ICCJ. Decizia nr. 2895/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2895/2009
Dosar nr. 6868/120/200.
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Reclamanta SC C.H. Dâmboviţa SA a solicitat, prin acţiunea introductivă înregistrată la data de 28 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, formulată în contradictoriu cu pârâta SC V. SA anularea hotărârii nr. 515 din 18 octombrie 2007 adoptată de adunarea generală a acţionarilor societăţii pârâte, hotărâre prin care s-a aprobat vânzarea activului denumit „cramă" situat în imobilul din Târgovişte, către cumpărătoarea SC C.V. SRL.
Potrivit reclamantei activul cramă face parte din capitalul său social fiind adus ca aport în natura de către pârâta SC V. SA în calitate de acţionar aşa cum se menţionează în contractul de societate aut. sub nr. 5092 din 10 decembrie 1997 prin care s-a consimţit constituirea societăţii SC C.H. Dâmboviţa SA.
Pârâta SC V. SA, prin întâmpinarea depusă în cauză la data de 27 decembrie 2007 a susţinut că acţiunea în anulare astfel cum a fost motivată este neîntemeiată deoarece scopul constituirii societăţii reclamante a fost de a pune în funcţiune şi a aduce în stare de întrebuinţare comercială Hotelul D. cu care a participat ca aport în natură la societatea reclamantă, dar că la data constituirii societăţii atât crama cât şi cofetăria din cadrul Hotelului D. erau funcţionale urmare investiţiilor făcute de locatarii acestor active în baza contractelor de locaţie de gestiune încheiate, astfel încât nu s-a realizat predarea efectivă a celor două spaţii către reclamanta.
Sub un al doilea aspect pârâta a susţinut că între ea şi reclamanta s-au purtat litigii cu privire la activele cramă şi cofetărie finalizate prin decizii irevocabile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care au adoptat soluţii contradictorii în ce priveşte apartenenţa celor două active.
2. Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială contencios administrativ, prin sentinţa nr. 109 din data de 5 februarie 2008 a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de reclamanta, cu motivarea că temeiul invocat de reclamantă pentru constatarea nulităţii absolute a hotărârii atacate nu vizează încălcarea dispoziţiilor din Legea nr. 31/1990 republicată privind societăţile comerciale, care reglementează convocarea acţionarilor sau exerciţiul dreptului de vot, iar obiectul hotărârii adoptate, respectiv vânzarea activului cramă către terţul cumpărător nu este ilicit sau interzis de lege, hotărârea astfel adoptată nefiind imorală sau contrară regulilor de convieţuire sociale pentru a fi sancţionată cu nulitatea absolută.
Totodată instanţa fondului, reţine din examinarea celor statuate prin deciziile nr. 263/2002 şi 393/2007 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în litigiile derulate anterior între părţi, că cele două active , crama şi cofetăria din cadrul Hotelului D. SA aparţine pârâtei.
3. Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 167 din 16 septembrie 2008 a admis apelul declarat de societatea reclamantă împotriva sentinţei fondului pe care a schimbat-o în tot în sensul admiterii acţiunii reclamante şi anulării hotărârii nr. 515 adoptate de adunarea generală ordinară a acţionarilor SC V. SA la data de 18 octombrie 2007.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de control judiciar a apreciat că prin hotărârea nr. 515 adoptată de adunarea generală a acţionarilor societăţii pârâte s-a aprobat încheierea unui contract de vânzare cumpărare cu privire la un bun care nu se mai află în patrimoniul societăţii, fiind adus ca aport în natură la constituirea societăţii reclamante.
Instanţa califică totodată această hotărâre de vânzare a bunului altuia o operaţiune ilicită de natură să atragă nulitatea absolută a hotărârii adoptate.
Instanţa de control judiciar îşi fundamentează concluzia pe dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. a) din contractul de societate prin care s-a decis constituirea SC C.H. Dâmboviţa SA, potrivit cărora pârâta SC V. SA, în calitate de acţionar s-a obligat să verse integral la momentul constituirii societăţii aportul în natură adus la capitalul social respectiv imobilul situat în Municipiul Târgovişte, identificat şi evaluat conform raportului de expertiză nr. 7475/1997, aport care a fost predat reclamantei prin procesul verbal din 15 ianuarie 1998, respectiv C.H. Dâmboviţa, din care face parte şi activul „cramă cu 50 de locuri, bunul aportat fiind menţionat şi în extrasul de Carte funciară depus în această fază procesuală.
