ICCJ. Decizia nr. 2656/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2656/2009
Dosar nr. 9516/62/2007
Şedinţa publică din 30 octombrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa civilă nr. 1421/ C pronunţată la data de 30 iunie 2008, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea introductivă formulată de reclamantul N.D. în contradictoriu cu pârâtele SC Z. SRL Braşov şi SC W. SRL Braşov şi în consecinţă a constatat nul absolut contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3252 din 8 octombrie 2007 de B.N.P. M.B. încheiat între cele două pârâte privind imobilul situat în Comuna Cristian, Judeţul Braşov compus din teren 24.132,60 mp şi construcţii; a dispus radierea din CF 3431 C. a dreptului de proprietate al pârâtei SC W. SRL asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare constatat nul; a obligat pârâta SC Z. SRL să încheie cu reclamantul contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul din Comun Cristian str. Brazilor, potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 4 din 15 martie 2007 încheiat între reclamant şi SC Z. SRL, în caz contrar hotărârea ţinând loc de act autentic de vânzare-cumpărare apt pentru intabularea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în fapt şi în drept următoarele:
La data de 15 martie 2007 s-a încheiat între pârâta SC Z. SRL prin administrator D.S. în calitate de promitent vânzător şi reclamantul N.D. în calitate de promitent cumpărător antecontractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul proprietatea Societăţii situat în comuna Cristian, str. Brazilor compus din teren în suprafaţă de 24.132,60 mp şi construcţii, preţul vânzării fiind convenit la suma de 1.200.000 lei ce urma să fie achitat la data încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare.
Potrivit antecontractului, promitentul vânzător se obligă să nu înstrăineze imobilul unei alte persoane până la data limită convenită pentru încheierea actului autentic, 30 noiembrie 2007, şi totodată să menţioneze la O.R.C. hotărârea adoptată de adunarea generală a asociaţilor societăţii din 14 ianuarie 2007 prin care s-a aprobat vânzarea imobilului şi a fost împuternicit dl. D.S. (asociat şi administrator) să negocieze să se încheie contractul de vânzare-cumpărare a bunului în bloc sau pe bucăţi, la un preţ care să nu fie mai mare decât valoarea contabilă a acestuia.
Reţine tribunalul că, la data de 8 octombrie 2007, pârâta SC Z. SRL vinde imobilul din Comuna Cristian pârâtei SC W. SRL la preţul de 1.065.000 lei, societatea vânzătoare fiind reprezentată de cel de-al doilea asociat şi administrator dl. B.I.F., deşi nu exista o hotărâre a adunării generare care să îl împuternicească în acest sens.
În raport de situaţia de fapt astfel reţinută, tribunalul a apreciat că vânzarea-cumpărarea imobilului către pârâta 2 este lovită de nulitate absolută, fiind făcută în frauda intereselor reclamantului, în condiţiile în care hotărârea A.G.A. din 14 ianuarie 2007 fusese publicată în M. Of., iar un minim de diligenţă impunea ca pârâta cumpărătoare să cunoască acest fapt, inclusiv împrejurarea că asociatul D.S. fusese împuternicit de societatea vânzătoare să o reprezinte în formalităţile de vânzare.
Apărarea pârâtei nr. 2 cumpărătoarea din contractul autentic, în sensul că urmare contractelor de cesiune de creanţă încheiate cu B. SA a devenit creditoarea societăţii SC Z. SRL pentru suma de 162.974,65 lei, a fost apreciată de tribunal ca fără relevanţă juridică, în sensul că această calitate nu îi conferea o prioritate la cumpărarea imobilului, faţă de data anterioară la care se încheiase promisiunea de vânzare-cumpărare cu reclamantul.
Reţinând că prin încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare de cele două pârâte s-au fraudat interesele reclamantului, ca terţ faţă de contract, tribunalul a apreciat că se impune aplicarea sancţiunii nulităţii absolute a actului astfel încheiat, scopul urmărit fiind ilicit conform art. 948 C. civ.
II - Sentinţa pronunţată de tribunal ca primă instanţă a fost apelată de pârâta SC W. SRL pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie vizând regimul juridic al sancţiunii nulităţii invocate de reclamant precum şi neîndeplinirea cerinţelor unei acţiuni în prestaţie tabulară.
Prin Decizia nr. 11/ Ap din 10 februarie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a admis apelul formulat de pârâta apelantă şi a schimbat în tot sentinţa fondului în sensul respingerii acţiunii introductive de instanţa formulată de reclamant.
Instanţa de apel constată că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamant cu pârâta SC Z. SRL, ambele părţi şi-au asumat o obligaţie de a face, respectiv de a vinde şi de a cumpăra bunul imobil, transferul dreptului de proprietate urmând să se producă la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi ca atare frauda la lege consecinţă a vânzării bunului altuia nu operează în cauză.
