ICCJ. Decizia nr. 2673/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2673/2009
Dosar nr. 67/90/2008
Şedinţa publică din 30 octombrie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 5543 din 21 noiembrie 2006 Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta Inspectoratul Şcolar al Judeţului Vâlcea în contradictoriu cu pârâta SC S.E. SRL şi în consecinţă: a constatat nulitatea absolută a contractului încheiat de părţi la data de 24 mai 2001, contract prin care reclamanta a cedat pârâtei folosinţa unui spaţiu aflat în administrarea sa situat în Municipiul Râmnicu Vâlcea, pe o durată de 25 ani, ca o compensare a investiţiilor efectuate de pârâtă în imobil; a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul deţinut în baza contractului constatat nul; a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta prin care solicita să se constate dreptul său de folosinţă exclusivă asupra spaţiului aflat în litigiu.
Sentinţa pronunţată de către judecătorie a fost apelată de către pârâta, iar prin Decizia nr. 3 din 14 mai 2007 Tribunalul Vâlcea a admis apelul declarat de pârâta a desfiinţa sentinţa şi a reţinut cauza spre soluţionare ca prima instanţă, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., apreciind că litigiul dedus judecăţii are o natură comercială, bunul închiriat fiind destinat desfăşurării activităţii comerciale a pârâtei.
Soluţionând fondul, Tribunalul Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 862 din 30 mai 2008 a admis acţiunea principală formulată de reclamanta în sensul constatării nulităţii absolute a contractului nr. 3350/2001 încheiat de părţi cu consecinţa evacuării pârâtei din spaţiu; cererea reconvenţională completată de pârâta în această fază procesuală a fost respinsă ca neîntemeiată în ce priveşte capătul vizând constatarea dreptului de folosinţă şi anulată ca insuficient timbrată pentru capătul vizând obligarea reclamantei la plata sumei de 289.800 lei contravaloarea investiţiilor realizate în imobil şi neamortizate, şi instituirea unui drept de retenţie asupra bunului; cu acelaşi temei, a fost anulată şi cererea de chemare în garanţie a A.V.A.S., cerere formulată de pârâtă.
În esenţă, tribunalul a reţinut că imobilul din care face parte şi spaţiul cedat spre folosinţa pârâtei , în temeiul contractului convenit la 24 mai 2001, aparţine domeniului public al statului fiind administrat de Ministerul Învăţământului şi potrivit actelor normative în vigoare la data încheierii contractului închirierea bunurilor din dotarea învăţământului de stat se făcea numai cu acordul Ministerului Învăţământului prin contract de închiriere încheiat în urma unei licitaţii publice pe o perioadă de maxim patru ani cu posibilitatea revizuirii anuale.
Împotriva acestei sentinţe pârâta a declarat apel susţinând că nu era necesar acordul Ministerului Învăţământului pentru încheierea convenţiei privind cedarea folosinţei spaţiului, deoarece intenţia comună părţilor a fost în sensul unei novaţii pentru stingerea datoriei reclamantei cu privire la plata investiţiilor făcute în spaţiu, respectiv înlocuirea vechii obligaţii cu o obligaţie nouă constând în folosirea imobilului pe o perioadă determinată.
Prin Decizia nr. 85/A-C din 17 septembrie 2008 Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiat apelul pârâtei constatând că între părţi s-a încheiat unui contract de locaţiune, iar apartenenţa bunului la domeniul public al statului impunea respectarea cerinţelor reglementate prin Legea nr. 84/1995 şi ordinele emise în aplicarea ei aşa cum în mod corect a reţinut tribunalul.
Prin cererea înregistrată la data de 21 octombrie 2008, pârâta SC S. SA a declarat recurs, în termen legal împotriva deciziei instanţei de apel solicitând casarea deciziei şi sentinţei pronunţate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Vâlcea, secţia contencios administrativ.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ. susţinând că soluţionarea litigiului de către instanţele comerciale încalcă competenţa materială exclusivă a instanţei de contencios administrativ competentă să examineze contractele administrative în temeiul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554 /2004.
Totodată recurenta precizează că în prima fază procesuală derulată în cauză nu s-a invocat excepţia de necompetenţă materială din perspectiva Legii contenciosului administrativ, discuţiile purtând doar asupra naturii comerciale a litigiului, astfel că Decizia nr. 883 /2007 a Curţii de Apel Piteşti pronunţată numai pe aspectul competenţei tribunalului comercial, nu are autoritate de lucru judecat în raport de dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Asupra recursului
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată în raport de criticile de nelegalitate formulate constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Chestiunea competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti chemate să se pronunţe în cauză, a fost statuată irevocabil prin Decizia nr. 883/2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti ca instanţă de recurs.
Examinând motivele de recurs cu care a fost investită, motive care au vizat în exclusivitate competenţa de atribuţiune a instanţei după natura raporturilor juridice deduse judecăţii, Curtea de apel ca instanţă de ultim grad în primul ciclu procesual a stabilit natura comercială a litigiului în legătură cu spaţiul în care pârâta societate comercială îşi desfăşura activitatea.
Prin urmare, dezbaterea judiciară pe acest aspect a fost finalizată printr-o hotărâre irevocabilă, chestiunea astfel tranşată nemaiputând fi repusă în discuţie pentru că s-ar încălca efectele obligatorii ale puterii lucrului judecat pe chestiunea de drept dezlegată.
Altfel spus această hotărâre pronunţată în contradictoriu cu recurenta pârâtă produce faţă de aceasta efectele lucrului judecat, aşa încât, reverificarea aspectelor deja tranşate este inacceptabil în raport şi de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.E. SA RÂMNICU VÂLCEA împotriva deciziei nr. 85/A-C din 17 septembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2672/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2674/2009. Comercial → |
|---|
