ICCJ. Decizia nr. 2783/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2783/2009
Dosar nr. 48599/3/2005
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 decembrie 2005 reclamanta A.C.C.C.F. P.A.S. Bucureşti, cheamă în judecată pe pârâta A.V.A.S. Bucureşti, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 700.000 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 9078,52 mp către foştii proprietari.
Prin sentinţa comercială nr. 1550 din 4 februarie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite acţiunea reclamantei şi obligă pârâta la plata sumei de 4.381.348 lei prejudiciu, cu 50.006 lei cheltuieli de judecată, reţinând, în acest sens, că faţă de prevederile art. 6.3 din contractul de vânzare cumpărare de acţiuni nr. 49 din 20 februarie 1995 şi a obligaţiei prevăzute în sarcina vânzătorului prin art. 1336 C. civ. la care art. 6.3 din contract trimite, pârâta datorează reclamantei cumpărătoare o justă despăgubire în urma restituirii către foştii proprietari a unei suprafeţe de teren deţinute de societatea privatizată conform sentinţei civile nr. 6348 din 9 iulie 2002 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă.
Prin Decizia comercială nr. 415 din 25 septembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe pe care o schimbă în tot în sensul că admite în parte acţiunea şi obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1.733.165 lei cu titlu de despăgubiri, cu 42.919,75 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei apelante.
Pentru a decide astfel instanţa de apel reţine că excepţia prescripţiei extinctive, invocată de pârâta apelantă, este nefondată faţă de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, intimata reclamantă cunoscând cu certitudine că a suferit o pagubă pentru repararea căreia are un drept la acţiune la data de 12 septembrie 2008, data rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 6348 din 9 iulie 2002 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, astfel că introducerea acţiunii la 21 decembrie 2005 s-a făcut în cadrul termenului legal de trei ani care, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 începe să curgă de la data rămânerii irevocabile a sentinţei prin care se dispune restituirea în natură a imobilelor preluate de stat, precum şi că, atât în temeiul art. 6.3 din contract, conform prevederilor cărora vânzătoarea pârâta apelantă şi-a asumat obligaţia de garantare de evicţiune cu trimitere la art. 1336 C. civ., obligaţie constatată valabilă prin Decizia nr. 462 din 26 mai 2005, definitivă, a Curţii de Apel Bucureşti, cât şi în temeiul art. 27-30 din Legea nr. 137/2002, apelanta vânzătoare este obligată să repare paguba produsă cumpărătoarei intimate prin restituirea imobilului din patrimoniul societăţii privatizate.
Reţine, de asemenea, instanţa de apel că, faţă de dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, indiferent de modalitatea de despăgubire prevăzută de comun acord de către părţile contractante, cuantumul despăgubirilor nu poate depăşi jumătate din preţul efectiv plătit de cumpărătorul prejudiciat.
Împotriva deciziei de mai sus ambele părţi declară recurs.
Prin recursul său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă solicită admiterea acestuia şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtei împotriva sentinţei primei instanţe, invocând greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 137/2002 care nu sunt incidente în cauza de faţă care priveşte un contract de privatizare încheiat anterior intrării în vigoare a menţionatei legi, fiind aplicabile prevederile art. 1336 C. civ. conform art. 6.3 din contract, prin raportare la art. 969 C. civ.
Prin recursul întemeiat, de asemenea, pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului său împotriva sentinţei instanţei de fond cu consecinţa respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, criticând instanţa de apel pentru încălcarea dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 137/2002 prin ignorarea aspectului că, în cauză, termenul de prescripţie a acţiunii prin care s-a solicitat repararea prejudiciului suferit de cumpărător prin restituirea în natură a unor imobile către foştii proprietari este de o lună de la data la care reclamanta a cunoscut faptul prejudiciabil, respectiv de la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care societatea comercială privatizată a fost obligată să restituie în natură imobilele revendicate, adică de la data de 12 septembrie 2003, fiind împlinit la 12 octombrie 2003, astfel că acţiunea formulată de intimata reclamantă este prescrisă.
Recurenta pârâtă reproşează instanţei de apel şi încălcarea dispoziţiilor art. 1341 C. civ. care stabileşte că, în caz de evicţiune, cumpărătorul evins are dreptul a cere de la vânzător restituirea preţului, reclamanta intimată fiind îndrituită – în opinia recurentei – numai la restituirea unei părţi din preţul contractului, proporţională cu valoarea cu care s-a redus capitalul social al societăţii privatizate prin ieşirea din patrimoniu a bunului imobil care reprezintă 1,67% din totalul terenurilor, astfel că valoarea de 22.696,3 lei stabilită prin raportul de expertiză, efectuată la fond dar neluat în considerare de către instanţe, este mai mult decât îndestulătoare, suma acordată de instanţa de apel conducând la îmbogăţirea fără justă cauză a patrimoniului intimatei care, de altfel, nici nu a făcut dovada prejudiciului suportat de ea ca urmare a restituirii de către societate a imobilului revendicat.
Susţine, de asemenea, recurenta pârâtă că în mod nelegal a fost obligată la plata despăgubirilor faţă de faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 49/1995, a vândut intimatei reclamante acţiuni reprezentând 70% din capitalul social al societăţii, că la data retrocedării imobilului mai deţinea 2,99% din capitalul social al societăţii privatizate, împrejurări raportat la care instanţa ar fi trebuit să facă aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Prin întâmpinările depuse la dosar fiecare dintre recurente solicită respingerea recursului formulat de cealaltă parte ca nefondat.
