ICCJ. Decizia nr. 2837/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2837/2009
Dosar nr. 39053/3/2006
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 13 noiembrie 2006 creditoarea SC E.I.E.A. SA Cernavodă solicită, în contradictoriu cu debitoarea SC L. România SRL Bucureşti emiterea ordonanţei care să conţină somaţia de plată pentru creanţa în sumă de 109.027,67 lei, din care 58.271,52 lei cu titlu de debit şi 50.756,16 lei penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile OG nr. 5/2001.
La 1 decembrie 2007 reclamanta îşi precizează cererea de chemare în judecată arătând că înţelege să îşi valorifice pretenţiile pe calea dreptului comun.
Prin cerere reconvenţională formulată la 15 februarie 2007 pârâta solicită, în principal, respingerea cererii introductive ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la plata sumelor solicitate cu titlu de despăgubire şi penalităţi de întârziere în cuantum total de 29.777 Euro, adică 104.816 lei, iar, în subsidiar, pentru situaţia admiterii acţiunii, solicită compensarea sumelor ce s-ar constata că ar fi datorate de pârâtă cu sumele pe care reclamanta i le datorează cu titlu de despăgubiri şi penalităţi, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 10096 din 1 octombrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite în parte acţiunea principală formulată de reclamantă şi obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 58.271,52 lei debit principal şi 49.757 lei penalităţi, admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă şi obligă reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 7.618 lei penalităţi, compensează în parte sumele datorate de părţi şi obligă pârâta la plata sumei de 100.410,51 lei către reclamantă şi compensează în parte şi cheltuielile de judecată şi obligă pârâta la plata a 6.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Reţine instanţa, spre a decide astfel, că, în baza contractului nr. 135/2005, reclamanta a efectuat în favoarea pârâtei lucrări a căror valoare a rămas neachitată şi că, în temeiul clauzei penale stabilite în art. 12.8 din contract, pârâta datorează reclamantei şi penalităţi pentru întârzierea la plata facturilor fiscale, precum şi că, faţă de dispoziţiile art. 12.1 din contract, care prevăd că în situaţia în care se întârzie cu termenul de finalizare a construcţiei reclamanta prestatoare datorează beneficiarei o penalitate de 0,5% pe zi de întârziere începută din valoarea lucrării rămasă de executat, dar nu mai mult de 15 % din valoarea lucrării, şi faţă de faptul că reclamanta şi-a retras muncitorii de pe şantier şi nu a finalizat lucrările contractate, reclamanta datorează pârâtei penalităţi în cuantum de 15 % din valoarea lucrărilor rămase de executat de către reclamantă.
Apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe este anulat ca netimbrat prin Decizia comercială nr. 149 din 18 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, care reţine că, deşi a fost legal citată pentru termenul din 18 martie 2009 cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru de 1.815 lei şi 5 lei timbru judiciar, apelanta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, apelul nefiind nici timbrat anticipat.
Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, susţinând că, deşi la data de 11 septembrie 2008, la instanţa de fond, apărătorul său a indicat un sediu ales şi pentru comunicarea actelor de procedură, atât comunicarea sentinţei comerciale pronunţată de prima instanţă, cât şi citarea pentru termenul din 18 martie 2009 din apel s-au făcut la sediul societăţii de avocaţi care nu mai reprezenta interesele societăţii din data de 11 septembrie 2008, când a încheiat un contract de reprezentare a sa cu un alt avocat, astfel că, nefiind legal citată la sediul ales nu a cunoscut nici cuantumul taxei de timbru pe care trebuie să o achite.
Examinând recursul recurentei-pârâte sub aspectul regularităţii depunerii sale se constată că, în dispreţul dispoziţiilor art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., acesta nu este însoţit de dovada achitării taxei de timbru conform legii.
Mai mult, deşi, dând eficienţă prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, Curtea a citat-o legal, pentru termenul din 11 noiembrie 2009 la sediul ales, cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru de 4 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, recurenta nu a înţeles să se conformeze dispoziţiilor instanţei şi nici nu a făcut – conform art. 18 alin. (2) din aceeaşi lege - cerere pentru reexaminarea taxei de timbru stabilite de instanţă, astfel că, făcându-se aplicare dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, recursul reclamantei urmează a fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de pârâta SC L. ROMÂNIA SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr.149 din 18 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2835/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2839/2009. Comercial → |
|---|
