ICCJ. Decizia nr. 2897/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2897/2009
Dosar nr. 13589/3/200.
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC P.O. SRL Bucureşti a chemat în judecată SC S.I. SRL BUCUREŞTI şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se dispună rezilierea contractului de asociere în participaţiune nr. 1/106/1999 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul obligării la eliberarea spaţiului pe care îl ocupă în P.O. sector 6.
Sentinţa Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 2552 din 22 februarie 2008 a fost respinsă acţiunea reclamantei, prima instanţă stabilind că părţile în proces au încheiat contractul de asociere nr. 1 din 1 iunie 1999 prin care au convenit ca pârâta să achite o cotă lunară de 1% din profit, dar nu mai puţin de contravaloarea în lei a sumei de 65 dolari SUA, această ultimă sumă fiind majorată ulterior prin acte adiţionale la contract. A mai reţinut instanţa că părţile au stabilit prin art. 2, obligaţia pârâtei de a nu schimba pe durata contractului de asociere profilul activităţilor comerciale fără acordul reclamantei şi că terenul nu poate face obiectul unor contracte de concesionare, locaţie de gestiune, închiriere.
În privinţa plăţii cotei de profit la care s-a obligat pârâta , tribunalul a reţinut că prin contract s-a stabilit un pact comisoriu de gradul IV care putea fi invocat dacă pârâta nu îşi achita sumele datorate pe o perioadă mai mare de 3 luni.
Din analiza clauzelor contractului şi a actelor depuse la dosar tribunalul a ajuns la concluzia că pârâta a achitat cota de profit, că plata cu întârziere s-a datorat culpei reclamantei care nu s-a prezentat la biroul executoriului judecătoresc pentru a primi suma datorată în temeiul contractului de asociere şi că în aceste condiţii nu poate opera pactul comisoriu de gradul IV.
Sentinţa instanţei de fond a fost apelată de reclamanta SC P.O. SRL Bucureşti care a invocat greşita interpretare a clauzelor contractului de asociere nr. 1/1999, în concret a clauzei stipulată în art. 7 pct. 3. A mai invocat apelanta şi incorecta analiză a situaţiei de fapt, a actelor care relevă că pârâta a adus modificări constructive spaţiului comercial şi că nu s-a limitat doar la comercializarea produsului F. ci şi la producerea lui.
Soluţionând apelul, Secţia comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 513 din 10 noiembrie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC P.O. SRL apreciind că susţinerile apelantei sunt nefondate.
În privinţa plăţii cotei de profit, Curtea a reţinut că intimata a virat sumele datorate în contul indicat de apelantă şi întrucât sumele erau restituite cu menţiunea ,,cont închis" debitoarea a procedat la consemnarea sumelor respective la CEC.
S-a stabilit în continuare că intimata a dat dovadă de bună-credinţă în executarea contractului şi că nu poate opera rezilierea de drept a contractului de asociere. Şi celelalte critici au fost respinse pentru motivul că nu a fost făcută dovada compartimentării spaţiului la momentul încheierii contractului în raport de care să se aprecieze nerespectarea obligaţiilor.
Întrucât au fost făcute critici şi asupra cheltuielilor de judecată, instanţa de apel a reţinut că onorariul a fost achitat de partea care a angajat avocatul iar cheltuielile s-au plătit de partea care a căzut în pretenţii.
După pronunţarea deciziei nr. 513 din 10 noiembrie 2008 intimata SC S.I. SRL a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei cu suma de 3.500 lei cheltuieli de judecată.
Recursul declarat de SC P.O. SRL.
Împotriva deciziei comerciale nr. 513/2008 pronunţată de Curtea de apel Bucureşti a declarat recurs, reclamanta SC P.O. SRL cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Autoarea recursului a criticat Decizia pronunţată de instanţa de apel sub cuvânt că aceasta nu s-a aplecat în nici un fel asupra studiului înscrisurilor aflate la dosar, susţinere care în opinia recurentei se bazează pe modul în care a fost motivată soluţia. Simpla verificare a datei extraselor de cont bancar prin care intimata a consemnat sumele datorate în baza contractului de asociere ar fi fost de natură să lămurească instanţa că plata s-a efectuat cu depăşirea termenului prevăzut de art. 7 din contract, ceea ce atrăgea după sine activarea pactului comisoriu de gradul 4.
În continuare recurenta s-a întrebat cum se interpretează art. 2 pct. 12 din contract care prevede achitarea de către intimată a unei cote de 1% de profit, din moment ce o apreciere sau o determinare nu se poate face decât pe baza bilanţului pe care intimata a refuzat să-l prezinte. A mai susţinut recurenta că intimata avea obligaţia să-i prezinte bilanţurile contabile, în timp ce posibilitatea sa de a se informa de la registrul comerţului cu privire la situaţia financiară a intimatei este doar o facultate, astfel că în lipsa prezentării actelor contabile nu se putea determina cota de 1% care i se cuvenea potrivit contractului.
Recurenta a criticat şi concluzia instanţelor anterioare potrivit căreia societatea reclamantă nu a dovedit modificarea de către intimată a conformaţiei şi compartimentării spaţiului apreciind că, voit sau nu, au omis să menţioneze faptul că a fost respinsă proba cu expertiză.
