ICCJ. Decizia nr. 2909/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2909/2009
Dosar nr. 37376/3/2007
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2009
Asupra perimării recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4170 din data de 21 martie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanţii V.C., D.F., T.D., T.N., G.M., N.I., S.E., T.P., T.L., D.G., E.G., I.A.L., T.G., T.E.N. împotriva pârâtei S.C.C.S.G. A.R.I.S. SRL şi în consecinţă a obligat pârâta să restituie suma de 500.000 Ron cu titlu de împrumut.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut în fapt şi în drept următoarele:
La data de 22 decembrie 2003 între RA A.P.P.S. - S.A.I.F.I. şi reclamanţi în calitate de finanţatori prin mandatar , dl. R.D. pe de o parte şi societatea pârâtă în calitate de beneficiar, pe de altă parte, s-a încheiat contractul nr. 11423 având ca obiect finanţarea beneficiarului de către finanţatori cu suma de cinci miliarde lei vechi în scopul acoperirii biletului la ordin în aceeaşi valoare emis de beneficiar în favoarea RA A.P.P.S. - S.A.I.F.I. în cadrul contractului de execuţie de lucrări nr. 8862 din 23 decembrie 2002 .
Potrivit contractului pârâta s-a obligat să returneze finanţatorilor suma astfel acordată, până la data de 31 martie 2004 , iar în situaţia în care în termen de 10 zile de la scadenţă beneficiarul nu achită în totalitate datoria, acesta avea obligaţia să cesioneze reclamanţilor creanţa sa de aceiaşi valoare faţă de SC T.G. I.E. SRL.
Faţă de cuprinsul convenţiei încheiate de părţi şi de împrejurarea că deşi finanţatorii şi-au îndeplinit obligaţia asumată prin transferarea sumei convenite prin ordin de plată vizat de bancă în contul pârâtei, aceasta din urmă nu a făcut dovada restituirii sumei împrumutate la termen, sau cesionării creanţei, instanţa, în temeiul art. 969 şi art. 970 C. civ. a apreciat ca întemeiată acţiunea reclamanţilor.
II. - Sentinţa fondului a fost apelată de societatea pârâtă pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie vizând prescripţia dreptului material la acţiune şi neexecutarea cu bună credinţă a obligaţiei înscrise în art. 2 din contract.
Prin Decizia comercială nr. 14 din 16 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
Răspunzând motivelor de apel, instanţa de control judiciar, constată că potrivit clauzei înscrise în art.5 din contract obligaţia principală a pârâtei de a restitui suma de 5 miliarde lei a devenit exigibilă la data de 31 martie 2004, după această dată curgând în beneficiul acesteia un termen de graţie de 10 zile , astfel încât exigibilitatea s-a prorogat până la data de 10 aprilie 2004.
Constată instanţa totodată că obligaţia principală, de plată, a fost dublată de o obligaţie alternativă, de cesionare către reclamanţi a creanţei de aceiaşi valoare pe care pârâta o deţinea împotriva SC T.G. I.E. SRL, iar din redactarea art.5 din contract rezultă cu certitudine că dreptul creditorului de a solicita îndeplinirea obligaţiei alternative s-a născut numai după scurgerea termenului de 10 zile ulterior date de 31 martie 2004.
Referitor la nerespectarea obligaţiei înscrise la art. 2 din contract, instanţa constată că retragerea şi restituirea biletului la ordin către pârâtă, revenea celui de al treilea cocontractant – RA A.P.P.S. – reclamanţii neavând nicio obligaţie în acest sens, iar pârâta nu a formulat în cauză o cerere reconvenţională pentru valorificarea dreptului său.
III - La data de 30 aprilie 2009 pârâta a declarat recurs împotriva acestei decizii solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului său astfel cum a fost promovat, schimbării sentinţei fondului şi respingerii acţiunii introductive ca prescrisă, iar în subsidiar în ipoteza respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată.
