ICCJ. Decizia nr. 374/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 374/2009
Dosar nr. 2173/116/2007
Şedinţa publică din 10 februarie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 425, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a admis acţiunea aşa cum a fost precizată formulată de reclamanta SC M. SRL Călăraşi în contradictor cu pârâta SA F. SRL Frăsinet şi în consecinţă pârâta a fost obligată la plata sumelor de 32.151 lei cu titlu de preţ, 40.900 lei penalităţi de întârziere şi 7106 lei cheltuieli de judecată.
Pe baza probelor administrate, prima instanţă a reţinut că în baza convenţiilor încheiate, conform facturii fiscale din 27 aprilie 2007 şi a proceselor verbale de recepţie a căror realitate pârâta a recunoscut-o, cererea reclamantei de obligare la plata contravalorii lucrărilor agricole efectuate s-a apreciat ca întemeiată în raport de prevederile art. 970 C. civ. ca de altfel şi cererea de obligare la penalităţi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 302 din 6 iunie 2008 a admis apelul declarat de apelanta pârâtă SA F. SRL, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că pe fond a admis acţiunea reclamantei în parte şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 32151 lei cu titlu de preţ; a respins capătul de cerere privind penalităţile de întârziere ca nefondat, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Instanţa de apel a apreciat ca întemeiate criticile apelantei în sensul că în raport de prevederile art. 36 şi art. 46 C. com. în cauză s-a făcut dovada stabilirii raporturilor contractuale dintre părţi, iar cu privire la clauza penală inserată pe factură în raport de dispoziţiile art. 1066 C. civ. că nu s-a făcut dovada existenţei acordului de voinţă aşa încât aceasta a fost socotită nescrisă.
Au fost înlăturate criticile cu privire la neacceptarea clauzei relative la preţ şi neacceptarea facturii ca şi critica privind înţelegerea părţilor de compensare a contravalorii lucrărilor executate de intimată cu contravaloarea motorinei asigurată de apelantă, o atare susţinere nefiind dovedită.
În contra deciziei au declarat recurs reclamanta SC M. SRL şi pârâta SA F..
1. Recursul declarat de reclamantă nu a fost timbrat, la cererea de recurs nefiind ataşată, conform art. 3021 lit. d) dovada achitării taxelor de timbru.
Cum recurenta-reclamantă deşi citată cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 878,62 lei şi 5 lei timbru judiciar pentru termenul de 10 februarie 2009 nu a făcut dovada plăţii lor în contul indicat, încălcând astfel prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997 republicată cu privire la taxele judiciare de timbru şi ale art. 3 şi art. 9 din OG nr. 32/1995 modificată, cu privire la timbrul judiciar, Înalta Curte va face aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 menţionată şi va anula cererea de recurs ca netimbrată.
II. Recurenta-pârâtă critică Decizia atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată că:
1. - în mod greşit instanţa de apel a reţinut incidenţa art. 36 C. com. aplicabile pentru determinarea preţului fiind prevederile art. 40 şi art. 46 C. com.;
2. - greşit instanţa de apel a făcut aplicarea art. 1169 C. civ. cu privire la acceptarea facturii, plăţile parţiale făcând dovada că nu a înţeles să se îmbogăţească fără justă cauză;
3. - refuzând compensarea lucrărilor executate de intimată cu contravaloarea motorinei, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 40, art. 46 şi art. 50 apreciind că aceasta nu a fost dovedită;
4. - instanţele au încălcat prevederile art. 983 C. civ. în sensul că orice îndoială profită celui ce se obligă, ale art. 129 alin. (5) şi art. 274 C. proc. civ.
Recursul declarat de pârâtă nu este fondat.
Trebuie, mai întâi, făcută precizarea că, potrivit art. 304 C. proc. civ. partea introductivă, controlul instanţei de recurs este limitat la nelegalitatea hotărârii atacate, netemeinicia excedând acestui control.
Drept urmare, criticile recurentei care referă la aprecierea probelor în stabilirea situaţiei de fapt nu pot fi primite.
Ceea ce recurenta subsumează aplicării greşite a legii cu referire la art. 1169, art. 40, art. 46 şi art. 50 C. com. sunt critici care vizează administrarea şi aprecierea probelor în dovedirea acceptării facturii, compensării contravalorii lucrărilor executate şi stabilirea preţului, de atributul exclusiv al instanţei de apel.
În ce priveşte incidenţa art. 36 C. com. şi art. 983 C. civ. se constată că instanţa de apel, a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor în contextul în care, în lipsa unei convenţii scrise, părţile şi-au executat obligaţiile convenite în forma simplificată astfel cum rezultă din factura acceptată de către pârâtă.
Cum, nu se poate reţine nici lipsa de rol activ al instanţei de apel cu referire la art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi nici neaplicarea art. 274 C. proc. civ. de către aceasta, cheltuielile de judecată fiind acordate, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei nr. 302 din 6 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.F. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 370/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 378/2009. Comercial → |
|---|
