ICCJ. Decizia nr. 2581/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2581/2009
Dosar nr. 9609/3/2008
Şedinţa publică din 27 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 6003 din 30 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC T. SRL Bucureşti împotriva pârâtei SC A. SA OTOPENI, ca prescrisă.
Reclamanta a solicitat, prin acţiune, obligarea pârâtei la încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul în suprafaţă de 90,20 mp şi cota indiviză de 34,59 mp, teren situat în Bucureşti, Sector 4.
În considerentele sentinţei, instanţa fondului a reţinut că prin contractul de leasing imobiliar nr. 4574 din 17 noiembrie 1998 încheiat între părţi, pârâta a transmis reclamantei dreptul de folosinţă asupra terenului aferent spaţiului comercial situat la adresa menţionată, până la atestarea dreptului de proprietate asupra terenului, iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 14 din 19 februarie 2003, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial, părţile convenind ca după obţinerea titlului de proprietate asupra terenului, cumpărătoarea să aibă un drept de preferinţă la cumpărarea terenului.
S-a considerat că dreptul reclamantei de a cumpăra terenul s-a născut la momentul la care pârâta a obţinut titlul de proprietate asupra terenului, respectiv la data de 14 octombrie 2003 când s-a emis Certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. 0145, dată de la care a început să curgă şi termenul de prescripţie a dreptului la acţiune conform art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1058.
Raportul la data formulării acţiunii – 16 octombrie 2007 – s-a apreciat că termenul de 3 ani era împlinit şi că susţinerea reclamantei, în sensul căreia cursul prescripţiei ar fi început să curgă de la data când a luat cunoştinţă de emiterea titlului, contravine dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost admis prin Decizia nr. 580 din 4 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că pentru a se sancţiona dreptul material la acţiune al reclamantei, trebuia să-i fie imputabilă omisiunea de a acţiona, adică dacă putea şi trebuia să cunoască îndeplinirea condiţiei suspensive şi implicit faptul că dreptul său subiectiv de a cere vânzarea terenului s-a născut.
Astfel, s-a considerat că reclamanta nu putea, în lipsa oricărei forme de publicitate sau informări din partea pârâtei, să cunoască îndeplinirea condiţiei care i-a perfectat dreptul.
În fine, reţinându-se că dreptul de proprietate al pârâtei s-a întabulat la 23 aprilie 2007 când a devenit opozabil terţilor şi că reclamantei nu-i poate fi imputată o pasivitate culpabilă, cursul prescripţiei nu putea începe.
Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs pe care l-a întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând ulterior doar incidenţa punctului 9.
În esenţă criticile pârâtei vizează aplicarea greşită a prevederilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, în sensul că termenul de prescripţie a început să curgă de la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate (14 octombrie 2003) aşa cum părţile au convenit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 14/2003, contract din care nu rezultă că şi-ar fi asumat şi obligaţia de a o anunţa pe reclamantă despre obţinerea titlului.
Consideră că, în mod greşit s-a luat în considerare data înscrierii imobilului în cartea funciară ca fiind data la care s-a asigurat efectul opozabilităţii faţă de reclamantă pentru că aceasta nu este un terţ, ci parte în contract.
În continuarea cererii de recurs, pârâta aduce critici şi modului în care au fost apreciate probele de la dosar în legătură cu stabilirea momentului în care reclamanta ar fi cunoscut de existenţa titlului de proprietate, critici ce nu vor face obiectul controlului judiciar întrucât nu vizează nelegalitatea deciziei, ci aspecte legate de situaţia de fapt.
Recursul este nefondat.
Potrivit, art. 3.2 din convenţia de vânzare-cumpărare nr. 14/2003, pârâta s-a obligat să vândă terenul aferent construcţiei ce a făcut obiectul vânzării la data la care vânzătoarea dobândea dreptul de proprietate asupra terenului.
Cum, certificatul de atestare a dreptului de proprietate are caracterul unui act administrativ cu caracter individual dat fiind că generează un raport juridic între emitent şi solicitant (pârâta) este evident că, faţă de terţi (în cauză reclamanta) acesta devine opozabil de la data efectuării operaţiunilor de publicitate.
În atare situaţie, instanţa de apel a reţinut corect că reclamantei nu-i poate fi opusă data eliberării actului în discuţie pentru că nu a fost parte a raportului juridic, ci doar un terţ.
Recurenta confundă calitatea de parte în contract a reclamantei cu aceea de parte în raportul juridic generat de actul de proprietate, concretizat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei asupra terenului.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa anterioară a dat o interpretare corectă şi a aplicat în consecinţă prevederile art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, considerând în deplin acord cu spiritul normei evocate că, în lipsa oricărei forme de publicitate sau de informare din partea pârâtei, nu avea posibilitatea cunoaşterii îndeplinirii condiţiei care i-a perfectat dreptul şi că, până la momentul îndeplinirii formelor de publicitate, nu avea deschisă calea dreptului la acţiune.
Conform celor arătate Decizia atacată este la adăpost de critici motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SA OTOPENI împotriva deciziei nr. 580 din 4 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2580/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2582/2009. Comercial → |
|---|
