ICCJ. Decizia nr. 2822/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2822/2009
Dosar nr. 11625/63/2008
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2009
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, la data de 10 iunie 2008, reclamantul T.A. a chemat în judecată pe pârâţii SC R.I. SRL CRAIOVA, C.L. CRAIOVA, P. CRAIOVA şi R. CRAIOIVA solicitând următoarele: legalitatea Hotărârii nr. 51/31 martie 1998 emisă de C.L. CRAIOVA şi validată de P. DOLJ prin Referatul nr. 1645541/1998; legalitatea Dispoziţiei nr. 892 din 22 aprilie 1998 emisă de P. CRAIOVA; legalitatea Ordinului de repartizare nr. 16569 din 22 aprilie 1998 emisă de P. CRAIOVA; anularea contractului de închiriere nr. 53 din 15 noiembrie 1999 şi a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 6735 din 28 martie 2008 încheiat între R. CRAIOVA şi SC R.I. SRL; anularea Hotărârii nr. 37 din 27 februarie 2003 emisă de C.L. CRAIOVA, acte încheiate abuziv după emiterea Hotărârii nr. 51 din 31 martie 2998; să se constate refuzul pârâţilor C.L. CRAIOVA, P. CRAIOVA şi R. CRAIOVA de a aduce la îndeplinire prevederile art. 1 şi 2 din Hotărârea nr. 51 din 31 martie 1998; Dispoziţia primarului nr. 892 din 22 aprilie 1998 şi Ordinul de repartizare nr. 16569 din 22 aprilie 1998; să se constate că potrivit actelor anterior menţionate spaţiul comercial, în suprafaţă de 173,66 m.p. situat în Craiova, a fost repartizat spaţiul închiriat reclamantului începând cu data de 1 aprilie 1998 şi fără a fi limitat în timp; Hotărârea care se va pronunţa să ţină loc de contract de închiriere pe spaţiul comercial anterior descris; să se dispună evacuarea paratei SC R. din spaţiul în litigiu şi reintegrarea reclamantului în spaţiul respectiv, iar în caz de neexecutare obligarea pârâţilor la plata către reclamant a sumei de 2000 lei fiecare de zi de întârziere; să se dispună sigilarea spaţiului comercial până la data reintegrării reclamantului; să se constate faptul că, deşi reclamantului i-a fost repartizat spre închiriere spaţiul comercial începând cu 1 aprilie 1998, pârâţii C.L. CRAIOVA, P. CRAIOVA şi R. CRAIOVA au menţinut în spaţiul comercial abuziv pe pârâta SC R.I. SRL, să fie obligaţi pârâţii să plătească reclamantului despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, plus cheltuielile de judecată.
Prin încheierea de şedinţă din 2 septembrie 2008, Tribunalul Dolj a disjuns capetele de cerere privind constatarea legalităţii Hotărârii nr. 51 din 31 martie 1998 emisă de C.L.M. Craiova, anularea Hotărârii nr. 37 din 27 februarie 2003 a C.L.M. Craiova, constatarea refuzului pârâţilor C.L. CRAIOVA, R. CRAIOVA şi C.L.M. CRAIOVA de a duce la îndeplinire Hotărârea nr. 51/1992, Dispoziţia nr. 892 din 22 aprilie 1998 şi Ordinul de repartizare nr. 16569/1998, pe care le-a înaintat spre competenta soluţionare Secţiei de contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Dolj.
Tribunalul Dolj, secţia comercială, a pronunţat la 2 decembrie 2008 Sentinţa nr. 4090 prin care a respins atât excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtul C.L. CRAIOVA, dar şi acţiunea reclamantului.
Cu privire la excepţia invocată, instanţa a considerat că raportat la înscrisurile depuse la dosar, nu se poate reţine existenţa unei autorităţi de lucru judecat.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul a constatat ca, în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (Sentinţele nr. 311/1996 şi nr. 2434/2007 ale Tribunalului Dolj), pârâta R. a fost obligată să încheie un contract de închiriere şi un contract de vânzare-cumpărare cu pârâta SC R.I. SRL Craiova pentru spaţiul în litigiu. Aflându-se în prezent în proprietatea unei persoane juridice de drept privat, apare ca neîntemeiată susţinerea reclamantului privind anularea titlurilor locative şi de proprietate ale pârâtei SC R.I. SRL, întrucât apare ca inexistent dreptul de folosinţă al lui T.A. pentru spaţiul în litigiu, urmare a revocării actelor de dintre organele administraţiei publice locale.
În raport de aceste aspecte, instanţa de fond a apreciat că R. nu poate dispune cu privire la un bun care nu se mai afla in patrimoniul său, în sensul transmiterii unui drept de folosinţă cu privire la acesta, fiind neîntemeiate şi capetele de cerere privind încheierea unui contract de închiriere între reclamant şi R., dar şi cel referitor la evacuarea pârâtei SC R., aceasta din urma justificându-şi dreptul său locativ prin titluri executorii nedesfiinţate în vreun fel.
