ICCJ. Decizia nr. 2579/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2579/2009
Dosar nr. 12828/63/2007
Şedinţa publică din 27 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC R.I. SRL cu sediul în Craiova, a chemat în judecată pe pârâtele SC C. SRL Podari şi E.E.D. şi a solicitat să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului din Craiova str. M. Kogălniceanu iar pârâţii să fie obligaţi la cheltuieli de judecată, motivat pe faptul că asupra imobilului înstrăinat la data de 16 martie 2007 a fost instituit sechestru asigurător pentru datoria de 330.129,80 lei facturi neplătite.
Tribunalul Dolj, prin sentinţa nr. 174 din 12 februarie 2008, a respins acţiunea reclamantului.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data încheierii actului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se cere, pe rolul instanţelor erau mai multe procese de pretenţii şi sechestru asigurător, iar societatea comercială prin hotărârea A.G.A. nr. 42/2007 a aprobat înstrăinarea apartamentului „achitarea preţului realizându-se prin compensare, fără a se încălca vreo dispoziţie legală şi fără a exista complicitatea de fraudă a cocontractanţilor, astfel încât cauza actului este licită iar preţul a fost stabilit printr-un raport de evaluare.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 210 din 7 iulie 2008, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a admis acţiunea, a constatat nulitatea actului de vânzare-cumpărare şi a obligat pe pârâte la 16 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că vânzarea – cumpărarea imobilului s-a încheiat între vânzător, al cărui administrator era tatăl cumpărătorului, aceştia cunoscând faptul că pe rolul instanţelor se aflau mai multe litigii, încercând să evite scoaterea la licitaţie a bunului vândut.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta SC C. SRL a declarat recurs, art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat principiul rolului activ, în sensul că trebuia să pună în vedere apelantei timbrarea la valoare a cererii chiar dacă nu s-a cerut repunerea părţilor în situaţia anterioară; a reţinut motive străine de natura cauzei precum reaua credinţă a cumpărătoarei cu toate că nu are nici o legătură cu societatea vânzătoare, sau plata preţului făcută de tatăl acesteia.
Mai susţine recurenta că hotărârea este lipsită de temei legal, motivele de nulitate absolută reţinute nefiind incidente în situaţia derulării unor raporturi juridice între subiecte de drept privat.
Critica deciziei atacate se îndreaptă şi asupra interpretării actului de vânzare-cumpărare referitoare la preţul vânzării şi modalitatea de plată.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Prevederile art. 18 din Legea nr. 147/1996 îndreptăţesc instanţele de judecată să determine cuantumul taxelor de timbru în funcţie de calificarea dată acţiunii, în conformitate cu art. 2 – art. 17 din aceeaşi lege.
Acţiunea astfel cum a fost calificată de instanţă, intră în categoria celor neevaluabile în bani prevăzute de art. 3 şi 13 din actul normativ citat, pentru care reclamanta a fost obligată la plata taxelor de timbru, necontestate până în această etapă procesuală.
Astfel, nu se poate imputa instanţei de apel lipsa rolului activ, în condiţiile în care aceasta a stabilit obligaţiile legale pe care părţile să le îndeplinească.
Instanţa de apel, şi-a întemeiat hotărârea pronunţată pe cauza ilicită a actului încheiat susţinând, judicios, că scopul urmărit de părţi este contrar bunelor moravuri, regulilor de convieţuire socială ordinii publice sau legii imperative. Complicitatea cumpărătoarei la fraudarea intereselor creditorilor rezultă din fapte: aceasta este fiica administratorului societăţii comerciale debitoare, ce avea o datorie certă lichidă şi exigibilă anterioară încheierii actului, iar parte din preţ a fost plătit chiar de administrator.
Susţinerea potrivit căreia regimul juridic al sancţiunii este nulitatea relativă este contrazisă de textul art. 966 C. civ., potrivit căruia obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect. Aşadar, indiferent de natura raporturilor juridice, dacă acestea au o cauză ilicită contrară bunelor moravuri şi regulilor de convieţuire socială, actele efectuate în vederea naşterii modificării sau stingerii acestora, sunt lovite de nulitate absolută.
În privinţa celei de-a patra critici, recurentul se află în eroare. Nu fictivitatea preţului sau modalitatea de plată a determinat instanţa de apel să pronunţe hotărârea de constatarea nulităţii actului, ci cauza imorală a acestuia rezultată din faptele deja expuse.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei 210 din 7 iulie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SRL Podari împotriva deciziei nr. 210 din 7 iulie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2578/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2583/2009. Comercial → |
|---|
