ICCJ. Decizia nr. 2904/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2904/2009
Dosar nr. 11348/3/2008
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1. Prin acţiunea introductivă reclamantul R.E.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL ca prin hotărârea instanţei să se constate: rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la 23 decembrie 2004 şi a actului adiţional acestuia încheiat la 12 ianuarie 2005 referitoare la apartamentele nr. 25, 26, 27 şi 28 situate în Bucureşti,; să se constate existenţa dreptului reclamantei de a păstra suma de 7.500 euro cu titlu de daune interese.
În cauză pârâta a formulat cerere reconvenţională solicitând instanţei să dispună obligarea reclamantei să se prezinte la notar şi să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 100 lei/zi întârziere.
2. Prin sentinţa comercială nr. 8126 din 30 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere principală având ca obiect constatarea dreptului reclamantului de a păstra suma de 7.500 euro; a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere din acţiunea principală având ca obiect constatarea rezoluţiunii antecontractului de vânzare-cumpărare şi a actului adiţional şi în consecinţă a respins ca inadmisibil acest capăt de cerere; a admis în parte acţiunea principală şi a constatat existenţa dreptului reclamantului de a păstra suma de 7.500 euro cu titlu de daune interese; a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulate de pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul ca primă instanţă a apreciat ca admisibil capătul de cerere având ca obiect constatarea dreptului reclamantului de a păstra suma de 7.500 euro, faţă de temeiul de drept aplicabil respectiv art. 111 C. proc. civ., care permite constatarea existenţei unui drept.
Capătul de cerere privind constatarea rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare şi a actului adiţional a fost respins ca inadmisibil cu motivarea că în actele respective nu este inserat un pact comisoriu şi prin urmare reclamantul are calea unei acţiuni în realizare pentru rezoluţiunea celor două acte juridice.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de drept:
La data de 23 decembrie 2004, între reclamant în calitate de promitent vânzător şi societatea pârâtă, în calitate de promitent cumpărător s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentele nr. 25, 26, 27 şi 28 situate în Bucureşti, la preţul de 160.000 euro din care suma de 7.500 euro avans urma să se achite la 10 ianuarie 2005 iar restul la data autentificării, respectiv 28 februarie 2005, la biroul notar public D.P.
La pct. III din antecontract părţile au stabilit şi sancţiunile aplicabile urmare nerespectării obligaţiilor respectiv, vânzătorul dacă se răzgândeşte este obligat să restituie promitentului 22.000 euro, iar în ipoteza în care cumpărătorul se răzgândeşte va pierde întreaga sumă plătită cu titlu de avans.
Reţine prima instanţă că părţile au prevăzut ca în cazul în care vânzătorul nu se prezintă la semnarea contractului, cumpărătorul îl va notifica prin intermediul executorului judecătoresc să se prezinte la ora şi data stabilită de acesta pentru încheierea contractului autentic, cumpărătorul urmând să consemneze întreaga sumă pe numele şi la dispoziţia vânzătorului şi să se adreseze instanţelor de judecată pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
În raport de cele convenite prin antecontract şi actul adiţional prin care data de 10 ianuarie 2005 când urma să fie achitat avansul, a fost înlocuită cu data de 13 ianuarie 2005, prima instanţă constată din probele administrate că la 28 februarie 2005 reclamantul nu s-a prezentat în vederea încheierii contractului la notarul public, iar pârâta la 1 martie 2005 i-a transmis o notificare, prin care îl invita la notariat la 16 martie 2005, în final părţile stabilind o întâlnire la 18 martie 2005 când şi-au reiterat hotărârea de a-şi îndeplini obligaţiile asumate.
Totodată, instanţa constată, că faţă de conduita părţilor ulterioară acestei întrevederi şi notificările reciproce transmise de părţi pentru încheierea contractului la data de 26 iunie 2006 reclamantul s-a prezentat la solicitarea pârâtei, la notar având asupra sa toate înscrisurile necesare, dar pârâta nu avea suma de bani reprezentând preţul cumpărării apartamentelor şi nici nu a prezentat dovada consemnării acestei sume pe numele reclamantului, aspecte ce au fost consemnate în încheierea de certificare de fapte autentificată sub nr. 781 şi 578 din 26 iunie 2006.
Faţă de prevederile clauzei III alin. (4) din antecontract, tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 969 şi 970 C. civ., apreciază că se impune admiterea în parte a acţiunii principale şi respingerea cererii reconvenţionale formulate de pârâtă.
3. Prin Decizia comercială nr. 581 din 4 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de societatea pârâtă împotriva sentinţei fondului.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate prin cererea de apel, instanţa de control judiciar constată că cele statuate de prima instanţă sub aspectul stabilirii situaţiei de fapt şi al aplicării dispoziţiilor legale incidente sunt corecte.
În acest sens curtea de apel subliniază că modalitatea de derulare a relaţiilor dintre părţi, impune concluzia că pârâta a tergiversat nepermis de mult încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar formularea de către aceasta a unor cereri prin care solicita restituirea sumei de 22.500 euro, cereri care de altfel au fost respinse sau anulate ca netimbrate, poate fi calificată şi ca o intenţie a pârâtei de a se desista de obligaţiile asumate.
Totodată, Curtea, apreciind că data de 28 februarie 2005 stabilită în antecontract ca moment al încheierii actului de vânzare-cumpărare este esenţială în analiza consecinţelor şi sancţiunilor prevăzute la art. III, aşa încât pârâta faţă de neprezentarea reclamantului la această dată la biroul notarului public, trebuia să procedeze conform celor stabilite de art. III alin. (3) respectiv să consemneze întreaga sumă pe numele şi la dispoziţia vânzătorului şi să se adreseze instanţelor judecătoreşti pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, conduita pe care pârâta nu a înţeles să o adopte, ci dimpotrivă l-a acţionat pe reclamant în judecată pentru a obţine întreitul sumei plătite cu titlu de avans.
