ICCJ. Decizia nr. 3288/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3288/2009
Dosar nr. 9003/99/2008
Şedinţa publică din 9 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 11 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. 9003/99/2008, s-a dispus suspendarea judecării recursului formulat de SC S.M.C. SRL în contradictoriu cu O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iaşi, pentru lipsa nejustificată a părţilor, conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs SC S.M.C. SRL Iaşi, fără a-l timbra cu 4 lei taxă judiciară de timbru şi 0,15 lei timbru judiciar, deşi i s-a pus în vedere această obligaţie legală, conform dovezii de la dosar.
Conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată, şi a Normelor Metodologice de aplicare a acestei legi, respectiv art. 9 din OG nr. 32/1995, modificată, sancţiunea în această situaţie este anularea cererii şi cum, în cauză nu s-a dovedit că recurenta - reclamantă beneficiază de scutirea sau amânarea de la plata acestor obligaţii fiscale, Înalta Curte urmează a da eficienţă acestor dispoziţii legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de pârâta SC S.M.C. SRL Iaşi, împotriva încheierii Curţii de Apel Iaşi din 11 mai 2009, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 3285/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3289/2009. Comercial → |
---|