ICCJ. Decizia nr. 2664/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2664/2009
Dosar nr. 3525/62/2008
Şedinţa publică din 30 octombrie2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul M.C.G. a chemat în judecată societatea A. SRL şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se dispună anularea H.A.G. nr. 216/2006 cu motivarea că nu a fost convocat la discutarea condiţiilor de cedare a părţilor sociale pe care le-a deţinut, că cesionarea cestora a fost făcută fără consimţământul său şi că cele 3 persoane care au preluat părţile sociale şi-au însuşit drepturile care i s-ar fi cuvenit.
Tribunalul Braşov, secţia comercială, prin sentinţa nr. 43/ CC, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului M.C.G. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că recurentul s-a retras din societate, la data de 21 mai 2005, conform procesului verbal semnat de toţi asociaţii, că prin sentinţa nr. 859/2005 s-a confirmat faptul că s-a realizat acordul pentru retragerea reclamantului din societate şi că nu sunt motive pentru a se constata nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale ţinută la data de 28 martie 2006 prin care s-a dispus redistribuirea părţilor sociale deţinute de M.C.G.
A mai stabilit prima instanţă că reclamantul nu mai deţinea la data de 29 martie 2006 calitatea de asociat şi că nu se mai impunea convocarea acestuia la şedinţa A.G.A. În privinţa drepturilor cuvenite reclamantului, Tribunalul a reţinut că acesta îşi poate valorifica drepturile aferente părţilor sociale şi anume cota, parte din patrimoniul social al societăţii şi dividendele aferente până în ziua retragerii. Tribunalul, cu referire la art. 224 din Legea nr. 31/1990, a stabilit că din momentul retragerii reclamantului din societate acesta a dobândit un drept de creanţă, împotriva societăţii constituit din dividende şi cota-parte din patrimoniul societăţii.
Sentinţa nr. 43 din 29 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost apelată de reclamantul M.C.G. care a criticat soluţia pe aspecte de netemeinicie şi nelegalitate argumentând că distribuirea drepturilor cuvenite pentru cele 3 părţi sociale pe care le-a deţinut s-a făcut fără consimţământul său şi în frauda art. 9 din statut precum şi prin actul fals de excludere PV nr. 1 din 3 martie 2006 pe care s-a bazat hotărârea A.G.A. nr. 216 din 28 martie 2006. În continuare a susţinut că i-a fost lezat dreptul de proprietate asupra sumei de bani care i se cuvenea conform art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Analiza criticilor aduse sentinţei nr. 43 din 29 octombrie 2008 a fost realizată de Curtea de Apel care prin Decizia nr. 9 pronunţată la data de 5 februarie 2009 a respins, ca nefondat, apelul reclamantului.
Instanţa de apel a constatat că apelantul s-a retras din societate la data de 20 mai 2005, dată de la care nu mai este asociat al societăţii chemată în judecată, şi că în lipsa unor dispoziţii legale, părţile sociale aparţinând asociatului retras se preiau de societate care îi achită acestuia drepturile aferente. Instanţa de apel a citat şi dispoziţiile art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 pentru a reţine că drepturile asociatului retras se stabilesc prin acordul asociaţilor, de către un expert sau în lipsa unei convenţii a părţilor drepturile respective se stabilesc de tribunal. În continuare, Curtea a înlăturat critica reclamantului prin care a susţinut că transmiterea părţilor sociale s-a realizat fără cunoaşterea ofertei reclamantului de cesionare ceea ce echivalează cu lipsa consimţământului său, pentru motivul că, de la data retragerii din societate, aprobată în unanimitate de asociaţi, nu mai poate dispune de aceste drepturi.