Recurenta şi-a întemeiat criticile formulate pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Argumentele recurentei în sprijinul criticii de aplicare greşită a legii au vizat următoarele:
- instanţa a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 4 şi art. 5 din contract prin care părţile au stabilit o obligaţie alternativă în sarcina debitorului, alegerea prestaţiei aparţinând debitorului;
- dreptul material la acţiune s-a născut la data scadenţei stabilite convenţional 31 martie 2004, iar termenul de 10 zile de la data de 31 martie 2004 prevăzut în art. 5 se referă la data scadenţei celei de a doua obligaţii (alternative) de a cesiona reclamanţilor creanţa sa;
- părţile au convenit expres, ca alegerea prestaţiei să aparţină creditorului (reclamanţilor) atunci când la data scadenţei debitorul nu optează pentru niciuna din prestaţii;
- faţă de împrejurarea că în calitate de debitor nu a optat pentru niciuna din prestaţii, reclamanţii erau îndreptăţiţi să ceară îndeplinirea oricărei dintre obligaţiile alternative, şi cum au optat pentru restituirea sumei împrumutate termenul general de prescripţie a început să curgă la 31 martie 2004 şi s-a împlinit la 31 martie 2007 anterior introducerii acţiunii;
- termenul de 10 zile nu este un termen de graţie acordat pentru returnarea sumei, ci reprezintă data scadenţei obligaţiei alternative, deoarece pentru obligaţia principală părţile au stabilit data scadenţei 31 martie 2004;
- hotărârea este nelegală şi netemeinică din perspectiva art. 970 C. civ. care obligă părţile să execute convenţiile cu bună credinţă, sub acest aspect reclamanţii nu au făcut nici un fel de dovadă a faptului asumat de R.A.A.P.P.S. de a retrage un bilet la ordin de aceiaşi valoare şi de a-l restitui emitentului, respectiv SC A. SRL.
IV. Înalta Curte verificând în cadrul contractului de legalitate Decizia atacată în raport de criticile formulate constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Clauzele aflate în dispută sunt cele convenite de părţi în art. 4 şi art. 5 din contract şi au următorul conţinut : „art. 4 Beneficiarul se obligă să returneze Finanţatorul suma de cinci miliarde lei (vechi) până la data de 31 martie 2004.
- art. 5 În situaţia în care, în termen de 10 zile de la data de 31 martie 2004, Beneficiarul nu va fi achitat în totalitate datoria către Finanţatori, beneficiarul se obligă să cesioneze Finanţatorilor, creanţa sa în cuantum de cinci miliarde lei, împotriva SC T.G. I.E. SRL".
2.Rezultă din conţinutul acestor articole că raportul juridic obligaţional convenit de părţi este complex, dând naştere unei obligaţii în sarcina pârâtei afectată de modalităţi sub aspectul termenului, dar şi din punctul de vedere al pluralităţii de obiecte.
Statuarea de către părţi a unui termen de 10 zile de la data de 31 martie 2004 până la care beneficiarul trebuie să îşi achite datoria, are semnificaţia juridică a termenului suspensiv reglementat de art. 1022 C. civ., respectiv un eveniment viitor şi sigur în privinţa procedurii lui până la care se amână începerea executării obligaţiei, iar odată împlinit termenul suspensiv, obligaţia ajunge la scadenţă, deoarece scadenţa constă în împlinirea termenului convenit de părţi în vederea executării obligaţiei ori exercitării drepturilor.
Cum părţile, într-o manieră clară şi neechivocă au convenit ca obligaţia de plată a datoriei să fie afectată de un termen suspensiv, cert, prin indicarea perioadei ce trebuie să se scurgă până la data când se va împlini, dezlegarea dată de instanţa de apel pe această chestiune este corectă, deoarece în raport de data scadenţei respectiv data împlinirii termenului suspensiv şi data introducerii acţiunii, termenul general de prescripţie al dreptului material la acţiune, de 3 ani, a fost respectat.
În ceea ce priveşte celălalt aspect, care caracterizează raportul juridic stabilit între părţi, ca fiind un raport complex, respectiv obligaţia alternativă a debitorului de a restitui datoria sau de a cesiona creanţa sa de valoare egală cu datoria cu consecinţa stingerii obligaţiei urmare executorii unei singure prestaţii, dreptul de a alege între obiectele obligaţiei aparţine creditorului după expirarea termenului, respectiv ajungerea obligaţiei la scadenţă conform art. 1026-1028 C. civ. care constituie sediul materiei.
Astfel spus, debitorul are alegerea numai în momentul plăţii, respectiv al executării obligaţiei, după expirarea termenului, dreptul de a alege aparţine creditorului, deoarece debitorul, prin neexecutarea niciuneia dintre prestări se consideră că a renunţat la această alegere.
Susţinerea recurentei potrivit căreia părţile au stabilit două scadenţe respectiv 31 martie 2004 pentru restituirea datoriei şi 10 zile de la 31 martie 2004 pentru cesiune nu numai că este în afara celor convenite în termeni clari şi expliciţi, dar este şi în contradicţie cu natura obligaţiilor alternative asumate, pe care nu o contestă, deoarece potrivit raţionamentului său dispoziţiile art. 1026-1028 C. civ. nu şi-ar mai găsit aplicarea.
În sfârşit, ultima critică a recurentei referitoare la aplicarea greşită a art. 970 C. civ., este argumentată pe chestiuni de fapt , de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate, sub aspectul legalităţii în această cale extraordinară de atac.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.S.G. A.R.I.S. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 14 din 16 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2902/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2912/2009. Comercial → |
|---|
