ICCJ. Decizia nr. 2921/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2921/2009
Dosar nr. 2922/112/2007
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 400 din 6 iunie 2008 a Tribunalului Bistriţa Năsăud s-au respins excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active pentru cererea de anulare parţială a licitaţiei din 10 decembrie 2008 şi excepţia de inadmisibilitate a petitului de revendicare masă lemnoasă pe picior formulate de pârâtele A.P.D.D. şi Consiliul Local Budacu De Jos, respectiv pârâta SC F.P. SRL.
Totodată, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea principală extinsă şi întregită formulată de reclamanta SC S.S.P.S. SRL împotriva pârâţilor A.P.D.D. Dealu-Negru prin O.S. Dealu Negru, Consiliul Local Budacu De Jos, prin primar şi SC F.P.SRL.
S-a admis acţiunea reconvenţională a pârâţilor-reclamanţi reconvenţionali, A.P.D.D. Dealu-Negru prin O.S. Dealu Negru şi Consiliul Local Budacu de Jos, prin primar împotriva reclamantei-pârâtă reconvenţională SC S.S.P.S. SRL şi în consecinţă s-a constatat rezoluţiunea contractului de furnizare masă lemnoasă pe picior nr. 255 din 19 aprilie 2007 încheiat de părţi.
Reclamanta SC S.S.P.S. SRL a fost obligată să plătească pârâtei O.S. Dealu Negru suma de 518 lei şi pârâtei SC F.P.SRL suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, raportat la atitudinea culpabilă a reclamantei care nu şi-a îndeplinit obligaţia de a solicita autorizaţia de exploatare până la finele anului 2007, că a operat pactul comisoriu de gr. III înscris în contract [art. 20 lit. b)] şi s-a rezoluţionat de plin drept contractul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC S.S.P.S. SRL, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi în consecinţă admiterea acţiunii formulată de reclamantă şi respingerea cererii reconvenţionale.
Prin Decizia nr. 227 din 5 decembrie 2008 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de reclamanta S.C. S.S.P.S. SRL SATU MARE a schimbat în tot sentinţa în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele A.P.D.D. Dealu Negru prin O.S. Dealu Negru şi Consiliul Local Budacu De Jos şi în consecinţă a dispus anularea parţială a licitaţiei publice din 10 decembrie 2007 organizată de pârâta de grad. I având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă pentru producţia anului 2008 în ce priveşte partida nr. 275.
A obligat pârâtele să-i elibereze actele necesare exploatării partidei nr. 275, respectiv actul de punere în valoare, autorizaţia de exploatare şi graficul de eşalonare la tăiere şi să-i predea partida spre exploatare.
A respins cererea reconvenţională a pârâtelor.
A obligat pârâtele în solidar să plătească reclamantei suma de 1678 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că rezoluţiunea contractului nu poate opera, fiecare dintre părţi fiind în măsură să invoce cu succes neexecurarea obligaţiei celeilalte şi că nu este admisibil să obţină efecte juridice din chiar omisiunea unei părţi de a se conforma contractului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs A.P.D.D. prin O.S. Dealu Negru invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei comerciale nr. 400 din 6 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Bistriţa – Năsăud.
În dezvoltarea în fapt a recursului recurenta a susţinut, în esenţă că instanţa de apel a admis acţiunea reclamantei însă a uitat de extinderea de acţiune formulată de reclamantă faţă de cumpărătoarea de bună credinţă – pârâta intimată S.C. F.P.SRL, precum şi de precizarea de acţiune prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei S.C. F.P.SRL să recunoască dreptul de proprietate al reclamantei asupra masei lemnoase din partida 275 Aluneasa şi să predea în posesie masa lemnoasă; că a arătat prin întâmpinare că partida a fost exploatată, iar preţul în întregime plătit; că S.C. F.P.SRL este posesoare de bună credinţă a unor bunuri mobile; că aprecierile instanţei de apel cu privire la culpa pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale nu pot fi reţinute; că în vederea perfectării contractului reclamata trebuia să se prezinte în vederea încheierii graficului de eşalonare la tăiere; că, contractul s-a încheiat la sediul comunei Budacu de Jos, însă anexa la contract, graficul de eşalonare care avea acelaşi regim cu contractul nu a mai fost încheiată de reclamantă cu O.S. Dealu Negru; Că O.S. Dealul Negru nu îi putea elibera şi graficul de eşalonare la tăiere în momentul semnării contractului pentru că cele două acte se eliberează la sedii diferite; că în ce priveşte documentul intitulat grafic de eşalonare la tăiere depus la dosarul cauzei de reclamantă, acest script nu îndeplineşte condiţiile de valabilitate, nefiind semnat şi ştampilat de şeful Ocolului Silvic; că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că „reclamanta nu a intrat în posesia graficului de eşalonare la tăiere"- fiind evident că un asemenea grafic cu valoare de oferă a fost înmânat reclamantei care l-a şi depus la dosarul cauzei; că se dovedeşte că un model de grafic a fost eliberat la cererea reclamantei, însă acesta nu probează momentul în care reclamanta l-a semnat şi faptul că ar fi solicitat vreodată validarea lui – semnarea de către şeful ocolului silvic; că reclamanta nu s-a prezentat în vederea încheierii graficului de eşalonare la tăiere sau în vederea obţinerii autorizaţiei de exploatare în termen şi nici nu a depus vreo dovadă la dosar în sens contrar; că recurenta şi-a îndeplinit obligaţia, fapt probat; că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile şi deci constatarea rezoluţiunii culpabile a contractului încheiat cu reclamanta este corectă.