De asemenea, s-a reţinut că nu era necesară convocarea apelantului reclamant la A.G.A. prin care s-a hotărât preluarea şi distribuirea de către societate a părţilor sociale, întrucât acesta nu mai era asociat al societăţii. Instanţa de apel a stabilit că nici dispoziţiile art. 9 din statut nu sunt aplicabile, în speţă, întrucât acestea vizează transmiterea părţilor sociale între asociaţi sau între terţe persoane, iar apelantul nu mai era asociat pentru a fi necesar consimţământul său, drepturile acestuia asupra părţilor sociale limitându-se la creanţa pe care a dobândit-o faţă de societate în urma retragerii din societate. Curtea, referindu-se la notificarea reclamantului din data de 17 mai 2008, a apreciat că aceasta nu are relevanţă asupra nulităţii A.G.A. ţinută la data de 28 martie 2006 întrucât motivele de nulitate trebuie să fie concomitente sau anterioare momentului încheierii actului. Curtea de Apel Braşov a analizat şi susţinerile apelantului în legătură cu concludenţa celor statuate prin sentinţa nr. 859 din 19 octombrie 2009 stabilind că acţiunea a fost respinsă pentru motivul că retragerea din societate solicitată de reclamant nu mai era necesar să se dispună de instanţă de vreme ce se realizase prin acordul părţilor.
Excluderea din societate, a mai reţinut instanţa de apel, nu a fost supusă analizei prin acţiunea introductivă şi nici prin completarea acţiunii depusă ulterior ca motiv de nulitate al A.G.A. din 28 martie 2006 astfel că, instanţa nu se putea pronunţa pe un petit care nu a fost formulat.
Asupra distribuirii părţilor sociale, Curtea a stabilit că dreptul de proprietate asupra sumei de bani care i se cuvine recurentului conform art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu a fost lezat şi că de eventuala lezare a drepturilor celorlalţi asociaţi realizată prin distribuirea părţilor sociale se puteau plânge asociaţii lezaţi.
Împotriva deciziei de respingere a apelului a declarat recurs, reclamantul M.C.G. în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., fără argumentarea şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurentul a susţinut că hotărârea A.G.A. nr. 216/2006 este un act ilegal folosit de societatea comercială pentru a-l împiedica să-şi dobândească drepturile cuvenite că, prin conţinutul său A.G.A. încalcă Legea nr. 82/1991 a contabilităţii pentru că nu se respectă operaţiunile economico-financiare privind retragerea/excluderea sa din societate şi în fine, că s-a procedat la distribuirea părţilor sociale pe care le-a deţinut fără a se face partajul activului net al societăţii la data de 20 mai 2005, când şi-a exprimat voinţa de retragere prin declaraţie scrisă şi semnată pe procesul verbal nr. 4 din 20 mai 2005. A mai arătat reclamantul că stăruie încă de la data de 20 mai 2005 pentru obţinerea drepturilor care i se cuvin respectiv partea din activul net care i se cuvine conform Ordinului nr. 1223/1998 al Ministerului Finanţelor.
Autorul recursului a mai arătat că hotărârea A.G.A. atacată nu cuprinde situaţia contabilă a operaţiunii de retragere sau excludere a sa din societate astfel că aceasta este nelegală.
Totodată, a considerat că prin Decizia pronunţată instanţa de apel a acceptat ca fiind legale acte de competiţie care sunt cercetate penal.
Fiind în discuţie acte de corupţie, săvârşite de asociatul N.V. care îndeplineşte funcţie de conducere în societate, sentinţa primei instanţe nr. 43/2008, potrivit recurentului, trebuia pronunţată de un specializat în cazuri de corupţie format din 2 judecători. Instanţa de apel în opinia recurentului, s-a pronunţat echivoc în privinţa drepturilor care i se cuvin în urma retragerii sale din societate fără să analizeze modul de înstrăinare de către societate a părţilor sale sociale, că în mod greşit s-a reţinut şi faptul că procesul verbal nr. 1 din 3 martie 2006 nu face parte din hotărârea A.G.A. nr. 216/2006 a cărei nulitate s-a solicitat deşi conţinutul primei fraze din A.G.A. nr. 216/2006 se referă la acest înscris pe care recurentul îl consideră că este un document fals şi relevant în susţinerea nelegalităţii hotărârilor.
Recursul este nefondat.
