ICCJ. Decizia nr. 3002/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3002/2009
Dosar nr. 453/1259/2007
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1048 din 7 noiembrie 2007 pronunţată în dosar nr. 453/1259/2007 al Tribunalului Comercial Argeş s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtele SC F. SA şi SC G.B.I. SRL ca neîntemeiată şi totodată s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC D.B. SRL Piteşti împotriva pârâtelor SC F. SA Piteşti, SC G.B.I. SRL Piteşti, SC E.E.A. SRL Piteşti, SC F.C.T. SRL Piteşti, SC I. SRL Piteşti, SC M.G. SRL Piteşti, SC P.C. SRL Piteşti, SC T.I. SRL Piteşti, SC A.G. SRL Piteşti, SC G.S. SRL Piteşti, SC G.A. SRL Piteşti, SC S.T. SRL Piteşti, SC V.T. SRL Piteşti, SC A.C. SRL Moşoia, SC N.L.C. SRL Piteşti, SC C.S. SRL Piteşti, SC F.F. SRL Piteşti, SC B.T. SRL Piteşti, SC S.K. SRL Piteşti, SC A.E. SRL Bascov, SC S.P. SRL Piteşti, SC G.D.C. SRL Piteşti, SC T.E. SRL Piteşti, SC E.O. SRL Albota.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă, investită ca urmare a admiterii recursului prin Decizia nr. 3865 din 29 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, şi casării hotărârilor pronunţate într-un ciclu procesual anterior, a reţinut în esenţă că reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor să respecte căile de acces aferente spaţiilor comerciale pe care reclamanta le deţine în Piteşti, Complexul F., Tronsonul Confecţii, astfel cum au fost trasate în momentul divizării, potrivit schiţei topografice, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 5.000.000 lei pe zi de la data modificării căilor de acces şi până la readucerea lor în forma iniţială.
În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor să lase liberă trecerea la spaţiul său comercial, precum şi la cele comune, respectiv la grupul sanitar, depozit, şi casa scărilor pentru ieşirea din complex, de asemenea sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 5.000.000 lei pe zi de întârziere, până la data eliberării accesului, precum şi obligarea pârâtelor să evidenţieze în actul cadastral calea de trecere ce constituie spaţiu comun, delimitată de cel aflat în proprietate exclusivă.
În raport de petitele acţiunii şi Decizia de casare a instanţei de recurs, tribunalul a pus în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize tehnice cu specialitate topometrie, însă reclamanta a refuzat să achite onorariul de expert cu motivarea că într-o fază procesuală anterioară s-a mai efectuat o expertiză.
În aceste condiţii, prima instanţă, pe baza acelei probe a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtele SC F. SA şi SC G.B.I. SRL având în vedere că ambele sunt proprietarele spaţiului limitrof cu cele aflate în proprietate comună pentru care trebuie asigurată servitutea de trecere, astfel încât prezenţa lor în acest proces este obligatorie.
Referitor la fondul litigiului, s-a reţinut că în lipsa unei expertize tehnice care să stabilească situaţia reală şi în condiţiile în care au intervenit modificări faţă de starea de fapt evidenţiată de prima expertiză, nu se poate stabili o cale de acces, motiv pentru care acţiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.
Apelul formulat de reclamantă a fost admis prin Decizia nr. 35 din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, cu consecinţa modificării în parte a hotărârii în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtelor să respecte calea de acces aferentă spaţiilor comerciale comune conform expertizei efectuate de ing. D.R. şi completării la expertiza întocmită de ing. P.G. şi să lase liberă trecerea la spaţiul comercial al reclamantei, astfel cum este evidenţiată în schiţa anexă la raportul de expertiză efectuată de ing. P.G. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, iar cheltuielile de judecată au fost compensate.
Pentru a proceda în acest mod, instanţa de apel a arătat că deşi soluţia dată în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, nu a format obiectul criticii în această cale de atac, tribunalul a dezlegat corect această problemă aducând o motivare corespunzătoare.
