ICCJ. Decizia nr. 2675/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2675/2009
Dosar nr. 5192/325/2008
Şedinţa publică din 30 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.T.R.S.V. a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite începută de A.V.A.S. prin care s-a dispus poprirea conturilor bancare.
În motivarea contestaţiei la executare, contestatoarea a susţinut că înştiinţarea de plată nr. 9982 din 5 februarie 2004 emisă de C.J.A.S. nu constituie titlu de creanţă şi nici titlu executoriu întrucât suma pentru care s-a pornit executarea silită nu constituie debit. În urma punctajului realizat cu C.J.A.S. Timiş după comunicarea adresei nr. 2234 din 5 martie 2008 emisă de A.V.A.S., contestatoarea a susţinut că s-a constatat faptul că la un fond de salarii de 9.131,3 lei din luna august 2001, contribuţia de 7 % care trebuia virată de I.T.R. SC T. era de 639,19 lei şi nu de 6.391,99 lei cum în mod eronat a stabilit C.J.A.S. Timişoara.
Contestatoarea a invocat în sprijinul susţinerilor sale art. 3 şi 6 din OUG nr. 95/2003 în temeiul cărora a susţinut că nu a existat un titlu de creanţă care să fie întocmit de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii, că s-a început executarea silită numai în baza înştiinţării de plată nr. 9982 din 5 februarie 2004 care i-a fost comunicată pentru prima dată de către A.V.A.S. la data de 5 februarie 2008 prin adresa nr. 9982. A mai invocat contestatoarea că în discuţie este contribuţia de 7 % care trebuia virată în luna august 2001 la un fond de salarii de 9131,3 lei sumă care reprezintă 639,19 lei şi nu 6391,99 lei.
Contestaţia a fost soluţionată de Curtea de Apel Bucureşti care, prin sentinţa nr. 185 din 16 decembrie 2008 a reţinut că regimul juridic al creanţelor preluate la datoria publică internă este stabilit de OUG nr. 51/1998 şi că I.T.R.S.V. Timişoara este debitor preluat de A.V.A.S. Instanţa de fond a mai reţinut căa fost preluată creanţa care are ca structură contribuţie angajator (5501,10 lei), dobândă angajator (5.249,42 lei), penalizări angajator (941,73 lei) şi penalizări stopaj sursă (87,89 lei).
În contextul arătat, Curtea a apreciat că titlul executor s-a emis în conformitate cu OUG nr. 51/1998 şi OUG nr. 95/2003 şi, ca urmare, a înlăturat susţinerile din precizările contestatoarei referitoare la înscrierea în mod eronat a diferenţelor de plată, respectiv a sumei de 6391,99 lei în loc de 639,19 lei, cu motivarea că procedura de rectificare a protocolului de predare a debitelor către A.V.A.S. este la îndemâna C.A.S. Timiş căreia trebuie să i se adresele contestatoarea.
Împotriva sentinţei nr. 185 din 16 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs, contestatoarea I.T.R.S.V. Timişoara.
În sprijinul recursului s-au invocat prevederile art. 3041 şi 304 alin. (7) şi (9) C. proc. civ., în temeiul cărora I.T.R.S.V. Timişoara a susţinut că prima instanţă a reţinut greşit faptul că A.V.A.S. a pornit executarea silită în baza unui titlu executoriu valabil.
A invocat recurentul în susţinerea criticilor aduse sentinţei Curţii de Apel, dispoziţiile OUG nr. 95/2003 pentru a susţine că garantarea valabilităţii şi realităţii creanţelor transferate este în sarcina C.A.S. Timiş – C.J.A.S. Timiş, cât şi dispoziţiile art. 372 C. proc. civ., potrivit cărora executarea silită se efectuează în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori a altui înscris care potrivit legii constituie titlu executoriu.
Recurentul a considerat că înştiinţarea de plată este act premergător executării silite că prevederile Codului fiscal definesc titlurile de creanţă ca fiind actele prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa şi că în conformitate cu art. 136 alin. (5) Cod Fiscal, titlul executoriu trebuie să cuprindă pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (1), actele de identificare şi natura sumelor datorate şi neachitate. Potrivit recurentului dispoziţiile la care a făcut referire nu au fost respectate de C.J.A.S. Timiş prin înştiinţarea de plată nr. 9982 din 5 februarie 2004 şi ca atare aceasta nu constituie titlu executor.
S-a invocat în fond împlinirea termenului de prescripţie pentru pornirea executării silite pentru motivul că scadenţa sumei reclamate ca fiind debit provine din anul 2001 şi că în desfăşurător a fost trecută eronat suma de 6.391,99 lei, eroarea fiind rezultatul înscrierii greşite a sumei datorate rezultată în urma denominării.
În conformitate cu aceste susţineri şi cu înscrisurile noi depuse în recurs, contestatorul recurent a solicitat admiterea recursului şi în fond admiterea contestaţiei la executare.
Intimata A.V.A.S. Bucureşti a solicitat respingerea recursului argumentând că a fost preluată creanţa pentru care a pornit executarea silită în baza Protocolului de transfer încheiat cu C.N.A.S. şi C.A.S. Timişoara pentru suma de 11.780,14 lei, că formele de executare s-au întocmit conform OUG nr. 95/2003 şi OUG nr. 51/1998 privind valorificarea unor active şi că a respectat prevederile art. 3 şi 6 alin. (2) din OUG nr. 95/2003.