4. Împotriva acestei decizii societatea pârâtă a declarat recurs la data de 5 noiembrie 2008, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii ca nefondat a apelului promovat de reclamantă şi pe cale de consecinţă menţinerea sentinţei adoptate de instanţa fondului.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut, în sinteză, următoarele :
Prin hotărârea pronunţată instanţa de apel a reţinut o situaţie de fapt neconformă cu realitatea în condiţiile în care, potrivit actelor dosarului pentru spaţiul denumit cramă există un contract de locaţie de gestionare încheiat cu SC C.V.SRL ce a fost novat în contractul de leasing , contract care se derulează în prezent, utilizatorul plătind ratele la termenele scadente.
Susţine recurenta că în acest context, prin hotărârea nr. 515 din 18 octombrie 2007 s-a aprobat încheierea contractului de vânzare-cumpărare a spaţiului cu utilizatorul.
Potrivit recurentei, reclamanta nu a dovedit că este titulara dreptului de proprietate asupra bunului, iar pretenţiile sale puteau fi valorificate numai pe calea unei acţiuni în revendicare.
Sub un alt aspect, recurenta arată că în legătură cu aportul său la capitalul social al societăţii reclamante, respectiv spaţiile denumite cramă şi cofetărie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin două decizii irevocabile aflate în evidenţă contrarietate ce fac obiectul unei căi extraordinare de atac.
Totodată recurenta arată că a fost ignorată Decizia irevocabilă nr. 263/2003 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti prin care reclamanta a fost obligată să emită 47.000 acţiuni pentru aportul în natură adus de societate respectiv Hotelul D., spaţiile C. şi C.F. nefiind avute în vedere, aşa cum atestă documentaţia cadastrală depusă de reclamanta în care se menţionează numai spaţiul denumit „intrare cramă" fără nicio altă referire la activul comercial cramă.
Recurenta a depus în susţinerea recursului înscrisuri, respectiv hotărâri judecătoreşti pronunţate în litigiile purtate de părţi în ordine cronologică, contractul de societate al SC V. SA actul constitutiv al societăţii pârâte procesul verbal din 15 ianuarie 1998, o parte din aceste înscrisuri fiind administrate şi în fazele procesuale anterioare respectiv în faţa instanţei de fond şi apel.
5. La data de 2 octombrie 2009, s-a formulat o cerere de intervenţie accesorie în favoarea recurentei de către SC C.V.SRL a cărei admisibilitate în principiu a fost prorogată pentru termenul din 13 noiembrie 2009 până la care intervenienta avea obligaţia să achite integral suma datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru.
Cum intervenienta nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru datorată, până la termenul acordat în acest sens, astfel cum i-a fost pus în vedere reprezentantului legal al acesteia prezent la dezbaterile din data de 2 octombrie 2009, urmează ca cererea să fie anulată în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
6.Asupra recursului.
Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată în raport de motivele de nelegalitate invocate constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
6.1. Susţinerea recurentei potrivit căreia prin hotărârea nr. 515 adoptată de adunarea generală Ordinară a acţionarilor la 18 octombrie 2007 s-a decis vânzarea unui bun propriu al societăţii V. bun care a făcut obiectul unui contract de leasing imobiliar încheiat cu utilizatorul SC C.V. SRL, contract care se derulează şi în prezent este infirmată de Decizia nr. 1283 din 21 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare şi novaţie obiectivă încheiat între recurenta SC V. SA şi SC C.V. SRL în calitate de utilizator cu privire la activul cramă din cadrul C.H. Dâmboviţa, cu motivarea că acest activ adus ca aport în natură de Societatea V. SA la constituirea SC C.H. Dâmboviţa SA, a devenit proprietatea noii societăţi din momentul înmatriculării ei în Registrul Comerţului.
Prin urmare, la data de 18 octombrie 2007 adunarea generală a acţionarilor societăţii recurente a hotărât vânzarea unui bun care nu mai făcea obiectul dreptului său de proprietate ci devenise proprietatea societăţii reclamantă de la data constituirii ei reprezentând aport în natură la capitalul său social.
