ICCJ. Decizia nr. 3087/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3087/2009
Dosar nr. 5661/325/2008
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 4 aprilie 2008, sub nr. 5661/325/2008, reclamanta SC M.R. SRL Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că este titularul unui drept de locaţiune valid conferit prin contractul de închiriere nr. 2 din 13 iulie 2007, nefiind îndeplinită condiţia prealabilă de reziliere a acestui contract, prevăzută în art. XII lit. b) şi să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată ocazionată de prezentul demers judiciar, în caz de opunere.
Prin sentinţa civilă nr. 14704, pronunţată la data de 20 noiembrie 2008, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara şi, în consecinţă, a declinat în favoarea Tribunalului Timiş, secţia comercială, competenţa soluţionării cererii formulate de reclamanta SC M.R. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data de 8 decembrie 2008, sub nr. 5661/325/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 18/PI, pronunţată la data de 16 ianuarie 2009, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia netimbrării şi, în consecinţă: a anulat cererea formulată de reclamanta SC M.R. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, ca netimbrată.
În motivarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, până la termenul de la 16 ianuarie 2009, reclamanta nu a depus la dosar timbre judiciare în valoare de 0,30 lei şi nici nu a făcut dovada că ar fi plătit taxa judiciară de timbru în valoare de 19,00 lei, deşi necesitatea îndeplinirii acestor obligaţii i-a fost adusă la cunoştinţă cu ocazia citării sale pentru acelaşi termen, aşa după cum se atestă în procesul-verbal de la 22 decembrie 2008 aflat la dosar (fila 5).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC S. România SRL (cu denumirea anterioară SC M.R. SRL), solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiş.
Prin Decizia nr. 93/A, pronunţată la data de 7 mai 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a admis apelul declarat de reclamanta SC S. România SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 18/PI din 16 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 5661/325/2008, a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
La acel unic termen de judecată, reclamanta a fost citată prin afişare, cu numele de SC M.R. SRL, însă conform art. 88 alin. (1) pct. 4 citaţia trebuie să cuprindă numele, domiciliul şi calitatea celui citat, menţiuni care, potrivit alin. (2), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
După cum rezultă din certificatul de înregistrare, începând cu luna septembrie 2009 societatea are un alt nume, respectiv SC S. România SRL, care nu a fost înscris pe citaţie, deşi din înscrisul aflat la fila 110 dosar reiese această denumire actuală a reclamantei de care, însă, nu s-a ţinut seamă. Art. 98 C. proc. civ. se referă la aducerea la cunoştinţa instanţei doar a schimbării domiciliului unei părţi şi, de altfel, aşa cum s-a arătat, la dosar a existat dovada cu denumirea actuală a societăţii reclamante.
Mai mult, reclamanta a fost citată la un sediu incomplet, întrucât în toate înscrisurile de la dosar aceasta a precizat şi formularea „U.I.B.C.", de care, însă, instanţa nu a ţinut seama pentru a o înscrie în citaţia emisă pentru termenul de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul menţinerii sentinţei civile nr. 18/PI din 16 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Timiş, ca fiind temeinică şi legală.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., pârâtul a invocat, în esenţă, următoarele motive:
Instanţa de apel nu a analizat în mod corect susţinerile reclamantei apelante; reclamanta apelantă a formulat motivarea cererii de apel pe un înscris aflat la fila 110 dosar, de unde reiese că SC M.R. SRL se numeşte SC S. România SRL, înscris care reprezintă, de fapt, un certificat de grefă, înscris care nu are valoarea unui certificat constatator care să facă dovada schimbării denumirii societăţii parte în cauză.
Or, de la data la care a fost schimbată denumirea societăţii, 17 septembrie 2008 şi până la data la care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 14704, prin care a fost declinată competenţa în favoarea Tribunalului Timiş, au existat două termene de judecată, respectiv, 9 octombrie 2008 şi 6 noiembrie 2008, termene la care reclamanta apelantă a fost reprezentată de avocat, conform încheierilor de şedinţă şi la care nu s-a formulat nicio cerere şi nu s-a depus niciun înscris prin care să se aducă la cunoştinţă instanţei de judecată faptul că societatea reclamantă a procedat la data de 17 septembrie 2008 la schimbarea denumirii societăţii din SC M.R. SRL în SC S. România SR.
