ICCJ. Decizia nr. 2886/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2886/200.
Dosar nr. 4392/118/200.
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, investit cu soluţionarea acţiunii introductive formulate de reclamanta SC W.C. SRL în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.P.M. SA Constanţa şi SC A. SA Constanţa, având ca obiect stabilirea în favoarea reclamantei a unei servituţi de trecere la calea publică pe drumurile de acces ale pârâtelor situate în incinta portului Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 20/MF pronunţată la data de 11 aprilie 2008 a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei compania naţională şi pe fond a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă în sensul că a obligat pe cele două pârâte să permită reclamantei accesul către construcţiile C 3 şi C 4 (proprietatea acesteia), pe la poarta de nord – Drumul D 3 - prin punctul de control C 6, pe culoarul delimitat şi consemnat în schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză de expert D.F., raport care face parte integrantă din hotărârea astfel adoptată.
Cererea reclamantei de instituire a unei servituţi de trecere pentru Construcţia C 9, a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut din analiza actelor şi lucrărilor din dosar că, reclamanta este proprietara a trei construcţii, identificate cu nr. C 3, C 4 şi C 9 situate în incinta Portului Constanţa, Mol 4, Depozit 1, A. respectiv pe domeniu public al statului administrat de Compania Naţională în baza contractului de concesiune nr. MM/2714 din 1 iunie 2001 şi în acelaşi timp pe platforma – Depozit 1 – aflat în proprietatea SC A. SA.
În raport de destinaţia clădirilor C 3 şi C 4, de depozitare şi manipulare a materialului lemnos şi amplasamentului lor faţă de calea publică, instanţa, omologând concluziile raportului de expertiză dispus în cauză, a constatat că cele două construcţii sunt situate într-un loc înfundat neavând acces direct la calea publică ceea ce justifică constituirea unui drept de trecere pe fondul aparţinând celor două pârâte, potrivit dispoziţiilor art. 616-618 C. civ.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Compania Naţională, excepţie unită cu fondul, tribunalul a apreciat că există identităţi între titularul obligaţiei de a permite accesul la calea publică şi pârâtă care, administrează în numele statutului terenul de sub clădirile reclamantei.
Referitor la construcţia identificată cu nr. C 9 – sediul administrativ, instanţa, potrivit aceluiaşi raport de expertiză, a reţinut că reclamanta are acces direct la calea publică pentru utilizarea proprietăţii.
II. Sentinţa tribunalului a fost apelată de ambele pârâte, pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie circumscrise apărărilor formulate de cele două pârâte în faţa primei instanţe, respectiv excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocate de pârâta Compania Naţională, şi netemeinicia cererii invocate de pârâta SC A. SA, în sensul că construcţiile reclamantei nu se află în ipoteza unui loc înfundat, având acces direct la calea publică pe drumul D 4.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, prin Decizia nr. 10/MF din 28 octombrie 2008 a respins ca nefondate apelurile declarate de cele două pârâte, confirmând situaţia de fapt şi incidenţa dispoziţiilor legale statuate de instanţa fondului.
În esenţă, instanţa de control constată că, cele două imobile proprietatea reclamantei sunt amplasate pe domeniul portuar administrat de Compania Naţională şi în acelaşi timp pe platforma Depozit 1 A. împrejmuită de pârâta SC A. SA, poziţionarea lor topografică înscriindu-se în noţiunea de loc înfundat, potrivit dispoziţiilor art. 616 şi art. 618 C. civ., respectiv fără ieşire directă la calea publică.
III. Împotriva acestei decizii pronunţate în cauză de Curtea de apel, pârâtele au declarat recurs în termen legal, pentru motive de nelegalitate în sensul celor ce urmează:
Recurenta pârâtă SC A. SA a criticat hotărârea instanţei de apel pentru nemotivare (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) susţinând în argumentarea criticilor de nelegalitate invocate că probele administrate relevă fără putinţă de tăgadă, faptul utilizării de către reclamanta a imobilelor C 3 şi C 4, în calitate de chiriaşi, folosind calea de acces direct la calea publică pe drumul D 4 din incinta societăţii, cale ce poate fi utilizată şi în prezent.
