ICCJ. Decizia nr. 303/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 303/2009
Dosar nr. 388/43/200.
Şedinţa publică din 4 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 4223 din 19 decembrie 2006, Tribunalul Harghita a admis în parte acţiunea reclamantei SC H.T. SRL şi, în consecinţă, a obligat-o pe pârâta SC H. SRL la plata sumei de 283.202,87 lei pe seama reclamantei, reprezentând preţ neachitat.
A obligat-o pe pârâtă la plata dobânzilor legale aferente acestei sume, începând cu data scadenţei facturilor şi până la plata efectivă a acestora.
A constatat prescris dreptul la acţiune în ce priveşte factura nr. 2824505 din 19 februarie 2003 şi, în consecinţă, a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata acestuia.
A respins celelalte pretenţii ale reclamantei, ca neîntemeiate.
A obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată pe seama reclamantei, în sumă de 15608,54 lei, reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, precum şi contravaloarea expertizei contabile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 24 februarie 2006, reclamanta a solicitat instanţei s-o oblige pe pârâtă la plata sumei de 358.378,31 lei, reprezentând contravaloarea produselor livrate şi neachitate, la plata dobânzilor legale aferente acestei sume, începând cu data scadenţei facturilor şi până la plata efectivă a acestora, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că între ea şi pârâtă au existat relaţii comerciale de mai mult timp, reclamanta livrând echipamente pentru sisteme de alarmă, ce au fost recepţionate de pârâtă şi că, în această perioadă, pentru produsele livrate parte dintre acestea fie nu au fost achitate, fie au fost achitate parţial, conform facturilor anexate. Din facturile emise, a pretins reclamanta, pârâta a achitat doar o singură factură.
Instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize contabile, iar pârâta a formulat obiecţiuni în raport cu expertiză efectuată şi cu suplimentul de expertiză efectuat, precum şi cu privire la lămuririle date de expert instanţei de fond în şedinţa din 21 noiembrie 2006.
Prima instanţă a invocat, din oficiu, excepţia prescripţiei extinctive în ce priveşte factura cu seria HRMCA nr. 2824505 din 19 februarie 2003, astfel că a dispus admiterea acestei excepţii ţinând cont de data introducerii acţiunii introductive de instanţă, respectiv data de 24 februarie 2006, înlăturând apărările reclamantei, potrivit căreia nu s-a împlinit termenul de prescripţie întrucât plata se face la predarea lucrului, acesta predându-se la data de 4 martie 2003, instanţa de fond motivând că apărarea reclamantei nu are legătură cu cauza, întrucât nu se referă la condiţiile în care operează prescripţia.
În legătură cu fondul cauzei, instanţa a apreciat că acţiunea reclamantei este întemeiată în parte. Astfel, instanţa de fond a reţinut că, din concluziile expertizei, precum şi din suplimentul de expertiză, rezultă că toate produsele au fost livrate de reclamantă pârâtei, acestea fiind recepţionate în baza facturilor şi înregistrate ca atare în stocul societăţii pârâte, cu atât mai mult cu cât pârâta a procedat la deducerea TVA în sumă de 75.586,56 lei, în afară de factura cu nr. 2824520 din 12 mai 2003 în sumă de 15.068,79 lei reprezentând diferenţa de preţ cu privire la facturile nr. 2824514 şi 2824515, pentru care expertul a afirmat că nu s-a găsit în evidenţa contabilă a pârâtei, factura nefiind recepţionată şi nici TVA-ul nefiind dedus.
Ca atare, instanţa de fond a înlăturat apărările pârâtei, potrivit cărora produsele nu ar fi fost livrate.
În schimb, în raport cu afirmaţiile pârâtei, care a arătat că în perioada 19 februarie 2003 - 31 decembrie 2003 au fost recepţionate mai multe facturi de la reclamantă, şi că ar datora doar suma de 111.589,99 lei, instanţa a reţinut că, în fapt, pârâta recunoaşte existenţa datoriei, pârâta recunoscând chiar că a recepţionat facturile pe care iniţial le-a contestat.
În ce priveşte însă ordinele de plată prin care s-ar fi efectuat plăţile, pentru că acestea nu au fost completate potrivit legislaţiei în domeniu, instanţa a reţinut că acestea nu dovedesc achitarea datoriei în cauză.
În concluzie, din suma totală de 343.309,52 lei, pretinsă de reclamantă ca fiind datorie a pârâtei, instanţa de fond a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 283.202,87 lei, scăzând suma de 60.106,65 lei corespunzătoare facturii nr. 2824505 din 19 februarie 2003, faţă de care s-a constatat prescripţia extinctivă.
Prin Decizia nr. 105/A din 28 decembrie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de pârâta SC H. SRL şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 252.502,87 lei pe seama reclamantei SC H.T. SRL, reprezentând preţ neachitat.
A menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa apelată.
