ICCJ. Decizia nr. 3041/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3041/2009
Dosar nr. 28743/3/2007
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 28 octombrie 2007 reclamanta SC R.T. SRL a chemat în judecată pârâta SC V.V.C.R. SRL. solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se dispună efectuarea reparaţiilor necesare potrivit procesului-verbal de recepţie din 25 mai 2007 la uşile ce au făcut obiectul contractului din 8 mai 2006, plata sumei de 68.545,44 lei penalităţi de întârziere de 0,15% lei pe zi din valoarea contractului de livrare şi montaj din 8 mai 2006 cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a închiriat imobilul situat în Constanţa pentru a-l renova şi exploata ca hotel.
În acest scop a încheiat cu pârâta V.I.D.C.O. un contract de livrare şi montaj prin care aceasta avea obligaţia să livreze şi să monteze la imobilul respectiv un număr de 120 de uşi de interior celulare potrivit art. 2 din contract.
Termenele de predare a uşilor a fost fixat conform contractului încheiat la data de 5 iunie 2006 şi respectiv 15 iunie 2006, dar finalizarea a avut loc la data de 25 mai 2007.
Din conţinutul procesului - verbal de finalizare a lucrării din 25 mai 2007 atât uşile cât şi montajul acestora prezentau unele lipsuri sau nefuncţionalităţi pe care pârâta s-a obligat să le remedieze în 15 zile de la întocmirea procesului – verbal, obligaţie nerespectată motivat de faptul că nu a finalizat lucrările deoarece un terţ furnizor SC S.T. SRL nu a livrat materialele la timp.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a acestei societăţi.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 1641 din 5 februarie 2008, a admis acţiunea obligând pârâta să efectueze reparaţiile necesare potrivit procesului-verbal de recepţie din 25 iulie 2007 la uşile ce au făcut obiectul contractului din 8 mai 2006 cu plata penalităţilor de întârziere de 68.545,44 lei reprezentând penalităţi de întârziere de 0,15% pe zi întârziere.
S-a admis totodată cererea de chemare în garanţie pe care a obligat-o să efectueze reparaţiile necesare potrivit procesului-verbal de recepţie din 25 mai 2007 la uşile care au făcut obiectul contractului din 8 mai 2006 cu plata aceloraşi penalităţi de întârziere.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a contestat pretenţiile reclamantei cât timp acestea au fost determinate în procesul-verbal de recepţie din 25 mai 2007, deficienţe confirmate şi de chemata în garanţie.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel chemata în garanţie arătând pe de o parte că instanţa de fond nu era competentă să soluţioneze capătul de cerere privind penalităţile de întârziere şi că contractul din 6 mai 2006 nu cuprinde clauză penală. De asemenea apelanta susţine lipsa culpei sale motivând că a respectat termenele contractuale de execuţie şi transport la obiectiv a uşilor, iar montajul l-a executat în funcţie de condiţiile create nefiind finalizate golurile din ziduri.
Urmare criticilor formulate Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 483 din 4 noiembrie 2008 a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa criticată în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în garanţie obligând-o numai la plata sumei de 34.277,72 lei cu titlu de penalităţi de întârziere. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei criticate şi a compensat în totalitate cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă, la fond, cu cele ale chematei în garanţie în apel.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa era competentă să soluţioneze capătul de cerere privind penalităţile de întârziere fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 17 C. proc. civ.
S-a mai reţinut că chemata în garanţie are o culpă în îndeplinirea obligaţiilor asumate, în condiţiile în care, prin procesul-verbal de finalizare a lucrării din data de 25 mai 2007 operaţiunea de montaj şi uşile livrate prezentau unele lipsuri sau nefuncţionalităţi pe care aceasta s-a obligat să le remedieze.
În aceste condiţii instanţa de apel a apreciat că, neîndeplinirea la termen a obligaţiilor către reclamantă se datorează culpei concurente a pârâtei şi chematei în garanţie, astfel că plata penalităţilor de întârziere trebuie suportată, în egală măsură, de aceste părţi atâta vreme cât, cele 2 contracte au aproximativ aceiaşi valoare.
Împotriva soluţiei instanţei de apel au declarat recurs ambele părţi.
Criticile pârâtei SC V.V.C.R. SRL. fac referire la aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că buna credinţă a societăţii în achitarea contravalorii contractului de vânzare-cumpărare din 6 mai 2006 nu poate fi reţinută ca o culpă care să conducă la diminuarea cu 50% a cererii de chemare în garanţie.
Se arată că în mod eronat instanţa de apel reţine că etajul 3 al Hotel Palace a fost finalizat în august 2006, iar darea în exploatare a camerelor de pe acest etaj a permis cazarea angajaţilor SC S.T. SRL, că s-a făcut un calcul eronat privind cuantumul penalizărilor raportat la diferenţa dintre contracte.
Recurenta consideră că au fost încălcate dispoziţiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., ştiut fiind că cererea de chemare în garanţie depinde de soluţia din cererea principală.
Chemata în garanţie, reia criticile din apel arătând că hotărârea s-a dat cu încălcarea altei instanţe – art. 304 pct. 3 C. proc. civ. faţă de valoarea capătului de cerere privind penalităţile de întârziere.
De asemenea se susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină având în vedere că în contractul din 2006 nu există clauză penală care să o îndreptăţească pe pârâtă să solicite penalităţi de întârziere.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit art. 304 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
În acest context se vor avea în vedere numai criticile privind motivele de nelegalitate.
Astfel criticile formulate de pârâtă fac referire la aspecte de netemeinicie ce ţin de calea de atac a apelului.
Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că s-au avut dispoziţiile acestei reglementări, condiţiile ce trebuie îndeplinite şi mai mult s-a considerat că neîndeplinirea la termen a obligaţiilor s-a datorat culpei concurente a pârâtei şi chematei în garanţie justificat dispunându-se suportarea penalităţilor de întârziere în egală măsură.
Nu poate fi primită critica privind lipsa de competenţă privind judecarea penalităţilor de întârziere, având în vedere că acestea reprezintă un accesoriu al principalului situaţie în care s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 17 C. proc. civ.
Cu privire la penalităţile de întârziere, critica chematei în garanţie potrivit căreia nu au nicio bază reală nu poate fi primită cât timp există clauză penală în contractul dintre părţi [art. 8 alin. (1)] care stabileşte că acestea, pot depăşi valoarea contractului.
Pe de altă parte, în contractul dintre pârâtă şi chemata în garanţie există clauză penală [art. 6 alin. (1)] fără a se determina cota de penalităţi.
În consecinţă nu se poate reţine că al II-lea capăt de cerere având ca obiect plata penalităţilor nu are bază legală, cât timp pretenţia se întemeiază pe o clauză penală expresă şi determinată prin acordul succesiv al celor 3 părţi.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta SC V.V.C.R. SRL. –Bucureşti şi de chemata în garanţie SC S.T. SRL Focşani – prin administrator judiciar A.C. IPURL Focşani împotriva deciziei nr. 483 din 14 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3040/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3045/2009. Comercial → |
|---|
