ICCJ. Decizia nr. 409/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 409/2009
Dosar nr. 17669/3/2007
Şedinţa publică din 11 februarie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului, secţia a VI-a comercială, sub nr. 19475/3/2005, reclamanta SC P. SRL BUCUREŞTI în contradictoriu cu pârâta RA D.E.F.R. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului cinematograf G., situat în Bucureşti cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că deţine şi exploatează activul menţionat mai sus, în baza contractului de închiriere nr. 29 din 24 iunie 2004 încheiat cu pârâta pentru o perioadă de 10 ani. Prin adresa nr. 606 din 18 noiembrie 2004 pârâta a trimis reclamantei oferta de vânzare a bunului, înstrăinarea urmând să se desfăşoare în conformitate cu Ordinul Ministerului Culturii şi cultelor nr. 2461/2004. După intrare în vigoare a acestui ordin, reclamanta a început procedura de cumpărare a activului, transmiţând în acest sens acordul său, prin adresa nr. 19 din 22 noiembrie 2004. Pârâta a sistat însă derularea procesului de vânzare a bunului, în data de 19 ianuarie 2005.
Ministerul Culturii şi Cultelor a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtei, prin care a invocat excepţiile lipsei de obiect, lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, precum şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa comercială nr. 355 din 1 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, cererea reclamantei a fost respinsă ca prematură.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC P. SRL iar prin Decizia comercială nr. 378 din 16 iunie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta şi intervenientul, dar prin Decizia nr. 1235 din 20 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, recursurile au fost respinse.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, cauza a fost înregistrată sub nr. 17669/3/2007.
Prin sentinţa comercială nr. 8984 din 29 iunie 2007 au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiate, acţiunea reclamantei a fost admisă iar pârâta R.A.D.E.F. BUCUREŞTI a fost obligată să încheie cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare a activului cinematograf G., prin negocierea directă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenţie în interesul pârâtei formulată de Ministerul Culturii şi Cultelor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 347/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. Prin Ordinul nr. 2461/2004 al Ministerului Culturii şi Cultelor s-au aprobat Normele Metodologice privind vânzarea prin negociere directă şi încheierea contractelor de leasing pentru unele active din patrimoniul R.A.D.E.F.R.
Reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe art. 27 din OUG nr. 88/1997 modificată şi a formulat acţiunea în contradictoriu cu Regia Autonomă care are în derulare contractul de închiriere şi în al cărui patrimoniu se regăseşte activul în cauză. Astfel s-a apreciat că ambele părţi justifică în cauză calitatea procesuală, având în vedere raportul juridic de închiriere.
În privinţa excepţiilor invocate de intervenient prin concluziile scrise, s-a constatat că nu au fost puse în discuţia părţilor în condiţii de contradictorialitate, ele fiind menţionate prin concluziile scrise, după închiderea dezbaterilor şi reţinerea cauzei în pronunţare.
Pe fondul cauzei tribunalul a reţinut că imobilul în litigiu se află înscris pe lista activelor aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea pârâtei, propuse spre vânzare prin negociere directă la poziţiile nr. 82 şi 61.
Împotriva sentinţei au declarat apel, în termen legal intervenientul Ministerul Culturii şi Cultelor şi pârâta R.A.D.E.F.R.
Prin motivele de apel invocate, intervenientul a arătat că instanţa de fond în mod neîntemeiat a respins cererea de intervenţie formulată în interesul pârâtei, ignorând că bunul aparţine domeniului privat al Statului Român şi se află în administrarea pârâtei, că în mod neîntemeiat au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi pasive, ignorând că între reclamantă şi pârâtă nu există raporturi juridice obligaţionale şi pe fond că soluţia pronunţată de tribunal este nelegală şi netemeinică deoarece obligarea pârâtei la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, prin negocierea directă, cu respectarea unui act normativ abrogat reprezintă o ingerinţă a puterii judecătoreşti în activitatea executivului.
Pârâta R.A.D.E.F.R. prin apelul formulat a arătat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că manifestările de voinţă dintre părţi reprezintă în fapt realizarea acordului lor cu privire la vânzarea imobilului în litigiu, câtă vreme în lipsa unui mandat valabil acordat de către ministerul de resort, o regie autonomă de interes naţional, nu are capacitatea de a-şi exprima consimţământul cu privire la vânzarea activelor administrate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 141 din 28 martie 2008 a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtă şi intervenient cu motivarea în esenţă că, reclamanta îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, Legea nr. 364/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii precum şi de Ordinul M.C.C. nr. 2461/2004, respectiv deţine activul în baza unui contract de închiriere [art. 27 alin. (1) din OUG nr. 88/1997] activul face parte din patrimoniul unei regii autonome la care statul este acţionar majoritar, investiţiile efectuate depăşesc cu mult procentul de 15% din valoarea activului, Ministerul Culturii şi Cultelor şi-a exprimat acordul pentru vânzare, în calitatea de instituţie publică implicată, atât prin emiterea ordinului nr. 2461/2004 cât şi prin aprobarea listelor cuprinzând cinematografele scoase la vânzare şi că reclamanta face parte din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii şi a solicitat cumpărare spaţiului.
