ICCJ. Decizia nr. 3289/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3289/2009
Dosar nr. 9423/63/2008
Şedinţa publică din 9 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 26 din 20 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia comercială, s-a disjuns capătul de cerere având ca obiect legalitatea referatului din 1994 emis de C.L.M. Craiova şi înregistrarea acestui capăt de cerere ca dosar separat, fiind acordat termen pentru soluţionare la 10 februarie 2009. A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul T.A. împotriva pârâţilor SC C. SA, SC R.I. SRL şi Ş.I.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că între părţi au existat mai multe litigii soluţionate de Judecătoria Deva, Tribunalul Hunedoara şi Curtea de Apel Alba Iulia, pârâtul Ş.I. având în cadrul acestora iniţial calitatea de reprezentant al SC C. SA, iar ulterior pe aceea de director şi reprezentant SC R.I. SRL. Aceste calităţi au fost consemnate în delegaţiile emise de către SC C. SA şi contestate de către reclamant.
Instanţa a apreciat că, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea delegaţiei din 21 martie 1997 aflată la dosarul nr. 452/1997 al Curţii de Apel Alba Iulia, anularea delegaţiei din 18 noiembrie 1996 aflată la dosarul nr. 3533/1996 al Tribunalului Hunedoara şi anularea delegaţiei din 4 decembrie 1995 aflată la dosarul nr. 4582/1995 al Judecătoriei Deva, reclamantul nu a indicat motivul de nulitate ce ar afecta valabilitatea acestuia, delegaţiile contestate emanând de la aceeaşi societate comercială şi împuternicind aceeaşi persoană în vederea reprezentării sale în diverse litigii.
Cu privire la capetele de cerere având ca obiect constatarea faptului că pârâtul Ş.I. a avut dublă calitate în timpul procesului la Judecătoria Deva, Tribunalul Hunedoara şi Curtea de Apel Alba Iulia, privind dosarul nr. 4582/1995 al Judecătoriei Deva, respectiv a fost atât reprezentant al SC R.I. SRL, precum şi reprezentantul SC C. SA, a faptului că potrivit cererii de înscriere menţiuni emisă de O.R.C., pârâtul Ş.I. a fost cooptat ca asociat al SC R.I. SRL din 27 august 1993, a faptului că s-a încălcat procedura de judecată, deoarece pârâţii au făcut uz de aceste delegaţii la Judecătoria Deva, Tribunalul Hunedoara şi Curtea de Apel Alba Iulia, obţinând hotărâri judecătoreşti favorabile, prin care s-a anulat titlul locativ deţinut de T.A. pe spaţiul comercial în suprafaţă de 173,66 mp situat în Craiova, a faptului că, prin Decizia nr. 124/A/2004, dosar nr. 31/2004 al Tribunalului Hunedoara, s-a făcut dovada de către vicepreşedintele Tribunalului Hunedoara, cu acte, că la fond, apel şi recurs, Ş.I. este directorul şi reprezentantul SC R.I. SRL Craiova, a faptului că pârâtul Ş.I. a apărut în instanţă în dublă calitate, conform deciziei nr. 2125/1996 precum şi a deciziei nr. 1500/2002 ale Tribunalului Hunedoara, privind aceeaşi cauză, a faptului că prin încheierea din 16 octombrie 2002, în dosarul nr. 3533/1996, s-a făcut dovada cu acte că, la fond, apel şi recurs, pârâtul Ş.I. este reprezentantul pârâtei SC C. SA Craiova, a faptului că, prin sentinţa nr. 2800/1996 a Judecătoriei Deva, instanţa nu a dispus evacuarea intimatului T.A. din spaţiul comercial din litigiu, a faptului că, la data de 16 iunie 1997 prin procesul – verbal de executare, intimatul T.A. a fost evacuat abuziv din spaţiul comercial din litigiu, instanţa a reţinut că, în fapt, prin aceste capete de cerere reclamantul nu a solicitat constatarea existenţei inexistenţei unui drept, ci stabilirea unor situaţii de fapt.
Instanţa a apreciat astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile admisibilităţii unei acţiuni în constatare, aserţiunile reclamantului din cuprinsul acestor capete de cerere, neîndreptăţind instanţa să le considere ca fiind cereri de constatare a existenţei sau inexistenţei unui drept, ci drept cereri privind constatarea unor situaţii de fapt.
