ICCJ. Decizia nr. 2661/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2661/2009
Dosar nr. 2384/36/2008
Şedinţa publică din 30 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I - Prin sentinţa comercială nr. 2670 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, la data de 23 septembrie 2008, în cauza având ca obiect cererea formulată de reclamanta SC S. SA împotriva pârâtei SC M.F. SA, tribunalul, ca primă instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesual active invocată de pârâtă şi, pe fondul cauzei a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta şi a obligat pârâta să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantei macaraua turn tip MTA 125 cu nr. de inventar 65-0560; capătul de cerere privind restituirea contravalorii macaralei a fost respins ca neîntemeiat, iar capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 680.000 lei reprezentând contravaloare a alte şapte macarale dezmembrate şi vândute de pârâtă ca fier vechi, a fost respins ca prescris.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în sinteză că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra macaralei tip turn revendicate, ce a fost achiziţionată în anul 1991 de la I.R.B. împreună cu alte 13 macarale, utilaje ce au fost depuse în curtea SC M.F. SA Năvodari beneficiarul unor lucrări de investiţii la care era angrenată şi reclamanta în baza unui contract de prestaţii încheiat cu T.C.I. Constanţa.
Că, în anul 1999 întregul activ al SC M.F. SA Năvodari a fost cumpărat de pârâtă, iar şase din macarale depozitate pe teren au fost demontate şi vândute ca deşeuri fier vechi.
Coroborând concluziile raportului de expertiză tehnică dispus în cauză cu răspunsurile la interogatoriu luat părţilor prima instanţă constată că sunt îndeplinite condiţiile acţiunii în revendicare mobiliară promovate de reclamantă, în ce priveşte restituirea macaralei turn existentă în materialitatea sa.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect plata contravalorii celor şapte macarale turn tip MTA, dezmembrate şi vândute ca fier vechi, tribunalul a constatat prescris dreptul materiale la acţiune al reclamantei în temeiul art. 8 din Decretul nr. 167/1958 reţinând că termenul general de prescripţie de 3 ani a început să curgă la data de 3 august 2000 când reclamanta a cunoscut paguba şi pe cel răspunzător, astfel că la data introducerii acţiunii 7 septembrie 2005, termenul era împlinit .
II - Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi, reclamanta criticând soluţia dată pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi pe dezlegarea cererii de restituire numai în natură a macaralei revendicate; apelul pârâtei a vizat soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a modului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia nr. 11 din 2 februarie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de cele două părţi.
Răspunzând motivelor de apel instanţa de control judiciar constată că în cauză plângerile penale formulate de reclamanta s-au finalizat cu neînceperea urmăririi penale, astfel că aceste demersuri nu au fost de natură să întrerupă cursul prescripţiei extinctive.
Cu privire la restituirea bunului în natură, instanţa reţine că dovezile administrate atestă existenţa bunului în materialitatea sa, iar scopul acţiunii în revendicare este de intrare în posesia şi proprietatea bunului, aşa cum reclamanta a solicitat.
Cu privire la apelul pârâtei instanţa de control judiciar apreciază că reclamanta a produs dovezi incontestabile care atestă că este proprietatea macaralei ceea ce îi conferă calitate procesual activă.
III - Împotriva acestei decizii pronunţate de curtea de apel atât reclamanta cât şi pârâta au declarat recurs, în termen legal.
1. Recurenta reclamantă a criticat în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greşită a legii în soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului materiale la acţiune, susţinând că, plângerea penală formulată de societate şi finalizată prin Decizia penală nr. 37 din 14 ianuarie 2005, poate fi asimilată cu o cerere de chemare în judecată de natură să întrerupă cursul prescripţiei potrivit art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958.
Totodată, recurenta susţine că raţiunea reglementării prescripţiei extinctive a fost de sancţionare a pasivităţii creditorului, iar în ce o priveşte ieşirea sa din pasivitate prin demararea plângerilor penale se poate converti într-o cauză de suspendare a cursului prescripţiei chiar dacă această împrejurare nu este prevăzută în mod expres de actul normativ menţionat.
Sub un al doilea aspect recurenta a criticat soluţia adoptată de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel, pe capătul de cerere privind obligarea alternativă a pârâtei de plată a contravalorii macaralei existente, aflate în posesia sa, susţinând că până la momentul executării silite a pârâtei pot interveni o serie de împrejurări de natură să facă imposibilă executarea silită în natură, inclusiv dispariţia bunului în materialitatea sa, context în care încuviinţarea obligaţiei pârâtei şi la plata contravalorii bunului era pe deplin întemeiată.
