ICCJ. Decizia nr. 2754/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2754/2009
Dosar nr. 3274/3/2006
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 ianuarie 2006, reclamantul M. Bucureşti prin P.G. cheamă în judecată pe pârâta SC A.C. SRL Bucureşti solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 45.562,72 dolari S.U.A., reprezentând 13.472,14 dolari S.U.A. dobânzi calculate la debitul câştigat prin sentinţa civilă nr. 2211 din 21 martie 2001 pentru perioada 1 noiembrie 2004 – 30 iunie 2005, 12.620,25 dolari S.U.A. dobânzi calculate la debitul câştigat prin sentinţa nr. 1108 din 26 ianuarie 2004 pentru perioada 1 octombrie 2003 – 30 iunie 2005 şi 19.470,33 dolari S.U.A. dobânzi calculate la debitul câştigat prin sentinţa civilă nr. 1108 din 26 ianuarie 2004 pentru perioada 1 octombrie 2003 – 30 iunie 2005, sume plătibile în lei la cursul oficial al B.N.R. la data efectuării plăţii.
Prin sentinţa comercială nr. 4741 din 8 iunie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată din oficiu, pentru pretenţiile reprezentând 13.472,14 dolari S.U.A. echivalent în lei la cursul oficial al B.N.R. la data plăţii contravalorii dobânzii pentru debitul stabilit prin sentinţa civilă nr. 2211/2001 şi respinge pretenţiile ca prescrise, admite în parte acţiunea reclamantului şi obligă pârâta la plata sumei de 12.620,25 dolari S.U.A., echivalentul în lei, reprezentând dobânda aferentă debitului de 32.992,60 dolari S.U.A. şi 19.470,33 dolari S.U.A., echivalent în lei, dobândă aferentă debitului de 50.777,40 dolari S.U.A. cum s-a stabilit prin sentinţa comercială nr. 1108/2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pentru perioada 1 octombrie 2003 – 30 iunie 2005.
Reţine instanţa, pentru a decide astfel, că pârâta nu a onorat obligaţiile de plată a sumelor la care a fost obligată prin sentinţele menţionate, astfel că este îndrituit reclamantul să solicite dobânda legală în temeiul art. 43 C. com., cu excepţia sumelor ce cad sub incidenţa dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Apelul formulat de reclamantul apelant împotriva sentinţei primei instanţe este respins prin Decizia comercială nr. 628 din 24 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care reţine, în acest sens, că în mod întemeiat s-a considerat ca stins prin prescripţie, de către prima instanţă, dreptul la acţiune pentru plata accesoriilor creanţei constatate prin sentinţa comercială nr. 2211 din 21 martie 2001, prescripţia fiind împlinită la 21 martie 2004, dat fiind că reclamantul nu s-a prevalat de cauze de întrerupere a prescripţiei extinctive, stingerea dreptului material la acţiune în cauză fiind întemeiat pe art. 3 din Decretul nr. 167/1958 faţă de natura dreptului stins prin această prescripţie, drept ce nu este supus prescripţiei deosebite, cu alt caracter, prevăzută de OG nr. 92/2003.
Împotriva deciziei de mai sus reclamantul declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În susţinerea recursului său, recurentul critică instanţa pentru greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii faţă de faptul că, în ceea ce priveşte dobânzile la debitul stabilit prin sentinţa civilă nr. 1108 din 26 ianuarie 2004, acestea au fost calculate începând cu data de 1 octombrie 2003, astfel că la data introducerii acţiunii, în ianuarie 2006, termenul de prescripţie de 3 ani nu era împlinit, situaţia fiind similară şi pentru dobânzile calculate pe perioada 1 noiembrie 2004 – 30 iunie 2005 pentru debitul aferent sentinţei civile nr. 2211 din 30 iunie 2005, iar pentru sumele calculate la debitul acordat prin sentinţa comercială nr. 2211 din 21 martie 2001 termenul de prescripţie a fost întrerupt prin formularea cererii de executare la executorul judecătoresc D.S., instanţa de apel făcând astfel o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 16 lit. c) din Decretul nr. 167/1958.
Examinând recursul reclamantului prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta nu este fondat.
Într-o redactare cu multe erori, recurentul reproşează instanţei constatarea ca prescrise a pretenţiilor sale, calculate pe perioada 1 noiembrie 2004 – 30 iunie 2005, pentru debitul aferent sentinţei civile nr. 2211 din 30 iunie 2005, cerere formulată pentru prima oară în recurs, neexaminată nici de instanţa de fond şi nici de instanţa de apel şi care, faţă de dispoziţiile art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C. proc. civ., urmează a nu fi examinată nici de instanţa de recurs.
Cât priveşte susţinerile recurentului vizând greşita aplicare a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 de către instanţa de apel cu privire la dobânzile calculate la debitul stabilit prin sentinţa comercială nr. 1108 din 26 ianuarie 2004, acestea urmează a nu fi reţinute întrucât instanţa de fond, a cărei soluţie a fost confirmată de instanţa de apel şi care nici nu a fost criticată de reclamantul apelant în apelul formulat împotriva sentinţei primei instanţe, admiţând în parte acţiunea, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului dobânzile pretinse şi calculate de acesta tocmai la debitele stabilite prin sentinţa comercială nr. 1108 din 26 ianuarie 2004.
În fine, cât priveşte dobânda pretinsă de recurentul reclamant şi calculată la debitul stabilit prin sentinţa civilă nr. 2211 din 21 martie 2001, se reţine că în mod judicios instanţa de apel, confirmând soluţia adoptată de instanţa de fond, a reţinut că dreptul material la acţiune al reclamantului este prescris, prescripţia fiind împlinită la 21 martie 2004, în cauză nefiind incidente dispoziţiile OG nr. 92/2003 faţă de natura dreptului ce a făcut obiectul litigiului.
În mod judicios a reţinut instanţa de apel şi că reclamantul nu s-a prevalat de cauze de întrerupere a prescripţiei extinctive, în condiţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, la dosar reclamantul neproducând nici o dovadă în acest sens.
Criticile avansate de recurent privind greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 16 lit. c) din Decretul nr. 167/1958 faţă de formularea unei cereri de executare a sentinţei comerciale nr. 2211 din 21 martie 2001 la executorul judecătoresc D.S. urmează a fi respinse, întrucât recurentul nu a produs nici o probă de natură a susţine afirmaţia cu privire la existenţa unui act începător de executare şi nici nu a dovedit că respectiva cerere de executare nu a fost respinsă, sau nu s-a perimat, pentru a se putea da eficienţă dispoziţiilor de lege evocate şi a se reţine că ar fi fost întrerupt cursul prescripţiei.
Faţă de cele de mai sus, Decizia recurată fiind legală şi temeinică, recursul reclamantului împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M. Bucureşti prin P.G., împotriva deciziei nr. 628 din 24 noiembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2744/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2757/2009. Comercial → |
|---|
