ICCJ. Decizia nr. 2659/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2659/2009
Dosar nr. 161/1259/2008
Şedinţa publică din 30 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC P. SA, societate aflată în procedura falimentului, a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. şi a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 240.000 RON, reprezentând contravaloarea activului M.O., activ ce a ieşit din patrimoniul său printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 2000 s-a privatizat în baza OUG nr. 88/1997, fiind încheiat în acest sens contractul de privatizare nr. A.G. nr. 21/2000 şi la acest moment exista în patrimoniul său activul sus menţionat, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 1398,04 m.p. În baza unei hotărâri definitive şi irevocabile, activul a fost restituit şi predat foştilor proprietari. În consecinţă, echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului i se cuvine potrivit dispoziţiilor art. 324 din OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999 şi Legea nr. 137/2002.
La data de 27 noiembrie 2008, reclamanta şi-a majorat pretenţiile la suma de 527.544,20 RON rezultată în urma expertizei tehnice efectuată în cauză. De asemenea, prin încheierea de şedinţă din data de 15 mai 2008, instanţa a respins excepţiile formulate de către pârâtă privind necompetenţa teritorială a Tribunalului Argeş, excepţia netimbrării acţiunii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune.
Tribunalul Comercial Argeş, prin sentinţa comercială nr. 1130/ C din 27 noiembrie 2008, a admis acţiunea precizată în privinţa majorării câtimii obiectului şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 527.544,20 lei despăgubiri ca echivalent al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a activului M.O. În esenţă, prima instanţă a apreciat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1997, întrucât societatea reclamantă s-a privatizat în anul 2000, iar activul M.O. a ieşit din patrimoniul său în temeiul unei hotărâri definitive şi irevocabile. În consecinţă, a constatat că despăgubirea cuvenită în temeiul dispoziţiilor precitate, va fi calculată la valoarea de circulaţie şi nu la valoarea contabilă.
Sentinţa a fost apelată de către pârâta A.V.A.S. BUCUREŞTI.
Pârâta apelantă a criticat soluţia primei instanţe pentru motivul că instanţa de fond, în mod greşit a respins excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei. Un alt aspect greşit interpretat, este cel legat de dispoziţiile privind prescripţia dreptului material la acţiune, acţiunea fiind prescrisă. Pe fondul cauzei greşit au fost acordate despăgubiri la valoarea de circulaţie a activului.
Soluţionând apelul, Curtea de Apel Piteşti Comercială contencios Administrativ şi Fiscal, prin Decizia nr. 20/ A-C din 4 martie 2009, a reţinut că apelul pârâtei este nefondat.
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei teritoriale, instanţa de apel a reţinut că prin art. 8 C. proc. civ., a fost instituită o regulă specială a competenţei teritoriale, astfel încât dispoziţiile art. 5 şi 10 C. proc. civ., nu sunt aplicabile. Faţă de excepţia netimbrării acţiunii, instanţa a apreciat-o nefondată în raport de prevederile Legii nr. 85/2006. În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de apel a reţinut că întrucât în litigiul de faţă se valorifică un drept la reapararea prejudiciului creat prin restituirea unui imobil ulterior procesului de privatizare a societăţii, încheiat în anul 2000, dispoziţiile art. 3228 din OUG nr. 88/1997 nu sunt aplicabile, care dispun cu privire la operaţiuni anterioare procesului de privatizare. În ceea ce priveşte momentul de la care curge acest termen, Curtea de Apel a constatat că acesta este momentul de la care bunul a ieşit efectiv din patrimoniul reclamantei, respectiv data încheierii procesului verbal de predare a imobilului. Pe fondul cauzei, dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1997 trebuie interpretate în sensul reparării integrale a pagubei, adică reclamantul este îndreptăţit la recuperarea preţului plătit şi a sporului de valoare intervenit între perioada încheierii contractului şi momentul la care a fost evins.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta A.V.A.S., în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora a susţinut următoarele:
- instanţele de fond şi apel nu au avut în vedere dispoziţiile imperative ale art. 5 teza I C. proc. civ., care trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, locul executării contractului de privatizare este sediul vânzătorului, deoarece plăţile au fost făcute în Bucureşti. Dispoziţiile art. 8 C. proc. civ., nu pot fi reţinute, întrucât cererea de despăgubire a fost formulată împotriva A.V.A.S şi nu împotriva Statului Român. Locul executării contractului este în Bucureşti şi nu în judeţul Argeş. În consecinţă, apreciază că litigiul trebuie soluţionat de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.
- ambele instanţe au aplicat texte privitoare la termenul general de prescripţie, considerând în mod eronat că termenul de 3 luni prevăzut de art. 3228 din OUG nr. 88/1997 nu este aplicabil în cauză şi pe cale de consecinţă că reclamanta a formulat acţiunea în termen. Data naşterii dreptului la acţiune nu o poate reprezenta decât momentul în care hotărârea de restituire a rămas irevocabilă, respectiv data la care a fost respins recursul reclamantei. Chiar dacă bunul nu a fost predat foştilor proprietari, reclamanta a avut doar un drept de folosinţă şi nu un drept de proprietate.
