ICCJ. Decizia nr. 2902/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2902/2009
Dosar nr. 4035/2/2008
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC C.U. SRL Constanţa a chemat în faţa Arbitrajului Comercial, societatea P.R.A.G.M.B.H. Germania cu sediul ales la S.C.A. G. & P. Bucureşti şi a solicitat ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să fie obligată la plata contravalorii mărfii în sumă de 813.231 lei a penalităţilor de întârziere şi a dobânzilor în sumă de 800.000 lei respectiv 378.105 lei. Prin precizarea de acţiune depusă în şedinţa din 28 septembrie 2007, reclamanta a solicitat ca sumele pretinse să fie actualizate cu indicele de inflaţie iar penalităţile şi dobânzile să fie acordate până la plata efectivă a creanţei datorate.
După verificarea competenţei în raport de prevederile art. 340 şi urm. C. proc. civ. şi art. 2 din Regulile procedurii arbitrale, tribunalul arbitral a stabilit că este competent să soluţioneze litigiul. De asemenea a reţinut arbitrajul că nu au existat obiecţii din partea părţilor cu privire la constituirea tribunalului, că litigiul se supune legii române conform art. 73 din Legea nr. 105 din 22 septembrie 1992 , dispoziţii care consacră principiul lex voluntatis în raporturile de drept internaţional privat.
După această analiză, Tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi a stabilit că în cursul executării contractului, s-a încheiat la data de 23 mai 2006 un nou contract de consorţiu prin care a fost înlocuit liderul iniţial cu P.R.A.G.M.B.H. Această înlocuire potrivit tribunalului trebuie înţeleasă ca o subrogaţie, cu toate consecinţele privind preluarea drepturilor şi obligaţiilor din raporturile juridice la care a participat. Tribunalul arbitral a respins şi excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei invocată de pârâtă care şi-a întemeiat susţinerile pe prevederile art. 15.1 din contractul nr. 2 din 26 mai 2004 potrivit cărora contractul astfel încheiat creează drepturi şi obligaţii numai în sarcina părţilor sale. Pentru a respinge această excepţie, Tribunalul arbitral a avut în vedere şi prevederile contractului de cesiune de creanţă nr. 1034/2005 încheiat între C.P.R.U. SRL în calitate de cedent şi SC C.U. SRL în calitate de cesionar. Acceptarea cesiunii de către T.D.M. SA Grecia potrivit tribunalului a produs efecte faţă de pârâta P.R.A.G.M.B.H. aşa încât susţinerile privind lipsa efectelor contractului în ce o priveşte au fost înlăturate.
Pe fondul cauzei, Tribunalul arbitral a apreciat ca fiind întemeiat capătul de cerere pentru plata contravalorii mărfii precum şi capătul de cerere pentru plata penalităţilor de întârziere în sumă de 28.004 lei care îşi găsesc temeiul în clauza penală şi în prevederile contractului de cesiune. În privinţa dobânzilor s-a reţinut că solicitarea reclamantului nu are temei întrucât contractul de cesiune a avut ca obiect transmiterea de către cedentă a creanţei în sumă de 842.226 Ron fără nicio menţiune cu privire la dobânzi.
Împotriva sentinţei arbitrale nr. 91 din 7 mai 2008 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional în dosarul nr. 160/2007 a formulat acţiune în anulare Societatea P.R.A.G.M.B.H. Bucureşti prin care a invocat prevederile art. 364 lit. b) C. proc. civ. pentru a susţine că este îndreptăţită să solicite anularea hotărârii arbitrale întrucât între P.R.A.G.M.B.H. şi intimată nu a existat convenţie arbitrală. Lipsa convenţiei arbitrale potrivit petentei înlătură competenţa Tribunalului arbitral de a soluţiona litigiul.
Acţiunea în anulare a fost respinsă de Curtea de Apel Bucureşti după ce a examinat motivul prevăzut de art. 364 lit. b) C. proc. civ. pe care a fost întemeiată cererea reclamantei. În urma acestei analize Curtea a ajuns la concluzia că petenta nu a invocat la prima zi de înfăţişare lipsa convenţiei arbitrale fiind astfel decăzută din dreptul de a o mai invoca iar, pe de altă parte, că a achiesat la soluţionarea cererii de către tribunalul arbitral prin faptul că a formulat apărări de fond fără nicio rezervă cu privire la convenţia arbitrală. În final, Curtea de Apel a reţinut că petenta a preluat conducerea consorţiului înlocuind liderul iniţial iar prin noul contract de consorţiu încheiat la data de 23 mai 2006 condiţiile şi clauzele contractului anterior au rămas neschimbate în privinţa convenţiei arbitrale.