Cu petiţia înregistrată la dat de 26 iunie 2008 şi respectiv 27 iunie 2008, intervenientul Ministerul Culturii şi Cultelor şi pârâta RA D.E.F.R. BUCUREŞTI au declarat în termen legal recurs împotriva hotărârii pronunţată în apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin motivele de recurs invocate de către pârâtă se arată că cinematograful G. se află în proprietatea privată a statului şi în administrarea sa şi în aceste condiţii nu are calitate procesuală pasivă în această cauză, deci în mod nejustificat excepţia a fost respinsă pe temeiuri de drept abrogate.
Contractul de închiriere nr. 29 din 24 iunie, menţionează pârâta, a fost atribuit cu încălcarea dispoziţiilor legale fiind lovit de nulitate absolută, aspect învederat instanţei de apel prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, dar despre care Decizia recurată nu face vorbire, încălcându-se astfel dreptul la apărare. Mai mult pârâta menţionează că intimata-reclamantă nu a desfăşurat nici o activitate în spaţiul închiriat şi nici nu a efectuat nici o investiţie lăsând practic cinematograful în stare de ruină, fapt pentru care se impune cu necesitate efectuarea unei expertize tehnice de construcţii pentru a se clarifica în mod real şi just prezenta cauză.
Pârâta mai arată că cinematograful G. nu este activ disponibil în sensul legii, nu-i sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii şi nu este înscris pe lista activelor disponibile. Recurenta menţionează că abilitată în exclusivitate să stabilească şi să întocmească Lista Activelor Disponibile este R.A.D.E.F.R. conform dispoziţiilor art. 13 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 346/2004, lista are caracter public şi este postată pe site-ul Camerei de Comerţ şi Industrie.
Având în vedere considerentele anterior prezentate, recurenta-pârâtă menţionează că instanţa de fond şi instanţa de apel şi-au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti calificând în mod nejustificat activul cinematograf G., ca fiind disponibil.
Mai arată recurenta-pârâtă că Ministerul Culturii şi Cultelor nu şi-a încălcat propriul ordin atunci când a emis adresa nr. 2761 din 29 martie 2005 privind sistarea procedurilor de închiriere, concesionare sau vânzare a sălilor şi grădinilor de cinematograf ci a încercat să impună reintrarea în legalitate, fapt realizat prin Ordinul 2258 din 25 septembrie 2005 prin care s-a abrogat Ordinul 2461/2004.
Mai menţionează recurenta-pârâtă că în aceste condiţii toată corespondenţa efectuată în temeiul ordinului abrogat nu mai poate produce efecte juridice, mai ales în luna martie 2008, când s-a soluţionat litigiul în faza procesuală a apelului, aşa cum se motivează în Decizia recurată.
Pentru motivele invocate pârâta a solicitat în principal admiterea recursului, casarea deciziei recurate, rejudecarea cauzei şi pe fond respingerea acţiunii SC P. SRL ca fiind netemeinică şi nelegală iar în subsidiar admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel cu încuviinţarea unei expertize tehnice în construcţii având ca obiective constatarea stării fizice a cinematografului G. şi a faptului că nu s-au realizat investiţii aşa cum în mod tendenţios afirmă intimata-reclamantă.
În drept pârâta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art.304 pct. 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Intervenientul Ministerul Culturii şi Cultelor prin recursul său a invocat motivele de nelegalitate prevăzut de pct. 4, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Printr-un prim motiv intervenientul a arătat că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, pct. 4 al art. 304 C. proc. civ.
În motivare intervenientul a arătat că deşi reclamanta şi-a întemeiat acţiunea, printre alte temeiuri de drept şi pe dispoziţiile Legii nr. 346/2004 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, a învederat instanţei că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 12 din actul normativ citat, instanţa de judecată a nesocotit faptul că activul solicitat a fi înstrăinat prin negociere directă, nu intră în categoria activelor disponibile.
Recurentul menţionează că activele unei regii autonome, trebuiau înscrise pe lisat activelor disponibile, lista cu caracter public, conform art. 13 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 346/2004 şi numai RA D.E.F.R. avea dreptul exclusiv acordat de lege de a stabili şi întocmi această listă, dar instanţele de judecată nu au considerat oportun să analizeze sub raportul dispoziţiilor legale incidente în prezenta speţă, caracterul de activ disponibil.
Recurentul-reclamant invocă şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanţa de judecată în modul în care s-a pronunţat asupra celor două excepţii, lipsa calităţii procesuale active a reclamantei şi lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei, a apreciat în mod eronat, la stabilirea temeiurilor de fapt şi de drept pentru respingerea excepţiilor, că litigiul de faţă decurge din contractul de închiriere nr. 29 din 24 iunie 2004 încheiat de părţi.