6.2. Decizia nr. 1283 din 21 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în contradictoriu cu părţile din această cauză, iar potrivit principiului relativităţii efectele ei sunt obligatorii între părţi. Distinct de considerentele acestei decizii, ceea ce este esenţial în prezenta cauză, ca lucru judecat, o constituie dispozitivul deciziei conform căruia s-a constatat nulitatea absolută a contractului de leasing imobiliar nr. 203 din 15 iunie 2000 încheiat pentru activul C. din cadrul C.H. Dâmboviţa.
În alte cuvinte, în acest context legal, recurenta nu poate susţine cu temei că hotărârea adoptată de adunarea generală a acţionarilor la data de 18 octombrie 2007, după pronunţarea deciziei nr. 1283 din 21 martie 2007, este legală, în condiţiile în care s-a hotărât vânzarea activului Cramă ce aparţine altei persoane juridice, iar contractul de leasing imobiliar a fost constatat nul absolut.
Aşa fiind, interesul reclamantei intimate în desfiinţarea acestei hotărâri este pe deplin legitim dat fiind încălcarea dreptului său de proprietate asupra acestui bun.
6.3. Se cuvine a sublinia totodată că potrivit actelor constitutive ale SC C.H. Dâmboviţa, contractul şi statutul autentificate sub nr. 5092 şi respectiv 5091 din 10 decembrie 1997 recurenta SC V. SA în calitate de acţionar aduce ca aport în natură la capitalul social imobilul situat în Municipiul Târgovişte, denumit C.H. Dâmboviţa, evaluat conform raportului de expertiză nr. 7475 din 24 iunie 1997 întocmit de S.G.E.T. SA la cererea acţionarului SC V. SA, iar conform capitolului II din acest raport, crama de 50 de locuri, situată la subsolul clădirii intra în suprafaţa construită a hotelului şi a fost avută în vedere la evaluarea aportului în natură în întregul său, hotelul fiind predat noii societăţi astfel construită la data de 15 ianuarie 1998 în baza procesului verbal întocmit la acea dată.
6.3. Decizia nr. 263 din 10 februarie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti invocată de recurentă în sprijinul apărărilor sale, nu este relevantă pentru chestiunea analizată, deoarece potrivit dispozitivului acestei hotărâri, reclamanta intimată a fost obligată să ia măsuri în vederea actualizării valorii aportului în natură adus de recurentă în funcţie de cursul dolari SUA la data înmatriculării societăţii faţă de cursul avut în vedere prin raportul de evaluare iniţial, obiectul litigiului vizând anularea unei hotărâri adoptate de SC C.H. Dâmboviţa în legătură cu raportul de expertiză întocmit de experţi independenţi, însărcinaţi să analizeze anumite operaţiuni din gestiunea societăţii şi să predea acest raport cenzorilor societăţii.
În alte cuvinte prin această hotărâre nu se consfinţesc modificări în ce priveşte aportul în natură la capitalul social ci se dispune numai reevaluarea sa.
6.4. În ce priveşte contrarietatea între Decizia nr. 1283 din 21 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia nr. 393 din 25 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată de recurenta, acest aspect a făcut obiectul unei cereri de revizuire formulate de recurenta şi soluţionate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1835 pronunţată la 10 iunie 2009 în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. cu motivarea că obiectul şi părţile între care s-au purtat cele două litigii au fost diferite.
6.5. Deşi recurenta a invocat în preambulul cererii sale de recurs şi motivul prevăzut de art. 304 pct.7 C. proc. civ. privind nemotivarea deciziei atacate, în dezvoltarea recursului nu explicitează raţiunile pe care îşi întemeiază această critică, pentru a fi examinate, ceea ce conferă acestui motiv de recurs un caracter vădit formal.
Pentru considerentele mai sus înfăţişate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează cererea de intervenţie accesorie formulată de SC C.V. SRL, ca netimbrată.
Respinge recursul declarat de pârâta SC V. SA TÂRGOVIŞTE împotriva deciziei nr. 167 din 16 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2893/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2896/2009. Comercial → |
|---|