În temeiul acestor susţineri, recurenta a solicitat admiterea recursului şi în fond modificarea soluţiilor anterior pronunţate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Intimata prin întâmpinare a combătut susţinerile recurentei precizând că şi în prezent se achită sumele datorate de societatea S.I. SRL fără ca aceasta să solicite vreun document pentru a verifica dacă 1% din profit reprezintă mai puţin decât echivalentul celor 65 dolari care se datorează lunar. Intimata a făcut referire şi la intenţia de reziliere a contractului de către recurentă care a declanşat acest litigiu pentru ca spaţiul să-i fie atribuit fiului administratorului firmei SC P.O. SRL. Cu referire la celelalte argumente ale recursului, intimata a susţinut că pactul comisoriu nu a operat, că societatea sa şi-a executat cu bună-credinţă obligaţiile şi că nu avea obligaţia să prezinte situaţiile financiare pentru ca plata cotei de profit să fie acceptată de recurentă.
Recursul este nefondat.
Dispoziţiile legale pe care s-a întemeiat recursul.
1. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dispune că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate ,,când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Dispoziţiile amintite vizează două ipoteze: a) lipsa temeiului legal şi b) aplicarea greşită a legii, pe care recurentul avea obligaţia să le dezvolte printr-o argumentaţie în fapt şi în drept .
Înalta Curte observă faţă de motivele invocate că recurenta deşi are acces la această cale extraordinară de atac nu a dezvoltat în concret motive de nelegalitate, argumentele sale limitându-se la exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată de instanţa de apel, nemulţumire care a fost exprimată fără respectarea cerinţelor impuse de dispoziţiile procedurale mai sus amintite. Se mai observă că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. a fost invocat numai ca un pretext pentru a repune în discuţie probele asupra cărora s-au pronunţat instanţele devolutive. Aceste probe nu pot să fie supuse analizei instanţei de recurs de vreme ce nu se încadrează în ipotezele motivului de nelegalitate indicat.
2. Din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul criticilor formulate, în recurs, rezultă cu evidenţă faptul că acestea vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei. Astfel, se observă că s-a făcut trimitere la verificarea extraselor de cont, care în opinia recurentei erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Or, în actuala reglementare a recursului, a fost înlăturată posibilitatea instanţei de recurs de a verifica situaţiile în care instanţa nu s-a pronunţat asupra dovezilor administrate atunci când acestea ar fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, art. 304 pct. 10 fiind abrogat.
3. Verificarea activării pactului comisoriu de ultim grad este de asemenea o chestiune de fapt pe care recurenta nu a integrat-o în nicio dispoziţie legală care să pună în valoare aplicarea greşită a legii. Din acest punct de vedere Înalta Curte observă că reclamanta recurentă a cerut instanţei să dispună rezilierea contractului de asociere şi să repună părţile în situaţia anterioară şi nu să constate că a operat pactul comisoriu de ultim grad prevăzut de art. 7.3 din contract pe care l-a pus în discuţie.
În aceeaşi ordine de idei fără a reanaliza aspectele de netemeinicie legate de invocarea art. 7.3 din contractul de asociere trebuie reţinut că litigiul a izvorât tocmai din faptul că între părţi au existat neînţelegeri în legătură cu chestiunea unor obligaţii care precedau plata cotei de profit dar şi plata sumei convenite reprezentând cotă profit. Având în vedere scopul de sancţiune urmărit prin încheierea unei astfel de convenţii, pentru a aprecia asupra desfiinţării contractului , instanţele anterioare s-au aflat în situaţia de a analiza dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea clauzei stipulată în art. 7.3.
Cercetarea acestor aspecte care ţin de neexecutarea culpabilă a obligaţiilor a fost făcută de cele două instanţe şi nu ar putea fi repusă în discuţie dacă nu este susţinută de un motiv de nelegalitate, de o dispoziţie legală a cărei încălcare să fi dus la lipsa temeiului legal sau la aplicarea greşită a legii.
4. Recurenta a avut la îndemână o cale de atac devolutivă şi dezbaterile din faţa instanţei de fond pentru a demonstra că intimata nu a respectat compartimentarea spaţiului şi că astfel a încălcat prevederile contractului .
Asupra pertinenţei şi concludenţei probei cu expertiză s-au pronunţat instanţele anterioare, iar această chestiune a administrării probelor nu mai poate fi reluată într-o cale de atac extraordinară nedevolutivă pentru argumentele deja expuse la punctele anterioare .
În fine, retorica în legătură cu art. 2 pct. 12 din contract exprimată ca argument de recurentă este un punct de vedere al acesteia nesusţinut în drept fiind evident că vizează repunerea în discuţie a probelor şi nu încălcarea legii.
În consecinţă, faţă de cele ce preced potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P.O. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 513 din 10 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă recurenta SC P.O. SRL BUCUREŞTI la plata sumei de 3500 lei cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei SC S.I. SRL BUCUREŞTI.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2896/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2898/2009. Comercial → |
|---|
