ICCJ. Decizia nr. 2890/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2890/2009
Dosar nr. 33426/3/2005
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată A.P.R. Bucureşti şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să dispună obligarea acesteia la repararea prejudiciului estimat provizoriu la suma de 51.579.006.678 Rol cu titlu de daune interese datorate ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 52 din 29 ianuarie 1999.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că cererea pentru plata daunelor interese este rezultatul neexecutării culpabile a obligaţiei de plată a preţului de către cumpărător care a avut drept consecinţă rezoluţiunea contractului prin operarea pactului comisoriu stipulat în art. 5.7.4 prin care părţile au convenit că „neplata la termen a două rate succesiv va avea ca efect desfiinţarea de drept a prezentului contract, pierderea garanţiei de către cumpărător şi reţinerea de către vânzător a dobânzilor şi penalităţilor scadente la data desfiinţării contractului".
Acţiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 21 din OG nr. 25/2002 cu modificările ulterioare pe prevederile art. 7203 şi urm., art. 2 pct. 4 C. proc. civ. şi art. 40 din Legea nr. 157/2002.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, care prin sentinţa nr. 8165 din 2 iulie 2008, a admis în parte acţiunea reclamantei A.V.A.S. şi a obligat-o pe pârâta A.P.R. Bucureşti la plata sumei de 332.733,90 lei dobânzi la 4.810.216,32 lei penalităţi calculate până la 20 noiembrie 2003, la 387.281,70 lei penalităţi pentru neefectuarea investiţiilor contractuale, precum şi la plata dividendelor în sumă de 14.950,45 lei dividende. Prin aceeaşi sentinţă a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3.406.877 lei reprezentând alte prejudicii aduse A.V.A.S.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în urma administrării probelor şi a analizei clauzelor contractului că în sarcina cumpărătorului s-a stabilit obligaţia de plată a penalităţilor şi dobânzilor întrucât contractul de vânzare-cumpărare a fost desfiinţat în temeiul pactului comisoriu. În temeiul art. 21 alin. (11) din OG nr. 25/2002, pe lângă penalităţile şi dobânzile determinate de expertiză, pârâta a fost obligată şi la plata contravalorii dividendelor încasate în perioada de valabilitate a contractului. În continuare instanţa a examinat capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat plata contravalorii celorlalte prejudicii solicitate de A.V.A.S. pe care l-a respins, pe considerentul că desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni a fost înregistrată în R.R.A. iar reclamanta a fost reînscrisă în locul pârâtei ca deţinător al acţiunilor la societatea R. SA Bucureşti şi că în acest mod, prin repunerea părţilor în situaţia anterioară a fost reparat prejudiciul. În privinţa scăderii valorii acţiunilor, tribunalul a reţinut că nu s-a făcut dovada scăderii valorii acestora din culpa intimatei pentru a deveni aplicabile prevederile art. 21 alin. (2) şi (3) din OG nr. 25/2002.
Sentinţa tribunalului a fost menţinută de Curtea de apel Bucureşti care, prin Decizia nr. 611 din 16 decembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei A.V.A.S.
Critica adusă soluţiei pronunţată de prima instanţă a vizat respingerea capătului de cerere pentru plata prejudiciului determinat de raportul de expertiză urmare scăderii valorii acţiunilor pe care instanţa de apel a examinat-o şi a ajuns la concluzia că dispoziţiile art. 21 alin. (2) şi (3) din OG nr. 25/2002 leagă obligaţia de plată a despăgubirilor de cea de culpă care trebuie dovedită şi nu presupusă. Din dovezile administrate în cauză, Curtea de Apel a stabilit că nu s-a demonstrat faptul că între cele două momente, respectiv de la preluarea pachetului de acţiuni şi până la desfiinţarea contractului, valoarea acţiunilor a scăzut din culpa intimatei.
Împotriva deciziei nr. 611 din 16 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de apel a declarat recurs A.V.A.S. Bucureşti, solicitând Înaltei Curţi ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să modifice hotărârile anterior pronunţate şi în fond să oblige pârâta şi la plata sumei de 3.406.877,93 lei reprezentând prejudiciu stabilit prin raportul de expertiză.
