ICCJ. Decizia nr. 2668/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2668/2009
Dosar nr. 624/88/2007
Şedinţa publică din 30 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 624/88 din 14 martie 2007, la Tribunalul Tulcea, reclamanta SC E.F. SRL Jurilovca le-a chemat în judecată pe pârâtele SC D.S. SRL şi SC P.M. SA, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a contractul de vânzare-cumpărare nr. 549/2002, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în anul 2002, între SC P.M. SA, societate ce la acea dată avea capital majoritar de stat şi SC D.S. SRL Tulcea s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 549/2002, în baza Legii nr. 133/1999 şi a OUG nr. 88/1997, însă prevederile legale nu au fost respectate, întrucât vânzarea activelor nu s-a realizat prin licitaţie deschisă, cu strigare.
S-a mai precizat că cerinţele legale imperative au fost ignorate de către părţile contractante, invocându-se Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinzătorilor mici şi mijlocii, însă legiuitorul a avut în vedere favorizarea acestor întreprinzători, dar numai în anumite condiţii şi numai după îndeplinirea condiţiilor prealabile – respectiv întocmirea listelor activelor disponibile şi publicitatea lor.
Reclamanta şi-a justificat promovarea acţiunii prin faptul că dacă ar fi avut cunoştinţă de disponibilitatea acestor active ar fi putut opta pentru cumpărarea lor, fiind vătămată şi prin preţul mic obţinut în urma negocierii, precum şi prin îngrădirea liberului acces în incinta Amenajării P.M., condiţii în care apreciază că s-a fraudat legea la încheierea contractului.
Prin sentinţa civilă nr. 1046 din 25 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Tulcea, s-a respins cererea formulată de către reclamantă ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, că, faţă de definiţia dată activelor prin prevederile art. 3 din OUG nr. 88/1997, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 99/1999, în cauză nu s-a probat că bunurile înstrăinate – digurile – s-ar încadra în categoria descrisă, situaţie în care înstrăinarea lor ar fi intrat sub incidenţa procedurii instituită prin actul normativ arătat, respectiv că pot fi separate şi organizate să funcţioneze independent, distinct de restul activităţii societăţii, iar descrierea sumară din contractul încheiat nu permite nicio comparaţie cu bunurile enumerate exemplificativ în textul de lege, fără a mai discuta că terenul aferent acestora nu a făcut obiectul tranzacţiei, în dosar neexistând elemente cu privire la situaţia acestuia.
Prin Decizia civilă nr. 261/COM din 5 decembrie 2007, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acţiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 549/2002, încheiat între SC P.M. SA şi SC D.S. SRL şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Faţă de situaţia de fapt dedusă judecăţii, curtea a constatat că digurile ce au făcut obiectul contractului nr. 549/2002 au o existenţă de sine stătătoare, încadrându-se în accepţiunea de „active" fapt ce impunea potrivit art. 24 din OUG nr. 88/1997 şi art. 106 din HG nr. 577/2002 vânzarea lor numai prin licitaţie publică, nicidecum prin vânzare directă.
Acest fapt a fost recunoscut de către pârâta SC P.M. SA cu ocazia interogatoriului administrat în cauză.
Deşi legea nu prevede în mod expres sancţiunea aplicabilă, încălcarea normelor menţionate conduce la nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare, deoarece nulitatea unui act juridic civil poate fi calificată ca absolută sau relativă nu în raport de faptul că este sau nu prevăzută expres de lege, ci în funcţie de caracterul normei juridice încălcate prin încheierea actului.
În speţă, norma ce impune ca vânzarea activelor unei societăţi la care statul este acţionar majoritar să se facă prin licitaţie publică reprezintă o normă imperativă, ce apără un interes general, obştesc, iar încălcarea ei este sancţionată cu nulitatea absolută.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta SC D.S. SRL Dunăvăţul de Jos.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta susţine că Decizia curţii de apel este nelegală, întrucât prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că, la toate termenele de judecată, la administrarea probelor, la dezbaterea fondului în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel, judecata s-a făcut în lipsa recurentei-pârâte SC D.S. SRL Tulcea, care nu a fost regulat citată şi nu a fost niciodată prezentă; nulitatea nelegalei citări rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare la cele trei termene – 10 octombrie 2007, 7 noiembrie 2007 şi 5 decembrie 2007, desfăşurate la curtea de apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 100 pct. 1 şi 4, art. 921, art. 87 pct. 2, precum şi art. 129 C. proc. civ., deoarece instanţele erau obligate să pună în vedere reclamantei să respecte dispoziţiile art. 82 şi art. 112 C. proc. civ., în sensul de a identifica sediul societăţii în funcţie de numărul de înmatriculare din registrul societăţii şi de a preciza numele şi calitatea celui care reprezintă societatea, pentru a se dispune citarea conform legii.