În plus, recurenta pârâtă invocă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatei reclamante, solicitând admiterea recursului său şi respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, susţinând că, ulterior pronunţării deciziei recurate, în Decizia nr. 3566 din 27 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut, în considerente, că A.C.C.C.F. P.A.S. a fost dizolvată şi că „scopul acesteia era limitat numai la dobândirea acţiunilor societăţii comerciale privatizate", soluţia intrând în puterea lucrului judecat, excepţia putând fi ridicată şi în recurs conform art. 166 C. proc. civ., astfel că reclamanta intimată este lipsită de capacitate de folosinţă, şi, cum s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat în aceeaşi decizie irevocabilă, nu are nici calitate procesuală activă, aceasta revenind – în litigiul întemeiat pe dispoziţiile contractului de vânzare cumpărare de acţiuni nr. 49/1995, societăţii privatizate, SC C.C.C.F. SA, care este titulara dreptului de a obţine despăgubiri.
Examinând cu prioritate excepţiile invocate, astfel cum se prevede la art. 137 alin. (1) C. proc. civ., se constată că acestea nu sunt fondate şi urmează a fi respinse.
Se constată, în acest sens, că reclamanta A.P.A.S. C.C.C.F., constituită în 1993 iniţial pentru o durată de cinci ani (fila 66 dosar de recurs), durată modificată la data de 6 ianuarie 1995, prin încheierea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 15 ani (fila 66 dosar de recurs), este în fiinţă, aceasta nefiind radiată din Registrul persoanelor juridice ţinut de menţionata instanţă, aşa cum rezultă din certificatul emis la 4 iunie 2009 (fila 60 dosar de recurs), astfel că reclamanta are capacitate de folosinţă, excepţia invocată de pârâtă fiind nefondată.
Cum acţiunea introductivă de instanţă este formulată de reclamantă în calitate de cumpărător în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 49 din 20 februarie 1995, încheiat cu pârâta în calitate de vânzător, contract a cărui valabilitate nu a fost contestată, reclamanta îşi justifică şi calitatea procesuală activă, astfel că şi cea de a doua excepţie invocată de pârâtă este nefondată, acţiunea nefiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 137/2002, cum pretinde pârâta.
Cât priveşte recursul reclamantei acesta se constată a fi fondat şi urmează a fi admis.
Se reţine, în acest sens, că, aşa cum corect a stabilit şi prima instanţă, acţiunea reclamantei s-a întemeiat pe prevederile art. 6.3 din contractul de vânzare de acţiuni nr. 49/1995, încheiat de părţile litigante de faţă, prevederi care menţionează o garanţie constituită de vânzător în favoarea cumpărătorului conform art. 1336 C. civ., vânzătorul răspunzând pentru liniştita posesie a terenurilor şi clădirilor prevăzute în Anexa la contract, între care şi terenul menţionat de reclamantă (fila 6 dosar de fond), garanţie raportat la care restituirea terenului menţionat către foştii proprietari conduce la încălcarea obligaţiei de către vânzător, ţinut astfel să repare prejudiciul suportat de către reclamantă, răspunderea vânzătorului pentru evicţiune fiind – de altfel – stabilită definitiv prin Decizia comercială nr. 462 din 26 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, constatare raportat la care în mod neîntemeiat a stabilit instanţa de apel criticată că ar fi incidente dispoziţiile Legii nr. 137/2002.
Recursul pârâtei însă, este nefondat.
Reluând criticile din apel recurenta pârâtă critică instanţa pentru încălcarea dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 137/2002 opinând că dreptul la despăgubirile aferente imobilelor revendicate şi restituite foştilor proprietari este reglementat de dispoziţiile Legii nr. 137/2002 în raport de care ar fi trebuit să se examineze şi termenul de prescripţie şi calitatea procesuală activă şi valoarea limită a despăgubirilor ce se acordă.
Ignoră recurenta pârâtă că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 6.3 din contractul nr. 49/1995, respectiv pe obligaţia pârâtei vânzătoare de a garanta pe reclamanta cumpărătoare de evicţiune potrivit dispoziţiilor art. 1336 C. civ., valoarea prejudiciului suportat de aceasta prin retrocedarea terenului menţionat către foştii proprietari fiind stabilită corect, la valoarea de piaţă, pe baza expertizei administrate de instanţa de fond. Astfel fiind, aşa cum corect a stabilit şi instanţa de apel, prejudiciul născându-se la data rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire a imobilului revendicat, respectiv la 12 septembrie 2003, introducerea acţiunii la 21 decembrie 2005 s-a făcut de către reclamantă anterior împlinirii termenului de prescripţie de trei ani la 12 septembrie 2006.
Faţă de cele de mai sus, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtei împotriva deciziei instanţei de apel urmează a fi respins ca nefondat, iar cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. urmează a fi admis recursul reclamantei împotriva aceleiaşi decizii care urmează a fi modificată în sensul că urmează a fi respins apelul pârâtei împotriva sentinţei primei instanţe, care urmează a fi menţinută în totalitate.
Cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., pârâta intimată, ca parte căzută în pretenţii, urmează a fi obligată să plătească reclamantei recurente suma de 14.844 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.C.C.C.F. P.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 415 din 25 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 1550 din 4 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o menţine în totalitate.
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti declarat împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Obligă intimata pârâtă A.V.A.S. Bucureşti la plata sumei de 14.844 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2774/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2789/2009. Comercial → |
|---|