Susţine recurenta că instanţa de apel nesocotindu-şi rolul activ, nu a solicitat reclamantei situaţia volumului de activităţi desfăşurată anterior introducerii prezentei acţiunii care era de natură să dovedească ieşirea la calea publică D 4 şi faptul că utilizarea acestui drum nu îi crea inconveniente sau dificultăţi.
Faţă de motivele de recurs formulată recurenta pârâtă solicită casarea deciziei atacate şi pe fondul cauzei respingerea acţiunii introductive.
Recurenta pârâtă C.N.A.P.M. SA Constanţa a susţinut că prin Decizia pronunţată instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale incidente (motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) şi a schimbat natura şi înţelesul actului juridic dedus judecăţii, motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit recurentei bunurile din domeniul public al statului sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile neputând fi grevate de servituţi ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate publică.
Totodată recurenta a subliniat că platforma pe care se află construcţiile proprietatea reclamantei aparţine în proprietate exclusivă pârâtei SC A. SA, ea însăşi reprezentând o construcţie cu fundaţie de beton care să permită derularea traficului greu amplasată pe infrastructura portuară astfel încât în sensul prevederilor art. 616 C. civ. prin vecini nu se pot identifica decât cele două societăţi, deoarece accesul către calea publică, vizează trecerea pe platforma proprietatea pârâtei SC A. SA.
Potrivit recurentei, în raporturile cu intimata reclamantă şi-a respectat toate obligaţiile care îi revin, conform legii în legătură cu desfăşurarea activităţii portuare prin încheierea de contracte de utilizare, acordarea de licenţe de lucru şi permise de acces în port.
Concluzionând recurenta susţine că nu are calitate procesual pasivă, în cauză şi solicită admiterea recursului şi schimbarea în parte a hotărârii atacate reţinând lipsa calităţii sale procesual pasive, iar în subsidiar recurenta solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantei de acordare a unui drept de trecere în raporturile cu administraţia porturilor, în condiţiile în care acest drept de trecere vizează exclusiv proprietatea pârâtei SC A. SA.
IV. Asupra recursurilor.
Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate, Decizia atacată, în raport de criticilor formelor prin cele două recursuri constată următoarele:
2. Recursul declarat de recurenta pârâtă SC A. SA este nefondat.
Argumentele aduse de recurentă în susţinerea recursului nu se circumscriu ipotezei de nelegalitate pe care o invocă ci vizează chestiuni de fapt şi apărări care s-au demonstrat nerelevante din perspectiva probelor administrate.
În alţi termeni este lipsit de relevanţă, chiar dacă ar fi fost demonstrat că reclamanta într-o perioadă anterioară dobândirii dreptului de proprietate când folosea imobilele în calitate de chiriaş, ar fi utilizat numai drumul D 4 către calea publică, deoarece era ţinută de termenii contractului de închiriere convenit, iar examinarea drepturilor sale din perspectiva art. 616 C. civ. nu intră în discuţie.
În prezenta cauză reclamanta în calitate de proprietară a construcţiilor care nu au acces la calea publică este în drept să solicite o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cerinţele impuse de art. 616 şi art. 617 C. civ. fiind respectate prin hotărârea adoptată în cauză, în sensul că, potrivit schiţei întocmită de expertul tehnic desemnat, schiţa necontestată sub aspectul conformităţii sale cu realitatea topografică, dreptul de trecere acordat s-a făcut pe calea cea mai scurtă către drumul public într-o manieră care nu evidenţiază nici o pagubă pentru proprietarul fondului aservit.
Cât priveşte critica de nemotivare a hotărârii atacate, în absenţa oricărei explicitări a recurentei pe acest aspect, ea apare pur formală, distinct de faptul că, în considerentele deciziei, instanţa de apel răspunde apărărilor formulate de pârâtă prin cerere de apel.
2. Recursul declarat de recurenta pârâtă C.N.A.P.M. SA Constanţa este fondat pentru motivul vizând aplicarea greşită a legii.