Recurenta arată astfel că domiciliul – adresa precizată pentru SC D.S. SRL este greşită şi nu este strada G.C., aşa cum este precizată în acţiune, ci strada sublocotenent G.C., astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare şi certificatul de înregistrare al Camerei de Comerţ şi Industrie, pe care le anexează recursului, or, încălcarea dispoziţiilor procedurale pe care le-a enunţat atrage sancţiunea nulităţii conform art. 100 alin. (3) C. proc. civ.
În fine, susţine că nelegala citare echivalează cu necitarea, iar nelegala comunicare cu necomunicarea deciziei nr. 261/COM/2007, situaţie în care consideră că este în termenul de a declara şi motiva recursul şi în prezent şi, drept urmare, se impune admiterea cererii de repunere în termen a recursului.
În ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, formulat în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu privire la fondul cauzei, recurenta invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, lipsei calităţii de reprezentant a reclamantei şi lipsei de interes a acesteia. Arată, în esenţă, că motivele de nulitate invocate de reclamantă nu au caracter absolut, ci relativ, iar conform dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Decizia curţii de apel este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel, susţine recurenta, contractul de vânzare-cumpărare nr. 549 din 1 iulie 2002 este un contract de vânzare cu plata preţului în rate, iar cadrul juridic este art. 28 din OUG nr. 88/1997, art. 12 alin. (12) alin. (1) lit. a) şi art. 12 alin. (3) din Legea nr. 133/1999, art. 113 din HG nr. 577/2002; dispoziţiile invocate permit vânzarea prin negociere directă şi se aplică contractului a cărei nulitate se solicită.
În fine, arată că, în mod nelegal instanţa de apel a aplicat contractului de vânzare-cumpărare nr. 549 din 1 iulie 2002 dispoziţiile art. 24 din OUG nr. 88/1997 şi 106 din HG nr. 577/2002, care se aplică vânzărilor de active cu plata integrală şi care sunt supuse regimului vânzării prin licitaţie deschisă.
În consecinţă, recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar pe fond, respingerea apelului.
Recursul este fondat potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
Din actele existente la dosarul cauzei se constată că reclamanta SC E.F. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta-recurentă SC D.S. SRL, alături de o altă pârâtă, indicând ca sediu al acesteia str. G.C. Tulcea, judeţul Tulcea, în timp ce adresa corectă era strada sublocotenent G.C. ... (vezi Certificatul de înregistrare al Camerei de Comerţ şi Industrie nr. 009296 din 24 august 2001 fila 30 dosar recurs). Aşa cum reiese din certificatul de înregistrare nr. 0184231 din 30 august 2004, - fila 58 dosar recurs, recurenta are în prezent sediul declarat şi înregistrat la adresa Dunavăţu de Jos, com. Murighiol, jud. Tulcea.
În consecinţă, se constată că pârâta SC D.S. SRL, atât în cadrul dosarului de fond, cât şi în cadrul dosarului de apel, a fost citată doar prin afişare, la un sediu nereal, fără a se putea prezenta în instanţă şi, evident, fără a-şi putea formula şi susţine apărările în cauză, potrivit legii.
Se mai constată că ambele hotărâri pronunţate în cauză au fost comunicate de asemenea la o adresă eronată, conform dovezilor de comunicare depuse la dosar (fila 41 dosar fond şi fila 31 – dosar apel), ceea ce echivalează cu o necomunicare a acestor acte, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 C. proc. civ.
Faţă de această împrejurare, se consideră că recurenta era oricând şi în prezent, în termen de a declara şi motiva recursul şi, drept urmare, va fi admisă cererea pârâtei SC D.S. SRL Dunavăţu de Jos privind repunerea în termenul de recurs.
Se reţine totodată că, în speţă au fost încălcate mai multe dispoziţii legale privind citarea, astfel cum au fost ele enunţate de recurentă, dar, într-un mod esenţial, dispoziţiile art. 100 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin citarea părţii, respectiv a recurentei-pârâte la o adresă inexistentă şi anume în strada G.C. ..., în loc de sublocotenent G.C.
Astfel fiind, se constată a fi îndeplinite cerinţele art. 100 alin. (3), art. 105 alin. (2), precum şi art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recursul fiind fondat sub aspectul primului motiv de recurs formulat, ce atrage în mod obligatoriu, casarea.
În consecinţă, va fi admis recursul pârâtei, se vor casa hotărârile pronunţate de tribunal şi curtea de apel şi se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Tulcea, - prin admiterea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., urmând ca susţinerile conţinute de motivul de recurs fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să fie avute în vedere la soluţionarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea formulată de pârâta SC D.S. SRL Dunavăţu de Jos privind repunerea în termenul de recurs.
Admite recursul declarat de pârâta SC D.S. SRL DUNAVĂŢU DE JOS împotriva deciziei nr. 261/COM din 5 decembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, casează Decizia şi sentinţa civilă nr. 1046 din 25 iunie 2007 a Tribunalului Tulcea şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Tulcea, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2653/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2670/2009. Comercial → |
|---|