În consecinţă, potrivit art. 111 C. proc. civ., s-a constatat că cererea este inadmisibilă în condiţiile în care prin conţinutul său se solicită constatarea unei situaţii de fapt, iar nu a unui drept.
Totodată, faţă de capetele de cerere având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de închiriere pe spaţiul comercial în suprafaţă de 173,66 mp, situat în Craiova, evacuarea pârâţilor din spaţiul comercial în suprafaţă de 173,66 mp, situat în Craiova şi reintegrarea reclamantului T.A. în acest spaţiu, iar în caz de neexecutare obligarea pârâţilor la plata fiecare către reclamant a sumei de 1.500 lei pe zi întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data executării prezentei hotărâri, să se dispună, prin încheiere, înaintea primului termen de judecată, sigilarea spaţiului comercial în suprafaţă de 173,66 mp, până la data reintegrării reclamantului T.A. în spaţiu, instanţa de fond a constatat în concluzie că spaţiul comercial în litigiu este aflat în prezent în proprietatea privată a unei persoane juridice de drept privat, dreptul acesteia fiind consfinţit prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, fiind neîntemeiată susţinerea reclamantului în sensul că se impune anularea actelor reprezentând titlul locativ şi de proprietate al pârâtei pentru faptul existenţei în patrimoniul reclamantului a dreptului de folosinţă cu privire la spaţiul comercial în litigiu, acest drept fiind în prezent inexistent, urmare a revocării actelor prin care organele administraţiei publice locale dispuseseră în acest sens.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect legalitatea referatului emis de C.L.M. Craiova, în raport de competenţa specială de soluţionare a acestuia şi de dispoziţiile art. 165 C. proc. civ., instanţa de fond a disjuns capătul de cerere având ca obiect legalitatea referatului emis de C.L.M. Craiova şi a dispus înregistrarea acestui capăt de cerere ca dosar separat, acordând termen pentru soluţionarea acestuia la 10 februarie 2009.
Prin Decizia nr. 70 din 2 aprilie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul T.A. împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În pronunţarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Referitor la primul motiv de apel, privind tergiversarea soluţionării cauzei de către instanţa de fond, Curtea de Apel a apreciat că acesta este nefondat, având în vedere dispoziţiile art. 25 C. proc. civ., întrucât formularea unor cereri de abţinere de către judecător nu are în vedere tergiversarea soluţionării cauzei.
În ce priveşte ce-a de-a doua critică referitoare la faptul că instanţa de fond a interpretat eronat actele deduse judecăţii a căror nulitate se solicită, curtea de apel a constatat că apelantul nu a indicat în mod corect la ce aspecte se referă. În plus, chiar în ipoteza susţinută de apelant, în care numitul Ştefănescu Ion ar fi avut în acelaşi timp dublă calitate, atât de reprezentant al pârâtei cât şi în calitate de reprezentant al reclamantei, s-a apreciat că aceste aspecte trebuiau invocate la momentul respectiv.
Faptul că aceeaşi persoană ar fi întrunit în acelaşi moment atât calitatea de reprezentant al reclamantei cât şi calitatea de reprezentant al pârâtei constituie o apărare pe care apelantul reclamant trebuia să o invoce în cadrul litigiului respectiv, la acel moment. De altfel, solicitarea privind anularea delegaţiilor nu constituie o acţiune în sine distinctă, ci, după cum s-a arătat, o apărare pe care apelantul reclamant trebuia să o valorifice la momentul respectiv. În plus, aspectul invocat nu are relevanţă asupra litigiilor de fond. Ca atare, problema încălcării dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., invocate de apelantul reclamant în cadrul motivelor de apel, referitoare la faptul că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, trebuia ridicată de apelant în cadrul litigiului în calea de atac şi nu la momentul actual, într-o acţiune ulterioară.
Aspectele invocate de apelant privind dubla calitate de reprezentant a aceleiaşi persoane cât şi aspectele privind schimbarea calităţii părţilor în apel constituie în principiu motive de nulitate relativă, conform dispoziţiilor art. 161 C. proc. civ. Ca atare, nefiind motive de nulitate absolută, ci motive de nulitate relativă ele trebuiau invocate doar de către apelantul - reclamant şi nu de către instanţă din oficiu, la momentul respectiv când s-a soluţionat în fond cauza.