Deşi instanţa de apel reţine în considerentele hotărârii ca o premisă a raţionamentului său juridic că, cele trei construcţii, proprietatea reclamantei sunt amplasate pe domeniul public administrat de C.N.A.P.M. SA Constanţa şi în acelaşi timp pe platforma Depozit 1 – aflată în proprietatea pârâtei SC A. SA precum şi faptul că împrejmuirea acestei platforme de către pârâta SC A. SA nu schimbă regimul juridic al teritoriului portuar, nu examinează conţinutul acestui regim juridic specific, respectiv limitele şi caracterele dreptului de proprietate publică, examen, în opinia Curţii, obligatoriu, faţă de obiectul acţiunii, respectiv constituirea unei servituţi de trecere asupra unui bun proprietate publică.
Or, servituţile, alături de dreptul de uz, uzufruct şi abitaţie sunt dezmembrăminte ale dreptului de proprietate , definite ca drepturi reale principale derivate asupra bunului altuia care se constituie prin transferare unor elemente din conţinutul juridic al dreptului de proprietate asupra bunului către o altă persoană.
Sub un al doilea aspect, caracterele specifice ale dreptului de proprietate publică impuneau şi modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâta Compania Naţională care nu se legitima pasiv în cauza ca proprietar al fondului aservit ci ca titular al dreptului de administrare asupra bunului proprietate publică.
Din această perspectivă, dispoziţiile pertinente în soluţionarea cauzei sunt cele cuprinse în art. 12 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, potrivit cărora titularul dreptului de administrare al bunului din domeniu public poate să posede să folosească şi să dispună de acesta în condiţiile actului prin care i-a fost dat bunului în administrare, iar în litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanţă titularul acestuia va sta în nume propriu.
Potrivit aceluiaşi text de lege, în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, ipoteză în care statul va fi reprezentat de Ministerul Finanţelor, iar unităţile administrativ teritoriale ca titulare ale dreptului de proprietate publică vor fi reprezentate de Consiliile Judeţene sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Prin urmare în cauză, Compania Naţională ca titular al dreptului de administrare a domeniului portuar, nu are calitate procesual pasivă, constituirea unei servituţi de trecere asupra bunului proprietate publică, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate publică impunea prezenţa în cauză a titularului dreptului – respectiv Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor.
Chestiunea privind posibilitatea constituirii unei servituţi de trecere asupra domeniului portuar îşi găseşte reglementarea în dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 213/1998, dar ea, nu se mai impune a fi examinată, de vreme ce sub aspect procesual pasiv, Compania Naţională nu are calitate procesuală în cauză.
Curtea subliniază totodată, dat fiind circumstanţele concrete ale cauzei şi implicarea prin acţiunea introductivă a două fonduri aservite, cu regiuni juridice diferenţiate din punct de vedere al dreptului de proprietate deţinut de titularii fondurilor, că soluţia de respingere a acţiunii urmare admiterii excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Companiei nu este de natură să afecteze valabilitatea constituirii servituţii de trecere în raporturile cu pârâta SC A. SA, deoarece, reclamanta a încheiat cu Compania Naţională în calitate de administrator al domeniului portuar contractul de utilizare a domeniului portuar nr. 2759/2006 care îi permite dreptul de acces şi de utilizare a infrastructurii portuare.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta SC A. SA şi va admite recursul declarat de Compania Naţională va modifica Decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de această parte împotriva sentinţei fondului pe care o va schimba în parte prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei C.N.A.P.M. SA Constanţa cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei faţă de această pârâtă.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei fondului vor fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge , ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SA CONSTANŢA împotriva deciziei civile nr. 10/MF din 28 octombrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativşi fiscal.
Admite recursul declarat de pârâta C.N.A.P.M. SA Constanţa împotriva aceleiaşi decizii recurată, modifică Decizia nr. 10/MF din 28 octombrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, în sensul că admite apelul pârâtei C.N.A.P.M. SA Constanţa declarat împotriva sentinţei civile nr. 20/MF din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Constanţa, schimbă în parte sentinţa, admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi respinge acţiunea reclamantei faţă de această pârâtă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Menţine în rest dispoziţiile sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2877/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2887/2009. Comercial → |
|---|
