ICCJ. Decizia nr. 2922/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2922/2009
Dosar nr. 16383/3/2007
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, la data de 4 aprilie 2007, reclamanta SC E.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtul T.R.F., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâtul să-i plătească suma de 98.817,21 lei reprezentând contravaloarea serviciilor executate (comision 1,75dolari SUA %) în baza contractului de comision nr. 725 din 27 septembrie 2006 şi la plata sumei de 98.817,21 lei echivalentul comisionului, cu titlu de penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată aferente.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că, în derularea raporturilor contractuale izvorâte din contractul de comision nr. 725/2006 reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia asumată de a identifica în Bucureşti un teren pentru construcţie în parametrii indicaţi de pârâtul cumpărător, în vederea achiziţionării.
Pârâtul cumpărător nu a efectuat însă plata preţului la termenul scadent, respectiv la 26 noiembrie 2006 şi cum întârzierea a depăşit 30 de zile, proprietarul era obligat, conform contractului să plătească societăţii reclamante (agenţia), alături de comision şi o penalitate al cărui cuantum este egal cu cel al comisionului.
Reclamanta îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 969 şi urm., art. 1073, art. 1082 C. civ. şi art. 43 C. com.
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin sentinţa nr. 3755 din 24 aprilie 2007, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
La data de 13 septembrie 2007 pârâtul a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, admiterea cererii reconvenţională, în sensul că instanţa să dispună rezoluţiunea contractului de comision pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către reclamanta pârâtă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că pe lângă activitatea de identificare a imobilului agenţia avea şi obligaţia contractuală de a oferi cumpărătorului următoarele servicii conexe: organizarea vizitării imobilelor identificate; asistenţa la negocierea termenilor contractuali, inclusiv la încheierea unui antecontract dacă este cazul; furnizarea de informaţii privind costurile şi formalităţile aferente vânzării imobilului; asistenţa în vederea remiterii preţului convenit de către părţi; asistenţa la procurarea actelor prealabile necesare vânzării (certificat fiscal, certificat de sarcini/extras de carte funciară şi efectuarea formalităţilor necesare înregistrării acesteia (întabulare).
S-a susţinut că reclamanta-pârâtă nu şi-a îndeplinit niciuna din obligaţiile asumate ce fac obiectul contractului de comision încheiat de părţi, că la data de 27 septembrie 2006 reclamanta i-a prezentat două imobile, cel de-al doilea fiind situat în Bucureşti, sector 1, că întrucât cel de-al doilea imobil i-a convenit ca poziţie şi ca preţ a solicitat agenţiei actele de proprietate pentru imobilul vizionat precum şi un certificat de urbanism care să îl informeze asupra reglementărilor urbanistice ale terenului în cauză.
După această solicitare pârâtul-reclamant reconvenient nu a mai avut niciun fel de comunicare cu reclamanta, dar fiind interesat în achiziţionarea acestui imobil a făcut personal cercetări, aflând astfel că imobilul în cauză nu putea fi vândut, fiind în litigiu, respectiv în procedura executării silite prin licitaţie publică şi grevat de următoarele sarcini: drept de ipotecă în favoarea lui A.F. cu interdicţie de vânzare, închiriere şi demolare, somaţie nr. dos. 62/2006.
Ca urmare a achitării tuturor debitelor pe care le avea SC C.M.S. SA şi a subrogării în drepturile şi obligaţiile creditorului reclamant – reconvenient a încheiat la data de 21 noiembrie 2006 contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2242 la BNP M.G. şi a devenit proprietarul imobilului, toate sarcinile care îl grevau fiind stinse prin confuziune.
S-a arătat în final că motivul pentru care solicită rezoluţiunea contractului de comision nr. 725 din 27 septembrie 2006 este acela că reclamanta-pârâtă nu şi-a îndeplinit niciuna dintre obligaţiile asumate prin contract.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115-120 C. proc. civ., art. 1021 C. civ.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 1052 din 24 ianuarie 2008, a admis acţiunea principală, a obligat pârâtul să plătească reclamatei suma de 98.817,21 lei contravaloare comision 98.817,21 lei penalităţi şi cheltuieli de judecată aferente, a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată.
