ICCJ. Decizia nr. 344/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 344/2009
Dosar nr. 3821/105/200.
Şedinţa publică din 6 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 aprilie 2006 reclamanta A.T. SA Grecia a solicitat obligarea pârâtei SC C.S., sucursala România, la plata sumelor de 1.995.565,62 lei reprezentând daune interese ca urmare a neexecutării contractului de prestări servicii nr. 1 din 9 aprilie 2004 şi 1.163.364,89 lei pagube lichidative datorate în baza aceluiaşi contract.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională şi a solicitat să se constate aplicarea greşită a pactului comisoriu privind rezilierea contractului şi să se dispună rezilierea acestuia din culpa exclusivă a reclamantei raportat la neplata lucrărilor executate şi acceptate.
La termenul din 7 iunie 2006 pârâta şi-a precizat cererea în sensul că a renunţat la capătul privind rezilierea contractului şi a solicitat să se constate valabilitatea acestuia şi a menţinut în rest pretenţiile solicitate.
Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1431 din 10 octombrie 2007 a respins excepţiile abuzurilor de drept şi a neexecutării contractului invocate de pârâtă şi a respins ca neîntemeiate atât acţiunea principală cât şi cererea reconvenţională.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că excepţia de neexecutare a contractului nu este întemeiată deoarece pârâta nu a făcut dovada că neplata lucrărilor executate de aceasta s-a datorat culpei reclamantei şi mai mult situaţiile de lucrări nu au fost semnate şi însuşite de reprezentantul legal al reclamantei, respectiv responsabilul de proiect conform prevederilor contractuale .
Pe de altă parte cele două adrese prin care reclamanta i-a comunicat pârâtei calitatea necorespunzătoare a lucrărilor şi lipsa documentelor necesare pentru efectuarea plăţilor şi adresa de reziliere a contractului sunt ulterioare (16 august şi 13 septembrie 2004) celei la care s-a încheiat un nou contract de prestări servicii cu SC S. SRL (29 iulie 2004).
Astfel, s-a reţinut că ambele pârâte sunt în culpă pentru neexecutarea convenţiei încheiate.
Prin Decizia nr. 24 din 15 februarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului ce a fost schimbată în parte în sensul că s-a admis în parte cererea reconvenţională precizată şi reclamanta-pârâtă a fost obligată la 440.356,67 Ron contravaloarea lucrărilor de construcţii montaj executate fără TVA şi la 10.160 lei Ron cheltuieli de judecată şi s-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.
S-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe.
S-a reţinut în considerentele deciziei că reclamanta nu putea invoca incidenţa pactului comisoriu înscris în art. 60 pct. 3 din condiţiile generale pentru contractele de lucrări şi pretinde despăgubiri, deoarece pârâta în calitate de prestator de servicii şi-a executat obligaţiile contractuale aşa cum rezultă din adresele nr. 238 şi 239 din 16 august 2004.
Reclamanta a fost de rea-credinţă în executarea obligaţiilor contractuale deoarece, îi notifică pârâtei cu adresa nr. 320 din 13 septembrie 2004 rezilierea contractului după ce anterior încheiase un alt contract cu un alt prestator SC S. SRL Bacău la 29 iulie 2004.
Nu s-a dovedit culpa pârâtei pentru a se dispune rezilierea contractului şi obligarea la daune.
Referitor la apelul pârâtei s-a reţinut că este întemeiat întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că aceasta şi-a executat obligaţia contractuală, a prezentat situaţia de lucrări spre decontare şi aceasta a fost semnată de reprezentantul reclamantei, iar valoarea acestora de 4.403.566.713 Rol fără TVA a fost confirmată de raportul de expertiză efectuat în cauză.
Împotriva acestei decizii reclamanta A.T. SA Grecia, sucursala România, a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului intimatei şi pe cale de consecinţă respingerea cererii reconvenţionale.