Totodată, Curtea de Apel nu a reţinut ca fondată nici critica apelantului referitoare la faptul că instanţa de fond avea obligaţia să judece acţiunea doar în baza actelor emise la acea dată şi să nu ia în considerare hotărârile judecătoreşti pronunţate ulterior, deoarece o astfel de analiză ar putea conduce la o răsturnare a situaţiei juridice statuată în mod irevocabil prin hotărâri judecătoreşti. S-a apreciat că este inadmisibilă o nouă judecată în situaţia în care s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care au analizat aspectele invocate de către apelant privind obţinerea de către acesta a aprobării repartizării spaţiului în baza Legii nr. 42/1990, referatul din 19 aprilie 1994 al C.L.M. Craiova sau aspecte privind faptul că intimata - pârâtă SC R.I. SRL ar fi obţinut doar un drept de folosinţă asupra spaţiului.
Referitor la critica privind nelegalitatea disjungerii capătului de cerere având ca obiect legalitatea referatului emis de C.L.M. Craiova, curtea de apel a apreciat că şi acest capăt de cerere este nefondat în raport de competenţa specială de soluţionare a acestuia.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie din oficiu sau la cererea părţii interesate, iar în acest caz se sesizează prin încheiere motivată secţia de contencios administrativ competentă.
În speţă, în mod legal instanţa de fond a disjuns capătul de cerere privind legalitatea referatului sus-menţionat emis de C.L.M. Craiova, iar ulterior a scos cauza de pe rol şi a înaintat cererea Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Dolj spre competentă soluţionare.
Cu privire la ultima critică a apelantului referitoare la faptul că instanţa de fond nu a luat în calcul proba cerută de reclamant, respectiv interogatoriul pârâţilor, Curtea de Apel a reţinut că şi această critică este nefondată. Astfel, în situaţia în care apelantul - reclamant aprecia că era necesară administrarea unei astfel de probe, acesta trebuia să depună la instanţă interogatoriul cu menţionarea expresă a întrebărilor în vederea comunicării pârâţilor pentru ca aceştia să răspundă în scris la interogatoriu, potrivit dispoziţiilor art. 222 alin. (1) C. proc. civ. Numai în situaţia în care pârâţii ar fi refuzat să răspundă la interogatoriu, fără motive temeinice, atunci apelantul reclamant avea posibilitatea legală să uzeze de dispoziţiile art. 225 C. proc. civ.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs reclamantul T.A., susţinând, în esenţă, următoarele: reclamantul îşi menţine în recurs toate motivele formulate în apel; întrebările reclamantului privind interogatoriul părţilor se regăsesc în cererea de chemare în judecată; judecătorii care s-au pronunţat în cauză (şi sunt menţionaţi) nu au precizat temeiul juridic în baza căruia o persoană poate reprezenta într-un proces atât reclamanta, cât şi pârâta pe care iniţial a chemat-o în judecată – lipsa acestui temei însemnând că una din delegaţiile de reprezentare au caracter fals; în mod eronat instanţa de apel a reţinut că este inadmisibilă o nouă judecată în situaţia în care s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti irevocabile; la fel ca şi instanţa de fond, instanţa de apel a interpretat eronat actele deduse judecăţii a căror anulare se solicită; au fost interpretate greşit dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. în soluţionarea cauzei; instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, invocarea dispoziţiilor art. 161 C. proc. civ. fiind inoportună. De asemenea, reclamantul nu a cerut instanţei să constate nulitatea absolută sau relativă privind actele deduse judecăţii, ci a făcut dovada că documentele de reprezentare în instanţe, emise pe numele Ş.I. sunt false, motiv pentru care a solicitat anularea lor.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 304 şi urm. C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, admiterea apelului şi admiterea acţiunii.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea susţinerilor formulate în recurs de către reclamantul T.A., în raport de actele dosarului şi de hotărârile pronunţate în cauză, se constată următoarele:
În primul rând, este de precizat că reclamantul nu formulează motive propriu-zise de recurs, ci îşi exprimă mai degrabă nemulţumirea faţă de soluţiile adoptate de instanţe, deoarece nu critică hotărârile pronunţate în cauză, ca fiind nelegale, pentru motivele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.