A obligat-o pe intimata-reclamantă să-i plătească apelantei-pârâte suma de 1849,6 lei cheltuieli de judecată parţiale în apel.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a pornit de la constatarea, arătată în mod clar atât de expertiza efectuată în primul ciclu procesual, cât şi în completările expertizei făcute în cursul judecării cauzei în apel, că între apelantă şi intimată au avut loc relaţii comerciale, intimata a livrat produse apelantei în mai multe rânduri în această perioadă, iar apelanta a făcut mai multe plăţi.
Instanţa a reţinut că, aşa cum reflectă completările la expertiză, documentele prin care au fost făcute plăţile de apelanta-pârâtă către intimata-reclamantă nu au indicat facturile în baza cărora au fost făcute, deci pentru care din livrările succesive pe anii 2002 şi 2003 au fost efectuate plăţile, fapt pentru care nu se poate preciza care din documentele de plată, inclusiv cele 20 de ordine de plată depuse de apelanta-pârâtă, au fost pentru livrările de produse reflectate de facturile ce fac obiectul prezentei cauze, dar în orice caz, este clar că potrivit documentelor depuse de apelanta-pârâtă datorează suma de 465.875,89 lei RON pentru livrările efectuate în anii 2002 şi 2003.
Din această perspectivă, toate cele 20 de ordine de plată depuse la dosar, nu pot fi socotite ca fiind plăţi pentru livrările efectuate de intimată şi reflectate în facturile obiect al prezentei cauze. În acest sens, instanţa a reţinut şi lipsa de diligenţă a apelantei-pârâte, care nu a specificat în documentele de plată invocate că plăţile sunt efectuate pentru facturile obiect al prezentei cauze, deşi în calitate de comerciant era în interesul ei să precizeze aceste elemente în cele 20 de ordine de plată. Cu alte cuvinte, în lipsa acestor menţiuni, instanţa a concluzionat că plăţile efectuate prin aceste ordine privesc livrările anterioare, pe anul 2002, astfel că apărarea apelantei-pârâte nu poate fi primită.
A mai reţinut că prin ordinul de plată cu nr. 176 din 29 aprilie 2003, apelanta a consemnat că plata este făcută ca reprezentând contravaloare a livrării făcute şi consemnate în factura cu nr. 2824510 din 17 martie 2003, factură ce face obiectul prezentului dosar.
Din această precizare rezultă că ordinul de plată cu nr. 176 din 29 aprilie 2003, ce consemnează pentru ce s-a făcut plata, demonstrează că apelanta-pârâtă nu poate fi obligată pentru plata facturii nr. 2824510 din 17 martie 2003 în întregime, motiv pentru care din suma totală la care a fost obligată apelanta, respectiv suma de 283.202,87 lei RON, trebuie a fi scăzută suma de 30.700,00 lei RON ce reprezintă plata parţială pentru factura cu nr. 2824510 (din suma de 68.470,96 lei, cât cuprinde această factură, apelanta a achitat suma de 30.700,00 lei).
În final, ca urmare a admiterii apelului, instanţa de apel a obligat-o pe apelanta-pârâtă la plata sumei totale de 252.502,87 lei RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, ce fac obiectul prezentei cauze, celelalte dispoziţii din hotărârea atacată fiind menţinute.
Ca atare, instanţa de apel a admis apelul formulat de pârâtă, doar în limita sumei de 30.700,00 lei RON, corespunzător ordinului de plată cu nr. 176 din 29 aprilie 2003, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata sumei totale de 252.502,87 lei RON pe seama reclamantei SC H.T. SRL, reprezentând preţ neachitat, corespunzător facturilor 2824507 din 27 februarie 2003 (achitată parţial, rest rămas de plată 54.718,23 lei); 284508 din 3 martie 2003 (51.898,24 lei); 2824510 din 17 martie 2003 (37.770,96 lei, plata parţială pentru restul de sumă făcându-se prin ordinul de plată nr. 176/2003); 2824514 din 8 aprilie 2003 (87.560,00 lei) 2824513 din 9 aprilie 2003 (481,20 lei); 2824515 din 9 aprilie 2003.
A menţinut celelalte dispoziţii din hotărârea atacată.
În baza art. 274 şi urm. C. proc. civ., a dispus obligarea intimatei la plata sumei de 1849,60 lei către apelantă, cu titlu de cheltuieli de judecată suportate de aceasta din urmă, pe parcursul soluţionării apelului.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta SC H. SRL, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând, în principal, modificarea în totul a sentinţei apelate şi a deciziei recurate şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantei-intimate, ca fiind prescrisă, iar, în subsidiar, modificarea în parte a sentinţei apelate şi deciziei recurate, în sensul că din suma de 283.202,87 RON la care a fost obligată pârâta-recurentă să fie scăzută suma de 254.439,61 RON şi să fie obligată numai la plata sumei rămase, de 28.763,26 RON.
