ICCJ. Decizia nr. 2666/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2666/2009
Dosar nr. 5961/1/2009
Şedinţa publică din 30 octombrie 2009
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
La data de 30 martie 2007, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti domnii T.Şt.L. şi T.A., în calitate de debitori au formulat contestaţie împotriva executării silite pornite de creditoarea A.V.A.S. prin poprirea disponibilităţilor băneşti rezultate din pensiile debitorilor până la concurenţa sumei de 28.266,43 dolari S.U.A., în echivalent în lei, aferentă creanţei datorate de debitoare SC H.A. SRL creanţa preluată în vederea valorificării de către creditoare în baza contractului de cesiune de creanţă nr. 113 din 6 decembrie 1999, încheiat între B.A. şi A.V.A.S.
Potrivit susţinerilor contestatorilor, prin contractul de fidejusiune din 6 mai 1996 au garantat împrumutul acordat de B.A. societăţii SC H.A. SRL în baza contractului de credit nr. 633 din 14 mai 1996, scadenţa obligaţiei de plată fiind 30 noiembrie 1996.
Or, susţin contestatorii, în raport de termenul de scadenţă convenit, la data preluării creanţei de către A.V.A.S., prin contractul de cesiune de creanţă, termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, era împlinit şi prin urmare creanţa fiind prescrisă orice act de executare este nul.
Într-un prim ciclu procesual derulat în cauză contestaţia la executare a fost respinsă ca tardiv formulată prin Decizia nr. 156 din 3 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, sentinţă ce a fost casată de instanţa de recurs prin Decizia nr. 1651 din 15 mai 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa nr. 162 din 10 octombrie 2008, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia reţinând că termenul de prescripţie de 3 ani a fost întrerupt prin începerea executării silite pornite de B.A. împotriva debitoarei SC H.A. SRL în cursul anului 1997 şi respectiv 1998.
Prin Decizia nr. 1184 din 7 aprilie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a modificat sentinţa nr. 162/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, recurată de contestator, în sensul admiterii contestaţiei şi anulării formelor de executare prin poprirea înfiinţată de creditoarea-intimată A.V.A.S.
Înalta Curte, analizând cauza sub toate aspectele potrivit art. 3041 C. proc. civ., a statuat că deşi la data preluării creanţei de către A.V.A.S. prin contractul de cesiune de creanţă nr. 113/1999, creanţa nu era prescrisă, termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani fiind întrerupt prin actele de executare efectuate de B.A., respectiv validarea popririi înfiinţate pe conturile debitoarei, conform sentinţei nr. 4887 din 22 mai 1998 a Judecătoriei Oradea, valorificarea de către A.V.A.S. a creanţei astfel preluate s-a făcut cu depăşirea termenului special de prescripţie a executării silite de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998, deoarece la data de 17 noiembrie 2006 data emiterii ordinelor de poprire nr. 1542 şi 1543 de către creditoarea A.V.A.S. termenul de prescripţie de 7 ani era împlinit.
II. Împotriva acestei decizii irevocabile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca instanţă de recurs, creditoarea A.V.A.S. a formulat cerere de revizuire la data de 13 iulie 2009, solicitând schimbarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii recursului declarat de contestatorii T.Şt.L. şi T.A.
În motivarea cererii de revizuire, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuienta a arătat că motivul vizând împlinirea termenului special de prescripţie a executării silite de 7 ani nu a fost invocat de cei doi contestatori, astfel încât A. nu a fost în măsură, în calea de ataca recursului să producă probe privitoare la acest aspect.
În acest sens revizuienta, depune înscrisuri pe care le consideră relevante în dezlegarea pricinii respectiv adresa din 29 martie 2002 de comunicare a titlului executoriu către fidejusori însoţite de confirmarea de primire, anunţul de vânzare-cumpătare prin licitaţie publică a imobilului constituit garanţie din str. Iasomiei Oradea, adresele din 30 iulie 2003 de informare a garanţilor privind vânzarea la licitaţie a imobilului adus garanţie, procesul verbal de licitaţie din 14 august 2003, înscrisuri care impun concluzia întreruperii termenului de prescripţie de 7 ani prin actele de executare a căror îndeplinire o atestă.
III. Asupra admisibilităţii cererii de revizuire de faţă, Înalta Curte constată următoarele.
Dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., prevăd posibilitatea revizuirii unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică, sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Prin urmare, revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, de retractare a unei hotărâri irevocabile, admisibilitatea ei este condiţionată de îndeplinirea strictă a motivelor prevăzute de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., care permit exercitarea ei.
În alte cuvinte, exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Or, în cauză, înscrisurile depuse de revizuientă nu îndeplinesc cerinţa impusă de textul de lege, de înscrisuri noi ce nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, deoarece toate înscrisurile emană de la Autoritate şi se prezumă că au existat în arhiva instituţiei de la debutul litigiului, sub acest aspect A. nesusţinând nici un moment că ar fi fost în imposibilitate să le exhibe.
Totodată, Curtea observă că în raport de motivele invocate de contestatori, A. s-a apărat invocând aplicarea termenului special de prescripţie de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998, astfel cum se consemnează în încheierea de dezbateri de la terenul din 10 octombrie 2008 dezlegarea dată de prima instanţă pe acest aspect fiind cenzurată de instanţa de recurs, cu consecinţa modificării hotărârii şi admiterii contestaţiei la executare. Deşi, şi în această fază procesuală, A. avea posibilitatea să depună în condiţiile art. 305 C. proc. civ., până la închiderea dezbaterilor înscrisurile invocate prin prezenta cerere emise în perioada 2002 – 2003, nu a înţeles să uzeze de acest drept.
Altfel spus, împrejurarea că A. care a beneficiat de apărare calificată în tot cursul derulării litigiului, nu a depus toate înscrisurile aflate în posesia sa, în dovedirea punctului său de vedere, nu o îndreptăţeşte să uzeze de exercitarea acestei căi extraordinare de atac pentru a-şi suplini propria neglijenţă.
Aşa fiind, Înalta Curte, constatând că faptele pe care se întemeiază cererea de revizuire nu se încadrează în ipoteză art. 322 pct. 5 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta A.V.A.S BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 1184 din 7 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosar nr. 4248/2/2008, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2665/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2669/2009. Comercial → |
|---|
