ICCJ. Decizia nr. 3040/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3040/2009
Dosar nr. 21259/3/2007
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2009
Prin sentinţa comercială nr. 6004 din 30 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC C.E.L.I. SA. împotriva pârâtei S.M.I. SRL şi în consecinţă, s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare din 14 martie 2005, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 64.094 lei contravaloare avans, 64.094 lei penalităţi de întârziere şi 3.812 lei cheltuieli de judecată.
În motivare s-a reţinut că pârâta nu a dovedit executarea obligaţiei de predare a mărfurilor, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1020 – art. 1021 C. civ., cu repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost soluţionat prin Decizia comercială nr. 531 din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în sensul respingerii ca nefondat.
În considerentele deciziei s-a reţinut că cererea privind rezoluţiunea contractului nu se impunea a fi timbrată la valoare, în condiţiile în care petitul privind restabilirea situaţiei anteriore a fost în acest mod timbrat, ca o consecinţă a primului capăt de cerere.
De asemenea, reclamanta are calitate procesuală activă, dreptul şi interesul acesteia de a promova acţiunea derivând din dispoziţiile art. 12 lit. a) din OG nr. 51/1997, care nu îngrădesc dreptul finanţatorului de a recupera preţul plătit furnizorului, pentru bunurile nelivrate.
Curtea a mai reţinut că penalităţile de întârziere acordate au fost prevăzute contractual pentru situaţia nelivrării bunurilor care a condus la rezoluţiunea contractului.
Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, solicitând în principal modificarea deciziei şi pe fond respingerea acţiunii, iar în subsidiar, casarea deciziei cu aplicarea art. 314 C. proc. civ. şi respingerea acţiunii.
De asemenea, recurenta a solicitat şi întoarcerea executării sentinţei comerciale nr. 6004/2008, cu cheltuieli de judecată.
Se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., respectiv faptul că instanţa de apel a adăugat la lege prin considerentele care fac trimitere la art. 12 lit. a) din OG nr. 51/1997, prin admiterea rezoluţiunii contractului fără participarea în proces a utilizatorului şi prin menţinerea rezoluţiunii unui contract pus în executare invocând art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susţine că prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a luat în considerare că art. 12 lit. a) din OG nr. 51/1997 acordă drept de acţiune utilizatorului, dar concluzionează că reclamanta – locator – finanţator ar avea şi ea acest drept.
Cu referire la motivarea deciziei, recurenta susţine că în mod greşit instanţa de apel face trimitere la capătul 2 de cerere - repunerea părţilor în situaţia anterioară -, neexistând acest petit, însă nu motivează respingerea motivului de apel referitor la greşita interpretare a probelor administrate în fond.
Critica întemeiată pe art. 304 pct. 8 arată că instanţa de apel a ignorat faptul că a fost pus în executare contractul de către toate cele 3 părţi şi astfel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.
În baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se reiau criticile din apel în legătură cu necesitatea timbrării la valoare a rezoluţiunii contractului.
Apoi se invocă prevederile art. 7201 C. proc. civ. a căror nerespectare trebuia să conducă la soluţia inadmisibilităţii acţiunii, precum şi faptul că rezoluţiunea nu se putea pronunţa legal decât în prezenţa tuturor părţilor, contractul din speţă fiind tripartit.
Totodată, se susţine neanalizarea tuturor motivelor de apel.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei pronunţată în apel.
Analizând recursul în raport de motivele invocate, Înalta Curte va reţine următoarele:
În executarea contractului de leasing din 4 martie 2005 încheiat între autoarea recurentei (SC F.L. SA) şi utilizatorul SC F. SRL având ca obiect bunurile cuprinse în factura din 5 noiembrie 2004, părţile au încheiat contractul de vânzare –cumpărare din 14 martie 2005, vânzătoarea (furnizor) pârâtă încasând avansul de 30% de la finanţator, care, la rândul său l-a încasat de la utilizator.
Prin sentinţa civilă nr. 5171 din 22 septembrie 2006 rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, autoarea recurentei a fost obligată să restituie utilizatorului avansul încasat în baza contractului de leasing.
Întrucât pârâta nu a dovedit executarea obligaţiei de predare a bunurilor, finanţatorul a promovat acţiunea judecătorească de faţă, precizată, prin care a solicitat rezoluţiunea contractului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
În baza art. 12 lit. a) din OG nr. 51/1997, utilizatorul are drept de acţiune directă împotriva furnizorului, însă, nefiind expres prohibit, acest drept îi este recunoscut şi finanţatorului, cum bine a apreciat şi instanţa de apel.
Cum între utilizator şi furnizor nu sunt stipulate prin contractul de vânzare–cumpărare drepturi şi obligaţii reciproce, corect litigiul vizând rezoluţiunea contractului cu consecinţa repunerii furnizorului şi finanţatorului în situaţia anterioară, a fost legat numai între aceste părţi.
De altfel, într-un alt litigiu, evocat anterior, utilizatorul şi-a valorificat pretenţiile izvorâte din acelaşi act juridic.
În consecinţă, criticile întemeiate pe art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu sunt întemeiate.
La fel nici cele prevăzute la pct. 7; recurenta nu precizează concret care sunt considerentele contradictorii. Apoi, cererea vizând restituirea avansului achitat de reclamantă este consecinţa firească a rezoluţiunii şi se traduce prin repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, aşa încât se va reţine că instanţa a fost învestită cu o astfel de cerere.
Decizia pronunţată în apel este motivată, regăsindu-se toate argumentele care au format convingerea instanţei, inclusiv prin raportare la probele administrate, aşa încât nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu subzistă.
Nici criticile întemeiate pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu sunt fondate. Rezoluţiunea urmată de repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv restituirea avansului nu face inadmisibilă o cerere de plată a daunelor –interese, sub forma penalităţilor de întârziere în speţă.
Se va reţine totodată că sunt eronate susţinerile din recurs potrivit cărora petitul privind rezoluţiunea se timbrează la valoare, în condiţiile în care a-a solicitat şi s-a dispus asupra restabilirii situaţiei anterioare, cerere accesorie care a fost timbrată la valoare.
De asemenea, concilierea directă s-a realizat în speţă, aşa încât invocarea nerespectării dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. nu este fondată.
Celelalte critici au mai fost menţionate în cuprinsul recursului în baza altor temeiuri de drept şi astfel ele au fost analizate privind deja o rezolvare, Înalta Curte concluzionând că, nici motivele bazate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt fondate.
În consecinţă, reţinând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3038/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3041/2009. Comercial → |
|---|
