ICCJ. Decizia nr. 2821/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2821/2009
Dosar nr. 7920/3/2008
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC T.B. SRL cu sediul în Piatra Neamţ a chemat în judecată pe pârâta A.D.S. Bucureşti, solicitând să fie obligată la renegocierea contractului de arendă nr. 1/2001 asupra cuantumului arendei conform art. 9.2 din contract.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 9954 din 29 septembrie 2008, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data de 25 februarie 2008, a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni în realizare prin care se solicita renegocierea contractului sub aspectul cuantumului arendei datorată în anul 2002 aşa încât sunt aplicabile prevederile art. 1 şi 7 din Decretul nr. 167/1958. Apărările reclamantei privind întreruperea cursului prescripţiei până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile asupra unei sentinţe arbitrale care a soluţionat aceeaşi cauză, au fost înlăturate pentru că prin hotărârea menţionată, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de arbitrare, iar cursul prescripţiei, potrivit art. 16 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 167/1958 nu se consideră întrerupt dacă cererea de chemare în judecată a fost respinsă, anulată sau s-a perimat.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 151 din 18 martie 2009, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, considerând că se întrerupe cursul prescripţiei numai dacă cererea de chemare în judecată anterioară nu a fost respinsă, anulată sau perimată.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că prevederile art. 9.2 din contract, obligau A.D.S. la renegocierea cuantumului arendei, renegociere pe care a refuzat-o la 11 februarie 2003 prin adresa nr. 31014.
Prin acţiunea arbitrală reclamanta a solicitat să se constate că a plătit suma de 12.472.855.005 lei pentru anul agricol 2002 - 2003, iar instanţa arbitrală a admis cererea prin sentinţa nr. 169 din 30 septembrie 2003, menţinută prin Decizia nr. 197 din 5 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, soluţii reformate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin Decizia nr. 2658 din 19 aprilie 2005, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea arbitrală.
Astfel, instanţa nu s-a pronunţat asupra fondului litigiului ci pe necompetenţa tribunalului arbitral aşa încât prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 nu sunt aplicabile.
A mai susţinut recurenta că toate procesele iniţiate de A.D.S. în temeiul contractului nr. 1/2001 prin care îi solicita plata unor despăgubiri privind lipsa de folosinţă pe perioada 2003 - 2006 au fost soluţionate favorabil recurentei, constatându-se inexistenţa debitelor pretinse.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Prevederile art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958 stabilesc stingerea dreptului la acţiune, având un obiect patrimonial, prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani. Art. 7 din decret stabileşte data de la care începe să curgă termenul de prescripţie iar acesta este aceea când se naşte dreptul la acţiune; art. 16 prevede întreruperea cursului prescripţiei, printre altele prin introducerea cererii de chemare în judecată sau de arbitrare cu condiţia ca să nu se fi pronunţat încetarea procesului, cererea de chemare în judecată sau executarea să fi fost respinsă, anulată sau perimată.
Indiferent dacă cererea de arbitrare a fost adresată unui organ necompetent, condiţia alin. (2) al art. 16 din decret, este imperativă. Astfel, cererea de arbitrare a fost respinsă iar alin. (2) din textul citat, nu face distincţia între judecata pe fond sau pe excepţie aşa încât în lipsa unei asemenea condiţionări, interpretarea dată de recurentă este lipsită de temei.
În privinţa soluţionării favorabile a altor litigii izvorâte din acelaşi contract, acestea exced vreunei analize în recursul de faţă.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 151 din 18 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.B. SRL Brăila împotriva deciziei nr. 151 din 18 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2817/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2822/2009. Comercial → |
|---|