Instanţa a reţinut lipsa culpei pârâtelor, privind existenţa unei obligaţii de a face a acestora către reclamant, apreciind ca neîntemeiate cererile privind aplicarea vreunei sancţiuni cominatorii, sau cererea de sechestru, întrucât problema conservării bunului nu se poate pune dacă reclamantul nu justifică vreun drept asupra acestuia.
Nemulţumit de soluţia instanţei de fond, reclamantul T.A. a formulat apel, atacând în acelaşi timp şi încheierea din 2 septembrie 2008.
Apelantul a invocat faptul că judecătorul fondului nu s-a pronunţat asupra actelor juridice deduse judecăţii, iar Dispoziţia nr. 125/1994, Ordinul de repartiţie nr. 599/1994 emis de C.L.M. Craiova şi contractul de închiriere nr. 82/1994 nu fac obiectul judecaţii.
La dosar nu există hotărâri judecătoreşti care să anuleze Hotărârea nr. 51 din 31 martie 1998 emisă de C.L.M. CRAIOVA, Dispoziţia nr. 892 din 22 aprilie 1998 şi Ordinul de repartizare nr. 1616569 din 22 aprilie 1998 emise de P. CRAIOVA, după cum instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra Hotărârii nr. 37 din 27 februarie 2003, emisă abuziv de C.L.M. CRAIOVA, după emiterea Hotărârii nr. 51 din 31 martie 1998.
În opinia apelantului, Tribunalul Dolj nu a luat în calcul faptul că respectivele contracte 53 din 15 noiembrie 1999, 6735 din 28 martie 2003 au fost încheiate abuziv după emiterea Hotărârii nr. 51 din 31 martie 1998 al C.L.M. CRAIOVA, după cum nu s-a pronunţat asupra constatării privind refuzul paratele C.L.M. CRAIOVA, P. CRAIOVA şi R. CRAIOVA a duce la îndeplinire prevederile art. 1 şi 2 din Hotărârea 51 din 31 martie 1998, Dispoziţia primarului nr. 892 din 22 aprilie l998 şi Ordinul de repartizare nr. 16569 din 22 aprilie 1998.
S-a susţinut de către apelant că judecătorul de la fond a disjuns cauza în mod abuziv, în condiţiile în care ulterior s-a abţinut.
Tot judecatorul de la Tribunalul Dolj, nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere prin care reclamantul a cerut instanţei să dea o hotărâre care să ţină loc de contract de închiriere pentru spaţiul în litigiu, întrucât reclamantul nu a cerut încheierea unui contract de închiriere cu pârâta R. CRAIOVA.
Potrivit apelantului au fost încălcate prevederile art. 115, 116, 117, 118 C. proc. civ. şi nu a fost luat în calcul ordinea cronologică a emiterilor actelor juridice pe spaţiul din litigiu.
Reclamantul a cerut anularea actelor juridice încheiate între R. CRAIOVA şi SC R.I. SRL deoarece au fost încheiate cu încălcarea legii, peste actele juridice existente deţinute de reclamant (Hotărârea 51 din 31 martie 1998, Dispoziţia nr. 392 din 22 aprilie 1998 şi Ordinul de repartizare 16569 din 22 aprilie 1998), care nu sunt lovite de nulitate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate în cauză, Curtea de Apel a apreciat apelul ca fiind nefondat şi l-a respins prin Decizia nr. 78 din 8 aprilie 2009, reţinând ca temeinică şi legală soluţia primei instanţe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul care a reiterat toate criticile din apel (deja expuse mai sus) şi a invocat generic dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., fără a indica explicit niciunul dintre motivele prevăzute de pct. 1 – pct. 9, dar prin dezvoltările făcute, recursul putându-se încadra în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Curtea găseşte nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel s-a pronunţat în raport de probele administrate. În consecinţă, judecătorul care a cercetat fondul cauzei nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nici nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Raporturile juridice dintre părţi au fost corect analizate, natura juridică a acestora nu a fost nici schimbată şi nici denaturată de instanţa de apel. În plus, nu rezultă din actele dosarului că instanţa şi-ar fi depăşit atribuţiile, dimpotrivă a soluţionat apelul în limitele învestirii.
Astfel, instanţa de apel a apreciat corect că în principiu, acţiunea în contencios administrativ are caracter personal, presupunând o vătămare a dreptului reclamantului (recunoscut de lege), printr-un act administrativ, ori prin refuzul unei autorităţi administrative de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.
Regimul juridic de drept administrativ, parte componentă a dreptului public, este diferit de dreptul comun, atrăgând competenţa materială a instanţelor speciale de contencios administrativ.
