consiliu sau în şedinţă publică.
Revenind la pretinsa încălcarea a dispoziţiilor art. 132 pct. 9 din lege se constată că susţinerea recurentei este lipsită de fundament.
Potrivit normelor invocate, cererea în anularea hotărârilor adunării generale se va judeca în camera de consiliu.
Este adevărat că textul cuprinde o regulă de ordin procedural cu caracter imperativ numai că, ea se referă doar la judecata "cererii", fiind vorba de judecată în faţa instanţei de fond.
Dacă legiuitorul ar fi înţeles ca şi celelalte etape procesuale (apel, recurs) să se desfăşoare tot în camera de consiliu ar fi reglementat în mod expres acest lucru.
Pe de altă parte, dacă recurenta ar fi fost consecventă opiniei adoptate ar fi invocat soluţionarea, în camera de consiliu, şi a prezentei căi de atac.
2. Nici critica ce vizează contradictorialitatea considerentelor în privinţa dispoziţiilor art. 193 alin. (3) din lege şi art. 7 alin. (6) din actul constitutiv al societăţii, dar şi a naturii termenului de 30 de zile în care trebuie vărsată valoarea părţilor sociale noi emise, nu poate fi primită, în contextul în care instanţa apelului şi-a argumentat punctul de vedere cu privire la aplicarea textelor de lege incidente în cauză, modul în care acestea operează şi îşi produc efectele în situaţia dată de cauza dedusă judecăţii.
În ce priveşte natura termenului de 30 de zile, instanţa a reţinut că este unul de recomandare, neexistând vreo menţiune în cuprinsul considerentelor cu privire la caracterul imperativ al acestuia.
3. Recurenta susţine în mod nejustificat că Decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, că este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii pentru următoarele considerente:
Deşi, în formularea acestui motiv de recurs, susţinut de mai multe critici ce vor fi analizate, grupat, în continuare, recurenta invocă şi nemotivarea deciziei, se constată că faţă de modul generic de expunere a motivului de recurs, susţinerea acesteia este nefondată.
Deciziei atacate nu-i lipseşte motivarea, ci dimpotrivă argumentele folosite de instanţă, atât în ceea ce priveşte situaţia de fapt cât şi cele care privesc textele de lege incidente, sunt ample, logice, convingătoare şi în concordanţă cu soluţia adoptată.
În ce priveşte pretinsa încălcare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 117 alin. (4), art. 198 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 şi a art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 se constată de asemenea, că este nefondată.
Astfel, art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, articol ce face parte din procedura convocării adunărilor generale, consacră regula transmiterii convocării la adresa acţionarului înscrisă în registrul acţionarilor/asociaţilor şi că schimbarea adresei nu poate fi opusă societăţii, dacă nu i-a fost comunicată în scris de către acţionar/asociat.
Art. 198 din lege reglementează obligaţia administratorilor de a ţine un registru al asociaţilor cu menţiunile pe care acesta trebuie să le cuprindă (numele şi prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul fiecărui asociat, partea acestuia din capitalul social, transferul părţilor sociale şi orice altă modificare privitoare la acestea), precum şi răspunderea administratorului pentru orice daună în cazul nerespectării prevederilor arătate.
Potrivit celor două reglementări, ce nu pot fi privite separat sub aspectul menţiunilor ce privesc adresa asociaţilor, rezultă că, convocarea asociaţilor se face la sediul cu care aceştia figurează înscrişi în registrul acţionarilor, cu excepţia cazului în care schimbarea adresei a fost comunicată în scris, persoanei îndrituite să facă convocarea, de către asociatul ce se află în această situaţie.
Pe baza aceleiaşi reguli, a simetriei, menţiunile în registru asociaţilor, privind schimbarea adresei unui asociat, se fac de către administrator numai după ce a primit, în scris, comunicarea noii adrese de la asociatul în cauză.
În speţă, instanţele au stabilit că respectiva comunicare a schimbării sediului reclamantei s-a făcut ulterior adoptării celor două hotărâri atacate, respectiv în martie 2005, când s-au efectuat şi formalităţile de înscriere atât în Registrul Comerţului Luxemburg, cât şi la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În atare situaţie, este evident că instanţele au făcut aplicarea corectă a normelor evocate, constatând de fapt, culpa reclamantei în neefectuarea demersurilor legale pentru a aduce la cunoştinţa societăţii pârâte a noului sediu, reclamanta nereuşind să facă dovada că pârâta ar fi cunoscut noua situaţie pentru a se putea prevala de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, în condiţiile în care administratorul pârâtei este terţ faţă de societatea reclamantă, care are calitatea de acţionar al societăţii pârâte.
4. Nefondată este şi critica ce vizează încălcarea dispoziţiilor imperative referitoare la condiţiile de cvorum şi majoritate cerute pentru luarea hotărârilor ce au ca obiect majorarea capitalului social.
Prin dispoziţiile art. 192 alin. (2) din lege se prevede că, pentru hotărârile ce au ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul în care legea sau actul constitutiv prevede altfel.
Conform art. 193 alin. (3) din lege, dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi.
În fine, prin art. 11, art. 7 alin. (1) şi (6) din actul constitutiv, asociaţii au convenit, în esenţă, că orice hotărâre privind modificarea capitalului social se adoptă cu voturile reprezentând minim 76% din capitalul social atât la prima convocare cât şi la următoarele.
Instanţa apelului a procedat la interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale şi statutare, în sensul producerii de efecte juridice şi al deblocării actului decizional şi a activităţii societăţii.
Astfel, în mod corect s-a reţinut că la cea de-a doua convocare, conform prevederilor menţionate, hotărârea de majorare a capitalului social se va lua nu doar cu majoritatea simplă a capitalului social prezent, ci cu votul asociaţilor deţinând 76% din capitalul social prezent la cea de-a doua convocare.
5. Cu privire la termenul în care trebuie subscrise părţile sociale nou emise se constată că asociaţii au convenit prin actul constitutiv ca această operaţiune să se efectueze la 30 de zile de la data adoptării hotărârii de majorare a capitalului social.
Având natură convenţională, în mod corect s-a stabilit că acest termen este unul de recomandare, nimic neîmpiedicând asociaţii să stabilească un termen mai scurt pentru efectuarea operaţiunii în discuţie.
6. Nici ultima critică ce priveşte aplicarea principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis nu poate fi primită sub niciunul dintre motivele invocate (art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.).
Decizia atacată cuprinde motivarea în privinţa principiului menţionat, iar faptul că aceasta nu mulţumeşte partea sau pare a fi insuficientă, nu poate echivala cu o nemotivare astfel încât să fie atrasă incidenţa prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Pe de altă parte, se impune arăta că alin. (10) al art. 132 din lege reglementează un aspect important al efectelor unei hotărâri în anularea adunării generale, atât faţă de asociaţii care nu au atacat respectiva hotărâre A.G.A., cât şi faţă de terţi, în condiţiile în care menţionarea în registrul comerţului a hotărârilor irevocabile este urmată de efectuarea unor radieri a înregistrărilor efectuate în baza acelei hotărâri, dar şi de publicarea ei în Monitorul Oficial, moment de la care devine opozabilă tuturor acţionarilor şi, evident terţilor.
În consecinţă, conform considerentelor expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC S.I. SRL LUXEMBURG împotriva deciziei nr. 46 din 28 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2488/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2495/2009. Comercial → |
|---|
