ICCJ. Decizia nr. 2585/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2585/2009
Dosar nr. 43974/3/2007
Şedinţa publică din 27 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 7928 din 25 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea formulată de reclamantul M.S.G. împotriva pârâtei SC T.P. SRL.
Instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni prin care s-a solicitat anularea hotărârii A.G.A. a societăţii pârâte din data de 6 august 2003 şi a actului adiţional la actul constitutiv al societăţii, atestat sub nr. 65 din 10 iulie 2006 de avocat V.A.S.; efectuarea menţiunilor cu privire la anularea hotărârii la Oficiul Registrului Comerţului şi publicarea în M. Of. al României a hotărârii irevocabile de anulare.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat excluderea din societate a reclamantului şi obligarea acestuia să predea autoturismul proprietatea societăţii.
În considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut că, în principal, reclamantul a invocat inexistenţa unei hotărâri în sine, iar în subsidiar - dacă înscrisul existent la dosar poate fi apreciat ca fiind o hotărâre şi nu un proces-verbal, inexistenţa procesului-verbal care să ateste demersurile din şedinţa respectivă, precum şi lipsa consimţământului reclamantului la majorarea capitalului social.
Constatând că actul depus la dosar este un act adiţional de modificare a actului constitutiv şi procesul-verbal al A.G.A. care a avut ca unic obiectiv majorarea capitalului social, instanţa a apreciat că reclamantul ar fi avut la dispoziţie calea separată a recursului împotriva încheierii judecătorului delegat de la registrul comerţului privitoare la majorarea capitalului social.
S-a mai avut în vedere faptul că nu s-a probat prejudiciul reclamantului prin faptul că acelaşi act are atât caracterul unui proces-verbal de şedinţă cât şi al unei hotărâri A.G.A., iar cum, majorarea capitalului social s-a dispus într-o şedinţă legal constituită, nu există motiv de anulare a acestuia.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei a fost respins prin Decizia nr. 570 din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, prin încheierea nr. 39830 din 14 iulie 2006, judecătorul-delegat la Of. Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a admis cererea de înregistrare cu privire la capitalul social al societăţii şi a constatat majorarea capitalului social conform actului adiţional nr. 65 din 10 iulie 2006, încheiere ce a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind atacată.
Cu privire la motivele de nulitate invocate s-a reţinut că, în raport de faptul că procesul-verbal al adunării generale poartă semnăturile asociaţilor, consimţământul la luarea hotărârii este apreciat ca valabil exprimat; că potrivit art. 967 alin. (2) C. civ. cauza este prezumată până la dovada contrarie, iar în cauză nu s-a făcut o astfel de dovadă, iar dispoziţiile Legii nr. 31/1990 nu impun nicio condiţie de formă a hotărârii adunării generale ad validitatem şi nici cerinţa existenţei unei hotărâri a adunării generale distinct de procesul-verbal de şedinţă.
De asemenea, s-a avut în vedere că legea nu interzice luarea unei hotărâri de asociaţi cu participaţii diferite, iar criticile referitoare la depăşirea termenului de 1 an pentru depăşirea hotărârii şi lipsa aportului SC T.M. SA sunt aspecte ulterioare adoptării hotărârii atacate.
Nici critica privind lipsa deciziei Consiliului Administrativ al SC T.M. SA nu a fost primită, considerându-se că raporturile dintre societate şi consiliul de administraţie sunt guvernate de regulile dreptului la mandat, iar depăşirea limitelor acestuia atrag răspunderea faţă de societate.
Instanţa a mai statuat că nu se poate vorbi de o nepronunţare pe motivele de nulitate a actului adunării, acesta fiind subsecvent hotărârii adunării generale, fiind incident principiul de drept accesorium sequitur principale.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs pe care l-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând următoarele:
- Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind anularea Actului adiţional la Actul constitutiv al societăţii.
