ICCJ. Decizia nr. 387/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 387/2009
Dosar nr. 3012/107/2007
Şedinţa publică din 10 februarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 28 din 5 februarie 2008, Tribunalul Alba, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC F. SRL împotriva SC S.T.SRL, dispunând rezilierea contractului de închiriere nr. 256 din 25 iunie 1998, precum şi evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Alba Iulia.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a aceluiaşi contract de închiriere şi obligarea reclamantei la restituirea chiriei achitate în ultimii 3 ani (noiembrie 2004 – martie 2007).
Pentru a se pronunţa astfel instanţa fondului a reţinut că între părţi s-a derulat contractul de închiriere menţionat anterior, contract ce a fost modificat succesiv, în privinţa duratei ce a expirat la 30 aprilie 2004.
De la data ajungerii la termen a contractului, deşi nu s-a mai convenit asupra unei prelungiri, pârâta a continuat să folosească imobilul fără ca reclamanta să se împotrivească, operând astfel, tacita relocaţiune, în condiţiile stabilite prin condiţiile stabilite prin contractul iniţial.
În atare situaţie, instanţa de fond a statuat că pârâtei îi revenea obligaţia de a plăti contravaloarea chiriei, fiind irelevantă apărarea acesteia în sensul că valoarea investiţiilor realizate la imobil ar trebuie compensată cu contravaloarea chiriei, în condiţiile în care nu a formulat o cerere reconvenţională în acest sens.
Apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 63 din 16 mai 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, care a reţinut că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin contract, aceea de a transmite pârâtei folosinţa spaţiului, neputându-se constata nulitatea contractului de închiriere ca urmare a pretinsei erori asupra proprietarului spaţiului invocată de pârâtă.
De asemenea, s-a avut în vedere că reclamanta nu datorează despăgubiri pentru îmbunătăţirile făcute la imobil, în contextul în care, în contract s-a convenit expres că la expirarea termenului contractului investiţiile efectuate să rămână în proprietatea reclamantei.
Împotriva acestei decizii, a formulat recurs pârâta SC S.T. SRL care a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs se susţine, în esenţă, că imobilul ce a făcut obiectul contractului nu este proprietatea reclamantei, iar acest aspect nu a fost analizat de niciuna dintre instanţele anterioare care, de altfel, nu s-au pronunţat nici asupra temeiului de drept invocat prin acţiunea introductivă.
De asemenea, recurenta susţine că a dobândit un drept de proprietate asupra construcţiilor, iar faţă de această situaţie, acţiunea în evacuare este inadmisibilă.
Cu privire la teren se arată că aparţine domeniului privat al Municipiului Alba Iulia.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Instanţa apelului şi-a fundamentat hotărârea, în mod corect, pe baza prevederilor Codului civil relative la contractul de locaţiune, prevederi indicate chiar de reclamantă prin cererea introductivă astfel că nu se poate reţine susţinerea recurentei conform cu care, nu s-ar fi examinat acţiunea şi prin prisma prevederilor art. 480 C. civ., întrucât aceste prevederi nu au fost indicate ca temei de reclamantă.
În ce priveşte proprietarul imobilului ce a făcut obiectul contractului de închiriere este irelevant, în condiţiile în care prin locaţiune se transmite doar folosinţa unui bun, iar locatorul poate fi şi un neproprietar.
În atare situaţie, Înalta Curte constată că recursul este nefondat motiv pentru care va fi respins ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În considerarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de intimată, constând în onorariu de avocat, în cuantum de 4500 lei aşa cum rezultă din actele justificative depuse la dosar (filele 67-70).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S.T. SRL Alba Iulia împotriva deciziei nr. 63/A din 16 mai 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4500 lei către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 384/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4/2009. Comercial → |
|---|