Prin întâmpinare SC C.S. SRL cu sediul în Ploieşti a solicitat respingerea recursului întrucât nu se invocă un motiv de nelegalitate a hotărârii şi în mod corect instanţa de apel a reţinut că reclamanta este cea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.
S-a susţinut de recurentă în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. că intimata-pârâtă nu a achitat taxa judiciară de timbru la valoarea sumei de 440.356,67 lei fără TVA şi nici pentru aceeaşi valoare la care trebuia adăugat TVA conform dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 146/1997.
Critica recurentei nu este întemeiată.
Pe de o parte nu s-a contestat la instanţa de apel suma achitată de pârâtă reprezentând taxă judiciară de timbru la valoarea pretenţiilor formulate în cererea reconvenţională, iar pe de altă parte aceasta avea posibilitatea să facă cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în condiţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.
Recurenta a precizat sub aspectul fondului cauzei, că hotărârea instanţei de apel este nelegală şi netemeinică şi a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
S-a susţinut că în mod eronat instanţa a reţinut că recurenta nu poate invoca incidenţa pactului comisoriu prevăzut de art. 60 pct. 3 din contract întrucât nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, deoarece din probele administrate a rezultat că intimata este cea care nu a respectat graficul de realizare a lucrărilor sub aspect calitativ şi termenele de execuţie.
Referitor la admiterea cererii reconvenţională instanţa de apel a obligat-o pe recurentă la plata sumei de 440.356,67 lei în baza unor situaţii de lucrări care nu au fost recunoscute de aceasta întrucât prezintă o semnătură indescifrabilă şi nu este aplicată ştampila societăţii recurente.
Suma reprezentând avansul acordat de recurentă la momentul încheierii contractului de prestări servicii trebuia să fie dedusă din cea pretinsă de intimată în cererea reconvenţională.
Nici aceste critici nu sunt întemeiate.
Susţinerea recurentei referitoare la interpretarea greşită de către instanţă a clauzei privind pactul comisoriu prevăzut la art. 60.3 din contract deşi nu este motivată în drept poate fi încadrată în motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., dar nu este întemeiată.
Potrivit art. 60.3 din Condiţiile generale pentru contractele de lucrări parte integrantă a contractului nr. 1 din 9 aprilie 2004 de prestări servicii" în cazul în care încălcarea contractului se produce din cauza prestatorului de servicii, beneficiarul va fi îndreptăţit să procedeze la rezilierea parţială sau în întregime a contractului şi să încheie un nou contract cu un terţ, după rezilierea prealabilă a contractului original (iniţial).
În speţă, în mod corect instanţa de apel a reţinut că pactul comisoriu nu este incident deoarece pârâta a făcut dovada în calitate de prestator de servicii că şi-a executat obligaţiile contractuale.
Mai mult, a rezultat culpa recurentei în executarea contractului şi reaua credinţă a acesteia, care contrar clauzei de la art. 60.3, a încheiat la data de 29 iulie 2004 un alt contract cu un alt prestator, SC S. SRL Bacău şi ulterior, respectiv la 13 septembrie 2004 o notifică pe intimată cu privire la rezilierea contractului.
Criticile recurentei privind admiterea cererii reconvenţionale şi obligarea reclamantei la contravaloarea lucrărilor nedecontate de către aceasta şi deducerea avansului acordat la încheierea contractului din această sumă, se referă la interpretarea probelor şi la stabilirea corectă a situaţiei de fapt, deci la un aspect de netemeinicie a hotărârii şi nu de nelegalitate şi nu poate fi supus cenzurii instanţei de control judiciar.
Trebuie precizat că deşi recurenta a invocat dispoziţiile art. 7 şi art. 9 C. proc. civ. nu a arătat în concret în ce anume a constat în speţă, încălcarea acestor prevederi legale.
Pentru considerentele reţinute, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să se respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.T. SA GRECIA, SUCURSALA ROMÂNIA PANTELIMON, împotriva deciziei nr. 24 din 15 februarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 341/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 350/2009. Comercial → |
|---|
