ICCJ. Decizia nr. 413/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 413/2009

Dosar nr. 10099/3/200.

Şedinţa publică din 11 ianuarie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa comercială nr. 15324 din 19 decembrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 10099/3/2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta SC Q.I. SRL cu sediul în Bucureşti împotriva pârâtei SC I.P.A. SA Bucureşti, S.C.P.E.I.A., cu sediul în Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că între părţi s-a încheiat contractul de finanţare nr. 1 CO5, înregistrat sub nr. 860 din 20 septembrie 2001, prin care reclamanta s-a obligat să efectueze cercetarea ştiinţifică pentru obţinerea de tehnologie şi materiale româneşti pentru construcţie prin sudură aluminotermică a şinelor de cale ferată, metrou şi tramvai, contractul fiind acceptat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, iar proiectul a fost finanţat din bugetul de stat prin Ministerul Economiei şi Cercetării şi a făcut parte din programul ANTRANS.

A reţinut că, înainte de semnarea contractului, reclamanta a declarat pe proprie răspundere că nici lucrările în totalitatea lor şi nici o parte a acestora nu au mai fost şi nu sunt finanţate din surse bugetare, fiind astfel îndeplinite cerinţele art. 52 din contract, dar în urma verificărilor efectuate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării s-a constatat că pentru proiectul în derulare reclamanta a mai beneficiat de finanţare de la bugetul de stat prin programul RELANSIN în contractul nr.914 din 22 septembrie 2002. Instanţa de fond a reţinut legat de acelaşi aspect şi analiza întocmită de comisia comună RELANSIN – AMTRANS, conform căreia rapoartele tehnice predate şi avizate în cadrul programului RELANSIN se regăsesc identic în rapoartele tehnice predate în cadrul programul AMTRANS.

Faţă de aceste considerente, prima instanţă a apreciat ca întemeiată apărarea pârâtei referitoare la rezilierea contractului în condiţiile art. 52 şi a considerat că pârâta a acţionat în conformitate cu prevederile art. 56 din aceeaşi convenţie când, din momentul rezilierii contractului, a întreprins toate măsurile necesare pentru încheierea executării serviciilor şi reducerea la minim a cheltuielilor.

Prima instanţă a conchis că motivele invocate pentru reziliere sunt întemeiate, că pârâta şi-a manifestat voinţa de reziliere a contractului în condiţiile art. 1079 C. civ., că reclamanta este în culpă, astfel că a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel nemotivat reclamanta, cauza fiind înregistrată sub acelaşi număr unic la 7 martie 2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.

Motivele de apel au fost depuse cu respectarea termenului prevăzut de art. 287 alin (2) C. proc. civ. şi în dezvoltarea acestora a fost evocat cadrul contractual, cu indicarea prestaţiilor efectuate de apelanta-reclamantă, care fac dovada realizării în întregime a obligaţiilor ce îi incumbă, precum şi a prestaţiei parţiale a intimatei-pârâre, constând în plata parţială a lucrării.

Apelanta-reclamantă a susţinut că, în fapt, cererea de chemare în judecată pe care a promovat-o reprezintă o contestare a concluziilor la care a ajuns comisia de control, în a cărei componenţă nu au intrat persoane cu pregătire de specialitate în aluminotermie şi turnătorie. Legat de acelaşi aspect, apelanta-reclamantă a arătat că s-au administrat probe cu înscrisuri, interogatoriul intimatei-pârâte şi cu expertiză tehnică de specialitate contabilă şi în metalurgie şi a criticat hotărârea instanţei de fond pentru că nu s-a bazat deloc pe probele administrate, ignorând concluziile ce reies din raportul de expertiză, astfel că se conchide că nu era necesară administrarea de probe, cauza putându-se soluţiona la primul termen de judecată.

A susţinut că o corectă soluţionare a cauzei se poate realiza numai în considerarea întregului material probator, cu deosebire a expertizei tehnice metalurgice şi a celei contabile şi că instanţa tinde la a considera acţiunea ca inadmisibilă, de vreme ce nu ia în seamă expertiza judiciară ca o contraprobă la concluziile unei comisii de control din cadrul Ministerului Cercetării şi Învăţământului.

Apelul este întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ.

