ICCJ. Decizia nr. 283/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 283/2009
Dosar nr. 332/35/2008
Şedinţa publică din 4 februarie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Satu - Mare reclamanţii O.M., R.G., P.F., W.I., L.F., L.I., K.I., T.I., V.G., M.E., C.A., H.I., K.I., S.E. au chemat în judecată pe pârâţii A.V.A.S. Bucureşti, SC K. L. Satu Mare şi SC A.A.V. SA, prin lichidator M.S. din Satu Mare solicitând constatarea nulităţii absolute a întregii proceduri de vânzare prin licitaţie publică a imobilului situat în Satu Mare, judeţul Satu Mare, precum şi a procesului-verbal de licitaţie nr. 273 din 18 martie 2004 ca având o cauză ilicită şi încheiată în frauda legii, repunerea pârâţilor în situaţia anterioară vânzării prin licitaţie publică în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei SC K. L. S.R.L. asupra acestui imobil, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii arată că prin licitaţia publică organizată la 18 martie 2004 SC K. L. a cumpărat imobilul situat în Satu Mare.
La acea dată ei erau chiriaşi ai apartamentelor acestui bloc de locuinţe, având contracte de închiriere cu fosta SC A.A.V. SA în temeiul raporturilor de muncă.
SC K. L. S.R.L. nu era îndreptăţită să cumpere acest imobil în condiţiile în care reclamanţii aveau un drept de cumpărare, au solicitat acest lucru, iar SC A.A.V. SA a refuzat.
Imobilul s-a vândut la un preţ de 28.446 dolari SUA pe care şi ei ar fi avut posibilitatea să o plătească, dar nu au fost anunţaţi de intenţia de a vinde imobilul.
Deşi din 2004 imobilul a trecut în proprietatea SC K. L. S.R.L., fostul proprietar a pretins şi a primit lunar plata chiriei.
Invocă prevederile Legii nr. 85/1992, care permite chiriaşilor cumpărarea locuinţelor construite din fondurile statului în condiţiile Decretului Lege nr. 61/1990 şi arată că au făcut o serie de cereri în acest sens, adresându-se inclusiv primăriei Municipiului Satu Mare.
În cauză au formulat cerere de intervenţie P.A.V., F.E., F.B., L.M., cererea lor fiind admisă în principiu prin încheierea din 25 iunie 2007.
Prin sentinţa nr. 1595/LC din 1 octombrie 2007 a Tribunalului Satu Mare s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunilor în favoarea Curţii de Apel Bucureşti reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 45 din OUG nr. 51/1998.
Prin Decizia nr. 95/C din 20 martie 2008 a Curţii de Apel Oradea s-a admis recursul reclamanţilor şi intevenienţilor, s-a casat sentinţa Tribunalului Satu Mare cu reţinere pentru o nouă judecare în primă instanţă la Curtea de Apel Oradea reţinând că dispoziţiile art. 45 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 trebuie coroborate cu art. 9 C. proc. civ. iar doi dintre pârâţi au sediul în raza Curţii de Apel Oradea.
Verificând actele dosarului instanţa reţine că în vederea executării creanţelor A.V.A.S. Bucureşti s-a instituit sechestru asigurator asupra imobilului situat în Satu Mare şi apoi a fost vândut prin procesul-verbal de licitaţie nr. 273 din 18 martie 2004.
Excepţia tardivităţii invocate este nefondată.
Deşi pârâţii invocă tardivitatea introducerii acţiunii, iar sarcina dovezii revenea lor cu privire la data de la care începe să curgă prescripţia, nu au administrat nicio probă în acest sens.
Art. 49 din OUG nr. 51/1998 prevede că termenul de prescripţie a acţiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. Bucureşti este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acţiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt.
Termenul prevăzut la alin. (1) pentru acte sau fapte anterioare legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, curge de la data intrării în vigoare a acesteia.
Legiuitorul astfel a reglementat două termene de prescripţie şi anume: de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul de vânzare a imobilului şi un termen de 12 luni care curge de la data aprobării prin lege a acestei ordonanţe.