Intimata S.C. S.S.P.S. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin încheierea de şedinţă de la 6 octombrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a citat A.P.D.D. prin O.S. Dealu Negru, pentru a preciza titularul cererii de recurs faţă de menţiunile din cuprinsul cererii de recurs.
Constatând că nu s-a da curs solicitării instanţei şi din analizarea cererii de recurs care este semnată şi ştampilată de A.P.D.D. Prin O.S. Dealu Negru se reţine că titulara acestei cereri este A.P.D.D. prin O.S. Dealu Negru, care a avut calitatea de intimată-pârâtă în apel. În raport de natura comercială a cauzei se constată că instanţa comercială a fost investită legal cu soluţionarea cauzei.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.
Cu privire la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se constată că dezvoltarea în fapt nu evocă o schimbare a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic.
Obiectul cererii s-a fundamentat pe raportul juridic născut ca urmare a încheierii contractului de furnizare masă lemnoasă pe picior nr. 2551/2007 pentru partida 275 Aluneasa şi a licitaţiei publice din 10 decembrie 2007 organizată de pârâta A.P.D.D. prin O.S. Dealu Negru, iar instanţa de apel s-a pronunţat în raport de acesta când a admis acţiunea reclamantei, a dispus anularea parţială a licitaţiei publice, a obligat pârâtele să elibereze actele necesare exploatării partidei nr. 275 şi a respins cererea reconvenţională.
Motivul de recurs ce vizează nepronunţarea instanţei de apel pe precizarea de acţiune formulată de reclamantă nu poate fi primit.
Recurenta nu este îndreptăţită să invoce în favoarea sa nepronunţarea instanţei pe precizarea la acţiune formulată de intimata reclamantă.
Potrivit principiului disponibilităţii de aceasta se poate prevala numai reclamanta, dacă se consideră vătămată nu şi recurenta care are calitatea de pârâtă.
Recurenta a invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă din analizarea criticilor ce vizează stabilirea culpei în neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, rezultă că raportarea la aceste dispoziţii este formală, deoarece ele nu vizează interpretarea, încălcarea sau aplicarea greşită a legii la care se referă art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În realitate recurenta solicită instanţei de recurs să reaprecieze situaţia de fapt prin reanalizarea probelor şi a concludenţei acestora.
Din acest punct de vedere, criticile vizează aspecte legate de netemeinicia hotărârii recurate, situaţie în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere.
Chiar şi referirile la forţa probantă ce trebuie acordată unor probe, nu sunt susceptibile de a fi încadrate în vreunul din cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Acestea se circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate, încât nu pot fi cenzurate în recurs.
Reţinând culpa comună datorită faptului că niciuna dintre părţi nu a luat o iniţiativă în sensul realizării şi/sau predării graficului – instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect în raport de starea de fapt stabilită necenzurabilă în recurs dispoziţiile legale, nefiind incident motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşadar, în mod întemeiat instanţa de apel a reţinut că rezoluţiunea contractului nu poate opera, fiecare dintre părţi fiind în măsură să invoce cu succes neexecutarea obligaţiei celeilalte.
În raport de complexitatea cauzei se va face aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi se va obliga recurenta la 5.000 lei cheltuieli de judecată în recurs către intimata-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondatrecursul declarat de A.P.D.D. prin O.S. DEALU NEGRU împotriva deciziei nr. 227 din 5 decembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială.
Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante S.C. S.S.P.S. SRL SATU NOU 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2912/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2922/2009. Comercial → |
---|