Împotriva sentinţei nr. 227 din 16 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs, SC P.R.A.G.M.B.H. prin care a invocat prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În argumentarea recursului s-a susţinut că prin soluţia criticată s-a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi că s-a aplicat greşit legea întrucât s-a reţinut că societatea a formulat apărări de fond în faţa tribunalului arbitral. A arătat recurenta că deşi există o analiză a tribunalului care vizează fondul cauzei, în cuprinsul întâmpinării nu a făcut altceva decât să reitereze motivele formulate în sprijinul excepţiilor pe care le-a invocat iar acest fapt nu poate fi considerat a constitui o apărare pe fond. Autoarea recursului a mai arătat că nici desemnarea sau nedesemnarea arbitrului de către societatea sa care a avut poziţia procesuală a pârâtei în litigiul arbitral nu poate fi privită altfel decât ca o exercitare a dreptului la apărare şi nu ca o recunoaştere a competenţei tribunalului arbitral.
Potrivit recurentei, tribunalul arbitral trebuia să dea prioritate art. 13.1 din Regulile procedurii arbitrale prin care se stabileşte că acceptarea de către pârâţi a soluţionării cererii de către Curtea de Arbitraj poate să fie implicită dar nu neechivocă. Prin urmare, simpla sa pasivitate nu poate fi asimilată unei acceptări pentru judecarea cererii de către arbitraj. În final, recurenta a invocat dispoziţiile art. 15 alin. (2) din R.P.A. şi art. 3433 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora Tribunalul arbitral îşi verifică propria competenţă din oficiu şi cum menţiunea despre această verificare a fost înscrisă în cuprinsul sentinţei, dreptul său de a readuce spre examinare competenţa tribunalului arbitral pe calea acţiunii în anulare nu poate fi contestat.
În temeiul acestor motive, recurenta a solicitat admiterea recursului şi a acţiunii în anulare şi în fond respingerea acţiunii de primă instanţă.
Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului apreciind că Tribunalul arbitral avea competenţa materială să soluţioneze acţiunea formulată de SC C.U. SRL. A mai susţinut intimata că lipsa convenţiei arbitrale trebuia invocată până la primul termen de înfăţişare pentru ca, apoi, acest motiv să poată fi pus în discuţie prin acţiunea în anulare.
Recursul este nefondat.
1. Înainte de a examina criticile formulate în recurs trebuie observat în prealabil caracterul acţiunii în anulare care este determinat de natura sentinţei arbitrale, de caracterul său definitiv şi executoriu. De asemenea trebuie observat şi faptul că împotriva sentinţei arbitrale nu este deschisă calea apelului pentru executarea controlului judecătoresc. Din această perspectivă acţiunea în anulare apare ca o cale restrictivă de atac în condiţiile în care nu permite decât analiza limitată de art. 364 lit. a)-i) C. proc. civ. a hotărârii atacate. În contextul arătat şi recursul îndreptat împotriva sentinţei pronunţată în urma soluţionării acţiunii în anulare este limitat. Şi în ipoteza în care se invocă prevederile art. 3041 C. proc. civ. recursul nu poate viza decât dezlegările date criticilor care s-au referit la motivele de desfiinţare a hotărârii arbitrale prevăzute de art. 364 lit. a)-i) C. proc. civ.
2.Prin acţiunea în anulare s-a cerut Curţii de Apel să exercite controlul judecătoresc asupra hotărârii arbitrale în conformitate cu art. 364 lit. b) C. proc. civ. potrivit căruia „tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule sau inoperante".