4. Împotriva acestei decizii atât pârâta SC A. SRL a declarat recurs, la data de 6 februarie 2009, în termen legal, solicitând modificarea hotărârii, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei primei instanţe şi pe fond respingerea acţiunii principale şi admiterea cererii reconvenţionale astfel cum a fost formulată.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut, în sinteză, următoarele:
Dispoziţiile cuprinse în cap. III alin. (4) au fost interpretate şi aplicate greşit, deoarece nu se confirmă situaţia rezilierii unilaterale sau a refuzului său de a încheia contractul; în acest sens prin hotărârea primei instanţe capătul din acţiunea principală a fost respins ca inadmisibil, ceea ce impune concluzia implicită că antecontractul este valabil şi produce efecte.
Potrivit recurentei, existenţa valabilă a antecontractului, lipseşte de temei cererea de restituire a prestaţiilor, aşa încât soluţia privind constatarea dreptului reclamantului-intimat de a păstra suma de 7.500 euro nu este corectă.
Sub un alt aspect, recurenta susţine că nu se află în culpă procesuală deoarece ulterior demersurilor judiciare iniţiale pentru a obţine avansul întreit, a renunţat să le mai continue, ceea ce dovedeşte intenţia de a perfecta actul, iar istoricul corespondenţei dintre părţi dovedeşte odată în plus dorinţa de a încheia actul, reclamanta fiind cea care a refuzat perfectarea lui.
Susţine recurenta în continuare că dispoziţiile din clauza III pct. 3 au fost de asemeni greşit interpretate şi aplicate, cu referire la obligaţia sa de a consemna suma de bani reprezentând diferenţă de preţ, obligaţie care subzistă doar în situaţia neprezentării promitentului vânzător în urma notificării din 7 iunie 2006, când s-a propus dara de 26 iunie 2006 pentru prezentarea la biroul notarului public, dată la care vânzătorul s-a prezentat, dar a refuzat propunerea de a mai acorda un termen scurt pentru achitarea întregii sume reprezentând preţul vânzării.
5. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată următoarele:
6. Chestiunea de drept pe care recurentul o pune în discuţie prin celor două motive de nelegalitate pecare îşi întemeiază recursul constă în a şti dacă instanţa prin interpretarea dată clauzelor prevăzute la art. III alin. (3) şi (4) din contract, a denaturat voinţa părţilor, intenţia lor comună, încălcând astfel dispoziţiile art. 969 C. civ., după care convenţiile legal făcute sunt lege pentru părţi dar şi pentru instanţă.
7. Prin clauza cuprinsă la pct. III din contract intitulată „Sancţiuni" părţile au convenit în termeni clari şi precişi consecinţele nerespectării obligaţiilor stabilite la art. 1 atât în ce priveşte pe promitentul vânzător, cât şi pe promitentul cumpărător.
În alte cuvinte textul convenit de părţi este clar şi nu poate da loc la interpretare sub aspectul conduitei de urmat de către promitentul cumpărător în ipoteza în care vânzătorul nu se prezintă la semnarea contractului, respectiv consemnarea sumei reprezentând preţul la dispoziţia vânzătorului şi acţionarea în judecată pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
8. În cauză atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au făcut aplicarea acestei dispoziţii fără nicio denaturare a înţelesului lor aşa cum rezultă în mod incontestabil din considerentele celor două hotărâri, altfel spus nu au nesocotit dispoziţiile cuprinse la pct. III din contract, dispoziţii nesusceptibile de interpretare.
9. Cum, instanţa de fond sau de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac este suverană să interpreteze convenţia părţile, dacă nu nesocoteşte clauzele clare şi precise, hotărâre astfel pronunţate nu intră sub incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
10. Curtea observă totodată că argumentele recurentului subsemnate criticile formulate vizează în principal stabilirea unei alte situaţii de fapt cu referire la conduita părţilor după încheierea antecontractului şi la corespondenţa dintre ele.
Or, aceste aspecte nu pot face obiectul controlului de nelegalitate pe calea recursului, distinct de faptul că stabilirea situaţiei de fapt în cauză se fundamentează pe probele cu înscrisuri administrate fiind argumentată în considerentele celor două hotărâri.
11. Construcţia juridică pe care recurentul încearcă să acrediteze în sensul că prin respingerea ca inadmisibilă a cererii reclamantului de constatare a rezoluţiunii antecontractului acesta este în vigoare şi drept urmare se impunea admiterii cererii sale reconvenţionale şi obligarea intimatului să se prezinte la biroul notarial pentru încheierea actului autentic, este fondată pe o ipoteză falsă, deoarece anihilează toate obligaţiile şi sancţiunile convenite de părţi prin clauza de la pct. III lipsind convenţia de orice efect deşi părţile şi-au asumat prin semnarea ei sancţiunile conduitei prescrise de comun acord.
Astfel spus, chiar dacă din punct de vedere formal antecontractul nu a fost rezolvit, sancţiunile prevăzute de la pct. III şi-au produs efecte juridice convenite liber de către părţi şi recurentul nu se mai află în situaţia să solicite obligarea intimatului la încheierea actului de vânzare-cumpărare de vreme ce nu şi-a respectat propriile obligaţii asumate, deoarece, prezent în faţa notarului public la data de 26 iunie 2006 alături de intimat a declarat că nu deţine suma necesară plăţii restului de preţ convenit.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL TIMIŞOARA împotriva deciziei comerciale nr. 581 din 4 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2894/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2905/2009. Comercial → |
|---|