Recurenta a invocat prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru a susţine că sentinţa şi Decizia sunt parţial criticabile întrucât nu s-au acordat şi celelalte daune prevăzute de art. 21 din OG nr. 25/2002.
În opinia recurentei dispoziţiile OG nr. 40/2003 pentru modificarea şi completarea OG nr. 25/2002 au înlăturat orice dubiu asupra necesităţii probării existenţei unui prejudiciu, că poziţia de acţionar majoritar a A.P.R. i-a dat posibilitatea de a beneficia de anumite avantaje de care în alte condiţii nu ar fi putut beneficia, inclusiv puterea de decizie. Aprecierea instanţelor potrivit căreia nu s-a dovedit că prejudiciul s-a produs din culpa intimatei pârâte, în opinia recurentei, este greşită întrucât prejudiciul este evident şi rezultă din faptul că societatea privatizată a înregistrat pierderi în patrimoniul său iar la redobândirea acţiunilor de către A.V.A.S., urmare desfiinţării contractului, acţiunile erau golite de conţinut.
Autoarea recursului a pornit de la definiţia prejudiciului şi a apreciat că OG nr. 25/2002 nu oferă instrumente concrete pentru determinarea acestuia dar consecinţele concrete dăunătoare, de natură patrimonială, au existat prin încălcarea de către debitor a obligaţiilor din contractul de privatizare.
Recursul este nefondat.
I - Circumstanţe anterioare declarării recursului.
La originea cauzei dedusă judecăţii s-a aflat contractul de vânzare-cumpărare a acţiunilor încheiat între recurentă în calitate de autoritate vânzătoare şi A.P.R., în scopul privatizării R. SA. Prin acest contract s-au stipulat clauze sancţionatoare în favoarea vânzătorului pentru nerespectarea de către cumpărător a obligaţiilor asumate potrivit capitolelor intitulate „Obligaţiile şi Garanţiile cumpărătorului" şi „Angajamentul cumpărătorului".
Recurenta - reclamantă a obţinut în instanţele anterioare dobânzi, penalităţi pentru neefectuarea investiţiilor şi contravaloarea dividendelor, declarându-se însă nemulţumită de soluţia de respingere a capătului de cerere privind plata altor prejudicii, solicitate în temeiul art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002.
II - Motivul de nelegalitate invocat, art. 304 alin. (9) C. proc. civ.
Reglementarea legală supusă examinării.
1. Conform art. 304 alin. (9) C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când „Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
2. Dispoziţiile art. 21 alin. (3) din OUG nr. 25/2002 reglementează modalitatea de determinare a întinderii prejudiciilor şi/sau a daunelor interese prevăzute la alin. (2), precum şi a celor provocate Autorităţii, prin trimitere la proba cu expertiză care poate fi întocmită de persoane fizice şi/sau juridice abilitate prin lege pentru astfel de operaţiuni.
Din modul de argumentare a motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., rezultă că A.V.A.S. a supus spre analiză aplicarea greşită a legii reproşând instanţei de apel, în alţi termeni, că nu a observat particularitatea reglementării aplicabile în speţă în ce priveşte sarcina probei prejudiciului.
Potrivit recurentei, A.V.A.S. în calitate de creditor nu se află în situaţia de a proba existenţa unui prejudiciu din moment ce prin modificarea OG nr. 25/2002 s-a statuat că stabilirea şi întinderea prejudiciilor se va face pe baza unei expertize financiar contabile prevăzute în mod imperativ de legiuitor.
Argumentele recurentei nu sunt în măsură să sprijine critica adusă deciziei pronunţată în apel, întrucât creează o confuzie între modul de determinare a întinderii prejudiciului, a cuantificării lui şi proba existenţei prejudiciului. Se observă din dispoziţiile art. 21 ale OG nr. 25/2002, astfel cum a fost modificată, că textul se referă la componenţa daunelor interese, dobânzi, penalităţi rate scadente dividende încasate de cumpărător şi, separat de această enumerare, a fost reglementată posibilitatea de a se solicita daune-interese pentru prejudiciile cauzate societăţii privatizate de către cumpărător.