În pronunţarea acestei soluţii instanţa de fond a reţinut, în esenţă, cu privire la cererea principală refuzul nejustificat al pârâtului de a-i plăti reclamantei contravaloarea comisionului cuvenit serviciilor pe care aceasta şi le-a îndeplinit conform contractului dând eficienţă totodată şi clauzei penale convenite convenţional de părţi în cadrul contractului de comision.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1020 şi art. 1021 C. civ. pentru a se dispune rezilierea contractului de comision dat fiind faptul că reclamantul reconvenient nu a ataşat şi nici măcar nu a solicitat serviciile conexe de care a făcut vorbire.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamantul T.R.F., considerând-o netemeinică şi nelegală, criticând-o sub următoarele aspecte:
- instanţa a pronunţat hotărârea apelată, printr-o interpretare greşită, a dispoziţiilor contractuale, aplicând greşit dispoziţiile art. 969 C. civ.;
- potrivit art. III lit. c) teza a doua din contractul de comision: „Comisionul acoperea valoarea, atât a serviciilor de identificare a imobilului, cât şi a serviciilor conexe";
- apelantul nu a înţeles să plătească comisionul, stabilit de către părţi, deoarece, reclamanta, însăşi, nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, prin acelaşi contract, faţă de apelant, invocând astfel, în apărare, excepţia de neexecutare a contractului (exception non adimpleti contractus), care atrăgea, respingerea acţiunii acesteia;
- reclamanta s-a obligat, faţă de apelant, nu numai la identificarea terenului, pe care dorea să-l achiziţioneze, ci şi la îndeplinirea altor servicii, care, deşi, sunt intitulate conexe, faţă de situaţia de fapt, ce rezultă din actele dosarului, acestea având caracterul de obligaţii principale, de contraprestaţii, ce atrăgeau obligaţia acestuia, corelativă, de plată, a comisionului, dat fiind, caracterul sinalagmatic al contractului dintre părţi.
- obligaţiile la care apelantul nu a renunţat niciodată, erau: organizarea vizitării imobilelor identificate, asistenţă la negocierea termenilor contractuali, inclusiv, la încheierea unui antecontract, dacă era cazul, furnizarea de informaţii, privind costurile şi formalităţile aferente vânzării imobilului, asistenţa în vederea remiterii preţului, convenit de către părţi, asistenţă la procurarea actelor, prealabile, necesare vânzării (certificat fiscal, certificat de sarcini, extras de carte funciară) şi efectuarea formalităţilor necesare, înregistrării acesteia. Niciuna, dintre acestea, nu a fost îndeplinită de reclamantă, deşi apelantul a solicitat, în repetate rânduri, reprezentanţilor acesteia, acest lucru;
- valoarea comisionului a fost stabilit, în considerarea tuturor acestor servicii, care să justifice un preţ rezonabil, pentru comisionar, nefiind posibilă, datorarea comisionului, pentru îndeplinirea unei singure obligaţii, de către acesta, şi aceasta îndeplinită, doar parţial şi necorespunzător;
- instanţa, nu numai că nu a reţinut excepţia de neexecutare, invocată de apelant, ca un efect specific al contractului sinalagmatic, decurgând din subînţelegerea condiţiei rezolutorii, în contractele sinalagmatice, conform art. 1020 şi art. 1021 C. civ., dar a considerat, fără nici un temei şi fără nici o dovadă, că apelantul ar fi renunţat la aceste servicii;
- în ce priveşte concluzia instanţei, privind renunţarea sa, la aceste servicii, aceasta este profund nelegală şi esenţial netemeinică, deoarece, nu se bazează pe nicio probă, fiind preluată, necenzurat, din cererea reclamantei. Renunţarea, fiind prin ea însăşi un act de dispoziţie, pentru a putea si avută în vedere de instanţă, ar fi trebuit să îmbrace, cel puţin. Forma scrisă, iar conţinutul său, trebuia să aibă un caracter special, renunţarea neputând fi dedusă, pe baza unor prezumţii, din anumite împrejurări.
- din probele administrate în cauză, rezultă, dimpotrivă, că, apelantul a fost nevoit să efectueze, în locul reclamantei, mai multe dintre formalităţile, prealabile vânzării, tocmai, pentru a nu pierde, din culpa acesteia, afacerea, cu privire la acest imobil.
- instanţa nu a făcut o interpretare a contractului, conform voinţei interne a părţilor, aşa cum se instituie, cu titlu de principiu, în art. 977 C. civ., în sensul că, acestea au convenit ca, preţul (comisionul), să acopere valoarea tuturor serviciilor, la care reclamanta s-a obligat, iar nu să reprezinte, contravaloarea executării unuia dintre aceste servicii;
- instanţa a considerat că, simpla identificare a terenului de către reclamantă, atrage după sine, obligaţia de plată a comisionului fără a observa că, la acel moment, imobilul nu era susceptibil de vânzare convenţională, fiind supus procedurii avansate de vânzare la licitaţie, prin executorul judecătoresc (executare silită); în dosarul de executare nr. 62/2006, aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc – S.S..
- pentru a afla situaţia imobilului, faţă de lipsa de diligenţă a reclamantei şi de neexecutarea, de către aceasta, a obligaţiilor, cuprinse în art. 1 lit. b) din contract, apelantul a fost nevoit să încheie un contract, de asistenţă juridică, cu o casă de avocaţi, care oferindu-i aceste servicii, l-a taxat corespunzător.
