ICCJ. Decizia nr. 385/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 385/2009
Dosar nr. 18835/212/2007
Şedinţa publică din 10 februarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 18835/212 din 18 decembrie 2007 petenţii T.V. şi T.D. au solicitat ca în contradictoriu cu intimatele B.R.C.E.B. SA şi O.P.R.C.B. să se constate stingerea ipotecilor constituite prin contractele de garanţie imobiliară autentificate sub nr. 186/1997, 184/1997, 185/1997 şi 7415/1997.
În motivarea cererii s-a arătat că bunurile imobile personale şi comune au constituit garanţii ale convenţiei de credit nr. 626/1996 prin care B. SA a acordat un împrumut SC T.E. SRL Constanţa şi că ulterior prin contractul de cesiune de creanţă nr. 126327/1999 pârâta B.R.C.E.B.SA BUCUREŞTI a cedat obiectul convenţiei nr. 626/1996 către pârâtul O.P.R.C.B.
La termenul din 29 ianuarie 2008 reclamanţii au precizat acţiunea în sensul că pârâtul al doilea este A.V.A.S Bucureşti.
Prin sentinţa comercială nr. 1661 din 29 ianuarie 2008 Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat acţiunea spre competentă soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 45 din OUG nr. 51/1998.
Pe rolul Curţii de apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a format dosarul nr. 18835/212/2007.
Petenţii au depus o precizare prin care au arătat că înţeleg să se judece în contradictoriu cu A.V.A.S., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate stingerea ipotecilor constituite prin contractele de garanţie imobiliară ca efect al prescripţiei.
Prin sentinţa comercială nr. 89 din 9 iunie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanţii T.V. şi T.D. în contradictoriu cu pârâţii B.R.C.E.B. SA BUCUREŞTI şi A.V.A.S. BUCUREŞTI, a constatat stingerea prin prescripţie extinctivă a ipotecilor constituite prin contractele de garanţie imobiliară autentificate sub nr. 186 din 21 ianuarie 1997, transcris la Judecătoria Constanţa sub nr. 107 din 22 ianuarie 1997; sub nr. 184 din 21 ianuarie 1997 transcris la Judecătoria Constanţa sub nr. 106 din 22 ianuarie 1997; sub nr. 185 din 21 ianuarie 1997, transcris la Judecătoria Constanţa sub nr. 105 din 22 ianuarie 1997; sub nr. 7415 din 4 decembrie 1997 transcris la Judecătoria Constanţa sub nr. 5101 din 5 decembrie 1997.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că în speţă, cum bunurile ipotecate nu au aparţinut debitorului SC T.E. SRL, ci terţilor garanţi care nu erau personal obligaţi la plata datoriei, ipotecile constituite s-au prescris prin împlinirea termenului general de prescripţie de 3 ani conform art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, mai înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 409/2001.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 1800 pct. 4 C. civ., art. 1885 C. civ., art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 instanţa a admis acţiunea şi a constatat stingerea prin prescripţie extinctivă a ipotecilor constituite prin contractele de garanţie imobiliară.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata A.V.A.S. Bucureşti în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9, art. 3041 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, cu consecinţa respingerii contestaţiei la executare ca nefondată.
În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susţinut că dreptul intimatei de a demara executarea silită pentru recuperarea creanţelor preluate la datoria publică de la B. SA s-a născut la data de 7 iulie 1997, odată cu încheierea contractului de cesiune de creanţă nr. 126327; că de la acest moment, regimul juridic aplicabil ipotecilor în speţă este conferit de dispoziţiile speciale ale OUG nr. 51/1998; că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că nu este aplicabil termenul special de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită de 7 ani; că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 409/2004 creanţa preluată de la B. SA privind pe debitoarea SC T.E. SRL împreună cu accesoriile acesteia, respectiv contractele de ipotecă nu erau prescrise; că instanţa de fond trebuia să se raporteze la întreg textul art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 şi din interpretarea per a contrario a acestor dispoziţii rezultă că pentru toate creanţele preluate de A.V.A.S. pentru care dreptul de a cere executarea silită nu a fost prescris, termenul în care instituţia poate executa silit este de 7 ani; că în cauză a operat întreruperea ori suspendarea cursului prescripţiei ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 432 din 15 ianuarie 2004 de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 196/2008 şi deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC T.E. SRL prin încheierea din 2 mai 2001 a judecătorului sindic.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente ce vor substitui motivarea instanţei de fond în ce priveşte excepţia prescripţiei extinctive.
Recurenta A.V.A.S. a comunicat contestatorilor la 16 mai 2008 titlurile executorii constând în convenţia de credit nr. 626 din 20 decembrie 1996, contractele de garanţie imobiliară nr. 186 din 21 ianuarie 1997; 184 din 21 ianuarie 1997; 185 din 21 ianuarie 1997 autentificate de B.N.P. C.B. şi contractul de garanţie imobiliară nr. 7415 din 4 decembrie 1997 autentificat de B.N.P. B.C.