2. Recurenta-pârâtă a reiterat prin cererea de recurs, apărările sale vizând lipsa calităţii procesual active a reclamantei susţinând că probele cu înscrisuri şi expertiză tehnică administrate nu demonstrează identitatea dintre bunul mobil revendicat de reclamanta şi cel aflat în posesia sa, ceea ce impunea concluzia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Recurenta-pârâtă critică şi soluţionarea cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată apreciind că nu se impunea compensarea în totalitate cheltuielilor de judecată suportate de părţi, ci în ipoteza admiterii în parte a acţiunii era îndreptăţită să primească cel puţin un cuantum egal cu diferenţa dintre suma reprezentând 7/8 din cheltuielile efectuate şi suma reprezentând 1/8 din cheltuielile efectuate de reclamantă.
IV - Asupra recursurilor.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată, în raport de criticile formulate şi având în vedere şi modul în care părţile şi-au îndeplinit toate obligaţiile legale impuse de exercitarea acestei căi extraordinare de atac, constată următoarele:
A. Recursul declarat de recurenta – reclamantă este nefondat.
Se impune a fi precizat în prealabil, ca o caracterizare juridică generală şi comună a cauzelor de întrerupere şi suspendare a cursului prescripţiei extinctivă faptul că împrejurările care au ca efect întreruperea sau suspendarea cursului prescripţiei sunt în toate cazurile stabilite exclusiv de lege şi în acelaşi timp sunt limitative, neputând fi extinse altor situaţii asemănătoare.
Or, ipoteza reglementată de art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, invocată de recurentă, are în vedere introducerea unei cereri de chemare în judecată, care pentru a produce efectul intreruptiv, trebuie să fie admisă printr-o hotărâre definitivă sau irevocabilă.
Plângerea penală adresată de recurentă poate fi considerată o cerere de chemare în judecată în sensul art. 16 lit. b) din actul normativ, deoarece prin formularea ei a investit un organ de jurisdicţie pentru realizarea unui interes legitim, dar soluţia adoptată echivalează cu o respingere a cererii, iar potrivit alin. (2) al art. 16, prescripţia nu este întreruptă dacă cererea a fost respinsă .
În ce priveşte suspendarea cursului prescripţiei recurentul nu invocă niciuna din cauzele legale, reglementate de lege, ci solicită ca instanţa să aprecieze, că ieşirea sa din pasivitate a avut ca efect suspendarea cursului prescripţiei ceea ce este inacceptabil faţă de trăsăturile juridice pe care le prezintă cauzele de suspendare şi întrerupere mai sus enunţate. Altfel spus, recurentul solicită ca aceleaşi împrejurări, formularea de plângeri penale, să fie considerate motive de întreruperea sau suspendare a cursului prescripţiei extinctive, dând o interpretare acestei instituţii juridice care excede regimului său juridic astfel cum este reglementat în mod amănunţit şi restrictiv de lege. În alte cuvinte, nu orice manifestare de ieşire din pasivitate a creditorului are ca efect întreruperea sau suspendarea cursului prescripţiei, ci numai acele împrejurări expres prevăzute în art. 16 şi respectiv 13 din Decretul nr. 167/1958.
În sfârşit, susţinerile recurentului referitoare la obligarea alternativă a pârâtei-intimate la predarea bunului în natură sau contravaloarea sa, nu cuprind nicio referire la argumentele pertinente expuse de instanţa de apel pe această chestiune, în sensul că bunul revendicat exista în materialitatea sa, iar în raport de natura acţiunii promovate soluţia pronunţată este cea corectă.
Aşa fiind, critica recurentului apare mai mult formală de vreme ce nu indică în concret în ce măsură au fost încălcate dispoziţii legale pertinente în dezlegarea dată de instanţă.
Distinct de acestea dispoziţiile art. 1026 C. civ., care reglementează obligaţiile alternativei nu au incidenţa în cauză deoarece raportul juridic dedus judecăţii nu îşi are izvorul într-un contract încheiat de părţi pentru a putea fi în prezenţa asumării unei obligaţii alternative, ci fundamental juridic al acţiunii l-a constituit dreptul de proprietate al reclamantului recurent asupra bunului mobil de posesia şi folosinţa căruia a fost lipsit.
B. - Recursul declarat de recurenta pârâtă va fi anulat, ca netimbrat, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, constatându-se că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a achita taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar datorate astfel cum i-a fost pus în vedere prin citaţia emisă pentru termenul din 30 octombrie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC S. SA GALAŢI împotriva deciziei civile nr. 11/ COM din 2 februarie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC M.F. SA NĂVODARI împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2659/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2664/2009. Comercial → |
|---|