În raport de aceste precizări, instanţa comercială nu putea soluţiona cererile reclamantului privind legalitatea Hotărârii nr. 51 din 31 martie 1998 a C.L.M. CRAIOVA, a dispoziţiei primarului municipiului Craiova nr. 892 din 22 aprilie 1998 sau a Ordinului de repartizare nr. 16569 din 22 aprilie 1998, anularea Hotărârii nr. 37 din 27 februarie 2003 a C.L.M. CRAIOVA, precum şi refuzul paratelor C.L. CRAIOVA, R. CRAIOVA şi P. CRAIOVA de a duce la îndeplinire Hotărârea nr. 51/1998, Dispoziţia 892/1998 şi Ordinul 1669/1998, astfel că în mod corect a fost sesizata instanţa de contencios administrativ.
Legat de aceasta problema, este nefondată susţinerea că Tribunalul Dolj, secţia comercială, nu s-a pronunţat asupra cererii privind anularea Hotărârii nr. 37 din 27 februarie 2003, atâta timp cât cererea a fost soluţionată de Secţia de Contencios Administrativ a Tribunalului Dolj.
Aceleaşi argumente sunt aplicabile şi în privinţa refuzului pârâtelor C.L.M. CRAIOVA, P. CRAIOVA şi R. CRAIOVA de a pune în aplicare prevederile art. l şi 2 din Hotărârea nr. 51 din 31 martie 1998, Dispoziţia nr. 892 din 22 aprilie 1998 şi Ordinul de repartizare nr. 16569 din 22 aprilie 1998.
De fapt, de legalitatea acestor acte administrative depinde şi soluţionarea celorlalte cereri ale reclamantului, acesta considerând că Hotărârea nr. 51 din 31 martie 1998, Dispoziţia nr. 892 din 22 aprilie 1998 şi Ordinul de repartizare nr. 16569 din 22 aprilie 1998 sunt valabile întrucât nu au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti şi nu sunt lovite de nulitate, în timp ce Hotărârea nr. 37 din 27 februarie 2003 trebuie anulată, întrucât a fost emisă abuziv după emiterea Hotărârii nr. 51 din 31 martie 1998.
Cât priveşte poziţia instanţelor de contencios administrativ faţă de aceste acte administrative, prin sentinţa nr. 2075 din 27 octombrie 2008, Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului, constatându-se autoritate de lucru judecat, respectiv Sentinţa nr. 4554 din 26 noiembrie 20087 a Tribunalului Dolj, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 776 din 18 aprilie 2008 a Curţii de Apel Craiova.
Prin sentinţa nr. 4554 din 26 noiembrie 2007, Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a considerat că nu se poate constată legalitatea unor acte administrative care au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile şi nici nu pot fi obligaţi pârâţii să dispună de bunuri care nu le aparţin.
De altfel, pe acelaşi argument al autorităţii de lucru judecat, reprezentat de Sentinţa nr. 4554/2007 a Tribunalului Dolj, a fost respinsă şi altă cerere a aceluiaşi reclamant, respectiv Sentinţa nr. 937 din 01 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În aceste condiţii, vor fi înlăturate susţinerile recurentului reclamant privind valabilitatea actelor administrative invocate.
Cât priveşte titlul pârâtei SC R.I. SRL CRAIOVA, acesta a fost consfinţit ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (Sentinţa nr. 311 din 10 aprilie 1998 a Tribunalului Dolj, secţia comercială, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1344 din 01 aprilie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie şi Sentinţa nr. 2484/2007 a Tribunalului Dolj, secţia comercială, astfel că aceasta a dobândit proprietatea spaţiului în litigiu, urmare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 6735 din 28 martie 2003.
În acest sens, în mod corect instanţa de fond a apreciat, ca fiind nefondate, susţinerile reclamantului privind anularea titlului locativ şi de proprietate ale paratei SC R.I. SRL, atâta timp cât reclamantul nu avea un drept de folosinţă existent.
Nu poate fi reţinută în acest context nici afirmaţia recurentului că, Tribunalul Dolj nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere prin care s-a solicitat ca instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de închiriere pentru spaţiul comercial în litigiu, întrucât din considerente reiese că s-a avut în vedere faptul că SC R. dispune de un titlu favorabil, neputându-se constata existenţa unui contract de închiriere.
Şi în ceea ce priveşte criticile privind prevederile art. 115, 116, 117 şi 118 C. proc. civ., Curtea de Apel a reţinut corect că nu se constată nici o încălcare a acestor norme legale, iar referitor la ordinea cronologică a emiterii actelor juridice pentru spaţiul din litigiu, tribunalul şi instanţa de apel au luat în considerare în primul rând valabilitatea acestor acte.
Aşadar, Înalta Curte găseşte nefondat şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care în cauza de faţă nu rezultă că instanţa de apel ar recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speţei sau că a aplicat greşit dispoziţii legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. De altfel, recurentul nici nu indică explicit care ar fi textele ce ar cădea sub incidenţa motivului de recurs arătat. Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiţia legală a dezvoltării implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se întemeiază. Recurenta circumscrie, practic, motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate, ceea ce nu este permis în prezenta cale de atac.
În consecinţă, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul T.A. împotriva deciziei nr. 78 din 8 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul T.A. împotriva deciziei nr. 78 din 8 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2821/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2833/2009. Comercial → |
|---|