- reclamanta-intimată nu a adus la îndeplinire, în mod corespunzător şi conform contractului, niciuna, dintre obligaţiile asumate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 492 din 19 noiembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului reţinând, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat corect situaţia de fapt în raport de probele administrate, aceasta făcând o interpretare şi aplicare adecvată a clauzelor contractuale şi dispoziţiilor legale în materie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul T.R.F., criticând-o pentru nelegalitate.
Recurentul îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
- art. 304 pct. 7 C. proc. civ.:
- instanţa a pronunţat hotărârea recurată fără a motiva concret Decizia de respingere a apelului declarat, mărginindu-se la argumentări generale şi la constatări lipsite de substanţă în raport cu actele şi lucrările dosarului;
- cele trei paragrafe în care Curtea constată „o situaţie de fapt" corect reţinută în cauză de către instanţa de fond sunt lapidare, instanţa mărginindu-se să preia necenzurat punctul de vedere al instanţei de fond, criticat în motivele de apel, neaducând nicio motivare proprie;
- art. 304 pct. 8 C. proc. civ.:
- instanţa de apel, a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, prin aceea că nu a apreciat corect „prestaţia" reclamantei care nu a depus nicio diligenţă în a onora obligaţiile asumate prin contractul de comision încheiat şi în considerarea cărora s-a stabilit valoarea comisionului datorat la 1,75% din preţul de vânzare a imobilului;
- instanţa a apreciat subiectiv că, reclamanta a „depus diligenţe" pentru obţinerea actelor de proprietate, deşi nu rezulta acest fapt de niciunde, chiar martorul reclamantei susţinând în declaraţia din 17 ianuarie 2008 că: „prima data am aflat despre procedura de executare silită de la pârât" şi că pârâtul a informat-o în permanenţă cu privire la toate datele aflate, astfel că buna sa credinţă nu poate fi contestată;
- instanţa de apel preluând motivarea instanţei de fond în întregime, a făcut o interpretare greşită a dispoziţiilor contractuale, aplicând greşit dispoziţiile art. 969 C. civ.
Arată recurenta că potrivit art. II lit. c) teza a doua din contractul de comision: „Comisionul acoperea valoarea atât a serviciilor de identificare a imobilului cât şi a serviciilor conexe" însă reclamanta însăşi nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate prin acelaşi contract, faţă de pârât, acesta invocând astfel, în apărare excepţia de neexecutare a contractului (exception non adimpleti contractus) care atrăgea respingerea acţiunii;
- în mod eronat instanţele au reţinut că pârâtul a renunţat la serviciile conexe care vizau: organizarea vizitării imobilelor identificate, asistenta la negocierea termenilor contractuali, inclusiv la încheierea unui antecontract dacă este cazul, furnizarea de informaţii privind costurile şi formalităţile aferente vânzării imobilului, asistenta în vederea remiterii preţului convenit de către părţi, asistenta la procurarea actelor prealabile necesare vânzării (certificat de sarcini, extras de carte funciară) şi efectuarea formalităţilor necesare înregistrării acesteia (intabularea), niciunul dintre acestea nefiind îndeplinit de reclamantă, instanţa de apel, la fel ca şi instanţa de fond, nu numai că nu a reţinut excepţia de neexecutare invocată ca un efect specific al contractului sinalagmatic, decurgând din subînţelegerea condiţiei rezolutorii în contractele sinalagmatice, conform art. 1020 şi art. 1021 C. civ., dar a considerat fără niciun temei şi fără nicio dovadă, că pârâtul ar fi renunţat la aceste servicii şi la obţinerea actelor de proprietate şi a datelor privind situaţia juridică a terenului în timp util de pârât nu poate fi imputată ca neîndeplinirii a unei obligaţii contractuale reclamantei;
- concluzia instanţei privind renunţarea pârâtului la serviciile evocate este profund nelegală şi esenţial netemeinică, deoarece nu se bazează pe nicio probă, fiind preluată necenzurat din cererea reclamantei (fără a fi susţinută de vreo dovadă).
- potrivit art. 1203 C. civ., magistratului nu îi este îngăduit să pronunţe hotărârea numai în baza unor prezumţii, decât dacă acestea au o greutate şi puterea de a naşte probabilitatea. Or, din probele administrate în cauză (declaraţia numitului P.I.V. autentificată sub nr. 94 din 24 ianuarie 2007) rezultă dimpotrivă că pârâtul a fost nevoit să efectueze în locul reclamantei mai multe dintre formalităţile prealabile vânzării, tocmai pentru a nu pierde din culpa acesteia, afacerea cu privire la acest imobil;
- instanţa nu a făcut o interpretare a contractului conform voinţei interne a părţilor, aşa cum se instituie cu titlu de principiu în art. 977 C. civ., în sensul că acestea au convenit ca preţul (comisionul) să acopere valoarea tuturor serviciilor la care reclamanta s-a obligat, iar nu să reprezinte contravaloarea executării unuia dintre aceste servicii (chiar necorespunzător);
- instanţa a considerat că simpla identificare a terenului de către reclamantă atrage după sine obligaţia de plată a comisionului, fără a observa că, la acel moment, imobilul nu era susceptibil de vânzare convenţională, fiind supus procedurii avansate de vânzare la licitaţie prin executorul judecătoresc (executare silită), în dosarul de executare.