Menţionează recurentul că instanţele nu se puteau pronunţa în sensul obligării pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, câtă vreme între acestea nu a existat un raport juridic generator de drepturi şi obligaţii pe de o parte, iar pârâta nu poate fi obligată la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare deoarece nu are calitatea de proprietar al bunului supus vânzării.
Recurentul-intervenient invocă şi pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în sensul nesocotirii argumentelor invocate în sprijinul admiterii cererii de intervenţie formulată în interesul pârâtei R.A.D.E.F.R.
În esenţă, în contextul acestui motiv recurentul arată că instanţele nu au reţinut în mod corect regimul juridic imperativ al bunului imobil şi anume acela de bun aparţinând domeniului privat al Statului Român, aflat în administrarea recurentei-pârâte.
Se mai menţionează că adresa nr. 006 din 18 noiembrie 2004 emanată de la R.A.D.E.F. este de fapt o circulară prin care s-a comunicat utilizatorilor din acel moment al sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic că M.C.C. a aprobat Normele Metodologice privind vânzarea prin negociere directă şi încheierea contractelor de leasing pentru unele active aflate în patrimoniul regiei autonome şi această adresă nu poate îmbrăca caracterul unei oferte de vânzare a unui lucru.
Recurentul conchide arătând că această corespondenţă purtată între pârâtă şi reclamantă, aprobată prin Ordinul Ministerului Culturii şi Cultelor nr. 2461/2004 (abrogat în prezent) nu poate întruni condiţiile de validitate ale unei convenţii cu un asemenea obiect, transmiterea dreptului de proprietate, iar adresa de la R.A.D.E.F. nu poate întruni cumulativ condiţiile de valabilitate pentru existenţa unei oferte şi nici răspunsul reclamantei nu poate valora o acceptare a acestei pretinse oferte de vânzare a unui lucru.
Pentru motivele invocate, intervenientul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, reţinerea cauzei spre rejudecare, admiterea cererii de intervenţie în interesul RA D.E.F.R. şi pe fond respingerea cererii reclamantului ca inadmisibilă neîntemeiată şi nefondată.
Recursurile declarate în cauză de către pârâtă şi intervenient nu sunt fondate şi vor fi respinse pentru următoarele considerente.
Din analiza motivelor de recurs formulate de pârâta R.A.D.E.F. Bucureşti şi de intervenientul Ministerul Cultelor şi Culturii, rezultă că nu sunt motive de nelegalitate care să determine casarea sau modificarea hotărârii atacate.
Din analiza primului motiv de recurs invocat de către recurente referitor la faptul că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, rezultă că motivul invocat nu este incident cauzei.
Astfel instanţele au analizat în raport de temeiurile legale pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale aprobată prin Legea nr. 44/1998 şi ale Legii nr. 347/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, corect au stabilit că oferta pârâtei (adresa nr. 606 din 18 noiembrie 2004) s-a întâlnit cu acceptarea reclamantei (adresa 19 din 22 noiembrie 2004) realizându-se acordul de voinţă în sensul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a activului în litigiu, bineînţeles având în vedere dispoziţiile Ordinului Ministerului Culturii şi Cultelor nr. 2461 din 27 octombrie 2004, în vigoare la data realizării acordului de voinţă.
În contextul aceluiaşi motiv, mai trebuie menţionat că cinematograful G. la data realizării acordului de voinţă, avea caracterul de activ disponibil, fiind înscris pe lista activelor aflate în proprietatea statului şi în administrarea R.A.D.E.F.R., propuse spre vânzare prin negociere directă.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs privind soluţionarea excepţiilor invocate de pârâtă şi intervenient privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei şi a lipsei calităţii procesuale pasive a regiei autonome, se reţine că excepţiile au fost respinse deoarece părţile au încheiat contractul de închiriere nr. 29 din 24 iunie 2004 pe o perioadă de 10 ani pentru activul care se afla în patrimoniul şi administrarea pârâtei.
Cu privire la criticile pârâtei în sensul că a fost atribuit contractul de închiriere nr. 29 din 24 iunie 2006 cu încălcarea dispoziţiilor legale şi deci ar fi lovit de nulitate absolută, se reţine că sunt simple afirmaţii fără temei legal, contractul nu a fost contestat sau atacat printr-o modalitate legală astfel că şi aceste critici vor fi respinse ca nefondate.
Nu este incident cauzei pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., deoarece instanţele au aplicat corect dispoziţiile legale incidente şi anume OUG nr. 88/1997, Legea nr. 346/2004 şi Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2461 din 27 octombrie 2004, şi au pronunţat hotărâri legale.
În concluzie, hotărârea atacată este legală, în cauză nefiind incidente pct. 4, 7, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., situaţie în care în temeiul art. 312 alin. (1) recursurile declarate de pârâtă şi intervenient vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâta RA D.E.F.R. BUCUREŞTI şi intervenientul MINISTERUL CULTURII ŞI CULTELOR BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 141 din 28 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 385/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 428/2009. Comercial → |
|---|