1. Din Titlu V intitulat Căile Extraordinare de atac şi dispoziţiile art. 299 – art. 316 C. proc. civ., se desprind atributele recursului ca fiind cale de atac extraordinară, de reformare, nedevolutivă.
Raportând aceste atribute la dreptul părţilor de a exercita recursul se va observa că realizarea controlului judiciar în această cale de atac nu este de natură să provoace o rejudecare a fondului pricinii. În cauza de faţă, recurentul a avut acces la o cale de atac devolutivă aşa încât obligaţia de a se supune dispoziţiilor procedurale pentru promovarea şi susţinerea recursului trebuia urmărită prin prisma art. 3021 lit. c) şi art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Recurentul a nesocotit aceste prevederi în condiţiile în care nu s-au indicat motivele de nelegalitate şi nu s-au argumentat în fapt şi în drept critici care să vizeze nelegalitatea. Înşiruirea unor texte de lege, unele dintre acestea neavând legătură cu obiectul pricinii, invocarea unor aspecte vizând netemeinicia hotărârii atacate precum şi neîncadrarea acestora în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., echivalează cu o nemotivare a recursului, cu alte cuvinte, echivalează cu nerespectarea normelor procedurale care reglementează această cale de atac. Nu în ultimul rând trebuie observat că accesul la recurs presupune cu necesitate o anumită conduită a părţii în raport de care să se poată realiza controlul judiciar.
Faţă de aceste precizări, Înalta Curte va lua în examinare prin raportare la art. 306 alin. (3) C. proc. civ., numai criticile care vor fi examinate în cele ce urmează, pe considerentul că acestea ar putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (1) C. proc. civ., respectiv art. 304 alin. (9) C. proc. civ.
1. Potrivit criticii neargumentată în drept, judecarea cauzei în primă instanţă trebuia realizată de un complet de 2 judecători întrucât, în opinia recurentului, instanţa de apel trebuia să observe că prin conduita asociatului care îndeplineşte funcţie de conducere în SC A. SRL s-au săvârşit acte de corupţie.
Critica este nefondată şi nu se încadrează în posibilul motiv de nelegalitate arătat mai sus, întrucât litigiul de faţă este de natură comercială şi nu penală, iar instanţa a fost compusă în conformitate cu voinţa legiuitorului pentru materia comercială. Motivul luat în examinare este de ordine publică, iar în raport de acesta, Înalta Curte va constata că dreptul de acces al reclamantului la o instanţa independentă şi imparţială în condiţiile instituite de lege a fost respectat. Astfel, potrivit Legii nr. 304/2004 cauzele date în competenţa de primă instanţă a tribunalelor, în materie comercială se judecă de un singur judecător, iar calea de atac a apelului se judecă de un complet format din 2 judecători, ceea ce înseamnă că „justiţia cazului" a fost corect înfăptuită sub aspectul analizat. Se mai observă că în această privinţă recurentul confundă eventualele apărări care vizează situaţia de fapt legate de o atitudine sau fapte ale unui asociat cu obiectul litigiului de faţă, iar susţinerea din recurs este consecinţa acestei confuzii.
2. Decizia nr. 9 din 5 februarie 2009 nu conţine considerente echivoce aşa cum afirmă recurentul. Această afirmaţie se bazează pe ipoteze asupra cărora recurentul îşi exprimă nemulţumirea fără să indice în concret textele de lege încălcate prin soluţia pronunţată şi motivele de încălcare exprimate în concret.
Dacă s-ar admite că aceste afirmaţii ar putea viza motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 teza I C. proc. civ., Înalta Curte va reţine că, recurentul nu a ţinut seama de obiectul pricinii care constă în anularea Hotărârii A.G.A. din 28 martie 2006, astfel cum a fost precizat ulterior şi că instanţa a analizat această cerere, respectând principiul disponibilităţii. Prin urmare, aspectele legate de drepturile care i se cuvin în urma retragerii din societate nu pot constitui obiect de analiză ca de altfel şi trimiterile la legea contabilităţii şi, la modalităţile de determinare a acestor drepturi întrucât exced obiectului pricinii. Cu alte cuvinte, evaluarea părţilor sociale cuvenite în urma retragerii şi a drepturilor la dividende nu se poate realiza pe calea unei acţiuni în anularea hotărârii A.G.A. ţinută la o dată ulterioară retragerii din societate a recurentului reclamant, dacă în momentul retragerii sau anterior acestui moment nu s-a convenit expres asupra acestor drepturi.