- art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
- instanţa în mod greşit a respins apelul interpretând eronat actul juridic dedus judecăţii, făcând o aplicare greşită a legi, prin aceea că, deşi evidentă, excepţia de neexecutare a contractului invocată de noi, a fost respinsă ca o consecinţă a respingerii apelului declarat;
- analizând pe rând, obligaţiile asumate de reclamantă prin contract, raportat la probele administrate în cauză, concluzia instanţei de control judiciar nu putea fi alta decât aceea că se impune de desfiinţarea acestui contract, din vina reclamantei.
Astfel obligaţia de a identifica un imobil („imobilul") care să corespundă parametrilor menţionaţi în anexa 1 la contract nu a fost îndeplinită corespunzător, de vreme ce la data prezentării de către reclamantă (27 septembrie 2006, conform procesului-verbal) terenul nu putea fi vândut, fiind în litigiu, respectiv în cadrul procedurii de executare silită imobiliară, fapt ce rezultă chiar din declaraţia martorului Puşcaş Ioan, agentul imobiliar al reclamantei, care a declarat expres că a aflat de procedura de executare silită pentru prima oară de la pârât.
Înalta Curte examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat.
Astfel, în critica vizând nemotivarea deciziei recurate va fi înlăturată întrucât, din considerentele hotărârii reiese în clar care sunt argumentele de fapt şi de drept avute în vedere de instanţa de control judiciar în înlăturarea criticilor aduse de apelant hotărârii instanţei de fond.
Se reţine aşadar că Decizia atacată răspunde tuturor motivelor de apel, critica recurentului subsumată art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nefiind fondată sub acest aspect.
De asemenea, în ceea ce priveşte criticile încadrate de recurent în art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi acestea vor fi înlăturate întrucât se constată că instanţa de apel a dat o corectă interpretare actului juridic dedus judecăţii apreciindu-l corect din perspectiva obligaţiilor asumate de părţi conform voinţei reale a acestora astfel cum aceasta a fost concretizată în contractul de comision nr. 725/2006.
Astfel, obiectul contractului de comision constă, conform art. IA în identificarea de către reclamantă a unui teren, care să corespundă unor parametri specifici şi conform I B, în efectuarea celor 5 servicii conexe enumerate mai sus.
Ambele instanţe au analizat dinamica raporturilor contractuale din perspectiva drepturilor şi obligaţiilor părţilor în realizarea obiectului contractului, dând clauzelor contractuale o interpretare conformă voinţei reale exprimate de părţi la momentul încheierii contractului. În acest sens este de remarcat caracterul ferm al clauzelor contractuale invocate care nu lasă loc de echivoc în interpretare.
În ceea ce priveşte critica vizând pretinsa eroare a instanţei de apel în a reţine că pârâtul a renunţat la o parte din serviciile conexe, respectiv furnizarea de informaţii privind costurile şi formalităţile aferente vânzării imobilului existente în vederea remiterii preţului convenit, asistenţa la procurarea actelor prealabile necesare vânzării, întabularea, argumentaţia recurentului conţine referiri la probatoriul administrat şi la situaţii de fapt ce exced controlul de legalitate întrucât antamează exclusiv aspecte de netemeinicie a deciziei recurate.
Aceeaşi menţiune se impune a fi făcută şi în cazul criticii subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la pretinsa eroare în care s-a aflat instanţa de control judiciar atunci când a menţinut sentinţa apelată şi sub aspectul dezlegării pe care a primit-o cererea reconvenţională.
Astfel, argumentaţia adusă în susţinerea acestei critici recurentul se raportează din nou numai la situaţii de fapt şi probatorii, aspecte ce nu pot forma obiectul examenului de nelegalitate întrucât vizează netemeinicia hotărârii recurate.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând legalitatea deciziei atacate sub aspectul criticilor ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat şi în temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga recurentul să plătească intimatei SC E.I. SRL BUCUREŞTI cheltuieli de judecată în sumă de 2.500 lei conform chitanţei nr. 1 din 6 octombrie 2009 existentă la dosarul cauzei (fila 39).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul T.R.F. împotriva deciziei nr. 492 din 19 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Obligă recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante SC E.I. SRL BUCUREŞTI 2500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2921/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2927/2009. Comercial → |
|---|