La 29 aprilie 2008, intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care s-a apărat în fapt şi în drept faţă de motivele de apel, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 264 din 5 iunie 2008 a admis apelul declarat de reclamanta SC Q.I. SRL Bucureşti, a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte cererea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei 75.763,30 lei noi cu titlu de despăgubiri, plus dobânda legală calculată de la data introducerii cererii 22 martie 2006 până la plata efectivă şi de asemeni a obligat intimata-pârâtă la cheltuieli de judecată în fond şi apel în sumă de 13.536,6 lei, apelantei-reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este netemeinică şi nelegală, pentru că a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 977 şi urm. C. civ. relative la interpretarea convenţiilor, a dispoziţiilor art. 1021 C. civ. relative la reziliere a dispoziţiilor art. 969 şi urm. C. civ. relative la forţa obligatorie a contractului.

Instanţa de apel a reţinut că la judecata fondului au fost interpretate greşit dispoziţiile art. 52 din convenţia părţilor, reţinând după înţelesul literar al termenilor şi cu încălcarea prevederilor art. 977 C. civ. că în acest articol părţile au convenit sancţiunea rezilierii în cazul în care se constată neconcordanţa între starea de fapt dovedită şi declaraţia pe proprie răspundere, că proiectul propus pentru finanţare nu face obiectul unei finanţări din fonduri publice sau că nu a beneficiat de finanţare din alte programe naţionale.

Astfel a reţinut că în cauză nu sunt incidente prevederile legale şi contractuale referitoare la reziliere şi la efectul ei de plin drept, şi a apreciat că aspectele invocate de intimată puteau fi valorificate pe calea unei acţiuni în nulitate sau prin intermediul excepţiei nulităţii opusă în apărare, şi deci contractul nu poate fi considerat ca reziliat de plin drept şi îşi produce efectele obligatorii în conformitate cu art. 969 C. civ.

Cu petiţia înregistrată la data de 13 august 2008 pârâta SC I.P.A. SA Bucureşti, în termen legal a declarat recurs, împotriva deciziei comerciale pronunţată în apel şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi menţinerea sentinţei ca temeinică şi legală.

Prin motivele de nelegalitate invocate, pârâta a arătat că este incident pct. 3 al art. 304 C. proc. civ., deoarece conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în faze premergătoare încheierii unui contract administrativ.

Cu privire la fondul cauzei recurenta-pârâtă a aratat că hotărârea atacată este nelegală şi vădit netemeinică deoarece instanţa de apel a interpretat greşit sensul art. 52 din contract, deoarece singura modalitate de a stinge aceste contracte în timpul execuţiei este rezilierea şi nu anularea lor cum susţine instanţa.

Recurenta a mai arătat că în mod eronat a reţinut instanţa de apel în motivarea deciziei, că au fost încălcate prevederile art. 977 şi ale art. 1021 C. civ., deoarece legea aplicabilă în speţă este HG nr. 48/1998, conform art. 64 din contractul de finanţare 1 C 05/2001.

Recursul declarat de pârâtă este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente.

Între recurenta-reclamantă SC Q.I. SRL Bucureşti şi intimata-pârâtă SC I.P.A. Bucureşti s-a încheiat contractul de finanţare nr. 1 C 05/2001 prin care reclamanta s-a angajat să execute proiectul tehnologie şi materiale româneşti utilizate la construcţia prin sudură a căilor de rulare CFR, metrou şi tramvai, cu sursă de finanţare bugetul de stat prin Ministerul Economiei şi Comerţului şi făcând parte din programul AMTRANS.

Anterior semnării contractului, reprezentantul reclamantei a dat o declaraţie de refinanţare prin care declara că lucrările propuse în ofertă în totalitatea lor şi nici o parte a acestora nu au mai fost şi nu sunt finanţate din surse bugetare.

Din actele şi înscrisurile dosarului rezultă că reclamanta nu a respectat declaraţia pe propria răspundere menţionată anterior şi potrivit art. 52 din contractul părţilor, autoritatea contractantă reziliază contractul în condiţiile în care se constată neconcordanţă între starea de fapt dovedită şi declaraţia pe propria răspundere a contractorului, în cauză recurenta-reclamantă.

În concluzie, sunt incidente cauzei dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de apel a interpretat greşit contractul de finanţare nr. 1 C 05 din 9 octombrie 2001 şi a pronunţat astfel o hotărâre nelegală.

Motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 3 al art. 304 C. proc. civ. nu este incident în cauză, instanţa competentă să soluţioneze pricina este instanţa comercială, având în vedere că s-a încheiat contractul de către două societăţi comerciale şi obiectul contractului priveşte activitate de cercetare.

În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica Decizia recurată în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă împotriva sentinţei de fond, pe care o va menţine ca temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC I.P.A. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 264 din 5 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială.

Modifică Decizia recurată.

Respinge apelul formulat de reclamanta SC Q.I. SRL Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 15324 din 19 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 413/2009. Comercial