ICCJ. Decizia nr. 2940/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2940/2009
Dosar nr. 4006/1/2009
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1933 din 14 februarie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea promovată de reclamanta SC O. SA în contradictor cu SC A.U. SRL şi K & N E. SA având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă autentificat la 22 august 2003, încheiat între pârâte, ca neîntemeiată subsecvent respingerea excepţiei calităţii procesuale active.
Instanţa de fond a reţinut că cererea cu care a fost investită este o cerere în constatarea nulităţii absolute, nu o acţiune revocatorie, că reclamanta este creditoarea pârâtei SC A.U. SRL după cum rezultă din sentinţa nr. 397 din 20 iunie 2005 a Tribunalului Vâlcea şi că între pârâte s-a încheiat o convenţie la 6 martie 2003 prin care pârâta SC A.U. SRL recunoaşte faţă de pârâta K & N E. SA o datorie de 219.678 dolari SUA şi 453.489 Euro pentru a cărui garantare a încheiat două contracte de ipotecă autentificate la data de 22 august 2003.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost respinsă, constatându-se calitatea de creditoare a reclamantei.
Pe fond s-a apreciat că, contractul de ipotecă îndeplineşte condiţiile de validitate prevăzute de art. 1776 şi art. 1771 C. civ., că probele nu au relevat încheierea unei cesiuni de debit în dauna reclamantei şi că aspectele privind viciile de formă ale cesiunii de debit sau calitatea părţii care a semnat-o nu au relevanţă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 121 din 16 martie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, respingând excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii.
Instanţa de apel a reţinut că acţiunea cu care reclamanta a investit instanţa este o acţiune în nulitate nu o acţiune revocatorie iar motivul de nulitate invocat constă în încălcarea principiului dublei specializări dar şi în existenţa unei cauze ilicite şi a fraudei la lege.
Cu privire la primul motiv de nulitate instanţa de apel a reţinut că prevederile art. 1774 şi art. 1776 C. civ. care reglementează principiul dublei specializări a ipotecii nu au fost încălcate, prin contractele de ipotecă încheiate fiind individualizate atât imobilul adus în garanţie cât şi garanţia garantată, identificate prin locaţie suprafaţă, vecinătăţi şi număr cadastral iar creanţa determinată prin preţ.
Cu privire la cauza de nulitate vizând ilicitatea cauzei contractului de ipotecă ce ar fi încheiat cu scopul de a-i frauda interesele apelantei, instanţa de apel a reţinut că probele nu relevă intenţia intimatelor pârâte de a frauda interesele apelantei, contractele fiind încheiate ulterior promovării acţiunii în justiţie de obligare la plată a pârâtei SC A.U. SRL la o sumă de bani iar împrejurarea constituirii a două ipoteci nu poate proba ilicitatea cauzei ca de altfel nici pretinsa încălcare a art. 5 şi art. 8 din convenţia intimatelor datată 6 martie 2003.
În contra deciziei menţionate au declarat recurs reclamanta SC O. SA şi pârâta K & N E. SA.
1. Recurenta – reclamantă deşi invocă ca motiv de recurs pe cel reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 1774, art. 1776, Legea nr. 31/1990 art. 966 şi art. 968 C. civ., dezvoltarea criticilor în susţinerea acesteia antamează numai temeinicia hotărârii atacate.
Astfel, se critică reţinerea de către instanţa de apel pe baza probelor administrate a elementelor de identificare a imobilului adus în garanţie, cum ar fi locaţia, suprafaţa şi numărul cadastral, cuantumul creanţei la data de 10 martie 2004 care ar fi fost de 138.393,80 Euro şi că în ce priveşte sumele consemnate în contractul de ipotecă, asupra cărora părţile s-au înţeles la 6 martie 2003 în Salonic, Grecia, nu exista niciun act doveditor al cuantumului acestora, concluzia fiind că la data încheierii actului de ipotecă din 22 august 2003, nu exista un act doveditor cum prevede art. 1776 C. civ. sub sancţiunea nulităţii.
Că instanţa de apel a respins încuviinţarea probei cu înscrisuri precum şi a celorlalte probe în dovedirea faptului că administratorul Simion Ion, nu a avut un mandat special pentru ipotecarea imobilului conform statutului şi Legii nr. 31/1990.
Cu privire la frauda intereselor reclamantei de către pârâte şi imoralitatea cauzei recurenta susţine că dovada lor a făcut-o cu înscrisuri dar şi prin motivele de apel, contractul de ipotecă pe care pârâtele l-au încheiat având o cauză imorală şi fiind făcut în scopul de a-i frauda interesele, prezentând un istoric al succesiunii contractelor încheiate de pârâte.