Prin convenţia de credit nr. 626 din 20 decembrie 1996 B. SA a rescadenţat la plată suma de 468.931.802,22 lei pentru SC T.E. SRL, creditul urmând a fi rambursat în 7 rate lunare egale până la 20 octombrie 1997.
Prin contractul de cesiune de creanţă nr. 126327 din 7 iulie 1999 B. a cesionat creanţa sa faţă de debitorul cedat SC T.E. SRL către A.V.A.S., rezultată din titlurile de creanţă comunicate contestatorilor la 16 mai 2008.
Conform art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 termenul de prescripţie a dreptului de a cere executare silită a creanţelor preluate de A.V.A.S. este de 7 ani, însă acest termen nu se aplică creanţelor pentru care – până la data preluării – dreptul de a cere executarea silită fusese prescris.
Condiţia aplicării termenului special de prescripţie de 7 ani pentru executarea silită pornită de A.V.A.S. prevăzut de art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 este ca la data cesiunii creanţei către A.V.A.S., dreptul de a cere executarea silită să nu fi fost prescris, deci termenul de prescripţie a executării silite să nu fi fost împlinit.
Prescripţia scursă anterior încheierii contractului de cesiune este deci tot o prescripţie a dreptului de a cere executare silită a cărei reglementare de drept comun este cuprinsă în art. 6 din Decretul nr. 167/1958 şi art. 405 alin. (1) C. proc. civ.
Dacă la momentul încheierii contractului de cesiune prescripţia nu era împlinită se aplică termenul de 7 ani reglementat de art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 care începe să curgă de la data la cere se naşte dreptul de a cere executarea silită, respectiv de la data scadenţei, aceeaşi dată de la care s-a calculat şi termenul de prescripţie de drept comun pentru a se vedea dacă acesta se împlinise la momentul cesiunii.
În cauză se constată că la data contractului de cesiune 7 iulie 1999, termenul de prescripţie de drept comun nu era împlinit şi drept urmare devine incident termenul de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998.
Procedând la calcularea lui de la data scadenţei, respectiv de la data de 20 octombrie 1997 se constată că la data comunicării titlurilor executorii de către A.V.A.S. , respectiv 16 mai 2008, acesta era împlinit.
Instanţa de fond în mod greşit a considerat că în speţă nu sunt aplicabile prevederile OUG nr. 51/1998 în care se precizează la art. 13 alin. (5) că termenul de prescripţie de a cere executare silită a creanţelor preluate de A.V.A.S. este de 7 ani, însă aceasta nu este de natură a schimba soluţia pe excepţie faţă de considerentele mai sus evocate.
În ceea ce priveşte sentinţa nr. 432 din 15 ianuarie 2004 a Tribunalului Constanţa se reţine că T.V. a fost obligat în calitate de administrator al debitoarei SC T.E. SRL să plătească suma de 100.908,12 dolari SUA şi suma de 16.378.028 lei, reprezentând parte din pasivul societăţii debitoare.
Prin sentinţa menţionată, ce a fost pronunţată conform art. 124 din Legea nr. 64/1995 în vigoare la acea dată, s-a dispus ca sumele obţinute prin executarea silită împotriva pârâtului administrator să intre în averea debitoarei SC T.E. SRL şi să fie destinate plăţii datoriilor acesteia, conform legii speciale.
Sumele obţinute în urma executării silite efectuată de executorul judecătoresc conform codului de procedură civilă aşa cum dispun prevederile art. 142 din Legea nr. 86/2005 se adaugă la masa credală stabilită în cadrul procedurii colective de executare urmând ca distribuirea sumelor să se facă conform legii speciale, astfel că această sentinţă nu îndeplineşte condiţiile pentru a avea caracterul de act întreruptiv de prescripţie.
De asemenea se reţine că, în speţă creditoarea a demarat executarea silită numai a convenţiei de credit şi a contractelor de garanţie imobiliară.
Susţinerea recurentei că termenul de prescripţie ar fi fost suspendat ca urmare a declanşării procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 nu este fondată.
Conform art. 35 – 36 din Legea nr. 64/1995 de la data deschiderii procedurii se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, precum şi orice termen de prescripţie a acestora.
Or, la momentul deschiderii procedurii împotriva debitoarei, nu era iniţiată nici o altă executare silită a creanţei, astfel încât prevederile menţionate să-şi poată produce efectele în sensul suspendării termenului de prescripţie.
Deci pentru a deveni operabile prevederile art. 35 – 36 din Legea nr. 64/1995 era necesar ca la data deschiderii procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, să fi fost deja iniţiată o executare a creanţei.
Concluzionând, se reţine că termenul de prescripţie de 7 ani era împlinit faţă de debitoare, astfel încât creditoarea nu mai putea proceda nici la executarea silită a fidejusorilor.
Pentru considerentele expuse în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. urmează a respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 89 din 9 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 364/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 409/2009. Comercial → |
|---|