În litigiul de faţă, aşa cum de altfel confirmă recurentul şi în recurs, a operat retragerea din societate cu acordul celorlalţi asociaţi. Această retragere a avut ca efecte imediate încetarea calităţii de asociat a recurentului şi naşterea drepturilor de creanţă faţă de societate recunoscute de lege asociatului retras constând în dreptul la părţile sociale precum şi la celelalte drepturi aferente până la manifestarea şi acceptarea voinţei de retragere de către ceilalţi asociaţi. Confuzia în legătură cu retragerea din societate a fost înlăturată de instanţa de apel care a avut în vedere şi sentinţa rămasă irevocabilă nr. 858/ C din 19 octombrie 2005 prin care recurentul a solicitat să se dispună retragerea sa din societate. Prin urmare asupra retragerii s-a statuat irevocabil că a operat cu acordul părţilor realizat prin procesul verbal nr. 4 încheiat la data de 20 mai 2005.
Sub aspectul acestei analize se constată că instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 226/ c din Legea nr. 31/1990. În speţă, se mai observă că pe calea acţiunii în nulitate a hotărârii A.G.A., prin care s-au redistribuit cele 3 părţi sociale deţinute de recurent, se încearcă valorificarea drepturilor care i se cuvin potrivit legii asociatului retras, or, Legea nr. 31/1990 prin art. 226 alin. (3) stabileşte soluţiile posibile pentru valorificarea drepturilor şi anume: a) prin acordul părţilor; b) în caz de neînţelegere de tribunal.
Recurentul se află în această ultimă ipoteză aşa încât dreptul de creanţă deţinut faţă de societate şi nu faţă de fiecare asociat în parte, poate fi valorificat în condiţiile legii.
3. Al doilea motiv de nelegalitate propus pentru examinare, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform precizărilor de mai sus, vizează analiza aplicării greşite a legii. Din acest punct de vedere se constată că recurentul a invocat prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991 şi Ordinul Ministerului Finanţelor emis în baza HG nr. 447/1997, care nu sunt incidente în cauză întrucât obiectul pricinii nu vizează modalitatea de determinare a drepturilor cuvenite recurentului ci anularea hotărârii A.G.A., pe motivul neconvocării recurentului la distribuirea părţilor sociale pe care le-a deţinut în societate până la momentul retragerii. Pentru aceleaşi raţiuni nici critica privind încălcarea art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu va fi primită, pentru că, în adevăr, aşa cum susţine şi recurentul, hotărârea A.G.A. nr. 216/2006 nu a avut ca obiect determinarea activului net, partajul activului net şi distribuirea acestuia.
În final, mai trebuie reţinut că retragerea din societate aşa cum rezultă din argumentele de mai sus deşi explicită nu a fost concomitentă cu cesiunea părţilor sociale şi nici precedată de o astfel de cesiune. În aceste condiţii, retragerea din societate acceptată în unanimitate de ceilalţi asociaţi este o operaţiune care presupune şi cesiunea implicită a părţilor sociale care în speţă s-a realizat prin redistribuirea către ceilalţi asociaţi.
Rezumând argumentele de mai sus se va reţine că, retragerea din societate a operat ca o reziliere convenţională parţială a pactului societar prin acordul asociaţilor şi că de la acea dată s-a născut dreptul la acţiune pentru valorificarea eventualelor pretenţii izvorâte din acordul de voinţă, în temeiul dreptului de creanţă deţinut de asociatul retras împotriva societăţii.
Aşa fiind, criticile aduse deciziei din apel, conform art. 312 C. proc. civ., vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.C.G. împotriva deciziei nr. 9/ Ap din 5 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2661/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2665/2009. Comercial → |
|---|