Referitor la lipsa consimţământului la vânzare, urmare încălcării hotărârii din 14 ianuarie 2001 prin care societatea SC Z. SRL l-a mandatat pe administratorul D.S. să negocieze vânzarea şi să încheie contractul de vânzare-cumpărare, instanţa de apel, reţine că, încheierea actului de către celălalt administrator şi asociat, nu constituie o cauză de nulitate absolută deoarece consimţământul exprimat de acesta a fost pe deplin valabil, în conformitate cu art. 55 şi 71 din Legea Societăţilor Comerciale potrivit cărora terţilor nu le pot fi impuse limitările hotărâte de societate în privinţa puterilor conferite de lege reprezentanţilor societăţii.
III - Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamantul N.D. şi pârâta SC Z. SRL, prin cererile înregistrate la data de 5 martie 2009.
1. Recurentul-reclamant şi-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând aplicarea greşită a legii, susţinând în argumentarea criticilor formulate că dispoziţiile art. 55 şi 71 din Legea nr. 31/1990 republicată pe care instanţa de apel şi-a fundamentat raţionamentul au fost greşit aplicate stării de fapt reţinute.
Susţine recurentul în acest sens că potrivit dispoziţiilor art. 71, administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat expres, ipoteză care nu este confirmată în cauză, în condiţiile în care prin hotărârea A.G.A. din 14 ianuarie 2007 s-a decis de adunarea generală a asociaţilor ca societatea să fie reprezentată în vânzarea bunului de administratorul D.S.
Potrivit recurentului, nesocotirea acestei hotărâri de către celălalt asociat şi administrator constituie o fraudă împotriva societăţii şi echivalează cu o lipsă a consimţământului la încheierea actului de vânzare-cumpărare cu terţul dobânditor.
Referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, recurentul arată că interpretarea acestor dispoziţii în favoarea terţului de rea-credinţă este inacceptabilă, în condiţiile în care acesta a cunoscut că cel împuternicit să încheie actul era asociatul D.S., care postase pe internet oferta de vânzare şi datele de contact şi care apare în această calitate şi în hotărârea din 14 ianuarie 2007 depusă la O.R.C.
Prin cererea înregistrată, la data de 9 martie 2009, înăuntrul termenului de recurs, recurentul reclamant şi-a completat cererea de recurs cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 C. proc. civ., prin omisiunea de a pune în discuţia părţilor dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 31/1990 republicată, nesocotind totodată şi dispoziţiile art. 129 C. proc. civ.
2. Recurenta pârâtă SC Z. SRL nu a indicat motivele de nelegalitate pe care se sprijină în exercitarea căii extraordinare de atac. În esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a ignorat probele administrate în cauză, reţinând fără temei că societatea cumpărătoare a fost de bună credinţă, deşi a cunoscut conţinutul hotărârii din 14 ianuarie 2007 şi faptul că numai administratorul D.S. a fost împuternicit să îşi exprime consimţământul la vânzare.
3. Asupra recursurilor.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată, în raport de motivele invocate şi având în vedere declaraţia recurentei-pârâte consemnată în încheierea de dezbateri în sensul că nu înţelege să achite taxa judiciară de timbru datorată pentru exercitarea căii de atac, constată următoarele:
3.1. Cu privire la recursul declarat de recurentul-reclamant:
Motivul întemeiat pe încălcarea normelor de procedură prin nesocotirea principiului rolului active, nu subzistă.
După art. 295 C. proc. civ., instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către instanţa fondului.
Or, chestiunea nevalabilităţii consimţământului dat de administratorul care nu a fost împuternicit să se ocupe de vânzare, a constituit apărarea principală a reclamantului, şi în acelaşi timp motiv de apel formulat de pârâta apelantă, aşa încât, recurentul nu poate susţine cu temei că se impunea ca dispoziţiile legale care reglementează opozabilitatea hotărârilor adoptate de organele statutare ale societăţii, în raporturile cu terţii, să fie pusă în discuţia prealabilă a părţilor ca un aspect nou dedus judecăţii.
Distinct de acestea, recurentul reclamant a beneficiat de apărare calificată cu ocazia judecării apelului, concluziile avocatului ales fiind în sensul opozabilităţii faţă de terţul dobânditor a hotărârii asociaţilor din 14 ianuarie 2007. Aşadar, Curtea constată că în dezlegarea pricinii instanţa de apel a avut în vedere numai aspecte care au făcut obiectul dezbaterilor şi al apărărilor părţilor, încadrarea lor în drept, caracterizarea juridică a faptelor fiind atributul instanţei.