Recurentul susţine că nu s-a analizat al doilea petit al cererii sale şi nici nu s-a răspuns la motivele pe care le-a invocat în nulitatea actului adiţional, respectiv: semnarea acestuia de administratorul societăţii fără a avea o împuternicire în acest sens şi fără a rezulta din procesul-verbal al adunării generale că a fost mandatat pentru această operaţiune; lipsa semnăturilor asociaţilor pe acest act care să ateste voinţa lor în sensul majorării capitalului social, faptul că s-a uzat de o decizie din anul 2003 care nu a mai fost adusă la îndeplinire.
- În mod greşit s-a reţinut că acelaşi act are caracterul unui proces-verbal de şedinţă şi al unei hotărâri a adunării generale, în condiţiile în care Legea nr. 31/1990 vorbeşte în mod expres de două acte distincte.
- Instanţa a reţinut în mod greşit că ar fi avut la dispoziţie calea separată a recursului împotriva hotărârii judecătorului-delegat de la registrul comerţului, în condiţiile în care nu a fost informat despre această operaţiune, iar la momentul introducerii acţiunii termenul de recurs fusese depăşit de mult.
- Prin Decizia atacată nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ. în sensul că, prin atâta vreme cât pârâta nu a răspuns la interogatoriu, această atitudine trebuia să fie luată în considerare ca o mărturisire.
- Instanţa de apel a apreciat în mod eronat că există o hotărâre a adunării generale a asociaţilor care să justifice majorarea capitalului social şi înregistrarea menţiunilor la Registrul Comerţului.
- Recurentul susţine că procesul-verbal al unei şedinţe nu poate ţine locul unei hotărâri a adunării generale respective, între cele două acte existând diferenţe majore sub aspectul efectelor juridice.
- Chiar şi în situaţia în care procesul-verbal al şedinţei ar fi asimilat hotărârii, nu există consimţământul asociaţilor în vederea majorării capitalului social.
În cauză, administratorul societăţii T.P. SRL a reuşit în mod surprinzător să efectueze o majorare a capitalului social în anul 2006, în baza unei hotărâri A.G.A. din 2003, fiind evident că o eventuală înţelegere a asociaţilor în anul 2003 nu poate constitui un consimţământ pentru majorarea capitalului social în 2006.
- Hotărârea a fost luată de asociaţi, având participaţii diferite faţă de momentul la care a fost încheiat actul adiţional şi la care a fost efectuată majorarea de capital social.
- În mod greşit s-a apreciat depăşirea termenului de 1 an pentru aducerea la îndeplinire a hotărârii, încălcându-se norme de ordine publică cu consecinţe asupra posibilităţii de a încheia actul adiţional.
- Instanţa de apel a apreciat greşit atunci când nu a reţinut lipsa deciziei asociatului SC T.M. SA la majorarea capitalului social, dar şi asupra lipsei aportului acestui asociat, care constituiau şi motive de nulitate a actului adiţional.
Recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Deşi, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul a invocat motivele de nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. din dezvoltarea acestora, respectiv din argumentele folosite se constată că ele se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, în considerentele deciziei atacate motivele de apel, fie că privesc procesul-verbal/hotărârea adunării generale sau actul adiţional, au fost analizate împreună deşi criticile aduse acestora erau distincte şi întemeiate pe prevederi legale deosebite.
Este adevărat că instanţa nu este obligată să răspundă fiecărei argument din cele pe care partea le invocă în susţinerea uneia şi aceleiaşi cereri însă – aşa cum s-a arătat – motivele de apel au fost distincte şi se impunea analizarea lor separată.
Astfel, tehnica de redactare folosită de instanţa de apel, care nu analizează fiecare motiv de apel invocat de reclamant, nu permite exercitarea controlului judiciar în sensul că Decizia nu răspunde criticilor într-un mod în care să permită verificarea motivelor de recurs.
De asemenea, modul în care a procedat instanţa anterioară echivalează de fapt cu soluţionarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului, situaţie de natură a justifica casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare conform art. 312 alin. (8) C. proc. civ.
În concluzie, Înalta Curte va admite recursul reclamantului ca fondat şi va casa Decizia atacată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În rejudecare, instanţa apelului va analiza şi va răspunde tuturor motivelor invocate prin cererea de apel, în mod distinct.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul S.G.M. împotriva deciziei nr. 570 din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare a apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2584/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2588/2009. Comercial → |
|---|
