ICCJ. Decizia nr. 2658/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2658/2009
Dosar nr. 64/30/2008
Şedinţa publică din 30 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Municipiul Timişoara prin primar, P.M. Timişoara şi C.L.M. Timişoara au chemat în judecată S.P.L. SRL şi au solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr. 855/1999, evacuarea din spaţiul deţinut cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă şi obligarea pârâtei la plata debitului în cuantum de 273.339 lei reprezentând diferenţa de chirie calculată conform H.C.L. nr. 42/2000 pentru perioada 1 ianuarie 2001 – 28 februarie 2003, 63.679 lei majorări de întârziere şi 1.854 lei penalităţi de întârziere.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Timiş care, prin sentinţa nr. 1061/ PI din 2008, a respins acţiunea, ca inadmisibilă, pe considerentul că nu au fost respectate prevederile art. 7201 şi 109 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile în condiţiile stabilite de lege. Instanţa de fond a constatat că reclamanta P.M. Timişoara a emis către pârâtă o înştiinţare de plată pe care a expediat-o la o altă adresă decât cea care rezultă din certificatul constatator emis de O.R.C. În condiţiile date s-a apreciat că în ipoteza în care s-ar considera că înştiinţarea de plată ar întruni elementele unei convocări la conciliere directă, aceasta nu a fost expediată la adresa pârâtei astfel că în realitate procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., nu a fost realizată.
Sentinţa nr. 1065/ PI din 7 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş a fost apelată de reclamantele M.T., P.M. Timişoara şi C.L.M. Timişoara care au susţinut că procedura concilierii a fost realizată întrucât pârâta a fost invitată la conciliere cu adresele SC 2004 – 1630 din 30 ianuarie 2004 şi SC 2007-7572 din 30 aprilie 2007. Pe fondul pricinii, apelantele au susţinut că pretenţiile au fost întemeiate pe prevederile contractului nr. 855/1999 care se completează în mod corespunzător cu prevederile H.C. L.M.T. nr. 42/2000 în privinţa majorării tarifelor de închiriere şi cu OG nr. 92/2003 privind clauza penalizatoare.
Analizând sentinţa fondului prin prisma motivelor de apel evocate, Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 15/ A/COM din 29 ianuarie 2009, a respins, ca nefondat, apelul. Curtea a reţinut în considerentele deciziei că adresele din 2007 la care s-au referit apelantele că ar constitui dovada de îndeplinire a procedurii prealabile nu au fost însoţite de înscrisuri din care să rezulte că au fost înaintate pârâtei prin modalităţile prevăzute de art. 7201 alin. (2) C. proc. civ. şi că acestea au fost receptate de către pârâta intimată. A mai reţinut instanţa de apel că aceste adrese au fost expediate către o locaţie străină de sediul social al pârâtei aşa cum rezultă din actele furnizate de O.R.C.
Împotriva deciziei nr. 15/ A/COM din 29 ianuarie 2009 au declarat recurs M.T. prin primar, P.M. Timişoara şi C.L.M. Timişoaraîn termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
În argumentarea susţinerilor privind netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei şi deciziei anterior pronunţate, recurentele au susţinut că pârâta a deţinut spaţiul din str. Mihai Eminescu în baza contractului de închiriere nr. 855/1999, că potrivit clauzelor stipulate în art. 4.2 din contract avea obligaţia să achite chiria lunară actualizată conform hotărârilor C.L.M. Timişoara şi că sumele actualizate cu rata inflaţiei nu au fost achitate de intimata pârâtă.
În continuare, recurenta a susţinut că pentru suma actualizată cu rata inflaţiei reprezentând chirie, neachitată de pârâtă, a calculat majorări şi penalităţi de întârziere care i se cuvin în temeiul contractului de locaţiune a hotărârilor C.L.M. Timişoara şi a OG nr. 92/2003.