Având în vedere acest motiv asupra căruia s-a pronunţat Curtea de Apel, recursul va fi examinat din aceiaşi perspectivă a verificării legalităţii modului în care a fost dezlegată această chestiune de drept. Dincolo de faptul că în recurs s-au invocat şi alte argumente în sprijinul criticii aduse deciziei, care nu au fost evocate în acţiunea în anulare, Înalta Curte va reţine că, în adevăr, judecata pe calea arbitrajului are la bază convenţia părţilor respectiv înţelegerea lor de a recurge la această modalitate de soluţionare a litigiilor. În speţă această clauză, deşi contestată în recurs, a existat întrucât a fost inserată în art. 13.1 din contractul nr. 2 din 26 mai 2004 prin care s-a stabilit că orice litigiu sau dispută în legătură cu executarea contractului va fi soluţionată de către trei arbitrii ai Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. Această clauză a fost preluată în contractul încheiat de recurentă care a înlocuit liderul iniţial al asociatei în participaţie. Această preluare rezultă şi din contractul încheiat la data de 23 mai 2006 întrucât s-a prevăzut expres, că toţi termenii şi condiţiile contractului iniţial rămân neschimbate (art. 6 din contract fila 166). Prin urmare schimbarea societăţii principale (liderul) din asociaţia în participaţiune trebuie înţeleasă ca o subrogaţie cu toate consecinţele referitoare la preluarea drepturilor şi obligaţiilor care decurg din raporturile juridice la care a participat liderul iniţial.
Din punctul de vedere al convenţiei arbitrale aceasta a rămas neschimbată şi şi-a produs efecte în persoana noului lider, astfel că susţinerea recurentei potrivit căreia este terţ faţă de contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2004 nu va fi primită întrucât a fost făcută cu scopul de a nu recunoaşte convenţia arbitrală şi soluţia tribunalului arbitral.
Cu aceste susţineri şi pe această cale, recurenta îşi manifestă dezacordul în legătură cu poziţia sa contractuală atât în ce priveşte contractul nr. 2/2004 care este la baza obligaţiilor din care s-a născut litigiul cât şi dezacordul în legătură cu încheierea noului contract de consorţiu, chestiune care nu poate fi reconsiderată în recurs, care aşa cum s-a arătat mai sus, este limitat doar la analiza art. 364 lit. b) C. proc. civ. Raporturile stabilite între membrii noului consorţiu nu constituie de asemenea obiect de analiză în recurs în conformitate cu motivul invocat. Ceea ce este esenţial este faptul că există convenţie arbitrală şi că în virtutea acesteia părţile recurg la arbitraj fiind obligate să se conformeze procedurii arbitrale, şi îndatoririi de a-şi exercita drepturile procedurale cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Dacă se admite că se critică într-o primă susţinere faptul că efectele convenţiei nu se produc şi în persoana recurentei şi odată cu aceasta se invocă excepţia de necompetenţă a tribunalului arbitral, Înalta Curte faţă de argumentele arătate mai sus, va reţine caracterul relativ al acestei excepţii care se deduce din dispoziţiile art. 35812 C. proc. civ. potrivit cărora dacă excepţia privind existenţa şi valabilitatea convenţiei arbitrale nu a fost ridicată până la primul termen de înfăţişare, partea este decăzută din dreptul de a o invoca.
Recurenta, trimiţând la dispoziţiile art. 13.1 din regulile procedurii arbitrale, admite că aprecierea asupra existenţei convenţiei arbitrale poate rezulta şi din introducerea de către reclamant a unei cereri de arbitrare precum şi din acceptarea de către pârât ca această cerere să fie soluţionată de Curtea de Arbitraj. Cu toate acestea apreciază că în cauza de faţă, în care a avut calitate de pârât, acceptarea sa nu îndeplineşte condiţiile de a fi neechivocă, acceptarea tacită neavând, în opinia sa, niciun efect.
Critica nu va fi reţinută întrucât condiţia „de a fi neechivocă" se deduce din manifestările ulterioare ale voinţei pârâtului care aşa cum s-a arătat nu a invocat excepţia nevalabilităţii convenţiei până la primul termen de înfăţişare şi apoi din îndeplinirea unor îndatoriri, de a numi arbitrul, în scopul desfăşurării procedurii de judecată cât şi din formularea apărărilor de fond.
Recurenta neagă în recurs faptul că s-a apărat pe fond apreciind că aceste apărări au fost formulate numai pentru exerciţiul dreptului la apărare. În realitate, atât din întâmpinare cât şi din notele de concluzii rezultă că au fost formulate şi apărări de fond şi că legătura dintre aceste susţineri ce vizează fondul şi excepţiile invocate nu este de natură să ducă la concluzia invalidităţii convenţiei arbitrale prin neacceptarea acesteia de către recurentă. Prin urmare dispoziţiile art. 35812 C. proc. civ. au devenit operante precum şi prevederile art. 13.1 din Regulile procedurii arbitrale, având în vedere aceste manifestări ulterioare ale voinţei recurentului.
