ICCJ. Decizia nr. 2858/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALÄ.

Decizia nr. 2858/2009

Dosar nr. 6055/118/2007

Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta S.I.F. Transilvania Braşov a chemat-o în judecată pe pârâta SC C.T. SA Neptun, solicitând anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare din data de 11 iunie 2007 a acţionarilor SC C.T. SA Neptun şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Constanţa, secţia comercială a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 11 COM pronunţată în camera de consiliu la data de 29 ianuarie 2008.

Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionată a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 164/COM din 15 octombrie 2008.

Împotriva acestei decizii reclamanta S.I.F. Transilvania SA Braşov a declarat recurs.

Prin cererea nr. 6088 din 24 august 2009, înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu nr. 28973 din 25 august 2009, recurenta reclamantă S.I.F. Transilvania SA Braşov, prin reprezentant legal director general, a solicitat ca în temeiul art. 246-247 C. proc. civ., instanţa să ia act de cererea sa de renunţare la judecata cererii ce face obiectul acestui dosar şi la dreptul dedus judecăţii în prezentul dosar. A solicitat de asemenea judecarea cauzei în lipsă. (fila 24 dosar recurs)

Conform dispoziţiilor art. 246 alin. (1) C. proc. civ. reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.

Conform aceluiaşi articol alin. (3) dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli şi potrivit art. 246 alin. (4) când părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi.

Analizând cererea în raport de dispoziţiile legale menţionate Curtea constată că părţile nu au intrat în dezbaterea fondului, nefiind necesară învoirea celeilalte părţi cu privire la renunţarea reclamantei la judecarea cererii şi că intimata prin întâmpinare nu a solicitat cheltuieli de judecată, fiind îndeplinite şi cerinţele alin. (3) şi (4) ale art. 246 C. proc. civ., astfel că renunţarea la judecată întruneşte condiţiile cerute de dispoziţiile art. 246 alin. (1), (3), (4) C. proc. civ., motiv pentru care se va lua act de renunţarea recurentei reclamante la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de renunţarea la judecată a recursului formulat de reclamanta S.I.F. Transilvania SA Braşov împotriva deciziei nr. 164 din 15 octombrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2858/2009. Comercial