Potrivit art. 304 C. proc. civ. partea introductivă, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, limitativ enumerate de acest text de lege.
Recurenta deşi invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu precizează în ce constă aplicarea sau interpretarea greşită a legii, toată dezvoltarea în fapt a recursului privind numai aprecierea probatoriului de către instanţa de apel în stabilirea unei situaţii de fapt, raportarea la anumite texte de lege fiind una formală sub aspectul condiţiei legalităţii la care este limitat controlul instanţei de recurs.
Cum potrivit art. 3021 lit. c), sub sancţiunea nulităţii, cererea de recurs trebuie să cuprindă cumulativ motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor şi cum din dezvoltarea evocată nu se identifică motive de nelegalitate, Înalta Curte va face aplicarea sancţiunii prevăzută de textul de lege citat şi va declara nulă cererea de recurs promovată astfel de reclamantă.
2. Recurenta pârâtă K & N E. SA invocă în critica deciziei atacate motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în a cărei dezvoltare arată că:
- nelegal instanţa de apel a respins excepţia lipsei de interes deoarece, în primul rând reclamanta nu invocă asupra imobilului ce face obiectul contractului de ipotecă a cărui anulare o solicită, un drept real sau un drept de ipotecă cu un rang de preferinţă prioritar şi în al doilea rând reclamanta nu justifică un interes propriu în formularea acţiunii, calitatea sa de creditor chirografar conferindu-i doar un interes eventual, nu unul actual;
- reclamanta nu justifica un interes în formularea cererii de chemare în judecată întrucât a intervenit prescripţia dreptului de a obţine executarea silită a sentinţei nr. 397 din 20 iunie 2005 a Tribunalului Vâlcea, secţia comercială, greşit apreciind instanţa de apel asupra recunoaşterii datoriei de către pârâta SC A.U. SRL la 18 ianuarie 2007, înscrisul aflat la fila 219 din dosarul de fond nefiind semnat şi ştampilat.
3. Recurenta reclamantă a depus la dosar întâmpinare la recursul declarat de pârâtă prin care solicita respingerea acestuia instanţele de fond şi de apel apreciind corect asupra calităţii sale de creditor chirografar. Mai arată intimata că a pornit executarea împotriva pârâtei SC A.U. SRL Bucureşti încă din 2004 contestaţiile la executare însă nefiind soluţionate până în prezent.
4. Recursul declarat de pârâtă nu este fondat.
Reclamanta a investit instanţa de fond cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute.
Sancţiunea nulităţii absolute a unui act juridic spre deosebire de a nulităţii relative, poate fi invocată nu numai de părţile care au încheiat respectivul act şi de succesorii lor dar de orice persoană chiar dacă nu are legătură cu actul în sine dar care justifică totuşi un interes, nulitatea absolută fiind o sancţiune de ordine publică.
Prin urmare, interesul pe care trebuie să-l justifice reclamantul într-o acţiune în nulitate absolută nu se identifică cu interesul pe care trebuie să-l justifice cocontractantul când invocă nulitatea relativă, de exemplu, sau oricare altă parte într-un raport juridic dedus judecăţii pentru ceea ce solicita de la instanţă, şi ca atare acesta nu trebuie şi nu poate fi analizat din perspectiva condiţiilor pe care interesul trebuie să le îndeplinească în oricare altă acţiune, anume de a fi actual, personal şi direct, aşa după cum nici calitatea procesuală activă nu se analizează în cazul nulităţii absolute prin prisma corespondenţei calităţii de reclamant cu calitatea de titular al dreptului dedus judecăţii.
Dat fiind caracterul de ordine publică a sancţiunii nulităţii, acţiunea cu privire la aceasta poate fi promovată de orice persoană nu însă de un prenitus extranei în raport cu actul juridic în cauză, cu condiţia ca aceasta să justifice totuşi un interes în accepţiunea comună a acestui termen, de legătură şi consecinţe cu actul juridic despre care se susţine că la momentul încheierii lui a încălcat dispoziţii imperative ale legii, sau a fost încheiat în frauda acestora sau a ordinii publice, justificare pe care reclamanta a făcut-o în motivarea acţiunii sale.
Drept urmare, apreciind ca neîntemeiate criticile formulate, faţă de cele ce preced recursul declarat de pârâtă, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii privind recursul declarat de reclamanta SC O. SA RM. VÂLCEA împotriva deciziei nr. 121 din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta K & N E. SA GRECIA împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2939/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2980/2009. Comercial → |
|---|
