ICCJ. Decizia nr. 2839/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2839/2009
Dosar nr. 21112/3/2007
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 8 iunie 2007, sub nr. 21112/3/2007, reclamanta SC V. SRL (fostă SC A.C. SA) a chemat în judecată pe pârâta SC B.A.M. G.I. SA (fostă D.I.P.G.I.P. I.N.D. SA), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 117.717,6 lei; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 2 octombrie 2008, instanţa, din oficiu, a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Prin sentinţa comercială nr. 1282, pronunţată la data de 22 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC V. SRL şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC V. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B.A.M. G.I. SA, ca neîntemeiată.
În motivarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut că argumentele reclamantei îi justifică o calitate procesuală activă prin prisma acţiunii cu care a fost învestită instanţa, iar, din cuprinsul înscrisurilor depuse, a reţinut faptul că reclamanta a probat valoarea creanţei pe care pârâta o avea asupra sa în urma relaţiilor comerciale desfăşurate în anul 2004 în baza contractului de furnizare semnat la data de 1 iunie 2004, dar nu a demonstrat faptul că pârâta ar fi încasat în mod efectiv mai mult decât preţul cuvenit.
Faţă de cele reţinute, a considerat instanţa de fond că reclamanta nu a probat faptul că dispunea de o creanţă în valoare de 3.900.133,38 lei asupra debitoarei SC C. SA şi că patrimoniul său s-a diminuat cu această sumă şi, cu atât mai mult, că patrimoniul pârâtei s-a îmbogăţit cu suma de 117.717,60 lei, reprezentând sumă încasată suplimentar fără niciun temei.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a formulat apel reclamanta SC V. SRL, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii instanţei de fond şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, prin obligarea pârâtei să-i restituie suma de 117.717,60 lei, şi cheltuieli de judecată.
Prin Decizia comercială nr. 200 din 14 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC V. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 1282 din 22 ianuarie 2009, pronunţată de Secţia a VI-a Comercială a Tribunalului Bucureşti, în dosarul nr. 21112/3/2007, în contradictoriu cu intimata SC B.A.M. G.I. SA.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, următoarele aspecte:
Între părţi s-a încheiat în data de 1 iunie 2004, un contract de furnizare, în baza căruia pârâta a furnizat reclamantei materiale de construcţii în valoare de 1.680.430,17 lei (în data de 11 iunie 2004), precum şi în valoare de 1.751.985 lei (în data de 12 iunie 2004).
Reclamanta avea de încasat de la SC C.C. SA suma de 3.900.133,38 lei, condiţie în care i-a ordonat acesteia să plătească suma către pârâtă. Însă, din cuprinsul înscrisului invocat - ordonarea de plată nr. 647 din 10 iunie 2004, se observă că acesta a fost semnat de către o persoană neidentificată – în numele pârâtei – aspect reţinut în mod corect de către prima instanţă.
În plus, nu s-a administrat nicio dovadă concludentă prin care să se probeze faptul că suma de 3.900.133,38 lei a fost efectiv încasată de către pârâtă, care şi-ar fi majorat în acest mod patrimoniul.
Nici cele două extrase de cont depuse în apel nu sunt relevante din acest punct de vedere, ele nefiind decât două plăţi parţiale, care nu rezultă că s-au efectuat în baza ordonării de plată nr. 647/2004, contrar celor susţinute de apelantă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC V. SRL 1 Decembrie, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, iar, pe fond, admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată, prin obligarea pârâtei să-i restituie suma de 117.717,60 lei; şi cheltuieli de judecată.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., reclamanta a invocat, în esenţă, următoarele motive:
1. Prin semnarea şi ştampilarea atât de către SC C.C. SA, cât şi de SC B.A.M. G.I. SA (fostă SC D.I.P. G.I.P. I.N.D. SA) a ordonării de plată nr. 647 din 10 iunie 2004, SC C.C. SA recunoaşte că SC V. SRL are o creanţă în valoare de 3.900.133,38 lei, iar SC D.I.P. G.I.P. I.N.D. SA a acceptat plata prin acest mod, menţionând că, în conformitate cu art. 46 C. com., obligaţiile comerciale se probează cu acte sub semnătură privată, facturi fiscale, extrase de cont, etc.
De asemenea prin extrasele de cont nr. 48 şi 52, emise de B.R.D., rezultă că SC D.I.P. G.I.P. I.N.D. SA şi-a achitat obligaţiile de plată parţial, conform ordonării de plată nr. 647 din 10 iunie 2004, ordonare care, de altfel, a fost semnată şi ştampilată de către acesta.
2. Instanţa a interpretat greşit art. 46 C. com., considerând că ordonarea de plată nr. 647 din 10 iunie 2004 este semnată de către o persoană neidentificată. Atâta timp cât înscrisul este ştampilat, consideră că a făcut dovada acestuia.
Examinând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1) Primul motiv de recurs formulat nu este fondat, întrucât hotărârea instanţei de apel nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a art. 46 C. com.
Potrivit art. 46 C. com., „obligaţiunile comerciale şi liberaţiunile se probează: cu acte autentice, cu acte sub semnătură privată, cu facturi acceptate, prin corespondenţă ...".
Reţinând că reclamanta nu a probat faptul că suma de 3.900.133,38 lei a fost efectiv încasată de către pârâtă, care şi-ar fi majorat în acest mod patrimoniul, şi nici că cele două extrase de cont nu sunt relevante din acest punct de vedere, instanţa de apel a apreciat corect asupra netemeiniciei cererii reclamantei, prin raportare la probatoriul administrat, în temeiul dispoziţiilor art. 46 C. com., hotărârea pronunţată fiind legală, ceea ce face ca motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să nu poată fi primit.
Este de observat că, în motivarea hotărârii sale, instanţa de apel a făcut o analiză riguroasă a probelor invocate de către reclamantă în susţinerea cererii sale, astfel cum acestea sunt reglementate prin textul legal pretins a fi fost încălcat, astfel încât nu se poate aprecia că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile legale (art. 46 C. com.), spre a reţine incidenţa motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2) Este nefondat şi cel de-al doilea motiv de recurs invocat, privind interpretarea greşită de către instanţa de apel a art. 46 C. com., considerând că ordonarea de plată nr. 647 din 10 iunie 2004 este semnată de către o persoană neidentificată.
Critica nu poate fi primită, întrucât, deşi recurenta-reclamantă invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, ci la greşita interpretare a probelor (ordonarea de plată nr. 647 din 10 iunie 2004), care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.
Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe ordonarea de plată nr. 647 din 10 iunie 2004, însă faptul că a considerat că acest act nu face dovada încasării de către pârâtă a sumei înscrise, nu înseamnă că instanţa a schimbat natura actului sau înţelesul lămurit al acestuia, ci doar că, din ansamblul probelor administrate în cauză, reiese că nu s-a probat faptul că suma de 3.900.133,38 lei a fost efectiv încasată de către pârâtă, care şi-ar fi majorat în acest mod patrimoniul.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC V. SRL 1 Decembrie împotriva deciziei comerciale nr. 200 din 14 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2837/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2841/2009. Comercial → |
|---|
