ICCJ. Decizia nr. 305/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 305/2009
Dosar nr. 6416/1/2008
Şedinţa publică din 4 februarie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin cu nr. 6071/115/2006 la data de 22 septembrie 2006, reclamantul Consiliul Local Reşiţa a chemat în judecată pârâta SC RCS & RDS SA Bucureşti, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 45.096,43 RON reprezentând contravaloarea folosinţei terenului în suprafaţă de 729 mp, teren concesionat conform contractului de concesiune nr. 17969 din 2 mai 2000, obligarea pârâtei la plata sumei de 205.758,7 RON reprezentând contravaloarea procentului de 2,5% din veniturile obţinute ca urmare a exploatării reţelei, dar nu mai puţin de 30.000 dolari SUA anual conform contractului de asociere nr. 35913 din 29 septembrie 2000, constatarea rezilierii contractului de asociere şi concesiune ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale, eliberarea suprafeţei de 729 mp, pe care pârâta o ocupă în prezent.
Prin sentinţa civilă nr. 2872 din 16 noiembrie 2006 Tribunalul Caraş-Severin a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Local Reşiţa în contradictoriu cu pârâta SC RCS & RDS SA Bucureşti şi a obligat pârâta faţă de reclamant la plata sumei de 45.096,43 RON reprezentând debit restant şi majorări întârziere conform contractului de concesiune încheiat între părţi.
S-a dispus rezilierea contractului de concesiune cu nr. top 17969 din 29 septembrie 2000.
A fost obligată pârâta să elibereze suprafaţa de 729 mp teren proprietatea reclamantului.
S-a constatat nul contractul de asociere nr. 35915 din 29 septembrie 2000.
Au fost respinse restul pretenţiilor reclamantului.
A fost obligată pârâta faţă de reclamant la plata sumei de 19.584.000 (ROL) reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin contractul de concesiune nr. 17969 din 2 mai 2000 reclamantul a concesionat pârâtei un teren în suprafaţă de 729 mp, cu preţul de 8 dolari SUA mp/an, la cursul zilei, pentru o perioadă de 49 de ani sumele de plată pentru concesiune trebuiau plătite trimestrial, iar în caz de neplată se percepeau dobânzi şi penalităţi de întârziere conform actului adiţional nr. 2 din 25 februarie 2005.
Conform tabelului de calcul depus, concesionarul, în speţă pârâta, nu a mai achitat suma de plată pentru concesiune începând cu trimestrul IV/2004 acumulând debitul restant, la care s-au adăugat şi penalităţile de întârziere.
Cu privire la contractul de asociere nr. 35913 din 29 septembrie 2000, s-a constatat că la capitolul V art. 5.2 s-a prevăzut clauza potrivit căreia pârâta asociată plăteşte reclamantului 2,5% din veniturile obţinute ca urmare a exploatării reţelei, dar nu mai puţin de 30.000 dolari SUA anual.
S-a stabilit prin contractul menţionat ca indiferent de orice profit pârâta să plătească reclamantului 2,5% din veniturile obţinute, dar nu mai puţin de 30.000 dolari SUA anual, clauză care îi asigură reclamantului numai participarea la beneficii şi nu şi la pierderi, ceea ce în fapt echivalează cu o clauză leonină care este sancţionată cu nulitatea de dispoziţiile art. 1513 C. civ.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul Consiliul Local al Municipiului Reşiţa solicitând modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii petitelor privind obligarea pârâtei la plata sumei de 205.758,7 lei reprezentând contravaloarea procentului de 2,5% din veniturile obţinute ca urmare a exploatării reţelei, dar nu mai puţin de 30.000 dolari SUA/an, conform contractului de asociere nr.35913/29 septembrie 2000, sumă din care 164.808,12 lei reprezintă debit restant, 36.346,14 lei reprezintă majorări de întârziere şi 2.604,44 lei penalităţi de întârziere precum şi constatarea rezilierii de drept a contractului de asociere, ca urmare a nerespectării clauzelor acestuia.
Prin motivele de apel formulate reclamantul a arătat că în mod nelegal şi netemeinic tribunalul i-a respins petitele privind constatarea rezilierii de drept a contractului de asociere şi obligarea pârâtei la plata sumei de 2,5% din veniturile realizate ca urmare a exploatării reţelei, dar nu mai puţin de 30.000 dolari SUA pe an, deoarece potrivit dispoziţiilor din art. 5.2 lit. a) şi art. 6.1 ale contractului de asociere, pârâta avea această obligaţie şi prin fapta sa culpabilă i-a creat un prejudiciu însemnat.
