ICCJ. Decizia nr. 2665/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2665/2009
Dosar nr. 258/1/2009
Şedinţa publică din 30 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamanta R.A.G.C. Târgovişte a solicitat obligarea pârâtei T.N.A. să permită accesul specialiştilor R.A.G.C. Târgovişte în imobilul proprietatea sa, în vederea sigilării surselor de apă şi canalizare, de asemenea, a solicitat suspendarea executării contractului nr. 13677/2003 şi obligarea pârâtei la plata sumei totale de 227,84 RON, reprezentând preţul apei potabile furnizate şi a serviciilor de preluare a apelor menajere calculate pentru perioada 7 iunie 2003 – 25 noiembrie 2004 şi majorări de întârziere.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că a prestat servicii pârâtei în executarea obligaţiilor ce-i revin prin Legea nr. 326/2001, contravaloarea acestora nefiind achitată. În ceea ce priveşte suspendarea contractului a arătat că se impune această măsură, datorită structurii instalaţiilor.
Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 945 din 5 mai 2006, a apreciat întemeiate pretenţiile reclamantei, în raport de dispoziţiile art. 11 din contract raportat la art. 969 C. civ. şi art. 25 din Legea nr. 326/2001 şi a admis acţiunea formulată de reclamantă, a dispus suspendarea executării contractului nr. 13677/2003 şi a obligat pârâta la plata sumei de 227,84 RON cu titlu de preţ şi majorări de întârziere.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, având în vederea citarea sa nelegală la adresa din contract, care nu este domiciliul său.
În consecinţă, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 197 din 26 septembrie 2006, reţinând citarea eronată a pârâtei, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa instanţei de fond şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Procedând la rejudecarea pricinii, Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 43 din 18 ianuarie 2007, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că în baza probelor administrate a rezultat că pârâta nu a locuit niciodată în imobilul din Cartierul Priseaca, iar reclamanta nu a procedat la citirea contorului din imobil.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, susţinând că prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu nesocotirea prevederilor contractului, iar Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 145 din 6 iulie 2007, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.
În considerentele deciziei instanţa de apel a reţinut legalitatea sentinţei, în sensul că pentru perioada în litigiu, pârâta a îndeplinit calitatea de sechestru judiciar pentru imobilul respectiv, iar situaţia facturării în sistem pauşal, fără citirea contorului nu dovedeşte temeinicia pretenţiilor solicitate prin acţiune.
Decizia sus-menţionată a fost recurată de către reclamanta R.A.G.C. Târgovişte, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 284 din 31 ianuarie 2008, a admis recursul, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de casare a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de furnizare a apei potabile şi evacuarea apelor menajere nr. 13677 din 16 mai 2003 pentru imobilul situat în Priseaca, iar calitatea de sechestru judiciar pe care a îndeplinit-o pârâta este lipsită de relevanţă.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 200 din 21 octombrie 2008, a admis apelul declarat de reclamanta R.A.G.C. Târgovişte, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 227,84 lei cu titlu de preţ şi a respins capătul de cerere privind suspendarea executării contractului.
Pentru a pronunţa această soluţie, în rejudecare după casare, instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize, care nu a putut fi executată, însă reapreciind materialul probator administrat în cauză, a reţinut că în aplicarea dispoziţiilor art. 10 din contract, reclamanta a emis facturile enumerate la care au fost calculate majorări.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în cadrul termenului legal, pârâta T.N.A., prin care a solicitat admiterea recursului, fără a încadra criticile invocate în motive de nelegalitate, conform art. 304 C. proc. civ.
În argumentarea criticilor a susţinut următoarele:
instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile instanţei de casare privind administrarea unei expertize tehnice, impunându-se probarea pretenţiilor cu indexul apometrului;
- renunţarea la expertiză a fost determinată de reclamantă care a demontat apometrul, distrugând singura probă concludentă;
- instanţa nu a ţinut cont că imobilul nu a fost locuibil şi nici locuit.