Având în vedere dispoziţiile art. 108 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., în care se prevede că nimeni nu îşi poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt, consideră recurenta că instanţa de apel din eroare nu a analizat cele invocate mai sus şi a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, neţinând cont de faptul că apelanta îşi invocă propria culpă.
Analizând recursul pârâtului, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin primul motiv de recurs formulat, care poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara critică reţinerile instanţei de apel, în sensul că aceasta nu a analizat în mod corect susţinerile reclamantei-apelante referitoare la înscrisul aflat la fila 110 dosar, înscris care reprezintă de fapt un certificat de grefă, şi care nu are valoarea unui certificat constatator, care să facă dovada schimbării denumirii societăţii parte în cauză.
Acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Din economia prevederilor pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. rezultă, fără putinţă de tăgadă, că motivul de recurs înscris în acest text vizează interpretarea greşită de către instanţa de apel a „actului juridic dedus judecăţii".
În recursul de faţă, nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât certificatul de grefă eliberat de o instanţă judecătorească nu constituie un act juridic.
Textul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se referă la actele juridice în sens de negotium juris, adică manifestări de voinţă producătoare de efecte juridice, şi nicidecum în sens de instrumentum probationis, adică de înscris, ca mijloc de probă.
Este evident că acest certificat nu reprezintă un act juridic, în sens de manifestare de voinţă a părţilor, producătoare de efecte juridice, pentru a se putea pune problema greşitei interpretări, schimbării naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Aşadar, deşi recurentul invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, ci la greşita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.
Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe dezvoltarea actului juridic dedus judecăţii, respectiv cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că, începând cu luna septembrie 2009, societatea reclamantă are un alt nume, respectiv SC S. România SRL, însă, faptul că a considerat că, din înscrisul aflat la fila 110 dosar, reiese denumirea actuală a reclamantei, de care, însă, nu s-a ţinut seamă, nu înseamnă că instanţa a schimbat natura actului sau înţelesul lămurit al acestuia, ci doar că, din ansamblul actelor şi lucrărilor de la dosar, reiese că societatea reclamantă nu a fost legal citată.
Faţă de cele mai sus arătate, acest motiv de recurs apare drept nefondat, şi, ca atare, urmează a fi respins.
În susţinerea celui de-al doilea motiv de recurs invocat, întemeiat pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentul-pârât Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara arată că, de la data la care societatea reclamantă şi-a schimbat denumirea (respectiv, 17 septembrie 2008), şi până la data pronunţării sentinţei instanţei de fond, au trecut două termene, termene la care aceasta a fost prezentă, prin avocat şi nu a încunoştiinţat instanţa despre schimbarea denumirii, aspecte faţă de care apreciază hotărârea recurată ca fiind nelegală şi netemeinică, în raport de prevederile art. 108 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., instanţa de apel neţinând cont de faptul că apelanta îşi invocă propria culpă.
Şi acest motiv de recurs este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „citaţia va cuprinde: numele, domiciliul şi calitatea celui citat", menţiuni prevăzute sub sancţiunea nulităţii, astfel cum prevede alin. (2) al aceluiaşi articol.
Numele la care se referă art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. are în vedere numele corect, complet şi actual al celui citat, în speţă, denumirea societăţii comerciale parte, fapt ce rezultă din reglementarea prevăzută în art. 100 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Citarea părţii pe o altă denumire decât cea reală, neindicarea denumirii complete ori indicarea greşită a acesteia reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care atrage nulitatea actului.
Nulitatea prevăzută de art. 88 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este o nulitate expresă, ce cade sub incidenţa art. 105 alin. (2) C. proc. civ., partea nefiind obligată a face dovada vătămării produse prin nerespectarea formelor legale, vătămarea fiind prezumată de lege.
Aşa fiind, cum citarea societăţii reclamante s-a făcut sub denumirea veche şi la un sediu incomplet, în situaţia în care instanţa a avut cunoştinţă de denumirea reală a părţii, chiar dacă schimbarea denumirii nu a fost notificată în forma prevăzută de art. 98 C. proc. civ., în speţă sunt pe deplin incidente prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., citarea trebuind să se facă pe noua denumire.
În aceste condiţii, criticile formulate de recurentul-pârât Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara, privind ignorarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 108 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., apar drept nefondate, sancţiunea nulităţii absolute a actului procedural îndeplinit cu neobservarea formelor legale fiind pe deplin aplicabilă.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara împotriva deciziei nr. 93/A din 7 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3082/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3088/2009. Comercial → |
|---|