Rezumând argumentele de mai sus se va reţine că validitatea clauzei compromisorii nici nu mai poate fi pusă în discuţie faţă de faptul că pârâta a acceptat arbitrajul Curţii prin formularea întâmpinării fără a ridica excepţia necompetenţei , a numit arbitrul şi şi-a formulat apărări de fond în faţa Tribunalului Arbitral.
În consecinţă critica va fi respinsă.
4. S-au invocat de către recurentă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală şi dispoziţiile art. 3432 C. proc. civ. pentru a susţine că tribunalul din oficiu şi-a verificat competenţa chiar şi în ipoteza în care necompetenţa nu se invocă de către o parte şi că, în aceste condiţii, este în drept să atace hotărârea arbitrală.
În adevăr, instanţa chemată să se pronunţe asupra excepţiei de necompetenţă în prezenţa unei convenţii arbitrale este instanţa mai întâi sesizată, în speţă tribunalul arbitral. În îndeplinirea obligaţiilor ce-i revin în conformitate cu art. 3433 alin. (2) C. proc. civ. Tribunalul arbitral şi-a verificat competenţa şi a stabilit că poate păşi la judecată întrucât încheierea convenţiei arbitrale exclude pentru litigiul care face obiectul ei competenţa instanţelor judecătoreşti. În ce priveşte dreptul de a cere desfiinţarea hotărârii arbitrale pentru inexistenţa convenţiei arbitrale, inopozabilitatea acesteia , nulitatea sau pentru alte cauze, Înalta Curte va reţine că acest drept nu i-a fost pus la îndoială recurentei dovadă fiind faptul că acţiunea în anulare a avut ca obiect tocmai analiza hotărârii arbitrale în conformitate cu art. 364 lit. b) C. proc. civ., iar împotriva soluţiei a declarat recurs. În consecinţă drepturile procesuale i-au fost respectate.
5. Într-o altă ordine de idei recurenta a susţinut că nici intimata nu poate susţine că a fost parte într-o convenţie arbitrală de sine stătătoare întrucât aceasta a preluat, prin contractul de cesiune de creanţă încheiat la 15 august 2005, de la C.P.R.U. SRL doar creanţa purtând asupra unei sume de bani iar nu şi calitatea de parte în convenţia arbitrală înglobată în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între C.P.R.U. SRL şi T.D.M. SA Grecia, liderul asociaţiei în participaţie. În sensul acestei susţineri a fost invocat art. 3431 alin. (2) C. proc. civ.
Nici această critică nu va fi reţinută având în vedere că dispoziţiile menţionate se referă la validitatea clauzei compromisorii care deşi este independentă de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă nu a fost contestată de intimată, care, aşa cum rezultă din actele dosarului şi din susţinerea recurentei, a fost totuşi preluată, printr-un contract de cesiune de creanţă. Trebuie observat că valabilitatea convenţiei arbitrale este parte integrantă a acordului părţilor de a soluţiona litigiul pe calea arbitrajului şi că aceasta poate fi opusă şi în cazul conexiunii unor contracte încheiate în derularea contractului iniţial. În practică se admite că există o tendinţă de a se atenua principiul relativităţii efectelor convenţiei, sub cerinţa ca legătura, conexiunea dintre contractele respective să fie evidentă. Pentru ca extinderea clauzei compromisorii să fie posibilă conexiunea trebuie să vizeze perioada în care s-au derulat operaţiunile din contractul iniţial şi cele conexe în aşa fel încât litigiul să poată fi soluţionat în întregul său.
În consecinţă, criticile aduse soluţiei pronunţată de Curtea de apel sunt nefondate, astfel că recursul potrivit art. 312 C. proc. civ., urmând să fie respins.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P.R.R.A.G.M.B.H. GERMANIA împotriva sentinţei comerciale nr. 227 din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă recurenta SC P.R.R.A.G.M.B.H. la plata sumei de 1.785 lei cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei SC C.U. SRL CONSTANŢA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2901/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2909/2009. Comercial → |
|---|