- apreciază încălcarea dispoziţiilor art. 39 din Legea n. 137/2002 şi a dispoziţiilor art. 3228 din OUG nr. 88/1997, precum şi a termenului general prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
- în ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri la valoarea de circulaţie a imobilului restituit în natură şi nu la cea contabilă a considerat-o greşită, în opinia sa despăgubirea neputând depăşi valoarea contabilă a activelor. De asemenea, arată că din valoarea contabilă a imobilului s-ar cuveni despăgubiri în proporţie de 90,19 %, diferenţa urmând a fi suportată de ceilalţi acţionari.
- citând art. 30 din Legea nr. 137/2002, care a modificat cadrul stabilit de OUG nr. 88/1997, completată de Legea nr. 99/1999, susţine că valoarea despăgubirii nu poate depăşi 50 % din preţul efectiv plătit de cumpărător ;
- hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1084, 1341 şi 1344 C. civ.;
Intimata prin întâmpinare a răspuns punctual criticilor aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel şi în final a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Referitor la motivul de recurs referitor la necompetenţa materială a instanţei subsumat art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în raport de dispoziţiile art. 8 C. proc. civ., care instituie o competenţă alternativă şi având în vedere calitatea A.V.A.S., de instituţie publică implicată în procesul de privatizare, sesizarea Tribunalului Argeş este legală.
Criticile privitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 10 pct. 1 C. proc. civ., nu vor fi reţinute în raport de dispoziţiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., care stabilesc competenţa alternativă a instanţei locului unde obligaţia a luat naştere, respectiv localitatea Piteşti.
În consecinţă, având în vedere opţiunea reclamantei privind alegerea instanţei competente, conform art. 12 C. proc. civ., problema competenţei teritoriale nu mai poate fi pusă în discuţie.
Critica privind respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune este nefondată. Instanţa de apel a respins excepţia invocată, având în vedere că extinderea prevederilor art. 3228 din Legea nr. 99/1999 şi la alte situaţii decât cele prevăzute de text nu este posibilă, pentru că se abate de la domeniul de aplicare al legii speciale. Astfel, dispoziţiile art. 3228 din OUG nr. 88/1997, se referă la un termen de prescripţie de 3 luni aplicabil însă doar introducerii cererilor prin care se atacă o operaţiune sau un act, respectiv se valorifică un drept specific procedurii de privatizare conferit de actele normative citate privitor la privatizarea societăţilor comerciale, litigii care sunt de competenta curţii de apel, ca primă instanţă. În speţa de faţă, întrucât se valorifică un drept, născut ulterior privatizării, corect instanţele au apreciat că acţiunea reclamantei este de drept comun, fiindu-i aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani, conform art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Termenul special de prescripţie de 3 luni este aplicabil numai pentru cereri în legătură cu procesul de privatizare, situaţie care nu se regăseşte în speţa de faţă.
În privinţa momentului de la care începe termenul de prescripţie referitor la dreptul reclamantei de a formula cererea de chemare în judecată, dispoziţiile art. 32 4 din OUG nr. 88/1997 stabilesc că acest moment coincide cu data executării hotărârii de restituire a imobilului. Susţinerea pârâtei, potrivit căreia termenul de prescripţie al exercitării dreptului material la acţiune începe să curgă de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti de restituire în natură a imobilului este contrazisă şi de faptul că de la data predării efective a imobilului către fostul proprietar, se naşte dreptul reclamantei de a formula acţiunea în despăgubiri.
Critica privind cuantumul despăgubirilor acordate prin invocarea art. 30 din Legea nr. 137/2002, care a modificat OUG nr. 88/1997, completată de Legea nr. 99/1999 este nefondată. Legea nr. 137/2002 prevede expres prin alin. (3) al art. 30 că dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1997 rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare cumpărare încheiate înainte de intrarea acesteia în vigoare. Ori, în speţa de faţă, actul de vânzare cumpărare de acţiuni s-a încheiat în anul 2000, iar acţiunea în despăgubiri a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1997, modificată de Legea nr. 99/1999 în vigoare la acea dată.
În consecinţă, modul de determinare a cuantumului despăgubirilor stabilit de Legea nr. 137/2002 nu-i este aplicabil acestui litigiu, întrucât privatizarea a avut loc înainte de intrarea sa în vigoare.
Despăgubirea la valoarea de circulaţie a imobilului retrocedat este corectă în raport de lipsa unor dispoziţii care să limiteze reparaţia. Art. 324 alin. (1) şi (3) din OUG nr. 88/1997 stabileşte obligaţia instituţiilor publice implicate de a plăti societăţilor comerciale, care au suferit un prejudiciu în urma restituirii imobilelor către foştii proprietari, o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deţinute de societatea comercială către foştii proprietari. Această despăgubire se poate stabili de instituţiile publice implicate de comun acord cu societăţile comerciale iar în caz de divergenţă, prin justiţie.
Critica privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1337 C. civ., referitoare la evicţiune vor fi înlăturate, întrucât ambele instanţe au analizat obligaţia de despăgubire sub incidenţa OUG nr. 88/1997 şi nu prin raportare la dispoziţiile Codului civil.
În ceea ce priveşte cererea formulată de intimata SC P. SA Piteşti, privind acordarea de cheltuieli de judecată, Înalta Curte urmează să o respingă, având în vedere că documentele depuse în copie la dosarul cauzei nu constituie înscrisuri justificative care să stea la baza acordării cheltuielilor de judecată.
Faţă de cele ce preced, recursul potrivit art. 312 C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 20/ AC din 4 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Respinge, cererea intimatei privind cheltuieli de judecată ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2658/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2661/2009. Comercial → |
|---|