Reclamantul a mai arătat că instanţa de fond s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut atunci când a constatat nulitatea contractului de concesiune nr. 35913 din 29 septembrie 2000.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 456/A din 22 octombrie 2007 a respins ca nefondat apelul reclamantului cu motivarea în esenţă că prevederile din art. 5.2 lit. e) şi art. 6.1 din contractul de asociere, care îi asigură reclamantului participarea numai la beneficii dar nu şi la pierderi, este o veritabilă clauză leonină, sancţionată cu nulitatea de art. 1513 C. civ.
Împotriva deciziei, în termen legal reclamantul Consiliul Local al Municipiului Reşiţa prin Primar, a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi modificarea în parte a sentinţei în sensul admiterii petitelor privind obligarea pârâtei la plata sumei de 205.758,70 lei reprezentând contravaloarea procentului de 2,5% din veniturile obţinute ca urmare a exploatării reţelei, dar nu mai puţin de 30.000 dolari SUA pe an, conform contractului de asociere nr. 35913 din 29 septembrie 2000, a majorărilor de întârziere şi penalităţilor de întârziere precum şi constatarea rezilierii de drept a contractului de asociere, ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs invocate, reclamantul a arătat că Decizia atacată este nelegală, instanţa de apel în mod nelegal a respins petitele privind constatarea rezilierii de drept a contractului de asociere, obligarea pârâtei la contravaloarea procentului de 2,5% din veniturile obţinute ca urmare a exploatării reţelei, deoarece acest contract a fost semnat şi însuşit de către reprezentanţii intimatei-pârâtă, fără obiecţiuni, nu a suferit pierderi de pe urma acestui contract ci câştiguri imense, că până în trimestrul IV al anului 2004 intimata a recunoscut valabilitatea contractului de asociere şi a respectat prevederile acestuia timp de 3 ani.
Recurentul conchide arătând că în mod nelegal instanţa de fond s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut şi anume constatarea contractului de asociere nr. 35913 din 29 septembrie 2000 ca fiind nul.
În drept recurentul a invocat dispoziţiile art. 299-308 C. proc. civ. şi art. 969-970 C. civ.
Secţia Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin încheierea nr. 4103 pronunţată la data de 18 iunie 2008 a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi înaintarea Secţiei Comerciale cu motivarea că faţă de obiectul acţiunii introductive şi a naturii juridice a raporturilor deduse judecăţii acţiunea este comercială.
La Secţia Comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dosarul a fost înregistrat sub nr. 6416/1/2008.
Din analiza actelor şi înscrisurilor aflate la dosar în raport de critica de nelegalitate invocată de recurent, Înalta Curte constată că hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale şi netemeinice.
Având în vedere natura juridică a raporturilor deduse judecăţii care este comercială, Înalta Curte constată că în cauză este incident pct. 5 al art. 304 C. proc. civ.
Prin acţiunea formulată, reclamantul a solicitat prin petitul 4 al cererii, constatarea rezilierii de drept a contractului de asociere nr. 35913/29 septembrie 2000 ca urmare a nerespectării clauzelor contractului iar instanţa de fond în mod greşit a constatat nul acest contract cu motivarea că dispoziţiile de la cap. V art. 5.2 privind obligaţiile asociatului, lit. e) „Plăteşte Consiliului Local al Municipiului Reşiţa 2,5% din veniturile obţinute ca urmare a exploatării reţelei, dar nu mai puţin de 30.000 dolari SUA anual" ar echivala cu o clauză leonină care este sancţionată cu nulitatea.
Instanţa de apel prin menţinerea soluţiei pronunţată de instanţa de fond asupra acestui capăt de cerere, a pronunţat o hotărâre nelegală fiind, astfel incident şi art. 304 pct. 5.
De asemeni a fost încălcat principiul disponibilităţii, deoarece reclamantul a solicitat constatarea rezilierii de drept a contractului de asociere ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale, iar instanţa a preluat din apărările intimatei-pârâte, faptul că prevederile cuprinse în contractul de asociere, capitolul V, art. 5.2 lit. e) ar reprezenta o clauză leonină, sancţionată cu nulitatea de art. 1513 C. civ. şi s-a pronunţat asupra acesteia fără să o pună în dezbaterea părţilor.
În consecinţă, hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale, aşa încât recursul declarat de reclamant va fi admis, casată Decizia recurată şi sentinţa pronunţată de tribunal şi va fi trimisă cauza pentru rejudecare aceluiaşi tribunal dar Secţia Comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Reşiţa prin Primar împotriva deciziei civile nr. 456/A din 22 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 2872 din 16 noiembrie 2006 a Tribunalului Caraş-Severin, secţia civilă, şi trimite cauza pentru rejudecare aceluiaşi tribunal, dar secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 303/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 311/2009. Comercial → |
|---|