Verificând succesiunea actelor normative adoptate în legătură cu OUG nr. 51/1998 se constată că a fost modificată şi completată prin Legea nr. 149/2004, Legea nr. 360/2004, Legea nr. 292/2006, dar niciuna nu aprobă această ordonanţă, pentru care termenul de 12 luni încă nu a început să curgă.
Cu privire la aplicabilitatea termenului de 6 luni se constată că nu există nicio dovadă din care ar reieşi că reclamanţii au aflat sau trebuia să fi aflat mai înainte de comunicarea cererii de chemare în judecată prin care se solicită evacuarea lor despre faptul că acest imobil ar fi fost vândut.
Pârâţii nici nu au susţinut şi nici nu au dovedit că ar fi adus la cunoştinţa reclamanţilor într-un fel vânzarea imobilului, dimpotrivă fostul proprietar SC A.A.V. SA s-a comportat ca fiind proprietar încă şi în anul 2006 încasând chirie de la unii dintre reclamanţi.
Excepţia prematurităţii acţiunii este nefondată.
Art. 46 din OUG nr. 51/1998 prevede obligaţia comunicării acţiunii de către reclamant cu scrisoare recomandată cu conformare de primire înainte de depunerea acestora în instanţă şi arată că judecătorul nu va primi cererea fără dovada îndeplinirii obligaţiei de comunicare.
Aceleaşi prevederi obligatorii sunt reglementate şi în sarcina pârâţilor pentru depunerea întâmpinării, sub sancţiunea decăderii de a formula probe, însă comunicarea reciprocă a actelor nu este o procedură prealabilă în sensul art. 109 C. proc. civ. care să permită respingerea acţiunii ca fiind prematură.
În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, urmează a se reţine că această excepţie este nefondată.
Art. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că sunt subiecte de sesizare a instanţei nu numai persoanele care se consideră vătămate într-un drept al lor, dar care, sunt vătămate chiar şi într-un interes legitim.
Este drept că reclamanţii aveau un termen suficient din 1998, data apariţiei Legii nr. 85 pentru a legaliza dreptul lor de a cumpăra imobilul, că la data instituirii sechestrului asigurător asupra imobilului din 2004 proprietarul al cărui chiriaş a fost nu mai avea dreptul să vândă acest imobil şi că dreptul chiriaşilor nu înlătură dreptul creditorilor de a urmări imobilul, dar reclamanţii au un interes legitim de a participa la vânzarea imobilului prin licitaţie, interes invocat prin acţiune.
Pe fondul cauzei urmează a se reţine că vânzarea imobilului s-a făcut fără să fie publicată într-un ziar local la sediul pârâtei A.V.A.S. Bucureşti.
S-a făcut o publicare în ziarul local „Informaţia Zilei" ca fiind vorba despre două blocuri de locuinţe fără teren, situate în Satu Mare cu suprafaţa construită de 567 mp şi suprafaţa desfăşurată de 1314 mp, anunţ care însă nu se referă la imobilul în care locuiesc reclamanţii, acesta fiind situat în Satu Mare, aşa cum rezultă din Cartea de identitate depusă de reclamanţi.
Este semnificativ sub acest aspect şi faptul că prin procesul-verbal de licitaţie nu identifică în niciun fel imobilul vândut, nici cel puţin sub aspectul numărului administrativ greşit.
Instanţa a concluzionat că vânzarea imobilului s-a făcut cu încălcarea regulilor care reglementează licitaţia publică şi drept urmare a considerat că acţiunea trebuie admisă în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Pe baza celor reţinute şi arătate mai sus Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 95 din 26 mai 2008 a respins excepţia tardivităţii acţiunii, cea a lipsei calităţii procesuale active şi cea a prematurităţii acţiunii şi a admis acţiunea reclamanţilor constatând nulitatea procedurii de vânzare prin licitaţie publică a imobilului situat în Satu-Mare, judeţul Satu - Mare, precum şi a procesului-verbal de licitaţie nr. 273 încheiat la 18 martie 2004. De asemenea a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară vânzării la licitaţie publică a imobilului, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei asupra acestui imobil.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, pârâta SC K. L. SRL Satu-Mare solicitând admiterea recursului său şi casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei sau modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.