A invocat intimata şi tardivitatea contestaţiei la executare raportându-se la data afişării somaţiei colective de plată nr. 4960 din 4 martie 2004. De la această dată, conform art. 401 C. proc. civ., termenul de 15 zile pentru promovarea contestaţiei la executare era împlinit.
Recursul este fondat.
1. Prima chestiune de drept care trebuie reţinută vizează aplicarea OUG nr. 95/2003 raportată la OUG nr. 51/1998. Această dezlegare trebuie dată ca răspuns la critica potrivit căreia în cauză se aplică dispoziţiile art. 372 C. proc. civ., din materia executării silite întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun. Întrucât în speţă a fost preluată o creanţă bugetară de către A.V.A.S. conform art. 6 din OUG nr. 95/2003 iar executarea se realizează în condiţiile acestei ordonanţe precum şi a OUG nr. 51/1998, în temeiul titlurilor de creanţă şi al creanţelor bugetare transferate, susţinerea potrivit căreia este aplicabil dreptul comun va fi respinsă.
2. Cea de-a doua analiză care se impune în soluţionarea recursului priveşte excepţia tardivităţii contestaţiei la executare invocată de intimata A.V.A.S. Au fost citate în acest sens prevederile Cap. IX din OUG nr. 51/1998 care trimit la dispoziţiile codului de procedură civilă ca norme care completează OUG nr. 51/1998 în ce priveşte soluţionarea litigiilor în legătură cu creanţele care se preiau la datoria publică. Excepţia nu va fi reţinută întrucât nu s-a făcut dovada datei când debitorul a luat cunoştinţă de înfiinţarea popririi. Trebuie reţinut că în cauză au fost contestate formele de executare emise de A.V.A.S. aşa încât termenul de 15 zile nu poate fi raportat la alte acte de executare.
3. Dispoziţiile Codului de Procedură Fiscală invocate de recurentul contestator nu sunt incidente în cauză întrucât actele de executare nu au fost emise de un organ fiscal aşa încât trimiterea la art. 136 alin. (5) şi art. 42 alin. (2) nu are nicio relevanţă, asupra normelor legale aplicabile executării, aşa cum s-a arătat mai sus.
4. Pe fondul contestaţiei la executare, care poate fi examinat în recurs în temeiul art. 3041 C. proc. civ., se va reţine că A.V.A.S. a preluat creanţa pentru care a emis Ordinul nr. 580 din 12 aprilie 2005 în baza înştiinţării de plată nr. 9982/2004 emisă de C.N.A.S., conform protocolului de transfer nr. 16/2004 încheiat între C.N.A.S. şi C.A.S. Suma de 11.780,14 lei preluată prin Protocol constituie „creanţă bugetară transferată", evidenţiată ca fiind datorată şi neachitată la data de 31 decembrie 2003.
Analiza acestui transfer a fost făcută de prima instanţă numai în raport de Protocolul de transmitere a sumelor reţinute ca datorate, la data de 31 decembrie 2003, fără să se ţină seama de apărările contestatorului care a invocat inexistenţa debitului transferat. Mai mult instanţa a reţinut că îndreptarea erorii asupra calculului şi componentei sumelor transferate către A.V.A.S., era la îndemâna contestatorului care trebuia să se adreseze C.A.S. Timiş. Aceste aprecieri ale instanţei sunt greşite întrucât instanţa a omis faptul că avea de analizat o contestaţie la executare care permite examinarea fondului contestaţiei şi nu doar a chestiunilor formale care ţin de emiterea formelor de executare. Cu alte cuvinte pornirea executării însăşi chiar şi în cazul creanţelor bugetare nu este independentă de existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, aspecte care se verifică prin intermediul contestaţiei la executare chiar şi în condiţiile în care s-a pornit o executare reglementată de acte normative specifice. Dovadă că această chestiune trebuia elucidată este înscrisul nou depus în dosarul de recurs din care rezultă că s-a reverificat soldul predat către A.V.A.S. prin Protocol şi s-au operat rectificările în baza de date. Potrivit acestui înscris provenind de la C.N.A.S. Timiş, debitul predat către A.V.A.S. prin Protocolul nr. 16 din 25 ianuarie 2004 în sumă de 11.780 lei compus, potrivit fişei de calcul, din contribuţie angajator, dobânzi şi penalităţi a fost înregistrat greşit.
În raport de conţinutul acestui înscris, creanţa la momentul pornirii executării nu îndeplinea condiţiile mai sus enumerate astfel că potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, iar sentinţa va fi modificată în sensul anulării formelor de executare, reprezentate de ordinul nr. 580 din 12 aprilie 2005 şi înştiinţarea de plată nr. 9982 din 5 februarie 2004 în baza cărora A.V.A.S. a pornit executarea silită împotriva contestatorului I.T.R.S.V. Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta I.T.R.S.V. TIMIŞOARA împotriva sentinţei comerciale nr. 185 din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, modifică sentinţa civilă nr. 185 din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în sensul că admite contestaţia la executareşi anulează formele de executare silită pornite de A.V.A.S. BUCUREŞTI.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2671/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2888/2009. Comercial → |
|---|