Fără o sistematizare a motivelor de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta invocă excepţia împlinirii termenului de prescripţie prevăzut de art. 6 din Decretul nr. 167/1958, susţinând în esenţă că şi celelalte facturi anterioare datei de 19 februarie 2003 sunt prescrise şi, de asemenea, că luând în considerare soldul stabilit prin Completarea de expertiză la 1 ianuarie 2002, rezultă că şi acest sold, în valoare de 2.342.698.750 lei vechi este prescris.
Întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. recurenta susţine că instanţa de apel nu a arătat îndeajuns motivele pe care şi-a întemeiat soluţia şi, de asemenea, nu a interpretat corect materialul probator existent la dosar, constând în înscrisuri, facturi, ordine de plată şi în special expertiza, completarea la expertiză şi suplimentul de expertiză, schimbând natura ori înţelesul acestora.
Recurenta susţine că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, iar hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi dată cu aplicarea greşită a legii şi, cu toate că, instanţa de apel, conform rolului devolutiv a admis apelul şi a obligat-o pe pârâta-recurentă numai la suma de 252.502,87 RON, pe seama reclamantei, scăzând suma de 30.700,00 RON, corespunzător ordinului nr. 176 din 29 aprilie 2003, consideră că şi celelalte sume achitate prin cele 21 de ordine şi 4 chitanţe depuse la dosar, conform centralizatorului, în sumă totală de 254.439,61 RON, trebuia să fie scăzute, ca fiind achitate.
Mai arată că deşi a recuzat expertul, cererea i-a fost respinsă de către instanţa de fond, astfel că primul supliment de expertiză a fost efectuat de acelaşi expert, care nu putea să-şi exprime altă părere decât cea din expertiza iniţială şi, de asemenea, expertiza contabilă din apel a avut şi ea deficienţe, determinând instanţa de apel să impună al doilea supliment de expertiză.
Recursul nu este fondat.
În ce priveşte primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care se invocă excepţia împlinirii în cauză a termenului de prescripţie prevăzut de art. 6 din Decretul nr. 167/1958, se constată în primul rând că textul legal menţionat este greşit invocat pentru că acesta se referă la prescripţia dreptului de a cere executarea silită, iar în al doilea rând nu priveşte datoriile ce rezultă din facturile pe care reclamanta şi-a fundamentat acţiunea şi pe care instanţa de apel şi-a întemeiat hotărârea, acestea încadrându-se în perioada de 3 ani de la data promovării acţiunii, respectiv 24 februarie 2006, ci, invocarea excepţiei se referă la datorii anterioare, ce nu constituie obiectul prezentei cauze.
Drept urmare, se reţine că acest prim motiv de recurs este neîntemeiat şi va fi respins în consecinţă.
Nici motivul de recurs formulat în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este întemeiat, întrucât se constată că nu-i pot fi aduse reproşuri deciziei curţii de apel sub acest aspect, Decizia fiind amplu motivată, în raport de întregul material probator existent la dosar, neconţinând contradicţii în considerentele prezentate şi reţinând corect textele legale aplicabile.
În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 8 C. proc. civ., se constată că este de asemenea neîntemeiat, întrucât susţinerile recurentei în sensul că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia sunt contrazise de concluziile clare la care a ajuns instanţa de apel, în baza probelor administrate, respectiv că marfa a fost primită de apelanta-pârâtă, deşi iniţial aceasta a contestat acest lucru, că apelanta-pârâtă avea oricum datorii consistente faţă de intimată pentru livrările anterioare, că nu va fi avută în vedere plata datoriilor cumulate în timp (anii 2002, 2003) aşa cum au fost ele reflectate în completarea la expertiza efectuată şi că soluţia pronunţată de instanţa de fond este corectă, impunându-se a fi corectată numai în limita sumei de 30.700,00 lei RON, ce reprezintă contravaloarea ordinului de plată nr.176 din 29 aprilie 2003, în care s-a indicat factura în baza căreia s-a făcut livrarea, factura nr. 2824510 din 17 martie 2003, ce face obiectul prezentului dosar şi care astfel a putut fi luată în considerare ca plată valabilă.
Critica vizând greşita respingere a cererii de recuzare a expertului la instanţa de fond, nu poate fi primită, întrucât, în fapt, a fost respinsă ca neîntemeiată având în vedere că motivul invocat nu are incidenţă în cauză.
Toate celelalte critici ce se referă expres la expertizele şi suplimentele de expertiză efectuate în cauză reprezintă critici de netemeinicie a hotărârii criticate şi nu pot fi primite, în raport de cadrul strict şi limitativ stabilit prin dispoziţiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
Astfel fiind, pentru considerentele mai sus arătate, reţinându-se că recurenta nu a invocat niciun motiv întemeiat, care în condiţiile art. 304 C. proc. civ., mai sus precizate, să conducă la desfiinţarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge recursul declarat de pârâta SC H. SRL, ca nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 7500 lei, către intimata-reclamantă SC H.T. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC H. SRL MIERCUREA CIUC împotriva deciziei nr. 105/A din 28 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la 7500 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC H.T. SRL BĂLAN.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 4 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 302/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 305/2009. Comercial → |
|---|
