ICCJ. Decizia nr. 2587/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2587/2009
Dosar nr. 1672/91/2008
Şedinţa publică din 27 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC V. SRL Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta SC V.E. SRL Panciu, şi a solicitat constatarea faptului că denumirea de comerciant a pârâtei încalcă dreptul la marcă şi totodată interzicerea utilizării lui de către pârâtă.
Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vrancea, prin sentinţa civilă 127 din 4 septembrie 2008, a respins, ca nefondată, cererea, considerând că pârâta care deţine autorizaţie de antrepozit fiscal şi care desfăşoară activitate în industria viei şi vinului nu foloseşte un semn identic sau asemănător cu marca înregistrată a reclamantei şi nici nu a efectuat publicitate concurenţială, care să aducă un prejudiciu acesteia.
Prin Decizia 13/ A din 24 februarie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.
Instanţa a reţinut că firma sau numele comercial şi marca sunt noţiuni ce fac parte din dreptul de proprietate industrială, cu funcţii şi naturi distincte, iar pârâta nu foloseşte în activitatea comercială un semn susceptibil de a fi perceput ca o marcă de către consumatori.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţele au interpretat şi aplicat greşit legea confundând noţiunile de marcă şi denumire comercială, înlăturând prevederile art. 35 din Legea nr. 84/1998 şi ale art. 6 din Directiva C.E.E. 89/104.
Deşi condiţia folosinţei însemnului numelui comercial fără consimţământul titularului mărcii a fost dovedit, instanţa de apel nu a aplicat dispoziţia legală incidentă.
Instanţele au aplicat greşit şi prevederile art. 8 din Legea nr. 148/2000 care interzice publicitatea de natură a crea confuzie pe piaţă şi a ignorat jurisprudenţa C.J.C.E. printr-o greşită aplicare a art. 35 lit. b) din Legea nr. 84/1998.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele de ordine publică invocate din oficiu.
Obiectul litigiului de faţă îl constituie încălcarea dreptului mărcii de comerţ şi protecţia persoanelor care desfăşoară activitate de producţie, comerţ şi prestări de servicii împotriva publicităţii înşelătoare.
Natura juridică civilă stabilită de legiuitor litigiilor având asemenea obiect a determinat constant jurisprudenţa să considere competenţa de soluţionare ca fiind atribuită instanţelor civile.
În această măsură, hotărârea încălcând normele de ordine publică privind competenţa instanţelor civile faţă de dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., art. 35 şi 36 din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, va casa Decizia 13/ A din 24 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială şi sentinţa 127 din 4 septembrie 2008 a secţiei comerciale a Tribunalului Vrancea şi va trimite cauza spre rejudecare secţiei civile a tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D EC I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC V. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 13/ A din 24 februarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa nr. 127 din 4 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia comercială şi de contencios administrativ fiscală şi trimite cauza spre competentă soluţionare în fond la Tribunalul Vrancea, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2583/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2590/2009. Comercial → |
|---|