În privinţa fondului litigiului s-a considerat că obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum rezultă din conţinutul acţiunii reclamantei, şi dezbaterile din fazele procesuale anterioare, constă în obligarea pârâtelor la respectarea căilor de acces comune şi lăsarea liberă a accesului către acestea, şi nu stabilirea unei servituţi de trecere prin care să se încalce dreptul de proprietate al vreunei părţi implicate în cauză.
Cu această precizare, instanţa de apel, pe baza expertizei şi completării acestei probe, acceptată de o parte dintre pârâte a admis în parte acţiunea reclamantei, în sensul anterior menţionat, arătând în legătură cu cererea de acordare a daunelor cominatorii, că aceasta este nefondată, în lipsa dovezilor care să ateste prejudiciul suferit, iar în conformitate cu prevederile art. 276 C. proc. civ. s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC D.B. SRL criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ..
În dezvoltarea motivelor recurenta invocă faptul că, instanţa de apel, prin hotărârea pronunţată a lăsat nesoluţionat conflictul dintre părţi pentru că în ceea ce priveşte spaţiul comercial aflat în proprietate exclusivă, toate părţile sunt de acord, disputa vizând căile de acces la spaţiile comune, iar pe de altă parte, hotărârea nu este susceptibilă de executare silită.
O altă critică vizează omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra celui de al doilea capăt de cerere constând în obligarea pârâtelor de a menţiona în actul cadastral calea de acces stabilită prin hotărâre, petit în legătură cu care în considerente nu se regăseşte nicio menţiune.
Prin ultimul motiv, Decizia este criticată pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., în condiţiile în care toate cheltuielile pentru rezolvarea conflictului au fost efectuate de reclamantă, iar stabilirea unei căi de acces profită în egală măsură şi pârâtelor, care, de altfel, nu au formulat o cerere reconvenţională, care ar fi putut justifica o eventuală compensare.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la temeiurile de drept anterior menţionate, Curtea constată că este întemeiat.
Reclamanta prin acţiunea introductivă, a solicitat obligarea pârâtelor să respecte căile de acces aferente spaţiilor comerciale pe care le deţine, conform schiţei topografice din momentul divizării, sub sancţiunea unor daune cominatorii şi în subsidiar, obligarea pârâtelor să lase liberă trecerea la spaţiul său comercial şi la spaţiile comune, sub aceeaşi sancţiune, precum şi evidenţierea unei servituţi de trecere ce constituie spaţiu comun, delimitată de cel aflat în proprietate exclusivă.
Ca urmare a faptului că într-un prim ciclu procesual acţiunea reclamantei a fost respinsă ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 3865/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârile anterioare au fost casate, iar cauza trimisă spre rejudecare pentru a se examina pe fond, potrivit solicitărilor reclamantei formulate prin cererea de chemare în judecată (fila 3), dar şi a cererii subsidiare constând în stabilirea de către expert a unei căi de acces în varianta optimă pentru toate părţile.
În aceste condiţii, cele reţinute de instanţa de apel în sensul că obiectul cererii de chemare în judecată constă în solicitarea reclamantei de obligare a pârâtelor la respectarea căilor de acces aferente spaţiilor comune cât şi lăsarea liberă a accesului spre aceste spaţii şi nu stabilirea unei căi de trecere, ignoră atât petitele acţiunii cât şi cele stabilite prin Decizia de casare anterior menţionată, lăsând practic litigiul nesoluţionat şi încălcând totodată dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
De altfel, chiar în modalitatea în care a fost admisă acţiunea, hotărârea, în lipsa menţionării unor repere clare a căilor de acces nu este susceptibilă de executare, critica recurentei fiind întemeiată şi sub acest aspect.
În ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 276 C. proc. civ., cu consecinţa compensării cheltuielilor de judecată, Curtea constată că în lipsa oricărei motivări, examinarea concretă a criticii recurentei este dificil de realizat, fiind însă evident întemeiat şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În consecinţă, fiind incidente şi dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., soluţia ce se impune este aceea de admitere a recursului reclamantei, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC D.B. SRL Piteşti, împotriva deciziei nr. 35/A-C din 8 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3000/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3010/2009. Comercial → |
|---|