În raport de circumstanţele concrete ale cauzei, dispoziţiile art. 55 din legea societăţilor comerciale şi cele cuprinse în Titlul III din lege referitoare la obligaţiile administratorilor (art. 70 – art. 75) sunt pertinente în dezlegarea pricinii, soluţia adoptată de instanţa de apel fiind corectă, cu nuanţările ce urmează.
Altfel spus, dezlegarea pricinii impunea examinarea dispoziţiilor din legea societăţilor comerciale privind obligaţiile administratorilor, dreptul acestora de a reprezenta societatea şi natura raporturilor dintre societate şi administratori.
3.2. Potrivit art. 70 din legea societăţilor comerciale, administratorii pot îndeplini toate operaţiunile de gestiune necesare desfăşurării activităţii, în această categorie fiind incluse acte care privesc administrarea internă a societăţii, cât şi acte juridice încheiate cu terţii.
Conferirea puterilor administratorilor înţelegând prin această putere de a reprezenta societatea în raporturile cuterţii sau limitarea puterilor numai la actele de gestiune internă, aparţine asociaţilor şi se materializează în actul constitutive sau în hotărârea adunării generale.
3.3. Mai trebuie precizat, în cadrul acestei analize generale, că potrivit art. 72 din acelaşi titlu, raporturile dintre administratori şi societate sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandate şi cele speciale prevăzute în cuprinsul legii, deoarece legea este cea care permite adunări generale să stabilească întinderea puterilor acordate şi limitele de exercitare în concret în raport cu un anumit tip de societate determinată.
Cu alte cuvinte, raporturile de mandat care guvernează relaţia dintre administratori şi societate, diferă de regulile mandatului de drept comun, legea societăţilor comerciale impunând o reglementare mai amănunţită a acestui tip de mandat prin norme de ordine publică, în scopul securităţii raporturilor juridice de natură comercială şi nu în ultimul rând al protecţiei terţilor.
În acest sens, sunt şi dispoziţiile din art. 55 din legea societăţilor comerciale, potrivit cărora la societăţile cu răspundere limitată clauzele actului constitutiv ori hotărârile organelor statutare ale societăţii care limitează puterile conferite de lege organelor societăţii, sunt inopozabile terţilor, chiar dacă au fost publicate, prin urmare sunt lipsite de eficacitate, prevalând puterile conferite de lege.
3.4. Or, în cauză, Societatea Z. este o societate cu răspundere limitată, cei doi asociaţi şi administratori având drepturi egale de a reprezenta societatea în raporturile cu terţii potrivit legii, respectiv art. 75 din legea societăţilor comerciale, dispoziţie cu caracter derogator, care se aplică şi societăţile cu răspundere limitată, astfel cum prevede în mod expres în art. 197 alin. (3).
Aşa fiind, hotărârea adunării generale a asociaţilor din data de 14 ianuarie 2007 prin care a fost împuternicit cu vânzarea imobilului numai unul dintre administratori respectiv dl. D.S., semnifică o limitare a puterilor de reprezentare conferite de lege celuilalt administrator dl. B.I.F., inopozabilă terţilor în baza textului de lege sus-menţionat şi prin urmare, actul de vânzare-cumpărare încheiat de societatea cumpărătoare cu administratorul societăţii vânzătoare, investit cu dreptul de reprezenta societatea, în puterea legii, este pe deplin valabil sub aspectul consimţământului vânzătorului care emană de la reprezentantul său legal.
Mai trebuie subliniat, pentru acurateţea raţionamentului juridic, că numai, în raporturile dintre administratori şi societate (SC Z. SRL), restricţiile impuse prin hotărârea adunării generale din 14 ianuarie 2007 cu privire la dreptul de reprezentare al celui de-al doilea administrator, pot produce consecinţe juridice în măsura în care operaţiunea încheiată de administrator cu nesocotirea acestor restricţii a produs pagube societăţii.
Pentru considerentele de mai sus înfăţişate, recursul declarat de recurentul reclamant N.D. va fi respins ca nefondat.
3.5. Cu privire la recursul declarat de recurenta pârâtă SC Z. SRL, Înalta Curte, luând act de declaraţiile acestei părţi în sensul că nu înţelege să achite taxa judiciară de timbru datorată în sumă de 2.783,26 lei astfel cum i s-a pus în vedere prin citaţia emisă pentru termenul din 30 octombrie 2008, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul N.D. împotriva deciziei nr. 11/ Ap din 10 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.
Anulează, ca netimbrat, recursurile declarate de pârâta SC Z. SRL BRAŞOV împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2655/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2658/2009. Comercial → |
|---|