În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta critică instanţa de fond pentru încălcarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare prin aceea că a încuviinţat proba cu interogatoriul după ce a respins fără temei cererea sa de amânare a cauzei şi fără a pune proba în discuţia părţilor.
De asemenea se susţine că instanţa, cu încălcarea esenţială a legii, a respins excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâtă cu motivarea că termenul de prescripţie de 12 luni prevăzut de art. 40 din OUG nr. 51/1998 nu a început să curgă, întrucât această ordonanţă de urgenţă a fost aprobată prin Legea nr. 409 din 17 iulie 2001, publicată în M.Of. nr. 398 din 19 iulie 2001 iar termenul de prescripţie prevăzut de ea curge, potrivit alin. (2) al art. 49 din ordonanţă, de la data intrării în vigoare a acesteia. Or, cum procesul-verbal de licitaţie a fost încheiat ulterior Legii nr. 409/2001, termenul de prescripţie curge de la data încheierii actului, respectiv 18 martie 2004 iar acţiunea se prescrie prin trecerea a 12 luni de la acea dată.
Pe fondul cauzei în mod greşit instanţa a interpretat prevederile art. 71 din OUG nr. 51/1998 considerând că vânzarea imobilului s-a făcut ilegal întrucât nu a fost publicată într-un ziar local la sediul A.V.A.S. în condiţiile în care publicaţia de vânzare a fost publicată în ziarul local „Informaţia Zilei", ziar local de la sediul debitoarei ale cărei bunuri se vor executa silit. Se mai arată că acest anunţ cuprinde, conform art. 71 din OUG nr. 51/1998, sintetic datele de identificare a imobilului.
Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinare prin care au cerut respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 49 al OUG nr. 51/1998 , motiv de modificare prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Astfel instanţa a respins în mod greşit excepţia tardivităţii introducerii acţiunii ridicată de către pârâtă întrucât, potrivit alin. (1) al art. 49, aplicabil în speţă, termenul de prescripţie a acţiunii începe să curgă de la data care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acţiunea, caz în care termenul de prescripţie este de 6 luni fără însă a depăşi 12 luni, ori, când acest moment nu poate fi stabilit, de la data producerii faptului sau încheierii actului, caz în care termenul nu poate depăşi 12 luni.
În raport de aceste prevederi termenul de prescripţie a acţiunii în constatarea nulităţii absolute a procesului - verbal de licitaţie din 18 martie 2004 a început să curgă de la data încheierii lui şi s-a împlinit după trecerea a 12 luni, respectiv la 18 martie 2005, aceasta în condiţiile în care reclamanţii nu au susţinut că au cunoscut încheierea actului la o dată ulterioară dar înainte de expirarea celor 12 luni. Este de precizat că prevederile art. 49 al OUG nr. 51/1998 nu fac distincţie între acţiunile în realizare şi cele în constatare (cum este de exemplu cea de faţă în constatarea nulităţii absolute) şi, drept urmare, termenele de prescripţie prevăzute de acest text se aplică tuturor acţiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. şi întemeiate pe prevederile OUG nr. 51/1998.
Faţă de cele arătate şi având în vedere că acţiunea reclamanţilor a fost înregistrată abia la 6 martie 2007, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să admită recursul pârâtei şi să modifice sentinţa instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor ca prescrisă.
Curtea urmează ca, în temeiul art. 274 C. proc. civ., să oblige pe intimaţii-reclamanţi, în solidar, să plătească recurentei-pârâte cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC K.L. SRL Satu Mare, împotriva sentinţei Curţii de Apel Oradea nr. 95 din 26 mai 2008, modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca prescrisă.
Obligă intimaţii reclamanţi şi intervenienţii să plătească recurentei, în solidar, suma de 8.227 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 276/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 302/2009. Comercial → |
|---|
