ICCJ. Decizia nr. 254/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 254/2009
Dosar nr. 6166/59/2006
Şedinţa publică din 3 februarie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 30 martie 2006, reclamanta SC F. SA Iaşi a chemat în judecată pe pârâta C.S. Reşiţa (în prezent SC T.M.K. Reşiţa) pentru a fi obligată la plata sumei de 3.546.705.237 lei contravaloare debit restant pentru livrări produse din facturile menţionate, potrivit raporturilor contractuale (nr. 552/2000), cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1565 din 23 mai 2006, Tribunalul Caras Severin a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 132.378.216 Ron (1.323.782.160 lei) şi 2300 Ron cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 233 din 25 octombrie 2007, a respins apelul reclamantei, reţinând că pretenţiile reclamantei din F. nr. 3628 din 31 decembrie 2000 şi 3650 din 19 ianuarie 2008 sunt nefondate întrucât se referă la contractul nr. 20/154/2000 prezentat în apel, ceea ce schimbă cauza cererii.
Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti au declarat recurs ambele părţi.
Prin recursul său reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită în esenţă admiterea acţiunii sale în totalitate, şi pentru preţul produselor din cele două facturi pentru care a prezentat contractul încheiat de părţi pentru livrări la comanda pârâtei beneficiare, situaţie reţinută şi de expertiza efectuată în cauză.
Prin recursul său pârâta, invocând art. 299-316 C. proc. civ., solicită, în esenţă, respingerea acţiunii reclamantei, întrucât se încalcă autoritatea de lucru judecat din dosarul nr. 4110/2001 prin care judecătorul sindic a admis înscrierea în tabloul de creanţe şi sumele din cele două facturi în discuţie 3628/2000 şi 3650/2001.
În legătură cu recursurile declarate în cauză se reţin următoarele:
În legătură cu recursul reclamantei trebuie reţinut că în adevăr raporturile juridice comerciale de livrări produse (lingotiere şi cilindri) s-au derulat în temeiul contractelor nr. 552 din 22 decembrie 2000 şi respectiv a comenzilor urmate de executare, pentru care s-au emis un număr de şase facturi indicate în acţiune prin care s-a pretins suma reprezentând preţul acestora neachitat.
Este de reţinut că în discuţie au rămas numai facturile cu nr. 3628/2000 şi 3650/2001 privind livrări de produse efectuate pe baza comenzii pârâtei beneficiare urmate de executare pentru care s-a încheiat şi contractul nr. 20/154/2000.
Instanţa de apel a respins greşit pretenţiile reclamantei ca provenind prin schimbarea de cauză în apel (când s-a indicat şi numărul celuilalt contract), cât timp reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile privind preţul produselor pe care le-a livrat pârâtei beneficiare şi pe comanda acesteia urmată de executare.
Cu alte cuvinte, reclamanta a formulat o acţiune privind plata preţului unor produse (cilindri şi lingotiere) livrate pe baza raporturilor contractuale cu pârâta, nefiind vorba de schimbarea cauzei în apel prin precizarea numărului exact al fiecăruia din contracte.
Aceasta şi pentru că preţul produselor era legal datorat şi pentru livrări din contracte comerciale încheiate în formă simplificată, comanda urmată de executare.
Mai trebuie reţinut că şi verificările expertizei efectuate de instanţa de apel în raport cu care, apar ca de necontestat atât livrările cât şi valoarea acestora, puteau fi luate în considerare de instanţă, sub acest aspect.
De altfel chiar reclamanta a indicat ca temei legal în acţiunea sa introductivă atât contractul nr. 552/2000 reţinut de instanţă, cât şi livrări din comenzi urmate de executare, ceea ce constituie raporturi juridice contractuale perfect legale în derularea operativă a raporturilor comerciale concrete, chiar fără precizarea numărului şi contractului încheiat în acest sens.
În această situaţie acţiunea reclamantei este întemeiată şi în raport de preţul produselor din cele două facturi în sumă de 222.292,31 Ron rămase în discuţie, hotărârea atacată urmând a fi modificată în acest sens.
În legătură cu recursul pârâtei, care solicită respingerea acţiunii reclamantei întrucât facturile ce constituie obiectul acţiunii de faţă au fost înscrise în tabloul de creanţe de către judecătorul sindic prin sentinţa nr. 1496/2001, acestea nu pot fi primite neîndeplinind condiţiile art. 304 C. proc. civ.
În principal, în cauză nu poate fi vorba de autoritate de lucru judecat, întrucât cauzele invocate au obiecte diferite, plata preţului şi masuri dispuse de judecătorul sindic în procedura falimentului, susţinerile pârâtei neputând fi primite în raport de art. 1201 C. civ.
Având în vedere cele de mai sus, va fi admis recursul reclamantei, se va modifica hotărârea atacată, va fi admis apelul acestei părţi, va fi schimbată în parte hotărârea instanţei de fond în sensul că pârâta va fi obligată şi la plata sumei de 222.292,31 Ron, menţinându-se restul dispoziţiilor. Totodată va fi respins recursul pârâtei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC F. SA Iaşi împotriva deciziei civile nr. 233/A/COM din 25 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, pe care o modifică.
Admite şi apelul reclamantei împotriva sentinţei civile nr. 2845/COM/2006 a Tribunalului Caras-Severin, pe care o schimbă în parte în sensul că obligă pârâta şi la plata sumei de 222.292,31 Ron.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.M.K. SA Reşiţa împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 252/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 255/2009. Comercial → |
|---|