Raportându-se la această ultimă situaţie, după ce a obţinut toate celelalte sume enumerate ca reprezentând daune interese (numite expres în actul normativ), recurenta nu poate pretinde că dispoziţiile legale înlătură orice obligaţie de probă a existenţei prejudiciului pe considerentul că acesta ar fi evident şi că ar decurge din calitatea de acţionar majoritar al cumpărătorului care prin prerogativele sale ar fi putut să înlăture pierderile din societate.
Aceste susţineri vin în contradicţie cu reglementarea pe care îşi întemeiază recursul A.V.A.S., prin care în sarcina sa, s-a stabilit obligaţia de a lua măsuri de urmărire a executării contractelor de privatizare tocmai pentru înlăturarea producerii unor prejudicii. În acest sens trebuie reţinute dispoziţiile art. 1 din OG nr. 25/2002 potrivit cărora ordonanţa reglementează în sarcina Autorităţii „controlul post privatizare precum şi modul de urmărire a executării obligaţiilor asumate de cumpărători pe perioada derulării contractelor de vânzare-cumpărare …".
În măsura în care s-a ajuns la desfiinţarea contractului nu se poate reţine că această activitate stabilită prin lege a fost eficientă, iar „golirea acţiunilor de conţinut", aşa cum susţine recurenta, este urmarea faptelor imputabile intimatei.
Ceea ce este însă de esenţă este faptul că pentru „alte prejudicii", reglementate de alin. (3) din OG nr. 25/2002, în măsura în care nu au fost oferite instrumentele concrete de determinare a acestora, ci doar posibilitatea părţii de a se adresa instanţei judecătoreşti pentru determinarea acestora este evident că este în sarcina instanţei să determine dacă prejudiciul reclamat ca fiind o „consecinţă dăunătoare în patrimoniul societăţii" este rezultatul neexecutării culpabile a clauzelor asumate prin contract. În consecinţă, nu va fi primită critica potrivit căreia acest prejudiciu ar fi prestabilit prin simplul fapt al trimiterii ordonanţei la modul de determinare prin expertiză a întinderii prejudiciilor. Dacă s-ar admite acest punct de vedere, ar trebui admis că în nicio situaţie cumpărătorul nu s-ar putea apăra atunci când se cere desfiinţarea contractului în legătură cu modul de atragere a răspunderii fiind suficient ca printr-o expertiză contabilă să se determine sumele prestabilite de ordonanţă ca daune-interese, în sarcina sa, iar obligaţia de plată să decurgă din această determinare.
În acest context concluzia care se impune este aceea că noţiunea de prejudiciu la care se referă art. 21 alin. (2) şi (3) din OG nr. 25/2002 este în strânsă legătură cu cea de culpă care trebuie dovedită şi nu presupusă.
Nu în ultimul rând trebuie reţinut că deşi recurenta invocă obligaţii contractuale neexecutate pentru a obţine daunele reclamate nu observă că în cazul răspunderii contractuale obligaţia încălcată trebuie să fie concretă stabilită prin contract, că sancţiunile se aplică în temeiul clauzelor prevăzute în contract şi că în cazul desfiinţării contractului actul normativ invocat stabileşte doar componenţa daunelor-interese şi modalitatea de probă, ceea ce înseamnă că în analiza acordării lor nu este exclusă ideea de culpă, atunci când se pretinde acoperirea şi a altui prejudiciu decât cel a cărui componenţă a fost stabilită prin Ordonanţă.
3. Asupra pretinsei încălcări a art. 25 alin. (3) din OG nr. 25/2002, ca element de analiză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) teza a II-a C. proc. civ., se va reţine, rezumând argumentele anterioare, că instanţa de apel a analizat corect dispoziţiile legale aplicabile capătului de cerere criticat, dându-i o interpretare corectă şi că faptele reţinute sunt în concordanţă cu exigenţele textului.
Aşa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 611 din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2888/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2894/2009. Comercial → |
|---|