- data de citire a apometrului nu a fost stabilită conform art. 8 din contract, cererea de suspendare a contractului a fost respinsă nelegal, întrucât sunt îndeplinite condiţiile în temeiul art. 16, 17 şi 18 din contract;
Prin încheierea de şedinţă din data de 30 iunie 2009, a fost admisă cererea de abţinere formulată de membri completului iniţial investit cu soluţionarea cauzei cauza fiind scoasă de pe rol şi înaintată preşedintelui secţiei comerciale în vederea repartizării aleatorii altui complet de judecată.
Înalta Curte constată că în cauză nu se evidenţiază motive de nelegalitate a deciziei recurată, recursul fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Prealabil examinării criticilor invocate de recurenta pârâtă, Înalta Curte constată neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., privind încadrarea susţinerilor în motive de nelegalitate.
Totuşi, Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de nelegalitate Decizia recurată, constată legalitatea acesteia.
Pretenţiile solicitate de către reclamantă sunt întemeiate pe contractul privind furnizarea apei potabile şi evacuarea apelor menajere nr. 13677 din 16 mai 2003. În executarea contractului, reclamanta, urmare livrării către pârâtă a serviciilor contractate la imobilul din adresă, a emis facturile aferente lunilor iunie 2003 - noiembrie 2004, facturi neachitate de către reclamantă.
În ceea ce priveşte determinarea consumului de apă, instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 9 din contract, în sensul facturării în sistem pauşal, precum şi a art. 10.2., în lipsa accesului pentru citirea contorului.
Susţinerile pârâtei în sensul că art. 10 pct. 1 şi 2 a fost interpretat greşit, vor fi înlăturate, Înalta Curte, constatând că sunt lipsite de fundament juridic în raport de clauzele prevăzute la art. 7.2 şi 11.2 din contract, care prevăd obligaţia utilizatorului de a anunţa orice schimbare a datelor de identificare, precum şi dreptul acestuia de a solicita verificarea contorului.
În raport de clauzele contractuale, susţinerile pârâtei privind faptul că imobilul este nelocuit sau nelocuibil, precum şi faptul că pârâta are domiciliul la o altă adresă, nu sunt de natura a înlătura starea de pasivitate de care a dat dovadă pârâta în executarea contractului încheiat.
Pe de altă parte, raportat la existenţa contractului încheiat între părţi, pârâta avea obligaţia de se ocupa de actele de administrare şi conservare ale imobilului, obligaţii care decurg din prevederile art. 600 alin. (3) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte susţinerile pârâtei privind nerespectarea indicaţiilor date prin Decizia de casare, în sensul efectuării unei expertize tehnice de specialitate, Înalta Curte precizează că instanţa de apel este suverană, în baza rolului devolutiv, să stabilească situaţia de fapt şi de drept, în raport de probele administrate şi în raport de cele pe care le consideră necesare, în virtutea rolului activ. Pe de altă parte, faţă de imposibilitatea obiectivă de a se realiza expertiza tehnică, instanţa de apel s-a considerat pe deplin lămurită si a procedat la reaprecierea materialului probator administrat. Prin încheierea de şedinţă din data de 14 octombrie 2008, reclamanta a invederat instanţei că renunţă la administrarea probei cu expertiză, însă nu acesta a fost motivul neefectuării raportului, ci onorariile exorbitante pretinse de experţi, instanţa luând măsura prevăzută de art. 1081 pct. 2 lit. c) C. proc. civ. În raport de această situaţie de fapt, invocarea nerespectării deciziei de casare, având în vedere că pârâta nu s-a opus acestei măsuri, fiind prezentă însă la judecarea cauzei, în fata instanţei de apel, la un singur termen de judecată, este nefondată.
În ceea ce priveşte solicitarea recurentei în sensul suspendării executării contractului încheiat între părţi, Înalta Curte constată că în lipsa unei cereri reconvenţionale formulată de către pârâtă, această pretenţie proprie a reclamantei nu poate fi analizată de către instanţă, putând face obiectul unui acţiuni separate.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta T.N.A. împotriva deciziei nr. 200 din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2664/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2666/2009. Comercial → |
|---|
