ICCJ. Decizia nr. 2847/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2847/2009
Dosar nr. 6312/30/2008
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 954 din 14 octombrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 6312/30/2008, Tribunalul Timiş a admis acţiunea precizată şi formulată de reclamanţii MUNICIPIUL TIMIŞOARA reprezentat prin Primar şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, a constatat rezoluţiunea de drept a contractului de vânzare-cumpărare nr. 126 din 27 octombrie 2003 şi restabilirea situaţiei anterioare perfectării contractului, a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul situat în imobilul din Timişoara, SAD 3 cu obligarea acesteia la predarea spaţiului şi la plata sumei de 13.557 lei cu titlu de despăgubiri pentru folosinţa spaţiului în perioada octombrie 2003 – martie 2007, a luat act de renunţarea reclamanţilor la obligarea pârâtei la 162.468,85 lei reprezentând rate, dobânzi şi majorări de întârziere şi a obligat pârâta faţă de reclamanţi la 22,3 lei, cheltuieli de judecată.
Din examinarea coroborată a actelor şi lucrărilor de la dosar, prin prisma dispoziţiilor legale în materie, instanţa de fond a reţinut starea de fapt astfel cum a fost redată de reclamanţi, incidente fiind dispoziţiile art. 969, art. 998, art. 1021, art. 1429 C. civ. cât şi ale art. 12 din Legea nr. 550/2002, şi a dispus admiterea cererii aşa cum a fost formulată şi a constatat rezoluţiunea de drept a contractului de vânzare-cumpărare nr. 126 din 27 octombrie 2003, dispunând restabilirea situaţiei anterioare perfectării contractului, evacuarea pârâtei din spaţiul situat în imobilul din Timişoara, SAD 3 şi obligarea acesteia la predarea respectivului spaţiu. Totodată, a fost obligată pârâta la plata despăgubirilor în cuantum de 13.557 lei pentru folosinţa spaţiului în perioada octombrie 2003 – martie 2007, calculate la nivelul chiriei practicate în această perioadă şi actualizată cu indicii de inflaţie.
Apelul formulat de pârâtă a fost admis prin Decizia civilă nr. 44 din 9 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi sentinţa a fost schimbată în sensul că acţiunea a fost respinsă.
Pentru a se pronunţa, astfel, a reţinut că între părţi, la data de 27 octombrie 2003 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 126, SC G.B. & N. G. SRL în calitate de cumpărător şi Primarul Municipiului Timişoara, în calitate de vânzător, contract ce are ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra spaţiului de prestări servicii în suprafaţă de 106,58 mp, situat în imobilul din Timişoara, având 8,35% părţi comune indivize către pârâta SC G.B. & N. G. SRL.
Pârâta a achitat suma de 162.468,85 lei reprezentând rate, dobânzi şi majorări de întârziere, deşi, pretenţiile invocate în cererea de chemare în judecată au fost precizate la suma de 13.557 lei pentru folosinţa spaţiului în perioada octombrie 2003 – martie 2007.
Cu toate acestea, comunicându-se o sumă mai mare, la care s-au calculat şi accesoriile, apelanta le-a achitat în întregime.
Cererea reclamantei, în vederea rezoluţiunii contractului nr. 126 nu mai are, astfel, obiect având în vedere că motivul pentru care s-a introdus acţiunea şi s-a cerut să se constate rezoluţiunea de drept a contractului de vânzare-cumpărare nr. 126 din 27 octombrie 2003, restabilirea situaţiei anterioare, respectiv evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Timişoara, SAD3 şi obligarea acesteia la predarea respectivului spaţiu, precum şi la plata despăgubirilor în cuantum de 13.557 lei pentru folosinţa spaţiului în perioada octombrie 2003 – martie 2007, s-a întemeiat pe neplata, în întregime a sumei convenite ca preţ, la data stabilită.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanţii, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ.
În cadrul primului motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., au susţinut că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată, în principal, pe dispoziţiile art. 1368 C. civ. şi, în subsidiar pe dispoziţiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 550/2002, astfel că soluţionarea cauzei, în primă instanţă, revenea Judecătoriei Timişoara.
În cadrul motivelor de recurs, prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., au arătat că potrivit contractului şi art. 12 alin. (4) din Legea nr. 550/2002, s-a prevăzut rezoluţiunea de drept a contractului încheiat în baza acestei legi, fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără altă formalitate, încât neîndeplinirea obligaţiilor la termen, nu putea conduce decât la admiterea acţiunii, instanţa trebuind să constate rezilierea de drept, chiar dacă în timpul procesului obligaţiile ar fi fost îndeplinite – fapt nedovedit, de altfel.
Analizând recursul se găseşte fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Referitor la motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se constată că potrivit textului legal, acesta este incident atunci când instanţa de judecată nesocoteşte formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., altele decât actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent, o asemenea neregularitate subsumându-se expres motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., limite în care urmează a fi analizată prima critică.
Sub acest aspect, se constată că, într-adevăr, obiectul dedus judecăţii vizează constatarea rezoluţiunii de drept a unui contract, evacuare şi obligare la daune-interese, temeiul juridic al acţiunii, constituindu-l Codul civil (art. 1368), dar şi dispoziţiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 550/2002, act normativ în baza căruia a fost încheiat contractul.
Cum acest act normativ special nu reglementează competenţa de soluţionare a cauzelor privind executarea unor astfel de contracte, este incident dreptul comun, iar din aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) pct. a C. proc. civ. raportat la natura comercială a raportului juridic ce face obiectul contractului dedus judecăţii şi valoarea acestuia care este mai mare de 100.000 lei, se constată că Tribunalul Timiş ca primă instanţă a fost legal sesizat.
De altfel, investirea acestei instanţe s-a făcut urmare pronunţării sentinţei civil nr. 4144 din 24 aprilie 2007 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 2669/325/2007, rămasă irevocabilă prin neatacarea ei cu recurs.
Următoarele critici au fost subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., incidente atunci când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al contractului, respectiv când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În privinţa acestora dar cu nesocotirea principiului înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute cu putere de lege între părţile contractante a trecut peste termenii conveniţi de părţi, stabilind alte drepturi şi obligaţii în privinţa sancţiunii care se aplică, în caz de neexecutare a contractului, art. 7 alin. (2) din contract trebuind a fi interpretat în strânsă corelare cu art. 12 alin. (4) din Legea nr. 550/2002, în baza căreia s-a încheiat contractul şi potrivit cărora, în cauză, s-a stabilit un pact comisoriu de gradul IV pentru neplata succesivă a 2 rate, la termen.
Prin urmare, instanţa de apel nu putea lua act de îndeplinirea obligaţiilor ulterior operării pactului comisoriu, consecinţa juridică fiind, dimpotrivă, aceea a constatării intervenirii rezilierii de drept, aşa cum legal a stabilit prima instanţă de judecată, în acest caz, rolul instanţei rezumându-se doar la verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute în pactul comisoriu, respectiv întârzierea celor două rate consecutive astfel că apelul pârâtei trebuia respins şi nu admis.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recursul va fi admis şi hotărârea modificată în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii MUNICIPIUL TIMIŞOARA - prin PRIMAR şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA împotriva deciziei civile nr. 44 din 9 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, pe care o modifică, în sensul că respinge apelul formulat de pârâta SC G.B. & N. G. SRL Timişoara împotriva sentinţei nr. 954/PI din 14 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2845/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2849/2009. Comercial → |
|---|