În ce priveşte fondul cauzei, se constată că toate susţinerile reclamantului din apel au făcut obiectul examinării instanţei şi au primit o judicioasă dezlegare şi o motivare a soluţiei corespunzătoare probatoriului administrat şi aplicării corecte a dispoziţiilor legale incidente în cauza dedusă judecăţii.
Astfel, critica privind greşita neluare în considerare, ca probă cerută de reclamant, a interogatoriului pârâţilor este neîntemeiată, întrucât a fost analizată de instanţa de apel, care a decis corect că în măsura în care reclamantul nu a depus la instanţă interogatoriul cu menţionarea expresă a întrebărilor, pentru a fi comunicate pârâţilor şi pentru ca aceştia să răspundă în scris la interogatoriu, potrivit dispoziţiilor art. 222 alin. (1) C. proc. civ., nu poate fi reţinut refuzul pârâţilor de a răspunde la interogatoriu, în sensul dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ., invocat de recurentul - reclamant.
În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia judecătorii care s-au pronunţat în cauză nu au precizat temeiul juridic în baza căruia au apreciat că o persoană poate reprezenta în proces atât pe reclamantă, cât şi pe pârâtă, se observă că şi această critică este neîntemeiată, atât timp cât instanţa de apel a arătat în considerentele deciziei pronunţate că dubla calitate de reprezentare invocată de reclamant constituie o apărare pe care reclamantul trebuia s-o valorifice în cadrul litigiului respectiv, la acel moment.
Susţinerea privind greşita luare în considerare a hotărârilor judecătoreşti irevocabile ulterior pronunţate, când instanţa, în accepţiunea reclamantului, trebuia să aibă în vedere doar actele emise la momentul de referinţă este de asemenea neîntemeiată, atât timp cât, aşa cum corect a apreciat şi instanţa de apel, o astfel de abordare restrictivă ar fi de natură să conducă la răsturnarea unei situaţii juridice statuate irevocabil prin hotărâri judecătoreşti, fiind inadmisibilă o nouă judecată asupra unor aspecte ce au fost analizate şi soluţionate irevocabil.
Nici susţinerea referitoare la interpretarea eronată de către instanţe a actelor deduse judecăţii a căror anulare se solicită nu poate fi primită întrucât reclamantul nu a arătat la ce anume aspecte se referă în mod corect şi nici nu a solicitat constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, ci stabilirea unor situaţii de fapt, - împrejurare în care corect s-a apreciat că cererea este inadmisibilă în condiţiile art. 111 C. proc. civ.
Contrar susţinerii recurentului - reclamant privind interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., în speţă, nu se constată că au fost greşit aplicate sau interpretate eronat dispoziţiile legale menţionate, deoarece faptul că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor trebuia semnalat de apelant în cadrul litigiului respectiv şi nu printr-o acţiune ulterioară – aşa cum, de asemenea corect, a apreciat şi instanţa de apel.
Tot corect s-a apreciat şi că aspectele legate de schimbarea calităţii părţilor în apel reprezintă, în principiu, motive de nulitate relativă şi nu absolută, ce potrivit dispoziţiilor art. 161 C. proc. civ., trebuiau invocate de apelantul - reclamant la momentul în care s-a soluţionat cauza în fond şi nu de către instanţă din oficiu. Prin urmare, invocarea acestor dispoziţii legale în motivarea dată deciziei nu este inoportună şi nici nu rezultă că prin invocarea acestor dispoziţii instanţa s-ar fi pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.
În fine, recurentul - reclamant mai susţine că nu a cerut instanţei constatarea nulităţii absolute sau relative privind actele deduse judecăţii, ci anularea delegaţiilor de reprezentare ale numitului Ş.I., dar nu a arătat motivele de nulitate avute în vedere, ca afectând valabilitatea lor, - din actele dosarului rezultând că aceste delegaţii sunt emise de aceeaşi societate şi împuternicesc aceeaşi persoană să reprezinte societatea în diverse litigii.
În consecinţă, reţinându-se că recurentul - reclamant T.A. nu a formulat în recurs nicio critică de natură să conducă la casarea sau modificarea deciziei Curţii de Apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi recursul declarat în cauză de reclamantul T.A. se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul T.A., împotriva deciziei Curţii de Apel Craiova nr. 70 din 2 aprilie 2009, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3288/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3292/2009. Comercial → |
|---|