În conformitate cu aceste susţineri recurentele au apreciat că în mod cu totul nejustificat instanţele de fond şi apel au admis excepţia întemeiată pe art. 7201 C. proc. civ., faţă de dovezile prezentate, adresele SC 2004 – 1630 din 30 ianuarie 2004 şi SC 2007-7572 din 30 aprilie 2007 din care rezultă că pârâta intimată a fost invitată la conciliere.
În raport de motivele invocate, recurentele au solicitat ca în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., să se admită recursul şi în fond prin modificarea deciziei şi a hotărârii primei instanţe să se admită acţiunea astfel cum a fost formulată.
Recursul este nefondat.
1. Din cuprinsul dispoziţiilor art. 216 – art. 316 C. proc. civ., se desprind atributele esenţiale ale recursului în actuala reglementare care-l definesc ca fiind cale de atac extraordinară de reformare, nedevolutivă ce are ca scop esenţial verificarea legalităţii hotărârilor. În sensul acestor reglementări trebuie observat că art. 304 alin. (1) pct. 1 - 9 C. proc. civ., subliniază esenţa verificărilor, la care este limitată instanţa de recurs, prin reglementarea strictă a motivelor de nelegalitate în temeiul cărora se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri.
În speţă, recurenţii au indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., fără să le argumenteze şi să le dezvolte astfel cum erau obligate prin dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Primul motiv invocat, art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizează situaţia când instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura sau înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Din rezumatul argumentelor aduse în sprijinul criticilor din recurs se poate observa că nu a fost arătat de către recurenţi care este actul juridic căruia i-a fost schimbat înţelesul de către instanţa de apel de vreme ce instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului şi a raporturilor juridice care au generat litigiul pentru plata chiriei actualizate, a majorărilor şi penalităţilor. În contextul arătat este evident că motivul de recurs luat în examinare a fost invocat formal, ceea ce nu echivalează cu o motivare şi dezvoltare a argumentelor în fapt şi în drept cerute de art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Al doilea motiv de nelegalitate, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenţi vizează situaţia când hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greşită a legii. Înalta Curte observă că nici acest motiv nu a fost dezvoltat şi argumentat în fapt şi în drept. Dezvoltarea situaţiei de fapt care priveşte argumentarea acţiunii de fond reluată în recurs nu respectă exigenţele textului invocat ca temei al criticii de nelegalitate care trebuia evidenţiată în recurs.
Prin urmare, evocarea izvorului obligaţiilor a drepturilor care s-ar cuveni recurenţilor în raport de clauzele contractului nu sunt de natură să atragă o examinare a fondului pricinii, mai întâi pentru că litigiul nu a fost dezbătut în fond şi în al doilea rând pentru că recursul nu are caracter devolutiv nefiind posibilă o cercetare în fond. Aceste concluzii se impun faţă de faptul că instanţa de fond s-a oprit asupra procedurii prealabile reglementată de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
Din acest punct de vedere se constată că instanţele anterioare au reţinut justificat faptul că intimata nu a fost convocată la conciliere, ceea ce echivalează cu o nerespectare a prevederilor art. 7201 C. proc. civ.
Accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, or în cazul de faţă, instanţele anterioare au stabilit corect că cele două înscrisuri unul emis în anul 2004 şi cel de-al doilea în anul 2007 pentru o acţiune care s-a introdus în anul 2008, nu au fost expediate la sediul social al societăţii pârâte menţionat în certificatul emis de O.R.C. Prin urmare, dispoziţiile procedurale puse la îndemâna recurenţilor reclamanţi, nu au fost utilizate în litera şi scopul urmărit de legiuitor, astfel că soluţiile pronunţate anterior sunt la adăpost de această critică.
Aşa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii M.T. prin primar, P.M. TIMIŞOARA şi C.L.M. TIMIŞOARA împotriva deciziei comerciale nr. 15/ A din 29 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2656/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2659/2009. Comercial → |
|---|
